Așa cum Beaugency ne-a deschis apetitul pentru descoperirea Văii Loarei, Blois ne primește cu brațele deschise, dezvăluindu-ne toată splendoarea și complexitatea istoriei franceze. Dacă ar fi să aleg un singur oraș care să rezume perfect esența acestei regiuni magice, acela ar fi, cel mai probabil, Blois.
De ce Blois?
Nu este întâmplător că am decis să intervin pe circuit și să mut cazarea grupului din Tours în Blois. Decizia a fost una strategică, dar cu un scop profund: să le ofer turiștilor mei șansa de a trăi una dintre cele mai spectaculoase experiențe din Valea Loarei – faimosul spectacol Son et Lumière de la Castelul Blois. Și vă pot spune, fără nicio exagerare, că această schimbare s-a dovedit a fi una dintre cele mai inspirate decizii pe care le-am luat vreodată în organizarea circuitelor.
Blois nu este doar un alt oraș cu un alt castel. Este locul unde istoria Franței a palpitat cel mai intens, unde intrigile de curte, pasiunile regale și dramele dinastice au atins paroxismul. Este orașul unde Renașterea franceză și-a găsit una dintre cele mai pure expresii arhitecturale.
Orașul Blois – între trecut și prezent
Cu o populație de aproximativ 45.000 de locuitori, Blois se așază elegant pe malurile Loarei, la jumătatea distanței dintre Tours și Orléans. Orașul s-a dezvoltat în amfiteatru pe dealurile ce domină fluviul, creând o scenografie urbană spectaculoasă, în care castelul domnește maiestuos din vârful dealului..
Centrul istoric al orașului păstrează încă atmosfera medievală și renascentistă, cu străduțe înguste care urcă abrupt spre castel, cu case din secolele XV-XVII care par să-și șoptească unele altora povești vechi de secole. Vechiul oraș a fost parțial distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar a fost reconstituit cu grijă, respectând caracterul său arhitectural original.
Principalele atracții ale orașului
1. Castelul Regal de Blois (despre care vom vorbi pe larg mai jos)
Neîndoielnic, coroana orașului și principalul motiv pentru care Blois ocupă un loc de frunte pe harta turistică a Franței.
2. Catedrala Saint-Louis
Reconstruită în stil gotic târziu după ce a fost distrusă în 1678, catedrala impresionează prin eleganța sa sobră. Din curtea casei episcopale se deschide o panoramă magnifică asupra orașului și a văii.
3. Maison de la Magie (Casa Magiei)
Un muzeu dedicat magiei și iluzionismului, omagiu adus lui Jean-Eugène Robert-Houdin, celebrul magician născut la Blois în 1805 (cel care i-a inspirat numele lui Houdini). Fațada muzeului, aflată chiar vizavi de castel, își surprinde vizitatorii la fiecare oră cu șase capete de dragon care ies dramatic din ferestre.
4. Grădinile Regelui
Terase înfloritoare amenajate pe dealurile din spatele castelului, oferind priveliști superbe asupra orașului și văii. Un loc perfect pentru o plimbare relaxantă după vizitarea castelului.
5. Escalier Denis-Papin
O monumentală scară de 120 de trepte decorată cu un spectaculos mural trompe-l’oeil care recreează o fereastră renascentistă, adăugând o notă de culoare și istorie urbanismului contemporan.
6. Vechiul oraș și malurile Loarei
O plimbare prin străduțele medievale sau de-a lungul Loarei la apus este o experiență pe care niciun vizitator nu ar trebui să o rateze.
Castelul Regal de Blois – Cartea de istorie în patru volume
Dacă Chambord este fantasmagoria arhitecturală, iar Chenonceau este eleganța feminină transformată în piatră, atunci Castelul Blois este enciclopedia vie a arhitecturii franceze. Este singurul castel din Valea Loarei care ne permite să parcurgem patru secole de evoluție arhitecturală într-o singură vizită, fiecare aripă reprezentând o epocă distinctă.
