În sfârșit a venit momentul…la 6 luni după nuntă și aproape un an de la primele rezervări făcute, plecăm în luna de miere. Dintre toate variantele posibile am ales Asia de Sud-Est din  mai multe motive. Printre atuurile acestei regiuni s-au numărat peisajele, plajele, cultura diversă, street food și nu în ultimul rând partea financiară, fiind mai accesibilă decât multe alte destinații.

Ideea inițială era să stăm cam 2 săptămâni, însă nu reușeam să mă hotărăsc la o singură destinație, pentru că erau foarte multe ce mă ispiteau. Variante precum Thailanda, Philipine, Bali, Cambodgia, Vietnam mi se învârteau în cap, dar parcă merge și o escală prin Hong-Kong sau Singapore.. Nu este însă timp pentru toate în doar 2 săptămâni. Când am văzut însă prețul mic al cazărilor și al mâncării în Asia de Sud-Est am hotărât că nu strică să mai prelungim vacanța. Până la urmă cea mai scumpă parte a excursiei avea să fie zborul din București către Asia, pe care îl plătești la fel, ori că stai o săptâmână, ori că te întorci după o lună.

Și am început să fac trasee, să caut bilete și hoteluri, informații despre vize și despre obiectivele de vizitat. Au urmat multe modificări de itinerarii, însă totul s-a conturat când am găsit un zbor KLM la preț bun, cu plecare din București către Singapore și retur din Bali, plecare pe 1 noiembrie și retur pe 26 noiembrie, ambele cu escale prin Amsterdam.

Noua dilemă consta în alegerea unei escale scurte prin Amsterdam și să nu ies din aeroport, ori să profit de ocazie și să aleg o escală de +10 ore, pentru a face și un city break prin capitala olandeză? Am găsit orarul de zbor perfect pentru noi, cu 10 ore escală la dus, fix în toiul zilei și retur asemeni, de 12 ore. Sigur, destul de obositor, însă merită, primind practic un city break de 2 zile în Amsterdam inclus în preț :)

1 noiembrie, ora 11:00, după un zbor TAROM de 3 ore făceam cunoștință cu Amsterdamul. Zborul destul de ok, însă am avut parte de cea mai dezamăgitoare masă luată vreodată într-un avion. Asta în condițiile în care până atunci am mers doar cu low-cost. Nu știu cui din companie i-a venit ideea genială să servească doar o conopidă prăjită pusă într-o chiflă, însă nu am putut să iau mai mult de 2 înghițituri.

Ajunși pe Schiphol, am lăsat rapid bagajele de mână într-un depozit și am mers la tren, cea mai rapidă variantă către stația centrală. Aveam din țară planul făcut pentru aceste câteva ore și făcute chiar rezervările pentru obiectivele turistice. Nu era timp de pierdut! Am început ziua servind cele mai bune clătite, după care am vizitat pe rând Muzeul Cașcavalului, Casa Memorială Anne Frank și Muzeul de Ceară Madame Tussaud. A început ploaia în momentul în care ne întorceam spre aeroport.

În jurul orei 21 a început cel mai greu zbor avut vreodată, de aproximativ 12 ore, în ciuda condițiilor foarte bune oferite de KLM. Am ajuns însă în cele din urmă în Singapore, pe 2 noiembrie, pe la ora 16:00 (ora locală, cu 6h în urma României). Oraș al superlativelor, desemnat cel mai curat oraș din lume, cu cel mai bun aeroport și cea mai bună grădină zoologică. Acestea nu sunt singurele distincții ale orașului și aș putea spune că este cel mai frumos oraș pe care l-am văzut până acum! Singapore este un fenomen și singurul regret a fost că nu am mai rămas 1-2 nopți. Transportul este impecabil, străzile strălucesc, oamenii zâmbitori, o multiculturalitate cum rar vezi (indieni, chinezi, arabi trăiesc în armonie unii cu ceilalți).

