Sunt unii care visează să zboare..mă rog, cu avionul. Sunt pasionați de călătorii, iar pe lângă destinația finală sunt fascinați de zborul cu avionul, adoră să se afle deasupra norilor. Pe de altă parte sunt persoane care nu s-ar urca
Cum ajungi la Meteora? Iată că am ajuns și în ultima zi de vacanță, dacă nu punem la socoteală ziua pe care o vom petrece în mașină, în drum spre casă. După micul dejun am părăsit Atena în direcția Kalambaka, un
Traseu Zakynthos - Atena A 5-a zi de vacanță în Grecia, zilele de plajă din Zakynthos s-au terminat, însă ne-am continuat drumul către capitală. Am părăsit hotelul după micul dejun și în jumătate de oră am ajuns la port, pentru a
Încă din țară făcusem un program, pentru a ne gestiona cele 3 zile din Zakynthos cât mai bine. Pentru că anul trecut ne-a plăcut foarte mult croaziera am avut și de această dată în plan nu una, ci două. În prima
A doua zi din vacanța noastră în Grecia am început cu micul dejun la hotel în Salonic, după care am plecat către punctul culminant al vacanței, destinația mult așteptată, insula Zakynthos. Traseu Salonic - Zakynthos Traseul a fost următorul: (Ziua II.) Salonic -