Umblu Teleleu

Capul Kaliakra

Weekend-ul trecut am ajuns pentru prima dată în Bulgaria. Sigur, în trecere am mai fost, mai vizitasem de câteva ori Veliko Tarnovo, însă nu mai ajunsesem pe litoralul bulgăresc și cu atât mai puțin să mă cazez acolo. Nu am fost niciodată fan al ideii de a merge la vecinii bulgari, însă mi-am zis că trebuie să o fac și pe asta, măcar pentru a vedea cu ochii mei de ce preferă mulți conaționali să treacă granița mai la sud, pentru plajă.

Am stat doar trei zile, de vineri dimineață până duminică seara și am primit în mare parte răspunsul la întrebare. Și nu spun neapărat că au plajă mai frumoasă, servicii mai bune, stațiuni mai bine dotate, pentru că este posibil să nu fie adevărat, iar aceste lucruri cred că le stabilește fiecare turist, în funcție de preferințe. Dar este clar că au și bulgarii frumusețile lor și merită o vizită, chiar și de câteva zile.

Cetatea Capul Kaliakra

Am luat deci 2 nopți de cazare la un hotel din Sunny Beach, însă detalii despre acesta și despre stațiune într-un articol viitor. Informații despre drum le pot oferi celor care pleacă din zona Constanței, întrucât plecarea nu a fost din București, ci din Fetești, preferând să ies din țară pe la Vama Veche.

Cea mai scurtă variantă era cu ieșire pe la vama Negru Vodă, însă am preferat să plec mai de dimineață și să trec în revistă 2 vizite pe care mi le doream mai de mult timp: Capul Kaliakra și Balchik.

Am schimbat leva la graniță, cursul fiind undeva la 1leva=2,4RON.

După ce am intrat în Bulgaria, pe partea stângă la cca.200m trebuie să opriți pentru vignetă. Eu am luat una de 7 zile, la tariful de 15leva.

Capul Kaliakra este în primul rând o rezervație naturală din Dobrogea bulgărească, sau Cadrilater, regiune ce a făcut parte din România Mare până în anul 1940, când populația românească de aici depășea 100.000 de locuitori. Această limbă de uscat este defapt o stâncă, formată din straturi calcaroase, ce pătrunde aproximativ 2 km în largul Mării Negre. Cu o poziție excelentă, a fost folosită încă din Antichitate de triburi trace, unde a fost înființată cetatea Tirizis. Grecii sunt cei care au denumit-o ”Kali Akra”, însemnând „bun adăpost”, denumire păstrată până în perioada bizantină, când turcii au preluat-o sub numele de „Celigra”.

În secolul al XIV-lea aici a fost stabilită capitala Despotatului Dobrogei, iar ruinele cetății medievale mai sunt vizibile și astăzi. De asemenea mai sunt prezente încă peșterile transformate de către călugări în schituri. Ruinele sunt interesante, însă peisajul este cel ce atrage turiștii pe acest petec de pământ. Cred că aici Marea Neagră are cea mai frumoasă culoare. Nu credeam că pot vedea aceste nuanțe de smarald la 100km de Constanța.

Cum se ajunge la Capul Kaliakra

Continuând drumul de la Vama Veche către faimoasele stațiuni bulgărești, după aproximativ 60km ajungem în dreptul localității Kavarna… de aici mai avem cam 12 km până la primul obiectiv turistic important al vecinilor. Există o parcare destul de încăpătoare la intrare, după care începe plimbarea printre ruine, ajungând în cele din urmă până la „capătul pământului”.

Noi am ajuns devreme, când se pregăteau și vânzătorii de suveniruri să deschidă și eram printre primii musafiri ai zilei, deci nu am avut probleme în a ne face poze la discreție. Trebuie să ajungeți până la capătul stâncii, deci treceți cu încredere PRIN restaurantul ce se întinde pe mijlocul drumului, căci vizita nu se încheie acolo. Doar la finele drumului puteți vedea adevărata frumusețe a mării, văzută de la o înălțime de 60m, prin arcadele medievale rămase încă în picioare.

În dreptul restaurantului se află o mică peșteră transformată în muzeu. Sunt foarte puține exponate, în centrul atenției fiind o machetă a cetății de odinioară. Accesul este gratuit, însă se plătește taxa foto, în valoare de 2 leva.

Macheta Cetății Kaliakra – Muzeul Kaliakra

Legendele Capului Kaliakra

Acest loc este plin de istorie, dar și de legende. Se pare că nu doar la noi avem legende pentru fiecare lac, deal, sau vârf de munte, dar și vecinii noștri sunt la fel.

Una dintre legende îl are ca protagonist pe Sf.Nicolae, protectorul pescarilor și al copiilor. Acesta era urmărit de otomani și a scăpat doar ajutat de Dumnezeu, care a făcut să apară pământ sub picioarele sale, formându-se astfel stânca de 2 km lungime. Bine, mă gândesc că și otomanii au putut păși pe această limbă de pământ apărută din senin, poate de asta a și fost capturat în cele din urmă. Oricum, în capătul promotoriului, la punctul de belvedere, se află o capelă micuță, în memoria Sf.Nicolae.

O altă legendă spune că Lyzimah, unul dintre urmașii lui Alexandru cel Mare, a ascuns în aceste locuri o avere fabuloasă câștigată în urma campaniei împotriva persanilor. După ce a ascuns averea în peșteri, Lyzimah și întreaga sa flotă au pierit din pricina unei furtuni pe mare.

La intrarea în cetate, lângă parcare, puteți vedea o statuie impunătoare, într-un stil cubic, specific comunist, înconjurată de 18 clopoței. Statuia îl înfățișează pe amiralul rus Fyodos Ushakov, cel care a navigat până la Capul Kaliakra și a luptat pe data de 11 august 1791 împotriva otomanilor. Victoria sa a adus sfârșitul războiului ruso-turc (1787-1791), lupta fiind cea mai crâncenă văzută vreodată pe Marea Neagră.

Statuia Amiralului Fyodos Ushakov

Pe lângă acestea, cea mai cunoscută legendă locală își are originile în sec.al XIV-lea, când Imperiul Otoman a invadat Bulgaria. Turcii obișnuiau să dea foc satelor, să-i ucidă pe cei care se împotriveau, iar femeile erau violate de oșteni, sau trimise în haremul sultanului de la Constantinopol. Cu trupele otomane care se apropiau, 40 de tinere au fugit înspre capătul stâncii, iar în momentul în care nu au mai găsit o cale de scăpare, au preferat să își lege părul între ele și să se arunce de pe promotoriu.

Capul Kaliakra face parte dintr-o rezervație naturală foarte importantă, găzduind specii rare de păsări și pești. În perioada în care Cadrilaterul era parte a României Mari, biologul român Grigore Antipa a întemeiat aici o stațiune de cercetări zoologice marine. Pe atunci exista aici o specie de focă, Monachus Monachus albiventer, dispărută între timp.

Nu există taxă de vizitare!

Nu se plătește parcarea!

Nu se plătește accesul în muzeu!

Se plătește taxa foto în muzeu – 2 leva!

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *