Biserica Sf. Ioan Piață: Povestea translatării din 1986

📅 Publicat inițial: 13 iulie 2022 | Actualizat: 22 aprilie 2026

Dacă ai trecut vreodată prin Piața Unirii, cu siguranță ai văzut-o. Poate fără să-ți dai seama. Este ascunsă între blocuri gri de 10 etaje, cu o mică ieșire timidă la bulevard, ca și cum ar fi fost pedepsită să stea în colț.

Dar această biserică măruntă, cu două turle modeste, are în spate una dintre cele mai incredibile povești din istoria recentă a Bucureștiului: a fost „răstignită”, mutată pe roți 23 de metri într-o singură zi, pentru a scăpa de buldozerele lui Ceaușescu.

Este vorba despre Biserica Sf. Ioan – Piață, cunoscută de-a lungul timpului și ca Sf. Ioan Nou, Sf. Ionică de la Podu Beilicului sau Sf. Ion a Dumnealui Vornic Pârscoveanu.

Situată la intersecția bulevardelor Corneliu Coposu și I.C. Brătianu, ea este astăzi un martor tăcut al unei epoci în care credința a fost scoasă cu buldozerul din centrul Capitalei.

🏛️ Un scurt istoric: de la Podu Beilicului la Piața Unirii

Ca să înțelegi de ce biserica asta „deranja” într-atât, trebuie să înțelegi locul în care a fost construită.

Podu Beilicului este un vechi nume purtat de actuala Cale Șerban Vodă. La începutul anilor 1600, era o simplă uliță, cum erau toate prin București, „pavată” cu bârne mari de stejar pe vremea lui Radu Șerban. Ulterior, la finalul secolului al XVIII-lea, Podul lui Șerban Vodă a început să fie numit Podul Beilicului, după casa care găzduia beii și oficialii trimiși de Imperiul Otoman în București.

Prin această perioadă, cel mai probabil în 1766, breslele cojocarilor și boiangiilor au ridicat o biserică. Prima atestare documentară este însă legată de Ioniță Croitorul, starostele de boiangii, care în 1756 a clădit din temelie lăcașul, cu binecuvântarea Mitropolitului Grigorie, pe un teren al Bisericii Domnești de Jos. Biserica era modestă, fără turlă, nu se asemăna în grandoare și frumusețe cu cele domnești (precum Biserica Sf. Gheorghe sau Biserica Colțea).

Reperele istorice esențiale

1756-1766 — Prima zidire de către breasla boiangiilor și cojocarilor
1818 — Prima mare restaurare, consemnată într-un act sculptat în piatră, care enumera vechii și noii ctitori, de la Ioanichie Ieromonahul la Zamfira
1847 — După marele foc care a cuprins centrul Bucureștiului, biserica este refăcută din piatră de Iordache, staroste de boiangii, și primește cele două turle
1930-1940 — În timpul patriarhilor Miron Cristea și Nicodim Munteanu, biserica este restaurată complet după planurile arhitectului Statie Becu, iar pictura este refăcută în frescă de Iosif Keber
1944 — Suferă avarii în urma bombardamentelor; este reparată în 1948
1965-1966 — Sub patriarhul Iustinian, se introduc lumina electrică și încălzirea centrală
1968 — Pictorul Traian Pârvu realizează 5 vitralii pe fațada sudică
1970 — Olga Greceanu spală și restaurează pictura
1971 — Pictorul Iosif Wass realizează mozaicurile din pridvor, cu o ramă decorată de sculptorul Francisc Heteni
4 martie 1977 — Marele cutremur afectează puternic biserica, în special turlele și stâlpii din naos
30 mai 1986 — Translatarea spectaculoasă, despre care voi povesti pe larg mai jos
2007-2010 — Amplu proces de restaurare sub părintele Anatolii Scurtu

🔥 Cutremurul din 1977 – începutul coșmarului

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu Biserica Sf. Ioan – Piață, trebuie să ne întoarcem la o dată pe care orice bucureștean trecut de 55 de ani o știe din experiență proprie: 4 martie 1977, ora 21:22. Un seism de magnitudine 7,2 pe scara Richter zguduie România și, în urma lui, peste 1.500 de oameni mor, zeci de clădiri se prăbușesc și alte câteva sute rămân avariate.

Haosul creat de cutremur a fost folosit de Nicolae Ceaușescu ca pretext pentru a impune un plan radical de remodelare urbană. În viziunea sa, Capitala trebuia să devină un oraș socialist modern, după modelul Phenianului lui Kim Ir Sen, cu bulevarde largi, blocuri uniforme și o zonă centrală dominată de Casa Poporului.

Rezultatul acestui „plan de sistematizare”? Între 1977 și 1989, aproximativ 40.000 de construcții — locuințe, edificii administrative, monumente de artă și cultură, mănăstiri și biserici — au dispărut din București. Doar în Capitală, 22 de biserici au fost demolate și 8 au fost mutate din loc.

Prima biserică care a căzut pradă buldozerelor a fost Biserica Enei, ctitorită în 1611, un monument reprezentativ pentru începuturile stilului brâncovenesc. La finalul lunii aprilie 1977, biserica ce rezistase peste 350 de ani era pusă la pământ în doar o săptămână.

„Demolarea Bisericii Enei a fost un moment de cotitură. Atunci am simțit că trebuie să acționez”, avea să mărturisească mai târziu inginerul care urma să scrie una dintre cele mai frumoase pagini din istoria Bucureștiului: Eugeniu Iordăchescu.

Eugeniu Iordăchescu — „Inginerul Raiului” care a salvat bisericile punându-le pe roți

Povestea translatării bisericilor nu poate fi spusă fără să vorbim despre Eugeniu Iordăchescu (1929, Brăila – 4 ianuarie 2019, București). Un om providențial, supranumit „Inginerul Raiului”, care a reușit, punând clădiri întregi pe roți, să salveze de la demolare 13 lăcașe de cult și alte 17 clădiri civile.

🆕 Ideea genială inspirată de o prăjitură

Iordăchescu era, la finalul anilor ’70, directorul tehnic al Institutului „Proiect” București, instituția care proiecta efectiv noua față a Bucureștiului. Era acolo, în inima aparatului, când cu toții începeau să înțeleagă ce avea să se întâmple cu patrimoniul Capitalei.

Cum i-a venit ideea? Surprinzător, de la crema de zahăr ars, prăjitura sa preferată. Fiul său, Adrian Iordăchescu, a povestit cum tatăl său, uitându-se la compoziția rigidă a deserului, și-a dat seama că planul de bază al unei translații trebuie să fie unul rigid pentru a putea susține clădirea. Dar mai exista o metaforă pe care inginerul o folosea adesea: ospătarul cu tava plină de pahare. „Am plecat de la principiul unui ospătar care ține pe o tavă un număr de pahare pline cu un anumit lichid. El merge printre mesele unui restaurant și nu se întâmplă absolut nimic cu lichidul, nu pică”, explica Iordăchescu metoda sa.

Soluția era una elegant de simplă: la baza construcției se realiza o platformă de beton, ca o tavă imensă. Sub aceasta, se instalau șinele și boghiurile (cărucioarele). Translarea se făcea apoi fie prin tragere, fie prin împingere, în funcție de configurația terenului.

Când a prezentat ideea colegilor, răspunsul inițial a fost că „nu prea e sănătos la cap”. Dar cifrele au vorbit: era o soluție mult mai puțin costisitoare decât demolarea, iar Ceaușescu, când nu putea fi convins de argumente umane sau culturale, accepta rareori argumente de economie.

Palmaresul „Inginerului Raiului”

Între 1982 și 1986, Eugeniu Iordăchescu și echipa sa au translat:

Biserica Schitul Maicilor (iunie 1982) — prima biserică mutată vreodată în România, 745 de tone, 245 de metri
Biserica Olari (septembrie 1982, apoi decembrie 1983) — în două etape, total 80,35 metri
Biserica Sfântul Ilie
Biserica Mihai Vodă (1984-85) — 3.200 de tone, 295 de metri — cea mai spectaculoasă și dificilă operațiune
Clopotnița bisericii Mihai Vodă
Palatul Sinodal al Mănăstirii Antim (februarie 1985) — 9.000 de tone, la -20°C, cu centrala termică în funcțiune și cărțile în bibliotecă
Biserica Antim (februarie 1985)
Biserica Sfântul Ștefan „Cuibul cu barză”
Biserica Sfântul Ioan — Piață (30 mai 1986) — povestea pe care o spunem aici
Biserica Sfântul Gheorghe — Capra (aprilie-mai 1986)
Biserica Petru Iacob din Reșița (octombrie 1985)
Ansamblul statuar al Bisericii Domnița Bălașa
Biserica Mănăstirii Râmeț

Plus clădiri civile: blocuri din București și Alba Iulia, un spital din Craiova, un puț de mină de la Petrila și sediul unei bănci din Miercurea Ciuc.