Arhitectura – patru stiluri, o singură curtine
Ceea ce face din Castelul Blois o capodoperă unică este faptul că cele patru aripi ale sale reprezintă patru stiluri arhitecturale diferite, dispuse în jurul unei curți centrale. Este ca și cum ai răsfoi o carte de istorie a arhitecturii franceze, capitol cu capitol:
1. Aripa medievală (secolul XIII) – Sala Statelor Generale Cea mai veche parte a castelului, construită de către Conții de Blois, păstrează caracterul sobru și militar al Evului Mediu. Marea Sală a Statelor (Salle des États) este una dintre cele mai impresionante săli gotice civile păstrate în Franța, cu bolți susținute de doi stâlpi centrali masivi. Aici s-au ținut Statele Generale în 1576 și 1588, întâlniri cruciale pentru istoria Franței.
2. Aripa Louis XII (1498-1503) – Goticul târziu cu accente renascentiste Prima construcție majoră comandată de un rege francez, această aripă marchează tranziția între goticul flamboaiant și Renașterea timpurie. Portretele lui Louis XII și a Annei de Bretania deasupra intrării principale, fațadele decorate cu cărămidă roșie și piatră albă, ornamentele florale și animaliere – toate creează o atmosferă de basm medieval învăluită în primele raze ale Renașterii.
Celebra scară în spirală
3. Aripa François I (1515-1524) – Apoteoza Renașterii franceze Acesta este bijuteria castelului! Aripa comandată de François I reprezintă unul dintre cele mai pure exemple de arhitectură renascentistă din Franța.
Celebra scară în spirală (Escalier François I) este adevărata vedetă a castelului – o sculptură monumentală în piatră care se desfășoară într-o loggie octogonală decorată cu finețe italiană. Salamandra, emblema regelui François I, apare peste tot ca un laitmotiv obsesiv (se spune că există peste 200 de reprezentări ale acesteia în castel!).
Fațada acestei aripi, deschisă spre curtea interioară, este o simfonie de loggii, coloane, pilaștri, arcade și sculpturi ornamentale care transformă piatra în dantelărie. Ferestrele sunt încadrate de pilastri și frize decorative, iar acoperișul abrupt, tipic francez, contrastează armonios cu eleganța italiană a corpului clădirii.
4. Aripa Gaston d’Orléans (1635-1638) – Clasicismul francez Ultima aripă construită, proiectată de François Mansart (cel care a dat numele mansardelor!), reprezintă clasicismul francez în toată severitatea și rafinamentul său. Cu linii drepte, proporții perfecte, fațade ordonate și o eleganță sobră, această aripă contrastează puternic cu exuberanța decorativă a aripii Renaissance. Din păcate, planurile ambițioase de reconstrucție totală a castelului au fost abandonate, lăsând-o incompletă.
Istoria – un teatru al dramelor regale
Castelul Blois a fost reședința preferată a șapte regi și zece regine ale Franței, transformându-se astfel într-unul dintre cele mai importante centre de putere din Renașterea franceză. Aici s-au desfășurat unele dintre cele mai fascinante – și mai sângeroase – episoade ale istoriei franceze.
Louis XII și Ana de Bretania – epoca de aur
Louis XII, „Părintele Poporului”, și soția sa, Ana de Bretania, au transformat Blois în capitală culturală. Ana, o femeie educată și rafinată, a adus la curte o strălucire intelectuală rară, patronând artiști și poeți. Apartamentele sale păstrează încă amprenta eleganței sale rafinate.
François I – splendoarea Renașterii
François I a adus la Blois spiritul Renașterii italiene. Pasionat de artă și cultură, el a invitat la curtea sa pe Leonardo da Vinci, i-a patronat pe marii artiști francezi ai epocii și a transformat castelul într-un centru cultural de prim rang. Apartamentele sale ilustrează perfect această epocă de efervescență culturală.
Asasinarea Ducelui de Guise – drama sângeroasă
Dar dacă François I a adus lumină, succesorii săi au adus întuneric. Episodul cel mai dramatic din istoria castelului a avut loc în decembrie 1588, când regele Henri III a orchestrat asasinarea Ducelui Henri de Guise, liderul Ligii Catolice și cel mai puternic rival al său.
Mecii regali, ascunși în Camera Regelui, l-au atacat pe Duce când acesta răspundea unei convocări regale. După ce a fost înjunghiat de mai multe ori, Ducele a reușit să se târască până la picioarele patului regelui, unde și-a dat ultima suflare, murmurând: „Mon Dieu, ayez pitié de moi!” (Dumnezeule, ai milă de mine!). A doua zi, propriul frate al Ducelui, Cardinalul de Lorraine, a fost asasinat în temnița castelului. Astăzi, vizitatorii pot parcurge exact traseul ultimelor momente ale Ducelui de Guise.