Micul oraș-stat îți oferă tot ce ți-ai putea dori și are obiective turistice de top, printre care cel mai scump hotel din lume (ca și construcție) și poate cel mai frumos (Marina Bay Sands), cu faimoasa piscină infinity de pe acoperiș, superbele Gardens by the Bay, Singapore Zoo, alături de Night Safari și River Safari, Little India, Chinatown, Arab Street, numeroasele centre de mâncare stradală (Hawker Centers), cât și aeroportul, care este un obiectiv turistic în sine, cu a sa grădină a fluturilor, sculpturi kinetice, cinema gratuită pentru pasageri, cel mai mare tobogan interior din lume și multe-multe altele.

După cum spuneam, am regretat că stăm doar 2 nopți în Singapore, însă cazările sunt extrem de scumpe, mai ales dacă alegi ceva în zona centrală sau semi-centrală. Ca și comparație, pentru 2 nopți în Singapore (fără mic dejun, la hotel de 2*, semicentral), am plătit mai mult decât pentru 6 nopți în Cambodgia (hoteluri de 3-4* cu mic dejun, centrale).

După cele 2 nopți în Singapore a urmat Thailanda, unde nu mă puteam mulțumi doar cu o locație, așa că am împărțit timpul petrecut aici. Am început cu Phuket, către care am găsit preț bun cu Singapore Airlines. Prima noaptea fost și în cea mai ieftină cazare din vacanță, la un fel de pensiune din zona portului. Înfricoșătoare din afară, însă destul de curată în interior, ne-a servit doar pentru câteva ore, deoarece am ajuns acolo pe la ora 20:00 și dimineața la 08 am mers în port, pentru îmbarcarea pe ferrybot spre PhiPhi Island.

Insulele PhiPhi sunt celebre în toată lumea pentru frumusețea lor și sunt între cele mai vizitate locuri din Thailanda. Cele două insule sunt situate cam la 30km de Phuket și au fost devastate de tsunami-ul din 2004, când nu a rămas aproape nimic în picioare. Însă localnicii și-au revenit într-un mod spectaculos și insula arată mai bine ca niciodată. Printre atracțiile locale sunt Maya Bay, una dintre cele mai frumoase plaje din lume, devenită cunoscută datorită filmului The Beach cu Leonardo DiCaprio, Monkey Beach, unde poți face plajă printre maimuțele, PhiPhi ViewPoint, un loc de belvedere care îți expune peisaje de vis, cât și viața de noapte foarte atractivă pentru străini.

Plimbarea cu ferryboat-ul durează 2ore-2ore și jumătate și este destul de spectaculoasă, în principal în apropierea insulelor, unde am avut parte și de o scurtă prezentare a Maya Bay și a Viking Cave. Pe la ora 11 dimineața eram în PhiPhi, deci aveam 1 zi și jumătate pentru a ne bucura de frumusețile locale. Cazarea a fost la un grup de bungalow-uri, căsuțe individuale din bambus, cu piscină infinity minunată și vedere spre ocean, atuu-uri ce ne-au făcut să alegem această locație.

A doua zi am revenit în Phuket, tot cu ferry, însă de această dată am mers în zona Patong, cea mai aglomerată, celebră și mai depravată parte a Phuketului. Spun depravată pentru că noaptea puteți asista la tot felul de spectacole decadente, precum Ping Pong sexy show, PingPong f**king show, cluburi de striptease, saloane de masaj la fiecare pas și celebrii transexuali Ladyboys.

Dacă în fiecare noapte ieșeam prin centru, experimentând astfel cu adevărat Patongul, nici zilele nu au fost mai liniștite. Prima zi din Phuket am început-o cu o repriză de bronzat pe plaja Patong, urmată de un tur ghidat al regiunii. Acesta a cuprins vizite la Big Buddha, enorma statuie care păzește Phuketul de la înălțime, templul Wat Chalong, hrănirea unui pui de elefant (și trekking pe elefant pentru cine dorea), pauză la punctul de belvedere, o pauză de cafea și vizite la fabrica de alune și fabrica de miere de albine. Ultimele sunt pentru a te plimba prin magazine, poate cumperi ceva.

Cele mai frumoase momente le-am petrecut însă în următoarea zi, când am făcut un alt tur, de această dată cu vaporul, către Parcul Național Phang Nga. Vizita a durat toată ziua și am putut vedea adevărate minuni ale naturii, precum Insula Panak – unde am pătruns cu barca prin Peștera Liliecilor, urmată de superba Insulă Hong, unde am fost plimbați cu o canoe prin lagună și cireașa de pe tort – celebra insulă James Bond, celebră datorită filmului din 1974- The Man with the Golden Gun.

În ultima zi din Phuket am mers să luăm micul dejun prin oraș, am mai făcuto scurtă plimbare după care am plecat spre aeroport, cu destinația Bangkok. Zborul a fost cu Bangkok Airways și a durat cam o oră și 45 minute, cu o aeronavă destul de micuță, însă a decurs totul fără probleme.

Necazurile și stresul au început odată ce am ajuns în aeroport, deoarece urma să aterizăm pe la 18:45, iar la ora 20:00 să fie ultimul autobuz care duce direct către zona Khao San, în care eram cazați. Avionul a întârziat cam 15minute, după care am fost preluați de un autobuz pentru a fi lăsați în aeroport, însă traficul era greoi chiar și pe „străzile aeroportului”. Au urmat alte întârzieri și la ridicarea bagajelor de cală, motiv pentru care la 8 fără 10 alergam prin aeroport pentru a găsi ieșirea nr.7, unde se afla autobuzul, pe care l-am prins în ultimul moment, chiar când se pregătea să plece. În cazul în care nu izbuteam, trebuia să luăm un taxi, de 4 ori mai scump.

Cazarea a fost una infernală! Nu din cauza condițiilor, care au fost destul de bune, ci din cauza amplasării. Știam că se află chiar pe KhaoSan Road, celebră pentru viața de noapte, dar nu mă așteptam să fie atât de gălăgie chiar și în camere! Până la ora 2-3 dimineața camera se zguduia de la muzica tare și mă simțeam de parcă eram la masă, în club… Iar dacă voiai să cobori jos la o țigară erai imediat abordat de un/o ladyboy.

Am petrecut 3 nopți aici, însă doar 2 zile au fost pentru vizitat, întrucât am ajuns destul de târziu, iar plecarea a fost la 7 dimineața. În acest timp am putut să vizităm enormul Grand Palace, cât și templele Wat Pho (care găzduiește cel mai mare Reclining Buddha) și Wat Arun (Temple of Dawn), am explorat orașul cu SkyTrain și autobuzul, am mers pe strada Soi Cowboy (unde s-a filmat o parte din filmul Hangover II) și bineînțeles KhaoSan, strada pe care am fost cazați și care este punctul 0 al distracției.

Următorul zbor fiind la 7 dimineața, am fost nevoiți să părăsim hotelul la 3:30, iar singura metodă de a ajunge la aeroport a fost taxiul. Am petrecut mai mult timp în taxi decât în avion, zborul dintre Bangkok și Siem Reap fiind de doar 50 minute. De această dată am călătorit cu Thai Smile.

Cu regret am lăsat Thailanda în urmă, însă am primit cu zâmbet pe chipuri și în suflet mult mai săraca țară vecină, Cambodgia. Una dintre cele mai sărace state din Asia de Sud-Est, „întrecută” fiind doar de Myanmar, are o istorie îndepărtată glorioasă, în timp ce istoria recentă este sângeroasă și dramatică. La finalul anilor 1970 țara a fost condusă de Pol Pot, unul dintre cei mai duri dictatori din istorie, care prin khmerii roșii a masacrat un sfert din populație.

Ajunși în Siem Reap am dat de un aeroport extrem de mic, nu doar prin comparație cu gigantele din Singapore sau Bangkok, ci prin comparație cu orice alt aeroport prin care am mai trecut. De pe pistă am mers pe jos pânăîn aeroport, unde ni s-au verificat vizele luate online, am luat bagajele de cală și ne-am căutat șoferul trimis de hotel.

