Trec aproape zilnic pe lângă ea, la fel ca mii de bucureșteni. Însă câți dintre noi conștientizăm faptul că micuța biserică Colțea se află aici de peste 300 de ani?

Ultim vestigiu al Mănăstirii Colțea

Ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino, asemeni Mănăstirii Sinaia, ansamblul avea să rămână cunoscut după numele lui Colțea Doicescu, cel care poseda terenul din zonă și care l-a vândut ulterior lui Cantacuzino. Aici se găsea o veche biserică din lemn, ridicată aici în 1640-1641 de fratele lui Colțea, Udrea Doicescu.

Spitalul Colțea

Lucrările la mănăstire au început la finalul sec. al XVII-lea, fiind încheiate în jurul anului 1715. Pe lângă biserică, Mihai Cantacuzino a finanțat și ridicarea unei „case de străini, spre odihna și mângâierea întru Hristos a fraților noștri săraci care pătimesc de boale”. Mai pe scurt, avea să fie înființat primul spital din București, cel ce astăzi este cunoscut drept Spitalul Colțea.

Este drept, ce exista atunci nu avea nici o legătură cu ce înseamnă spital în zilele noastre. Existau 12 paturi pentru bărbați și 12 paturi pentru femei, întreținuți gratuit. Totul după modelul Ospedale si S.Lazzaro e Mendicanti din Veneția.

Totuși se pare că rolul acestuia era mai mult de a separa oamenii străzii, de restul societății. Un fel de penitenciar pentru bolnaci săraci. Cetățenii de treaptă medie, dacă se îmbolnăveau, nu erau ținuți împreună cu aceștia.

Puternic afectată de cutremurul din 1802, mănăstirea avea să sufere modificări importante, iar din 1835 s-a realizat o nouă incintă pentru spital. Nici această nouă clădire nu o să reziste mult, astfel încât avea să fie la rândul său demolată și ridicată una nouă în 1887 – clădirea spitalului pe care o vedem și astăzi.

Fiind construită mai mult ca un test, unde se făceau experimente pe cei săraci, avea totuși să ajute medicina de la noi prin adăugarea primei școli de învățătură medicală din Țara Românească, în 1842.

Pentru că un spital, chiar de dimensiuni reduse, nu era profitabil, iar cheltuielile erau mari, s-a decis deschiderea unui han, care să sporească încasările. Astfel, pe la 1746 se ridică și Hanul Colței, care se întindea pe partea opusă bulevardului din zilele noastre, pe locul aproximativ al Str. Doamnei de acum. Cam 100 de ani a rezistat hanul, până să fie demolat.

Turnul Colței

Întreg ansamblul mănăstirii, format din biserică, spital, școală, odăi, etc, au fost împrejmuite cu un zid, pe la 1715, de către nepotul lui Mihai Cantacuzino, Ștefan. Iar turnul său avea să devină un simbol al Bucureștiului anilor 1700-1800.

Având inițial rol de clopotniță, Turnul Colței era cea mai înaltă clădire din oraș, la cei aproximativ 50m ai săi. Clopotul său, turnat în 1775, avea o greutate de 1700kg și avea să fie donat Mănăstirii Sinaia în 1892.

Turnul se afla cam la 20m distanță de pridvorul bisericii. Fundația acestuia se află încă sub carosabilul bulevardului I.C.Brătianu, în fața Muzeului Suțu.

Turnul a fost puternic afectat de cutremurul din 1802, după cum afirma un călugăr cronicar: „n zioa de Vinerea Mare, la leat 1802, octomvrie 14, la 7 ceasuri de zi, s-au cutremurat pământul foarte tare. Aici în București s-au ruptu și turnul cel înalt Colțea, care era podoaba orașului, iar din casele boerești și din cele de obște prea puține au scăpat zdravene. În multe locuri s-au desfăcut pământul, eșind nisip și apă. Și a doa zi, iarăș s-au cutremurat, dar nu așa tari, la 3 ciasuri den zi.”

Se pare că atunci clopotul cel mare a căzut peste un vânzător aflat în zonă. De asemenea cutremurele din 1829 și 1838 au afectat puternic clădirile mănăstirii, multe dintre ele fiind demolate până în 1846.

Turnul Colței, în memoria colectivă

Turnul Colței avea să mai reziste până în 1888, însă structura sa era foarte șubrezită și era un adevărat pericol. În plus, stătea în drumul lărgirii uliței Colței (Bdul I.C.Brătianu), principala arteră urbană pe axa sud-nord a Capitalei. În ciuda numeroaselor proteste ale cetățenilor, dar și a unor gazetari, precum Barbu Ștefănescu Delavrancea, în august 1888 Turnul Colței era doborât.

Totuși, înainte de a fi dărâmat, de la înălțimea sa, fotograful Carol Popp de Szathmary avea să realizeze prima imagine panoramică a Bucureștiului, în 1862, care a ajutat extrem de mult în lucrări viitoare cu privire la Bucureștiul de altădată.

Într-o frescă din gara centrală din Geneva, Bucureștiul este reprezentat prin Turnul Colței, simbol al orașului în sec. al XIX-lea. Turnul apare și în literatura noastră, fiind adus în discuție de Caragiale (în Kir Ianulea), de Nicolae Filimon (Ciocoii vechi și noi), Alexandru Obobescu, Mircea Cărtărescu, etc.

De dărâmarea Turnului Colței se leagă și istoria Foișorului de Foc. Acesta a fost ridicat ca nevoie de turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor.

Biserica Colțea

Revenind la Biserica Colțea, ultimul vestigiu rămas din ansamblul mănăstirii, a fost sfințită prin 1702. Este unul dintre cele mai vechi edificii din Capitală, încă funcțional.

Purtând hramul „Trei Ierarhi”, îmbină stilurile brâncovenesc, bizantin și baroc italian. La interior se remarcă pictura lui Gheorghe Tattarescu. Cele mai impresionante sunt catapeteasma și tablourile votive, reprezentând pe Mihai Cantacuzino și soția sa, Maria.

După ce a suferit enorm în urma cutremurelor, dar și a bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial, a ajuns să fie foarte aproape de forma sa inițială, după restaurarea sa din 2006.

Cel mai întâlnit element decorativ, atât în arhitectură, cât și la covoare de exemplu, este vulturul bicefal cantacuzin.

În interiorul bisericii se află și mormântul familiei Racoviță, importantă familie princiară din Țara Românească și Moldova.

În 1986 părea că se apropie sfârșitul bisericii, când a fost închisă pentru consolidare, însă șantierul avea să fie abandonat definitiv. Clopotele sale s-au mai auzit abia pe 22 decembrie 1989, când se spune că acestea au inspirat mai mulți români să iasă pe străzi.