La mutarea sediului băncii, povestea Iordăchescu, „nu s-a întrerupt activitatea băncii niciun sfert de ceas, în tot timpul acesta, clienții au fost serviți, birourile funcționau și a fost o mare satisfacție”. Iar la deplasarea blocului lung de pe Bd. Ștefan cel Mare, demnitarul comunist Suzana Gâdea a intrat în imobilul aflat în mișcare și a cerut un pahar cu apă unui locatar de la etajul șase!

⛪ 30 mai 1986 — Ziua în care Biserica Sf. Ioan a „călătorit”

Ajungem acum la momentul central al poveștii: mutarea efectivă a Bisericii Sf. Ioan – Piață.

De ce a fost „condamnată” biserica?

Biserica deranja din mai multe motive. În primul rând, era amplasată chiar la intersecția bulevardelor principale din Piața Unirii, pe traseul pe care ar fi trebuit să fie ridicat un nou bloc de 10 etaje, ca parte a sistematizării Pieței Unirii. În al doilea rând, conform mărturiilor, biserica era prea vizibilă pe o arteră principală a orașului și trebuia să-și închidă mereu porțile la trecerea convoaielor conducerii comuniste. Adică, dacă Ceaușescu trecea pe I.C. Brătianu, biserica ortodoxă de pe colț era o imagine incomodă.

Cum s-a convins regimul

Aici intervine curajul preotului paroh de atunci, Paul Munteanu, și al epitropiei bisericii. Au insistat, au bătut la uși, au negociat, au cerut. Și au reușit să obțină ceea ce părea imposibil: aprobarea pentru translatare în loc de demolare.

Terenul a fost pregătit timp de jumătate de an. Au fost realizate platforma de beton, șinele, boghiurile. Toată echipa lui Iordăchescu a lucrat în condiții dificile, conștientă că o greșeală ar însemna pierderea monumentului.

Un membru al echipei care a lucrat la Schitul Maicilor povestea: „Din momentul începerii ridicării clădirii, care a durat patru zile, credeți-mă, nu s-a mai fumat, nu s-a mai vorbit, nu s-a șoptit nici măcar în schimbul de lucru.”

Datele tehnice ale operațiunii

Iată cifrele exacte ale translării Bisericii Sf. Ioan – Piață:

Data: 30 mai 1986
Greutatea: 3.100 de tone
Distanța parcursă: 23 de metri
Unghiul de translare: 37° (conform sursei oficiale a bisericii; alte surse menționează 34°)
Panta căii de rulare: 2,8°
Viteza aproximativă: 3,8 metri pe oră
Durata mutării propriu-zise: o singură zi

Și iată și detalii tehnice uluitoare: biserica, în greutate echivalentă cu peste 300 de vagoane de tren, a fost mutată pe o cale înclinată, nu pe teren drept — deci nu doar împinsă, ci în pantă, cu toate riscurile suplimentare pe care le implică acest lucru. Astăzi, pe peretele de vest al pronaosului, o cruce mică din piatră poartă inscripția: „Aici se găsesc osemintele unor ctitori, puse cu ocazia translării bisericii, în 1986”.

Cuvintele Patriarhului Daniel: „Biserica răstignită”

La ceremonia de sfințire a bisericii restaurate, Patriarhul Daniel al României a rostit un cuvânt care a rămas în istoria comunității:

„Biserica aceasta a fost răstignită în anul 1986 prin translare. Ea era mai în piață și deși era mică, totuși deranja prin centralitatea și vizibilitatea ei. Atunci, ea a fost nu demolată, nu ucisă, dar răstignită prin mutarea ei de la locul de origine și plasată aici, unde o vedem astăzi. Ulterior a fost înconjurată de blocuri încât nu se mai vede decât prin mai multă atenție. Pentru București, această biserică este acum un simbol al perioadei în care a viețuit Biserica Ortodoxă Română, mai ales în București, în timpul comunismului ateu, demolator de suflete și de biserici.”