Dacă toți erau așteptați de mașini mari, de teren, hotelul nostru ne-a trimis un tuk-tuk, în care cu greu am încăput 2 persoane cu cele 2 bagaje de cală. Vila în schimb foarte plăcută, oamenii zâmbitori și amabili, camera încăpătoare și cu o piscină destul de mare. Aici ne-am întâlnit și cu alți doi prieteni, alături de care aveam să ne petrecem restul vacanței.

Dacă în prima zi din Siem Reap am explorat puțin centrul și ne-am odihnit la piscină, a doua zi am pornit către atracția principală a Cambodgiei: AngkorWat. Pentru cei care nu știu despre ce vorbesc, Angkor Wat este cel mai mare ansamblu religios din lume! Toate aceste temple sunt răsfirate pe mai mult de 160 hectare și au fost construite în timpul Imperiului Khmer, între secolele X-XIII. Dacă inițial multe dintre temple au fost hinduse, în decursul timpului au fost convertite la Buddhism.

Toată ziua am fost însoțiți de șoferul nostru de tuk-tuk, cel care ne-a făcut turul celor mai importante temple, pentru doar 15 dolari/zi. Tot cu el am mers și în ziua următoare către satul plutitor Kompong Phluk, aflat la aproximativ 30km de Siem Reap. Dacă primul impact este destul de puternic, impresionați de condițiile dure în care pot trăi acești oameni, poți ajunge cu ușurință în cealaltă extremă, de repulsie, când ești asaltat de cerșetorie și prețuri absurde pentru anumite produse.

Finalul zilei l-am petrecut prin centrul orașului, la shopping prin Night Market și Pub Street.

• 

A doua zi dimineață am luat autocarul către Phnom Penh, capitala Cambodgiei, aflată cam la 320km distanță. Orașul ăsta este un dezastru! Nici nu am coborât din autocar și am fost asaltați de șoferii de tuk-tuk care se ofereau să ne ducă la hotel. Bineînțeles, cereau tarife de 3-4ori mai ridicate, însă am rămas pe poziții și au cedat la 2$/cursă.

Orașul este foarte aglomerat și incredibil de murdar! Dacă în Thailanda îmi doream să mănânc la street food, aici este greu să alegi un restaurant ok. Cum despre transport în comun nu poate fi vorba (el există, dar nu ai șanse să afli prea multe informații și oricum arată oribil), singurele variante pentru transport rămân aceleași tuk-tuk-uri. Nu trebuie să îți faci griji, la fiecare pas ești luat în primire de un șofer care își oferă serviciile și care acceptă negocierile.

Hotelul care se dorește a fi de 4* este destul de modest (poate 3* cu indulgență), asta dacă ignorăm faptul că în prima noapte am fost întâmpinați de un liliac pe holurile sale.

În Phnom Penh nu există trotuar, pentru că toate sunt ocupate de mașini parcate, tuk-tuk-uri, sau vânzători stradali. Trecerile de pietoni sunt orientative, pentru că niciun șofer nu ține cont de ele! La fel de orientative sunt regulile de circulație. Iar coșurile de gunoi sunt inexistente, mormane de gunoi fiind strânse direct pe șosea ori pe trotuar, fiind strânse probabil peste noapte.

Dacă doriți o plimbare mai relaxantă singura variantă este pe lângă Palatul Regal și pe malul râului Mekong, unde nu îți faci griji că vei fi lovit de vreun scuter sau că intri în gunoaie. Cerșetorii sunt și pe aici, de ei nu poți scăpa nicăieri.

A doua zi ne-am găsit șoferul de tuk-tuk, cel care ne-a dus la Tuol Sleng Genocide Museum, iar mai apoi la Choeung Ek Genocidal Center (mult mai cunoscut drept Killing Fields). Acestea au fost probabil cele mai triste vizite din timpul vacanței, tema principală fiind genocidul la care poporul cambodgian a fost supus de către khmerii roșii în timpul dictaturii lui Pol Pot.

