Muzeul Național al Satului – Redescoperim Bucureștiul – Ep.5

Duminică, 3 iulie, început de lună și sfârșit de săptămână, ies iar cu bicicleta la plimbare prin frumosul oraș. De această dată prefer partea de nord, mai exact ”orașul grădină” – Parcul Herăstrău. Lângă cel mai frumos parc din București găsim și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din capitală, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”. Aflat pe marginea lacului Herăstrău, cu ieșire la Bld. Kiseleff, pe o suprafață de 14 ha se întinde un mic sat în inima capitalei, ce atrage anual peste 300.000 de vizitatori.

Am lăsat bicicleta la un centru de închiriere de la intrarea în parc, un băiat de acolo a fost destul de simpatic să o lege acolo timp de 1-2 ore cât urma să vizitez eu muzeul. Cred că a fost cel puțin a5-a oară când vizitez muzeul satului, însă este prima dată când fac atâtea poze și când trec pe la fiecare clădire expusă în parte (și sunt peste 340 monumente). Dacă vrei cu adevărat să vezi casele, bisericile, morile de vânt, să afli despre fiecare în parte și să le vezi și din interior (cel puțin pe cele care sunt deschise), trebuie să aloci cel puțin jumătate de zi pentru vizită.

Deschis în anul 1936, după modelul muzeului Skansen din Suedia, Stockholm, poartă numele unuia dintre întemeietorii săi, profesorul Dimitrie Gusti. Inițial, la marea deschidere, la care a participat și familia regală. erau expuse 29 de case, o biserică de lemn din Maramureș, o moară de apă și cinci mori de vânt și câteva anexe. Cel mai vechi exponat este o casă din zona Moldovei, Vaslui, construită în secolul al XVII-lea, iar cele mai noi sunt din secolul al XIX-lea. Toate sunt originale, au fost demontate, transportate cu trenul, căruțele sau chiar cu barca și au fost ansamblate pe actualul loc, până la ultimele detalii, uneori fiind aduși chiar meșteri tradiționali din zona fiecărui exponat în parte.

Din numărul mare de exponate ne putem face o idee despre numeroasele metode de a ridica locuințe în diferite regiuni ale țării, în diferite perioade… astfel întâlnit case foarte mici, doar cu o încăpere, cât și unele mult mai spațioase, case construite din lemn, chirpici sau din piatră, acoperite cu paie, lemn sau țiglă. Putem observa arhitectura în lemn din Maramureș până la casele cu ponton din Delta Dunării.

Cel mai bine reprezentată este zona Transilvaniei, cu exponate din Maramureș, Țara Oașului, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, printre care și o biserică de lemn din satul Dragomirești, datată din 1722.

Și Moldova este foarte bine reprezentată, cel mai vechi exponat fiind din Vaslui, casă ridicată în secolul al XVII-lea. Alte case sunt din zonele Sucevei, Vrancei sau din Jud. Neamț, printre care și o biserică din satul Răpciuni.

Din zona Olteniei se remarcă o casă din satul Curțișoara – Jud. Gorj, o biserică din secolul al XVIII-lea, cât și două bordeie (locuințe semiîngropate). Este expus și un atelier de olărie din Horezu, zonă recunoscută pentru aceste meșteșuguri.

Muntenia este reprezentată prin cinci gospodării, un han cât și o troiță, iar din Banat au fost aduse 2 gospodării, o moară de apă și o piuă. Din Dobrogea avem două gospodării, 3 mori de vânt, o cherhană și un șopron pentru bărci pescărești. Pe malul lacului se înșiruie instalații tehnice țărănești, precum pive, mori de apă, cât și instalații pentru prelucrarea aurului.

Decât o plimbare banală prin parc puteți opta pentru ceva mai interesant, o evadare din aglomerația și agitația orașului, pentru a vă simți ca în zona rurală.

Program de vizitare:

Pe timp de vară: 1 mai – 30 octombrie
Luni – Marți: 09:00 – 17:00
Miercuri – Duminică: 09:00 – 19:00

Pe timp de iarnă: 1 noiembrie – 30 aprilie
Luni – Duminică: 09:00 – 17:00

Prețul biletului pentru un adult este 10 RON, iar pentru elevi și studenți este 2,5 RON. Fotografiatul este gratuit prin muzeu, însă în interiorul exponatelor este interzis.