Henri III însuși avea să fie asasinat opt luni mai târziu de un călugăr fanatic, punând capăt dinastiei Valois.
Catherine de Medici și „armarul cu otrăvuri”
Legenda spune că regina Catherine de Medici, mamă a trei regi (François II, Charles IX și Henri III) și o figură controversată a istoriei franceze, își păstra otrăvurile într-un dulap secret din studioul său de la Blois. În realitate, istoricii moderni au demontat acest mit – celebrul „dulap cu otrăvuri” era probabil un simplu cabinet pentru bijuterii și documente. Dar legenda persistă, alimentată de reputația Catherinei ca maestră a intrigilor politice și, se spune, a artelor oculte.
Studioul Catherinei, cu cele 237 de panouri sculptate din lemn care acoperă pereții, este totuși unul dintre cele mai fascinante spații ale castelului. Patru dintre aceste panouri se deschid prin apăsarea unei dale ascunse, dezvăluind compartimente secrete – destinate, cel mai probabil, păstrării documentelor confidențiale, nu a fiole cu otravă.
Povești și legende
Salamandra lui François I Emblema personală a regelui François I, salamandra înconjurată de flăcări cu deviza „Nutrisco et extinguo” (Hrănesc și sting), a devenit simbolul puterii regale. Legenda spunea că salamandra putea trăi în foc și chiar să-l stingă. François I și-a adoptat acest simbol pentru a ilustra puterea sa de a „hrăni binele și a stinge răul”. Salamandra sa poate fi admirată peste tot în castel, de la tavanele sculptate la fațadele de piatră.
Fantoma Ducelui de Guise Ghizii castelului și localnicii povestesc că, în nopțile de iarnă, se aude uneori un geamăt slab provenind din vechile apartamente regale. Unii susțin că este fantoma Ducelui de Guise, încă bântuind camerele unde și-a trăit ultimele momente terifiante.
Apartamentele Catherinei de Medici – secretele unei regine În ciuda demitizării „dulapului cu otrăvuri”, apartamentele Catherinei continuă să fascineze. Compartimentele secrete, finisajele luxoase și atmosfera de mister creează o ambianță perfectă pentru a ne imagina regina italiană complotând destinele Franței în aceste încăperi întunecate.
Spectacolul Son et Lumière – magia nopților de vară la Blois
Și acum ajungem la motivul principal pentru care am mutat cazarea în Blois: celebrul spectacol Son et Lumière de la castel, unul dintre cele mai impresionante din Franța.
Ce este Son et Lumière?
De la începutul lunii aprilie până la sfârșitul lunii septembrie, castelul prinde viață în fiecare seară printr-un spectacol multimedia spectacular care combină proiecții video-mapping pe fațadele clădirii, muzică orchestrală, efecte sonore și naratiune istorică. Spectacolul durează aproximativ 45 de minute și recreează 1000 de ani de istorie franceză, de la Evul Mediu până la Revoluția Franceză.
Detalii practice:
- Perioada: aprilie – septembrie
- Orar: spectacolul începe după apusul soarelui (între orele 22:00-22:30 în funcție de lună)
- Durată: aproximativ 45 de minute
- Limbă: comentariul este în franceză, dar există căști cu traducere în mai multe limbi (engleză, spaniolă, germană, italiană, olandeză)
- Bilete: pot fi achiziționate separat sau în pachet cu vizita de zi a castelului – incluse in excursia optionala de la Karpaten
- Locație: spectacolul se desfășoară în curtea interioară a castelului, vizitatorii stau în picioare sau pe scaunele pliante aduse de acasă
De ce merită?
Spectacolul transformă fațadele castelului într-un ecran gigant pe care prind viață personaje istorice, scene de bătălie, momente de glorie și tragedie. François I, Catherine de Medici, Henri de Guise, toate figurile care au marcat istoria castelului reapar în fața ochilor noștri. Luminile dansează pe piatră, culorile se schimbă dramatic, iar muzica amplifică emoția fiecărei scene.
Este o experiență emoționantă care transformă cunoștințele istorice într-o trăire senzorială completă. Am văzut cum oamenii rămân cu gura căscată, aplaudând frenetic la final. Este acel moment magic când istoria nu mai este o cronologie uscată, ci devine o poveste vie care te atinge în adâncul sufletului.
