Site icon Umblu Teleleu

Alvor și Albufeira – de la liniștea satului pescăresc până la vibrantul „The Strip”

Revin cu povești și informații utile pentru toți cei care doresc să descopere fantastica regiune Algarve, din sudul Portugaliei. Înainte de a trece spre partea centrală a zonei de coastă, în Albufeira, mai rămânem puțin în vest. O să intrăm puțin în ambianța de vis din superbul sat pescăresc Alvor.

Alvor – sat pescăresc autentic

Deși este un sat de mici dimensiuni, Alvor are totuși o valoare istorică prin prisma fostului castel maur, construit aici în anul 723. Este locul în care unul dintre marii conducători portughezi, Regele Joao II a murit în 1495. O parte din ruinele zidurilor fostului castel mai pot fi încă văzute.

Poate cea mai interesantă atracție din Alvor este Biserica „The Mother Church of Alvor”, o mică bijuterie ce datează de peste 500 ani, din epoca Marilor Descoperiri Portugheze. Una dintre cele mai importante exemple de arhitectură Manueline, decorată cu motive florale, animale și scene de luptă.

Totuși, adevărata frumusețe a satului Alvor este plaja lungă de peste 3km, înconjurată de dunele de nisip ce o separă de Rezervația Naturală Estuarul Alvor, zonă protejată. O frumoasă promenadă, făcută din lemn, a fost proiectată pentru a străbate această zonă protejată și pentru a avea acces la plajă.

Portul este unul mic, spre deosebire de altele din Algarve, iar aici pescarii își cos pânzele și pregătesc undițele pentru o nouă ieșire în Ocean. O cafea și un vinho verde rece, servite la unul dintre restaurantele situate lângă portul din Alvor, reprezintă cel mai bun mod de a-ți începe ziua!

Deși este o localitate mai mică, liniștită, fără prea multe obiective turistice, pot spune că a fost favorita unora dintre colegii alături de care am fost. Și asta chiar datorită acestei liniști, a faptului că puteai bea o cafea pe malul apei și auzeai doar păsările ciripind.

Este o stațiune perfectă, în special pentru familii și pentru persoane mai în vârstă.

Albufeira – cea mai vibrantă stațiune din Algarve

Pornind de la liniștea din Alvor, ajungem în cea mai mare și vibrantă stațiune din Algarve – Albufeira. Aici ai toate posibilitățile pentru un pachet complet de vacanță.
Pornind de la liniștea din Alvor, ajungem în cea mai mare și vibrantă stațiune din Algarve – Albufeira. Aici ai toate posibilitățile pentru un pachet complet de vacanță. liei, fiind un loc ideal de pornire în explorarea întregii regiuni, cât și pentru plimbări pe ocean.

Având o suprafață destul de mare, Albufeira se împarte în două zone total distincte: Old Town și New Town. Astfel, indiferent ce gen de vacanță îți dorești, Albufeira este destinația ideală.

Dacă orașul nou, dominat de faimosul „The Strip” este locul ideal pentru tinerii dornici de petrecere până în zori, Old Town păstrează farmecul străzilor vechi pavate, tradițional portugheze, cu numeroase baruri și restaurante. Partea istorică a orașului este o zonă perfectă pentru familii.

Pe lângă frumusețea orașului, a clădirilor istorice, a unor biserici foarte drăguțe, ascunse printre străduțele înguste, nu există îndoială că atracția numărul 1 din orașul vechi al Albufeira este plaja. Deci, după ce vezi panorama orașului din punctul de belvedere, coboară către plajă.

Praia dos Pescadores și Portul

Lungă, ușor accesibilă, cu nisip fin și intrare lină în apă, Praia dos Pescadores este una dintre cele mai apreciate din Algarve. După cum îi spune și numele, până de curând era locul în care ajungeau bărcile pescarilor, întorși de pe ocean. Acum aceștia acostează puțin mai la vest, unde a fost construit portul „marina”, înconjurat de apele albastre, dar și de clădirile puternic colorate.

Dacă doriți cazare chiar lângă Praia dos Pescadores, una dintre cele mai bune variante este Hotelul Sol e Mar.

Marina este locul de pornire pentru majoritatea excursiilor pe mare, de la vizitarea celebrelor grote (precum grota Benagil), până la expediția în căutarea delfinilor.

Distanța dintre centrul vechi și The Strip, sau New Town este de aproximativ 3 km. O plimbare de aproximativ jumătate de oră, sau câteva minute cu un uber. Și ajungi într-o zonă total diferită, mult mai animată, mai ales dacă ajungi pe înserat. The Strip este comparabilă cu orice destinație celebră pentru petrecerile sale nebune.

Praia da Oura este cea mai populară plajă din această zonă, fiind de asemenea deținătoare a distincției blue flag.

Alte plaje superbe din Albufeira:


Praia de Santa Eulalia – este o plajă largă, cu nisip auriu și ape calme. Ideală pentru familii și oferă multe facilități, inclusiv restaurante și baruri pe plajă
Praia do Evaristo – o plajă mică și mai retrasă. Perfectă pentru cei care doresc să evite aglomerația. Este recunoscută pentru restaurantele sale excelente cu fructe de mare.
Praia dos Arrifes – o altă plajă mică și fermecătoare. Cu stânci interesante și piscine naturale la maree joasă. Un loc ideal pentru fotografii și pentru o zi liniștită

Fortul și Capela Senhora da Rocha

O superbă atracție, în apropiere de Albufeira (cca 16km) este Fortul Nossa Senhora da Rocha. Fortul medieval se presupune că a fost ridicat în sec. al VIII-lea, însă data de construcție a capelei este incertă.

Locația este cu adevărat spectaculoasă, în vârful stâncii, pe malul oceanului, cu 2 plaje superbe în laterale. Fortul a fost ridicat pentru securizarea țărmului între Faro și Lagos. Se pare că edificiul a fost ridicat pe locul unei construcții și mai vechi, din perioada romană. Date exacte nu se pot oferi însă, din cauza faptului că materialele de construcție au fost refolosite.

Locul a fost unul de rugăciune pentru vizigoți și musulmani, evidențiind importanța acestui punct. Cutremurul din 1755 i-au dărâmat pereții, însă capera a rămas intactă. Se pare că arcada triplă ar proveni din perioada vizigotă (sec. III-IV).

Este un loc ce merită cu siguranță o vizită, iar dacă luați parte la o croazieră cu plecare din Albufeira, mai mult ca sigur puteți vedea și de pe barcă această frumusețe!

Exit mobile version