20160703_142114

Moișeni – Satu Mare – 1780

20160703_142447

Șerel – Hunedoara – sec. al XIX-lea

20160703_142541

Biserică lemn din Maramureș

20160703_142830

Câmpenii de Sus – Bihor – sec.al XIX-lea

20160703_143100

Soveja – Vrancea – 1927

20160703_143412

Saschiz – Mureș – 1762

20160703_143807

Șugag – Alba – sec.al XIX-lea

20160703_145359

Ieud – Maramureș – 1890

20160703_150306

Chiojdu Mic – Buzău – sec.al XVIII-lea

20160703_150614

Berbești – Maramureș – 1775

20160703_150950

Șurdești – Maramureș – sec.al XVIII-lea

20160703_151111

Chereluș – Arad – sec.al XVIII-lea

20160703_151521

Biserica Timișeni – Gorj – 1773

20160703_151648

Bordei – Drăghiceni – Olt – sec. al XIX-lea

20160703_151749

Bordei – Castranova – Dolj-  sec. al XIX-lea

20160703_152111

Ponton – Tulcea

20160703_152546

Zăpodeni – Vaslui – sec. al XVII-lea

20160703_152749

Război de țesut

20160703_152925

Năruja – Vrancea – sec. al XIX-lea

20160703_153221

Moară de vânt – Sarichioi – Tulcea – sec al XIX-lea

20160703_153315

Jurilovca – Tulcea – 1898

20160703_153519

Curtișoara – Gorj – sec. al XIX-lea

Plimbare pe Calea Victoriei – Redescoperim Bucureștiul – Ep.4

Calea Victoriei reprezintă de peste 300 de ani principalul bulevard al Bucureștiului, poate cea mai boemă zonă și locul de promenadă preferat de elita țării din vremuri apuse. De-a lungul timpului, aici își dădea întâlnire clasa aristocrată, fiind binecunoscute pe atunci balurile ținute la Palatul Cantacuzino, iar artiștii, scriitorii, gazetarii, oamenii politici sau sportivii își beau cafeaua la Restaurantul Capșa.

Toate familiile bune ținteau un loc pe Calea Victoriei pentru a-și ridica o casă, o vilă, un palat, iar negustorii se băteau pentru a-și deschide magazine, hanuri și restaurante pe principala arteră, cel mai bun vad comercial. Bineînțeles au apărut și numeroase biserici și mănăstiri. Aici a locuit printre alții și Alexandru Ioan Cuza, iar bulevardul a devenit unul istoric odată cu ridicarea Palatului Regal.

20160626_144106

Muzeul Național de Istorie

Înainte de a fi inaugurată de Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din București. Porțiunea dintre Națiunile Unite și intersecția cu Bd. Elisabeta (Grand Hotel Du Bulevard) se numea Ulița Mare spre Sărindar, întrucât făcea legătura cu vechea biserică Sărindar, demolată între timp, se afla pe locul actualului Cerc Militar. Porțiunea de drum dintre Cercul Militar și Piața Victoriei purta numele de Drumul Brașovului.

20160626_143528

Palatul C.E.C.

Bulevardul ia naștere la începutul secolului al XVIII-lea, în jurul anului 1702, atunci când Constantin Brâncoveanu taie o mare parte din secularii codrii ai Vlăsiei, pentru a face legătura între palatul său de lângă Curtea Veche și noul Palat de la Mogoșoaia. Noua stradă primește numele Podul Mogoșoaiei, întrucât era pavată cu trunchiuri de stejari. Această metodă este una mai veche, fiind folosită la pavarea străzilor încă din anii 1500. Dacă acum credeți că avem drumuri proaste în București, gândiți-vă cum arăta Podul Mogoșoaiei la începutul anilor 1700, pavat cu trunchiuri de 8 metri lungime, așezate transversal, iar în părțile laterale erau șanțuri adânci pentru scurgerea apei. De multe ori se produceau accidente, iar oamenii sau căruțele care circulau deopotrivă pe mijlocul drumului, mai cădeau în șanțuri. Acest sistem de pavare a fost folosit mai mult de 100 de ani, până în 1824 când s-a pavat cu piatră de râu, iar după alți 40 ani s-a trecut la piatra cubică adusă din Scoția. În anul 1882 aici apar primele instalații electrice din București, în dreptul Palatului Regal, iar prima asfaltare s-a făcut în perioada Primului Război Mondial.