Și restul vacanței din Phnom Penh a fost la fel de tristă, însă motivele aufost complet diferite față de genocidul respectiv. Cred că a fost pentru prima dată când mi-am dorit să plec mai repede dintr-un oraș. În principal am petrecut timpul la hotel, ne-am odihnit și am recuperat orele de somn pierdute în săptămânile precedente. Ieșeam în oraș doar pentru a lua masa, prilej de a revedea mizeria și nesimțirea din acest oraș.

Dezamăgirea totală a venit când am mers să vizităm Palatul Regal, probabil cel mai important obiectiv turistic al orașului. Pe lângă un preț destul de mare ținând cont de împrejurări (10$ de persoană), am fost anunțați că trebuie să vizităm în fugă, deoarece se închide în jumătate de oră. Am ajuns la 10:30 și se închidea la 11, urmând ca apoi să se redeschidă după ora 14.

Am luat totuși biletele și am început vizita… sincer în acea jumătate de oră nu am avut ce face. Din cele aproximativ 15 clădiri care sunt în curtea palatului și care apar pe pliant, doar una singură o puteai vizita și in interior, celelalte fiind închise vizitatorilor. Și acolo unde puteai intra, nu aveai voie să faci fotografii. Cred că au fost cei mai inutili 20$ cheltuiți vreodată.

Dezamăgiți crunt de experiența avută, am încercat să dregem ziua cu o vizită la Muzeul Național, situat cam la 5 minute de mers pe jos, despre care se spune că ar fi clădirea cu cea mai frumoasă arhitectură din oraș. Însă la casa de bilete o altă dezamăgire: pe lângă cei 10$ cât costă biletul (din nou, o sumă enormă!), se cereau bani suplimentari pentru audio guide și pentru fotografii.

De această dată nu am mai făcut prostia de a intra și ne-am refugiat la un restaurant pentru a cheltui banii pe ceva mai util. Am mai făcut ceva cumpărături prin Central Market, unde am putut să negociem la sânge cu vânzătorii pentru haine și suveniruri.

Am mai avut și alte treburi de suportat în Phnom Penh, precum liliacul rătăcit prin holul hotelului, mașina de trasfer către aeroport care s-a stricat înainte de a pleca și chiar clubul în care intrasem în ultima seară m-a dezamăgit.

Însă am lăsat în cele din urmă Cambodgia în spate, cu bune și cu rele și am pornit către Bali, ultima stație din luna de miere și cea mai așteptată. Un zbor cu Malaysian Airlines, escală prin Kuala Lumpur și după câteva ore eram pe aeroportul din Denpasar, Indonezia!

Ajunși destul de târziu în Bali, am optat pentru un hotel aproape de port, deoarece a doua zi dimineață urma să pornim iar la drum, cu ferryboatul, către Nusa Penida. O insulă de vis din partea de est a Bali, la doar jumătate de oră cu barca.

Intrată destul de recent în atenția turiștilor, Nusa Penida oferă peisaje de neuitat și plaje desprinse din paradis! Ajunși la hotel, un complex de bungalow-uri cu piscină infinity și vedere către ocean și vulcanul Agung, am închiriat scutere și am plecat către atracția principală a insulei, Kelingking Beach!

Devenită virală printre pasionații de călătorii datorită stâncii în formă de dinozaur, oferă și cea mai frumoasă plajă pe care am călcat vreodată! Dar și cea mai greu accesibilă! După ce am pozat capul de dinozaur din toate pozițiile(printre mulți alții care căutau cel mai bun unghi), ne-am făcut curaj să coborâm spre plajă.

Și chiar ai nevoie de curaj, condiție fizică și o doză mare de adrenalină pentru a ajunge pe plajă. Scările, dacă le putem numi așa, sunt o improvizație de toată frumusețea, fiind de multe ori doar mici scobituri în stâncă. Te puteai sprijini pe alocuri și de bețele de bambus menite să te ajute, de sfori, cabluri și de câte o piatră mai mare. La urcat am avut uneori sentimentul că nu reușesc să ajung înapoi sus și doar încurajările pe care ni le trimiteam unul altuia ne-au ajutat.

