Site icon Umblu Teleleu

Amsterdam – City break în reprize prin capitala Olandei! (zi II)

amsterdam

Și revenim cu a doua repriză de vizitat Amsterdam, după o pauză de 26 zile în care am cutreierat sud-estul Asiei. Ajunși înapoi în Europa, după 15 ore de stat în avion, cel mai greu am suportat diferența de temperatură. Plecați din Bali de la 30 grade, am ajuns în Amsterdam la doar 2 grade și un vânt care te îngheța pe loc.

Desigur, când am plecat din România mă așteptam să revin pe frig, fiind finalul lunii noiembrie, însă nu mi-am luat foarte multe haine groase din cauza spațiului limitat în bagaje. Și m-am trezit prin Amsterdam, la temperatură aproape de îngheț, doar într-un hanorac și o vestă.

De această dată am avut mai mult timp de pierdut prin capitala batavă, ajungând pe la 08 dimineața, iar zborul spre București fiind la 20:45. În aeroport am reluat același traseu – lăsat rucsacuri la depozitul de bagaje și cumpărat bilete de tren pentru Centraal Station.

Veneția Nordului

Odată ajunși în centru am mers glonț către un Coffe Shop, unde am zăbovit câteva minute la o cafea, pentru a ne mai încălzi. Trebuie să spun că mirosul de marijuana este foarte puternic și chiar deranjant dacă nu ești amator. Asta în tot orașul, dar cu atât mai mult în preajma acestor Coffe Shop-uri.

Ne-am echipat imediat cu fesuri și mănuși, după care am mers la McDonalds pentru a compara BigMac-ul cu cel românesc. După Bulgaria, nici aici nu am găsit minunatul sos de usturoi, care mă face să cred că noi suntem singurii norocoși care avem parte de el!!

Următorul pas a fost să profităm de celelalte 2 obiective din Big Ticket-ul început în urmă cu 26 de zile, la Madame Tussauds, anume Croazieră pe canalele orașului și Amsterdam Dungeon.

Una din miile de case plutitoare

Prima a fost croaziera, locul de îmbarcare aflându-se peste drum de Stația Centrală. Se spune că o plimbare pe canalele orașului este absolut necesară, fiind cel mai bun mod de a cunoaște orașul.

Amsterdam are peste 100km de canale, cele mai importante fiind săpate în sec.al XVII-lea, în timpul Erei de Aur Olandeze, formând inele concentrice în jurul orașului. Întregul sistem de canale din sec.al XVII-lea a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 2010 și contribuie la faima Amsterdamului de a fi supranumit „Veneția Nordului”.

Croaziera durează aproximativ 1 oră, iar pe parcursul ei puteți vedea multe dintre obiectivele importante ale orașului și dintre cele 1550 clădiri monumentale aflate pe marginea canalelor. Noi am folosit compania Lovers Canal Cruise, care oferă audio guide în multiple limbi (româna nu este disponibilă), iar tariful este 16eur/persoană, daca achiziționezi separat.

Din istoria unui oraș măreț

Legenda întemeierii orașului nu le provoacă chiar mândrie locuitorilor săi. Se spune că Amsterdamul a fost fondat de doi pescari care încercau să se salveze dintr-o furtună din Marea din Sud. Câinele lor ar fi sărit din barcă și a vomat fix pe locul în care avea să se construiască orașul.

Orașul este unul relativ nou, anumiți istorici fiind de părere că pământul de aici a fost recuperat din apele mării prin secolul X.

Arhitectura specială a orașului

După ce am primit o scurtă lecție de istorie în timpul croazierei am plecat către Dam Square, aceeași piață în care vizitasem la începutul lunii Madame Tussauds. De această dată ne-am îndreptat spre Amsterdam Dungeon, o atracție unică ce te va purta prin istoria întunecată a Olandei. O plimbare alături de actori care te vor înfricoșa, show-uri și efecte speciale, urmând tiparul London Dungeon, York Dungeon, Edinburgh Dungeon, Berlin Dungeon și Hamburg Dungeon.

Întreaga vizită se va desfășura pe întuneric, într-o teamă continuă, iar pulsul îți va crește cu siguranță. Traseul urmează mai multe camere, fiecare având o tematică din istoria mai puțin plăcută a orașului.

Se începe vizita din camera de tortură, unde călăul va alege „un prizonier” și va prezenta obiectele folosite la torturarea celor ghinioniști.  Ajungem în Magic Musico, unde o tanti rea te vinde ca sclav. Ajuns pe vapor ești luat în primire de căpitanul Piet Heyn, unde ești forțat să muncești pentru Companiile Indiilor de Est. Black John te așteaptă în următoarea cameră, criminalul în serie care mutilează un cadavru în fața ta.

Dacă încă mai poți (și ești nevoit să o faci) ajungi la judecată! Nu la Judecata de Apoi, ci în fața unui inchizitor spaniol, care te va găsi vinovat de absolut orice îi trece prin minte. Trecem prin labirintul groazei, ajungând apoi la judecata vrăjitoarei. Problema este că vrăjitoarea se află prin grupul tău, sau cine știe, poate ești chiar tu.. iar inculpata va fi arsă pe rug în fața tuturor!

Palatul Regal

Ajungem și în punctul culminand, într-o cameră întunecată, în care o fantomă îți tot apare în față, când nu te aștepți. Urmează o plimbare groaznică prin Pădurea Spânzuraților, o cameră plină de cadavre ce atârnă pe lângă tine, iar ultimul hop este taverna. Aici ești servit cu o bere, însă e posibil să fii pus la muncă de patroana nebună..sau chiar să fii împușcat!

Partea cea mai horror a fost însă la ieșire, când am fost „duși cu zăhărelul” și am dat 20 euro pe o poză făcută în timpul vizitei + 1 breloc, tot cu poza noastră.

Pe parcursul vizitei la Amsterdam Dungeon nu este permis să filmați sau să fotografiați. În plus trebuie să închideți telefoanele.

După Amsterdam Dungeon am continuat spre Museumplein, unde găsim 3 muzee importante: Rijksmuseum, Van Gogh Museum și Stedelijk Museum. Fără intenția de a vizita vreunul, deși sunt celebre în toată lumea, le-am văzut doar din exterior, ne-am pozat cu semnul IAMSTERDAM, deși este aproape imposibil să-ți faci loc prin mulțime și am plecat spre Districtul Roșu, cel mai cunoscut cartier al orașului.

Rijskmuseum și semnul Iamsterdam

Amsterdam în numere

Am văzut faimoasele fete din vitrine, care încercau să ispitească trecătorii, am trecut pe lângă Muzeul Sexului și Muzeul Erotic, însă ne-am oprit la o berărie, unde am încercat Heinekenul local. Era de preferat să o fac direct la Fabrica și Muzeul Heineken, însă timpul nu a permis să facem tot ce avean pe listă.

Unii la bere, alții la muncă..

Veți vedea prin tot orașul cele trei semne de XXX așezate pe verticală sau orizontală. Acest lucru nu are nimic în comun cu pornografia, ci reprezintă cele trei cruci ale Sf.Andrei de pe blazonul orașului arborat încă din 1505 pe toate ambarcațiunile.

Am plecat înapoi spre aeroport, cu 4 ore înainte de zbor, pentru că frigul devenea insuportabil și începeam să resimțim oboseala acumulată. Au fost cele mai lungi ore din această vacanță, așteptarea din aeroport fiind teribilă!  Singura parte bună a fost că n-am mai simțit deloc zborul spre București, dormind de la decolare până când am aterizat.

Amsterdam este un oraș verde..
Rijskmuseum
Van Gogh Museum

Exit mobile version