20160626_144317

Biserica Zlătari

Numele de Calea Victoriei este primit în anul 1878, atunci când armata română intră victorioasă în oraș, în urma Războiului de Independență, mai precis la data de 8 octombrie 1878.

Și în zilele noastre Calea Victoriei rămâne cea mai cosmopolită stradă a capitalei, atracțiile turistice și clădirile istorice se îmbină cu hoteluri de 5* și magazine de lux, precum reprezentanțele Ferarri, Gucci, Armani etc.. Începând de la Piața Națiunilor Unite, intersecția cu Splaiul Independenței, înspre direcția Piața VIctoriei, străbatem cei 2700 metri ai bulevardului pentru a scoate în evidență principalele obiective turistice.

20160626_144602

Pasajul Villacrosse

La nr.12 avem Muzeul Național de Istorie, fostul Palat al Poștelor găzduiește numeroase obiecte de valoare din istoria noastră, cele mai importante exponate fiind, cel mai probabil, Tezaurul Cloșca cu Puii de Aur, celebrele brățări dacice, dar și obiecte prețioase aparținând domnitorilor și familiei regale.

Vizavi, la nr.13 avem minunata clădire a Palatului C.E.C, construit în anul 1900, ridicat pe locul fostei biserici Sf. Ioan cel Mare. Dacă facem la stânga pe Str.Stavropoleos găsim faimosul restaurant Caru cu Bere și imediat Biserica Stavropoleos. La nr.12D găsim o altă biserică, una dintre cele mai vechi din oraș, Biserica Zlătari ridicată în anul 1705 pe locul unei alte biserici de lemn.

20160626_152210

Grand Hotel du Boulevard

Înaintând către intersecția cu Bd.Elisabeta, găsim pe partea dreaptă cel mai frumos pasaj bucureștean, Pasajul Macca-Villacrosse, acoperit cu sticlă și decorat extraordinar, face legătura între Calea Victoriei și Str.Lipscani, cu ieșire pe Str. Eugeniu Carada. Construit în anul 1891 cu scopul de a crea spații comerciale la parter, astăzi este împânzit de baruri și restaurante. Este cunoscut și drept Valea Regilor datorită unui pub cu specific egiptean și al mirosului de narghilea care se simte pretutindeni.

20160626_152236

Cercul Militar și Fântâna Sărindar

Aproape de intersecția cu Bd. Elisabeta găsim frumoasa și discreta Biserica Doamnei, ridicată în 1683 de dna Maria Cantacuzino, iar pe colțul din partea stângă a intersecției se înaltă Grand Hotel du Boulevard, unul dintre primele hoteluri din București, inaugurat în 1873. După o lungă perioadă în care a stat în paragină, am înteles că este complet renovat, am găsit și câteva poze incredibile cu interiorul pe internet, însă nu se știe cu exactitate când va fi redeschis, sau poate își schimbă destinația în clădire de birouri (să sperăm că nu). Vizavi este locul fostei Biserici Sărindar, actualul Cerc Militar și Fântâna Sărindar.

20160626_152546

Hotel Capșa

Pe partea dreaptă, la nr.36 găsim faimoasa Casa Capșa, actualmente hotel de lux, restaurant, cofetărie și cafenea. Începând, ca și cofetărie devine rapid o emblemă, un loc în care elita bucureșteană se întălnea adesea. Tudor Arghezi numea Casa Capșa ”singurul local intelectual de pe Calea Victoriei”.