Pentru mine, ca ghid, a vedea ochii turiștilor mei strălucind în lumina proiecțiilor este una dintre cele mai mari satisfacții profesionale. Merită fiecare efort logistic de a muta cazarea în Blois doar pentru aceste 45 de minute de magie pură.
O noapte de neuitat – experiența mea personală
Blois mi-a oferit și o experiență de neuitat, deși nu tocmai în circumstanțele pe care mi le-aș fi dorit. În timpul unuia dintre circuite, unul dintre turiștii mei s-a simțit brusc rău seara. Am ajuns la spital în jurul orei 21:00 și… am petrecut toată noaptea acolo, alături de el, până dimineața devreme când medicii l-au asigurat că totul este în regulă și că poate continua călătoria.
Am experimentat astfel Blois-ul cu totul altfel decât plănuiam – nu prin muzeele sale sau restaurante, ci prin coridoarele spitalului, în mijlocul nopții, încercând să comunic cu medicii francezi și să-mi liniștesc turistul îngrijorat. A fost o lecție de viață și o confirmare că meseria de ghid înseamnă să fii pregătit pentru orice, să fii prezent pentru oamenii tăi când au nevoie de tine, chiar dacă asta înseamnă să petreci o noapte alba pe scaunele inconfortabile ale unei săli de așteptare.
Dar experiența nu a fost doar despre dificultăți. În acele momente grele, am putut aprecia cu adevărat cât de speciali sunt oamenii din Blois.
Hotel Beelodge Blois Centre – un aliat prețios
Nu pot încheia fără să menționez Hotelul Beelodge Blois Centre, unde cazăm majoritatea grupurilor de fiecare dată când venim în Blois. Acest hotel a devenit un partener de încredere în toate circuitele noastre, iar personalul de la recepție merită o mențiune specială.
În noaptea aceea dificilă la spital, recepționerii de la Beelodge au fost de un ajutor neprețuit. Mi-au oferit informații despre cel mai apropiat spital, mi-au comandat un taxi în miez de noapte, au păstrat legătura cu mine telefonic pentru a se asigura că totul este în regulă, și dimineața, când m-am întors epuizat dar ușurat, m-au întâmpinat cu o cafea fierbinte.
Hotelul în sine este modern, curat, bine situat (la doar câteva minute de mers pe jos de castel) și cu un raport calitate-preț excelent pentru această zonă turistică. Dar ceea ce face cu adevărat diferența este că aici nu ești doar un număr de cameră – ești tratat ca un oaspete adevărat, cu grijă și atenție personalizată.
Pentru mine, ca organizator de circuite, partenerii de încredere precum Beelodge sunt esențiali. Știu că, indiferent ce se întâmplă, pot conta pe ei. Și pentru turiștii mei, această siguranță și această grijă fac diferența între o călătorie reușită și una excepțională.
În concluzie
Blois este mult mai mult decât un simplu punct pe harta Văii Loarei. Este locul unde istoria Franței a atins unele dintre cele mai înalte culmi și cele mai adânci prăpăstii. Este castelul unde poți citi evoluția arhitecturii franceze ca pe cartea deschisă. Este scena spectacolului Son et Lumière care transformă pietrele reci în povești fierbinți. Este orașul care m-a învățat că adevărata călătorie înseamnă să fii pregătit și pentru momentele dificile, nu doar pentru cele frumoase.
Și da, Blois înseamnă și o noapte în alb în spitalul local, o cafea la recepția Beelodge la ora 4 dimineața și satisfacția de a ști că turistul meu este bine și că povestea poate continua.
Blois merită fiecare moment petrecut în compania sa – și cu bune, și cu rele.
Vino și tu să descoperi Blois!
Dacă acest articol ți-a stârnit curiozitatea și dorința de a trăi experiența Blois-ului pe propria piele, am vestea bună că plecările pentru circuitul Paris și Valea Loarei în anul 2026 sunt deja puse la vânzare de către Karpaten Turism!
Este șansa ta de a experimenta spectacolul Son et Lumière, de a urca celebra scară în spirală a lui François I, de a descoperi secretele Catherinei de Medici și de a te plimba prin aceleași apartamente unde s-au desfășurat unele dintre cele mai dramatice momente ale istoriei Franței.
Nu rata ocazia de a face parte din aventura noastră în Valea Loarei!