Metafora „răstignirii” este cu atât mai puternică cu cât părintele Adrian Beldeanu, referindu-se la bisericile salvate de Iordăchescu, vorbește despre ele ca despre „biserici martire” care „au trecut printr-o suferință și o înviere, precum mărturisitorii primelor veacuri creștine”. Chiar dacă astăzi stau ascunse în spatele blocurilor construite special pentru a le masca, grădinile lor au devenit „oaze de pace și lumină într-o mare de beton”.

Ce poți vedea astăzi la Biserica Sf. Ioan – Piață (2026)

Hramul unic din București

Unul dintre elementele care fac această biserică specială este hramul: „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”. Este singura biserică din București cu acest hram, care se sărbătorește pe 29 august.

Moaștele și odoarele

Biserica adăpostește un adevărat tezaur spiritual — moaștele a cinci sfinți:

Sf. Apostol Filip
Sf. Mucenic Pantelimon Taumaturgul
Sf. Epictet (martir român originar din Dobrogea)
Sf. Astion (martir român originar din Dobrogea)
Sf. Varnava de Vasa

Pictura și arhitectura

Pictura interioară, refăcută de Iosif Keber în anii ’30-’40, este împărțită în panouri pe un fond vopsit în ulei alb. La una dintre restaurări, sub un strat gros de gips, a fost găsit portretul în mărime naturală al Regelui Mihai I al României — un detaliu incredibil, pentru că era strict interzisă reprezentarea monarhiei în perioada comunistă. Probabil a fost acoperit tocmai ca să fie salvat.

Arhitectura are influențe de secol al XVII-lea, în formă de navă, cu absida altarului semicirculară, două turle și o colonadă la intrare care formează un exonartex îngust. La exterior, mozaicurile din pridvor — „Botezul Domnului” pe frontispiciu, „Sf. Ap. Petru și Pavel” — merită o privire atentă.

Restaurarea din 2007-2010

Sub conducerea părintelui Anatolii Scurtu, actualul paroh, s-au realizat lucrări importante: restaurarea picturii și a catapetesmei, refacerea fațadei exterioare, instalația electrică nouă cu conductori de cupru, centrală murală proprie pentru încălzire, stație de sonorizare modernă, veșminte brodate din Grecia și multe altele.

🆕 Informații practice pentru vizitatori (2026)

📍 Adresă: Bulevardul I.C. Brătianu nr. 39, Piața Unirii, Sector 3, București 📞 Telefon: (+4) 021 315 59 52 sau (+4) 0787 822 831 🌐 Site oficial: www.bisericasfantulioanpiata.ro 🚇 Metrou: Stația Piața Unirii (ieșirea spre Bd. I.C. Brătianu) 💰 Intrare: Gratuită (ca la toate bisericile ortodoxe) ⏰ Program de vizitare: În general 8:00 – 19:00, dar cel mai bine este să verifici înainte pe site-ul oficial sau să suni 📅 Hram: 29 august (Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul)

Lista bisericilor din București demolate și translate (1977-1989)

Ca să înțelegi amploarea dramei, iată o listă esențială:

Biserici demolate (printre cele mai importante):

Biserica Enei (1977) — prima victimă
Biserica Albă Postăvari (1984) — a doua cea mai veche biserică din București, atestată din 1595
Mănăstirea Cotroceni (1984) — rezidită ulterior, în 2009
Biserica Izvorul Tămăduirii (1984)
Biserica Spirea Veche (1984)
Biserica Sf. Nicolae Sârbi (1985)
Biserica Sf. Mina (1985)
Biserica Sf. Nicolae Jitnița (1986)
Biserica Sf. Vineri (1987) — adăpostea icoana Sfintei Parascheva
Mănăstirea Văcărești (1986-1987) — capodoperă a artei brâncovenești
Biserica Sf. Spiridon Vechi (1987)

Biserici salvate prin translare:

Biserica Schitul Maicilor (1982) — 245 m
Biserica Olari (1982-1983) — 80,35 m
Biserica Sf. Ilie
Biserica Mihai Vodă (1985) — 295 m
Clopotnița Mihai Vodă
Biserica Antim + Palatul Sinodal (1985) — 20,35 m
Biserica Sf. Ioan – Piață (1986) — 23 m
Biserica Sf. Gheorghe – Capra (1986)
Biserica Sf. Ștefan „Cuibul cu barză”

De ce merită vizitată Biserica Sf. Ioan – Piață

Dincolo de valoarea spirituală și religioasă, biserica este un muzeu viu al istoriei recente a Bucureștiului. Fiecare dintre noi, trecând prin Piața Unirii, trecem zilnic pe lângă un miracol al ingineriei românești care a reușit să salveze un simbol al credinței în vremuri în care credința era dușmanul regimului.

Este locul unde poți simți, cu palma pe un zid vechi de aproape 270 de ani, greutatea istoriei: un zid ridicat de breslași, trecut prin foc (1847), cutremur (1977), comunism (1986) și resfințit într-o Românie liberă. Un zid care, literalmente, a călătorit.

Vizita nu îți va lua mai mult de 20-30 de minute, dar povestea pe care o duci cu tine va rămâne. Și poate că, data viitoare când treci pe la Piața Unirii, nu vei mai vedea doar blocurile gri, ci și bijuteria ascunsă în spatele lor.

Întrebări frecvente (FAQ)

1. De ce se numește Sf. Ioan – Piață și nu altfel?

Pentru că a fost amplasată inițial chiar în Piața Unirii, la intersecția principalelor bulevarde. Denumirea a rămas chiar și după translatare. De-a lungul timpului a mai fost cunoscută ca Sf. Ioan Nou, Sf. Ionică de la Podu Beilicului sau Sf. Ion a Dumnealui Vornic Pârscoveanu.

2. Cum s-a putut muta o biserică de 3.100 de tone pe roți?

Prin metoda inginerului Eugeniu Iordăchescu: o platformă de beton la bază, care funcționează ca o „tavă uriașă”, sub care se montează șine și boghiuri (cărucioare). Clădirea este apoi împinsă sau trasă hidraulic, în ritm de 3-4 metri pe oră.

3. Cât a durat operațiunea de translatare a Bisericii Sf. Ioan – Piață?

Pregătirea terenului a durat aproximativ șase luni. Mutarea propriu-zisă s-a realizat într-o singură zi, 30 mai 1986, pe o distanță de 23 de metri.

4. Câte biserici a salvat Eugeniu Iordăchescu?

În total, 13 lăcașe de cult (10 în București și 3 în țară) plus 17 clădiri civile. A fost decorat cu „Crucea patriarhală pentru mireni” în 2016.

5. Ce se află acum pe locul inițial al bisericii?

Un bloc de locuințe de 10 etaje, parte a ansamblului de blocuri gri care încadrează astăzi Piața Unirii.

6. Biserica poate fi vizitată liber?

Da, este o biserică ortodoxă activă, deschisă publicului. Intrarea este gratuită, iar slujbele se țin conform calendarului ortodox.

7. Care sunt cele mai importante odoare ale bisericii?

Moaștele Sf. Apostol Filip, Sf. Pantelimon Taumaturgul, Sf. Epictet și Sf. Astion (martiri români din Dobrogea), și Sf. Varnava de Vasa.

8. Există un muzeu sau un memorial al bisericilor demolate?

Nu există un muzeu dedicat exclusiv, dar subiectul este tratat în lucrări precum „Bisericile osândite de Ceaușescu, București 1977-1989″ (de Lidia Anania et al.) și prin expoziții periodice. Catedrala Mântuirii Neamului, construită în zonă, are cinci altare simbolice, ca reparație morală pentru bisericile dispărute.

9. Care e distanța față de alte atracții turistice?

Centrul Vechi: 5-10 minute pe jos
Palatul Parlamentului: 15 minute pe jos
Hanul lui Manuc: 3 minute pe jos
Mănăstirea Antim (altă biserică salvată prin translatare): 10 minute pe jos

10. Când e cel mai bun moment să o vizitez?

În timpul săptămânii, dimineața, este relativ liniște. În weekend și mai ales de hram (29 august), biserica este plină de credincioși. Vizitele turistice se recomandă în afara slujbelor.