20160626_152722

Palatul Telefoanelor

Pe stânga, la nr.37 este Palatul Telefoanelor, ridicat în anul 1934, a fost cea mai înaltă clădire din capitală până în anii 1970, cu cei 52,5m înălțime. La nr.40-42 avem Teatrul Odeon, iar peste drum se află Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase„. După doar 2 minute, până la intersecția cu Str. Ion Câmpineanu găsim clădirea istorică se găzduiește Grand Hotel Continental 5*, iar peste drum de acesta Hotel Novotel, care păstrează fațada vechiului Teatru Național.

20160626_152659

Teatrul Odeon

Ajungem în Piața Revoluției, punctul 0 al bulevardului..pe stânga este Biserica Kretzulescu ridicată în 1720. În Piața Revoluției se înalță Memorialul Renașterii, ridicat în memoria victimelor Revoluției din 1989.

IMG_0691

Biserica Kretzulescu

Tot în jurul pieței găsim Palatul Senatului și Biblioteca Centrală Universitară, cu statuia ecvestră a lui Carol I. Cea mai importantă atracție este Muzeul Național de Artă al României, găzduit de Palatul Regal. Aici puteți admira opere ale marilor artiști români, precum Nicolae Grigorescu, Thedor Pallady, Ștefan Luchian, dar și artiști internaționali ca Rubens sau Rembrandt.

20160626_153214

Memorialul Renașterii

IMG_0682

Bibilioteca Centrală Universitară

20160626_153339

Muzeul Național de Artă a României

La intersecția cu Str. Episcopiei se află Ateneul Român, o sală de concerte ridicată în 1888. O parte dintre fondurile necesare construirii au fost strânse prin subscripție publică. Pe rând mai găsim Biserica Albă la nr.110, Palatul Știrbei la nr.107 (ridicat 1835), Muzeul Colecțiilor de Artă la nr.111, Casa Monteoru la nr.115, Sediul Academiei Române la nr.125,  Biserica Sf. Nicolae Tabacu la nr.180, Casa Vernescu, ce găzduiește Casino Palace, Biserica Sf. Vasile cel Mare, la nr.198, iar vizavi găsim Palatul Cantacuzino, sau Muzeul Național ”George Enescu”.

20160626_153556

Ateneul Român

Odată ajunși la Piața Victoriei puteți vizita Muzeul Antipa, Muzeul Țăranului Român, puteți vedea sediul Guvernului și vă puteți continua plimbarea către nordul capitalei.
Din fericire noua pistă de bicicletă face ca pedalatul să fie o plăcere pe acest bulevard, astfel încât vă recomand fără dubii să faceți o plimbare pe Calea Victoriei și să o priviți prin ochii unui turist! Posibil să vedeți apoi Bucureștiul cu alți ochi.

20160626_154815

Muzeul Național ”George Enescu„

Muzeul Național ”George Enescu„ – Redescoperim Bucureștiul – Ep.3

Continuând plimbarea prin centrul orașului, am ajuns la Muzeul Național de Istorie, însă nu am putut să îl vizitez în interior pentru că nu aveam unde să las bicicleta. Așa că am făcut câteva poze din exterior, de asemenea am fotografiat și clădirea C.E.C. situată vizavi, după care am pedalat pe Calea Victoriei, cu direcția Piața Victoriei. Nu am apucat bine să mă urc pe bicicletă și deja încă o frumoasă bisericuță, Zlătari, fix la bulevard, pierdută printre blocuri, mai să o ratez…repede-repede câteva poze din afară (cerșetorii strânși în fața bisericii nu mi-au dat încredere să intru) după care am oprit la pauza de hidratare la una din cafenelele din Pasajul Villacrosse, sau Valea Regilor așa cum mulți îl cunosc. Amănunte despre toate acestea în articole viitoare, acum vreau să dau skip câtorva kilometri de Cale a Victoriei și să ajung direct la apogeul plimbării, unde am petrecut cel mai mult timp, la Calea Victoriei, nr.141, Palatul Cantacuzino.

20160626_154815

Palatul Cantacuzino – Muzeul ”George Enescu„

Clădire somptuoasă, impunătoare, într-un frumos stil art nouveau, este imposibil să nu îți atragă atenția când treci pe lângă ea și este probabil una dintre cele mai frumoase clădiri din București. Palatul a fost construit la începutul secolului XX, 1901-1903 pentru unul dintre cei mai bogați români ai vremii, Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit și Nababul, a fost de două ori primar al capitalei și tot de două ori prim-ministru. Acesta era atât de bogat încât se spune că a dorit să își paveze curtea Castelului Cantacuzino din Bușteni cu monede de aur. Prin averea sa cât și prin istoria familiei sale era singurul român care îl putea rivaliza pe Regele Carol I.

20160626_155944

Intrare palat

După moartea acestuia, palatul îi rămâne fiului său Mihail Cantacuzino și soției sale Maria, însă în 1927 decedează și fiul, iar văduva Maria rămâne unica proprietară a palatului. După 10 ani, în 1937, aceasta se recăsătorește cu faimosul muzician George Enescu. Cei doi au locuit timp de un an, între 1945-1946 în casa din spatele palatului, destinată inițial administrației clădirii. După ce și marele compozitor decedează, în 1955, din nou proaspăta văduvă cedează palatul și anexele acestuia statului român, pentru înființarea unui muzeu dedicat marelui muzician, lucru înfăptuit anul următor. Este unul dintre cele trei muzee dedicate lui George Enescu, alături de cele din Sinaia și din Liveni, Jud.Botoșani, locul de naștere al artistului.

20160626_161129

 

Am intrat astfel în curtea palatului, mi-am ”parcat” bicicleta într-un loc mai retras și am intrat pe ușa încadrată de doi lei impozanți din piatră și acoperită de o marchiză de sticlă, aducând aminte de o scoică uriașă. Fiind în transă cu pozele din exterior, intru și un nene paznic îmi atrage atenția că fotografiatul în incinta muzeului este interzis..ușor ofticat intru pe o ușă și ajung într-o micuță cameră unde părea că se vând biletele de acces. Când am fost eu prima dată aici, prin anul II de facultate cred, clădirea se afla probabil în consolidare, nu m-a oprit nimeni la intrare și am ajuns într-o încăpere uriașă, foarte înaltă..unde acum nu am mai avut acces. Totuși doamna de la bilete mi-a dat o veste bună, intrarea este gratuită (abia apoi am aflat că în zilele de 26 a fiecărei luni este intrarea gratuită) – ce noroc pe mine… norocul mi-a întors spatele după câteva secunde când am aflat că taxa foto este 30RON!!! extraordinar de mult ținând cont că în interiorul palatului se pot vizita doar 3 camere, și încă 3 camere în casa memorială din spatele palatului. În fine, am plătit taxa și am ajuns în prima sală. 20160626_160436

Cele trei săli sunt amenajate cronologic, urmărind viața marelui compozitor. Acestea cuprind fotografii, manuscrise, diplome și medalii naționale cât și multe internaționale, busturi, statui, bineînțeles și instrumente muzicale etc. Prima sală se axează pe prima parte a vieții și a carierei artistului, care a început să cânte la vioară de la vârsta de 4ani. Aici sunt expuse poze din copilăria artistului, diplome diverse, printre care diploma de absolvire a Conservatorului din Viena, un pian etc. Cea de-a doua sală se axează pe epoca maturității creatoare și a consacrării mondiale a artistului, cât și pe evenimente muzicale majore din Europa și de peste Ocean. Ultima sală este cea mai frumoasă din punct de vedere estetic și al arhitecturii, și impresionează prin plafonul excepțional decorat și prin îngerii muzicieni care se desprind din tavan. Aici găsim alte două piane cât și masca mortuară și mulajul mâinilor lui George Enescu.

20160626_161138

Îngerii muzicieni

20160626_160948

Prima vioară a maestrului

20160626_160845

Medalii și decorații naționale și internaționale

Pentru a continua vizita se iese din palat, cu grijă să nu sară leii pe voi, se înconjoară clădirea și ajungem la casa memorială, ultima locuință din București a compozitorului și a soției acestuia. Mică și oarecum modestă în interior, interiorul este nemodificat încă de la moartea maestrului, în 1955. Un hol cu 3 camere, două dormitoare pe partea stângă și un salon de muzică pe dreapta este tot ce puteți vedea în casa memorială, o vizită de maxim 10 minute. Intrarea se face cu același bilet cumpărat la palat (gratuit în cazul meu), la fel și tichetul pentru foto.

20160626_162008

Casa Memorială George Enescu și vechiul Cielo al maestrului 😀

Clădire inclusă în Patrimoniul European, muzeu și casa memorială a celui mai celebru muzician român din toate timpurile și unul dintre cei mai mari ai sec.XX, fiind numit ”noul Mozart”, amplasat pe cel mai important bulevard al Bucureștiului, cel puțin din punct de vedere turistic, este imposibil să vizitezi orașul fără să faci un scurt popas aici.

20160626_161621

Primul dormitor

20160626_161729

Al doilea dormitor – probabil al soției

20160626_161851

Salonul de muzică

Programul Muzeului Național ”George Enescu” – http://www.georgeenescu.ro/
Luni: Închis
Marți – 10:00 – 17:00, însă Casa Memorială este închisă
Miercuri – Duminică – 10:00 – 17:00

Taxa de intrare:
Adulți: 6 RON
Pensionari: 3RON
Studenți și elevi: 1,5 RO

*În data de 26 a fiecărei luni este acces gratuit.
*Taxa foto: 30 RON.

Biserica Stavropoleos – Redescoperim Bucureștiul – Ep.2

După vizita la Curtea Veche am pornit spre Muzeul Național de Istorie, însă până acolo, la intersecția străzilor Stavropoleos și Poștei am dat de o bijuterie a Bucureștiului – Biserica Stavropoleos. Bine, nu am dat acum peste ea, am mai trecut prin zonă, i-am făcut câteva poze însă nu am intrat niciodată în interior, sau măcar în curte să văd ce mai ascunde.

Deși am foarte multe articole despre biserici și mănăstiri, din Bucovina, Maramureș, din Oltenia sau din alte țări, nu pot spune că sunt neapărat extra-religios, deși nu vreau să intru în această sferă a discuției, ci mai degrabă sunt pasionat de istoria acestor lăcașuri. Și cum poporul român este unul creștin, iar mai toți conducătorii noștri ne-au lăsat astfel de monumente, asta vă prezint și eu… și dintre toate bisericile din București aceasta mi se pare cea mai frumoasă!

20160626_142504

Biserica Stavropoleos

Micuța dar superba biserică a fost construită în anul 1724 de către un călugăr grec, Ioanichie, venit de la Mănăstirea Gura, din Epir- Grecia. Acesta și-a dorit să ridice în centrul orașului un han cu biserică, așa cum se obișnuia în București în perioada respectivă. De fapt majoritatea bisericilor sau mănăstirilor bucureștene din secolul al XVIII-lea aveau alături un han, care ajuta la suplimentarea veniturilor, exemple fiind Mănăstirile Colțea (care se află încă la Universitate), Sf.Spiridon (demolată), Biserica Sărindar (actual Cercul Militar), Biserica Zlătari (situată în apropiere, pe Calea Victoriei), etc.

20160626_142526

La doi ani după ridicarea bisericii, călugărul Ioanichie este numit Mitropolit al Stavropolei, de la care avea să se tragă și numele noului lăcaș – Stavropoleos. În curtea bisericii sale avea să fie înmormântat în 1742, la vârsta de 61 de ani.

20160626_143159

Coloanele mai în detaliu

Privită din exterior, biserica oferă detalii extraordinare precum coloanele din piatră cu influențe maure, bogat ornamentate, care sprijină arcadele cu motive orientale. Curtea bisericii, la fel de mică și cochetă a fost amenajată de arhitectul Ion Mincu la începutul secolului XX, împreună cu Turnul Clopotniță.20160626_142646

Turnul Clopotniță

Biserica a suferit mai multe daune în decursul timpului, provocate de trecerea timpului, de cutremure sau de nepăsare. Cea mai importantă restaurare este cea de care am amintit anterior, la începutul sec. XX de unul dintre marii arhitecți români, Ion Mincu. Cu toate acestea, din întregul complex original, cel care cuprindea și hanul a mai rămas doar mica biserică. În curtea bisericii puteți vedea și fragmente de frescă, elemente de arhitectură sau pietre funerare ce au fost recuperate după demolarea bisericilor din centrul vechi în perioada comunistă.

20160626_142812

Curtea interioară

Intrat în biserică simți îndată mirosul de tămâie și lemn, iar interiorul mic și întunecat este luminat în cea mai mare parte doar de flăcările lumânărilor, care scot la iveală icoanele și iconostasul aurit, cu aceleași motive vegetale, prezente și în exterior.

20160626_143145

Pictură interioară

20160626_143034

Iconostasul

Intrarea în biserică este gratuită, așa că nu stați pe gânduri și vizitați interiorul chiar și pentru câteva minute. Din nou am fost surprins plăcut să văd, în cele 10-15 minute cât am stat acolo, 3-4 grupuri mari de turiști străini care se îngrămădeau în micuța curte a bisericii pentru a prinde un cadru bun pentru poză. La câțiva pași distanță, în direcția Muzeului Național de Istorie, se află unul dintre cele mai celebre localuri bucureștene, Caru’ cu Bere, despre care poate voi scrie un articol separat.

Biserica Curtea Veche – Redescoperim Bucureștiul – Ep.1

Azi, 26 iunie 2016… zi frumoasă de vară, poate puțin prea călduroasă, peste 30 grade. Plictisit de stat în casă zic să fac ce nu am mai făcut din vremea studenției, să ies prin București, să-l văd prin ochii unui turist. Cu mașina nu are rost, chiar dacă este destul de liber orașul aveam de gând să mă plimb în mai multe zone, să opresc din loc în loc, să nu-mi scape nimic..nu merge. Cu metroul ar merge, însă distanțele sunt destul de mari pentru a le parcurge apoi pe jos, mai ales pe așa căldură. Bun, rămân la bicicletă. Nu sunt prea obișnuit cu pedalatul pe distanțe mari (pentru mine un tur de oraș este destul de mult, ținând cont că pedalez destul de rar), însă mă descurc.. oricum nu am altă treabă, iar dacă nu mai pot, mă întorc cu metroul.

Nu am plecat cu un traseu precis, majoritatea obiectivelor le știam deja, aveam un fel de plan, dar nimic concret. Am poposit în centrul vechi, de unde altundeva să începi să cunoști Bucureștiul?

20160626_141655

Bustul lui Vlad Țepeș în Curtea Veche

Într-o mică paranteză, hai în câteva rânduri, să descriu istoria Bucureștiului, de la începuturile sale… găsiți cam oriunde, poate deja știți detaliile, însă are legătură strânsă cu primul obiectiv turistic. Se pare că prima cetate construită pe malul Dâmboviței a fost ridicată de Mircea cel Bătrân, undeva la sfârșitul sec. al XIV-lea. Mai târziu cetatea a fost întărită de Vlad Țepeș, cel considerat întemeietorul orașului, în 1459. Scopul a fost de a proteja rutele comerciale, dar și de apărare a capitalei Târgoviște. Cu timpul a devenit din ce în ce mai apreciat de voievozi cât și de comercianți, iar din 1660 devine capitală oficială. Pe rând, fiecare domnitor își lasă amprenta asupra orașului prin ridicarea palatelor, a mănăstirilor și bisericilor. Cel care și-a pus cel mai mult amprenta este domnitorul Constantin Brâncoveanu, cel care extinde și înfrumusețează Curtea Domnească, vechea cetate a lui Vlad Țepeș. O altă perioadă înfloritoare a fost pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, când au fost construite drumuri noi, hanuri pentru comercianți din diverse zone ale Europei, iar Curtea Domnească își pierde din importanță în fața altor clădiri noi, simbolice. Începând cu anul 1881 devine capitală regală, odată cu încoronarea regelui Carol I. Încet-încet primește denumirea de Micul Paris, datorită multor clădiri importante pe care și astăzi le putem admira, cât și datorită industrializării și a creșterii masive a populației. Tot mitul Micului Paris se duce odată cu planul lui Ceaușescu de a distruge toate clădirile vechi și a ridicării unui Centru Civic. Locuințe cu arhitectură superbă, case seculare dar și peste 25 de mănăstiri și biserici au fost dărâmate de buldozerele dictatorului. Totuși cea mai veche clădire din oraș a scăpat de buldozere, însă din păcate nu a scăpat de trecerea timpului, a cutremurelor, a războaielor.

20160626_141622

Ruine Curtea Veche

Curtea Veche, sau Palatul Voievodal, căci despre el este vorba, se prezintă astăzi drept o ruină, fix în centrul capitalei. Ruinele au fost transformate în muzeu, însă este greu să îți imaginezi o cetate, un palat voievodal doar privind câteva urme de ziduri. Din fericire acest obiectiv se află în proces de consolidare, și sperăm să devină principalul punct turistic al capitalei. Momentan nu poate fi vizitat, însă cu siguranță va avea parte de un articol mai amplu atunci când se redeschide publicului.

20160626_141616

Ruine Curtea Veche

Din Curtea Domnească se poate vizita totuși Biserica Curtea Veche, cunoscută și sub numele de Sf.Anton. Aceasta este cea mai veche biserică din București, ridicată între 1545-1554 de către Domnitorul Mircea Ciobanul și timp de două secole a fost locul de încoronare a domnitorilor Țării Românești. A suferit în decursul timpului numeroase restaurări și extinderi, în special în timpul domniilor lui Ștefan Cantacuzino și a lui Constantin Mavrocordat.

20160626_140319

Biserica Curtea Veche ”Sf.Anton”

Alternanța între brâurile de cărămizi și tencuială îi conferă acestei vechi biserici un caracter tipic valah. Biserica a fost complet restaurată în secolul XX, iar pictura a fost refăcută ultima dată în 1998, însă mai sunt vizibile fresce și din secolele trecute.

Am observat însă și aici, precum și la alte biserici pe la care am trecut astăzi și nu numai un lucru care pe mine unul mă deranjează. Nu înțeleg de ce li se permite bisericilor sau mănăstirilor să organizeze pelerinaje sau chiar excursii (văzusem la intrarea în una dintre biserici că organizau vacanță în Cipru). Înțeleg rolul pelerinajelor, însă acestea trebuie organizate de agenții specializate, care au calificare pentru așa ceva.. eventual agenția organizatoare poate avea un parteneriat, să trimită un preot cu enoriașii pentru a îi îndruma.

20160626_140708

Vizitarea bisericii este gratuită și m-a bucurat să observ mai multe grupuri de turiști străini care erau atrași de frumusețea acesteia. De aceea spuneam că după restaurarea Curții Domnești sunt șanse mari să devină principalul pol turistic al capitalei.

20160626_140858

20160626_140933

Interior Biserica ”Sf.Anton” Curtea Veche

Vizavi de biserică se află intrarea în Hanul lui Manuc, denumit astfel după negustorul armean care l-a construit în anul 1808. Este singurul caravansarai (han pentru popasul caravanelor), care a rămas în picioare până în ziua de astăzi. Curtea spațioasă și frumos amenajată era menită să adăpostească negustorii și căruțele acestora, veniți din toată Europa. Acest loc are un important rol istoric și pentru că în anul 1812, la Hanul lui Manuc a fost semnat tratatul de pace dintre Rusia și Imperiul Otoman. Clădirea a fost mai mult timp în renovare, însă acum este deschis clienților precum a fost timp de peste 200 de ani.

20160626_141338

Hanul lui Manuc

Toate aceste obiective sunt prezente în centrul istoric al Bucureștiului, mai exact pe Strada Franceză, și este păcat să treceți prin zonă, fie că sunteți turist sau bucureștean, să petreceți câteva ore la cafenelele sau restaurantele care au împânzit toată zona și să nu opriți câteva minute pentru o lecție de istorie live, în inima capitalei.