Plaja este cu un nisip fin cum nu am mai întâlnit vreodată, are porțiuni de umbră chiar sub stâncă, are dune, o apă limpede și vegetație exotică. Valurile sunt destul de mari, iar curenții pot fi foarte puternici, deci nu este recomandat să te aventurezi prea departe în ocean.

După Kelingking Beach am pornit către Broken Beach și Angels Billabong, ultima dintre ele fiind o piscină infinity naturală, pe cât de frumoasă și spectaculosă pe atât de periculoasă din cauza curenților puternici. Drumul spre hotel a fost destul de dur, șoselele fiind foarte proaste, de cele mai multe ori cu pietriș sau pământ, cu foarte multe curbe periculoase, pante și prăpastii pe ambele părți!

A doua zi am renunțat la scutere și ne-am luat mașină cu șofer de la hotel pentru a ne duce în estul insulei, la o altă plajă de vis din Nusa Penida -Atuh Beach! Ne-am pus mâinile în cap când am văzut din nou scări pentru a ajunge la plajă, însă acestea chiar erau accesibile fără mari probleme, iar drumul dura doar 10 minute.

Spre deosebire de Kelingking Beach, aici nu am mai găsit nisipul fin, în schimb erau pietricele atât pe plajă cât și în apă. Acestea erau însă rotunde, deci nu te puteai zgâria, însă era recomandat să intri cu papucii. Nisipul era amestecat cu cenușă vulcanică, făcând ca în unele locuri plaja să fie neagră.

Am petrecut câteva ore, întinși pe șezlonguri și la restaurantele de pe plajă, iar din când în când mai exploram viața marină de la mal. Sub fiecare pietricică puteai găsi câte o stea de mare, un coral, sau vreun rac.

A treia zi din Nusa Penida am petrecut-o aproape în exclusivitate la hotel, excepție fiind la prânz când am dat o fugă cu scuterul la restaurant…și am rămas în pană de benzină. După aceea am încercat masajul balinez, care ne-a dat restartul de care aveam nevoie.. Chiar dacă febra musculară căpătată la Kelingking Beach am mai avut-o pentru câteva zile.

Reveniți în Bali, a trebuit să luăm un taxi către Ubud, orașul din centrul insulei, în care aveam să ne petrecem ultimele 4 nopți ale vacanței. Pentru Ubud aveam să ne rezervăm și cele mai bune cazări, unele demne de o lună de miere!

Prima dată am mers la Nandini Jungle Resort, un superb resort situat în inima junglei balineze, aflat cam la 30 minute de centrul orașului. 18 vile individuale, decorate în stil tradițional și deservite de o piscină infinity, de 2 centre spa, restaurante și baruri și nu în ultimul rând o curte imensă, în care găsim un râu minunat și chiar o cascadă, despre care gazdele spun că are puteri magice.

După ce ne-am cazat, chiar dacă ne-a fost greu să mai părăsit hotelul, ne-am îndreptat spre Monkey Forest, una dintre cele mai mari atracții din Ubud. Aici găsim o imensă comunitate de macaci care trăiește în libertate, prin pădurile exotice. După cină am căutat și am găsit o agenție de turism la care să ne programăm excursii pentru următoarele 2 zile.

Pentru următoarea zi am preferat un tur privat care să cuprindă câteva din atracțiile insulei, precum o plantație de cafea Luwak, numită cea mai bună și mai scumpă cafea din lume, templul Ulun Danu Beratan, cascada Gitgit și la final terasele de orez Jatiluwih, pe care nu le-am mai vizitat din cauza ploii.

Mult mai dificilă a fost ziua următoare, începută de la ora 02 dimineața pentru a vedea răsăritul pe Muntele Batur, unul dintre vulcanii actividin Bali. A fost o decizie foarte neinspirată pentru unii cu o condiție fizică precum a noastră. Și chiar dacă nu mai aveam febră musculară, de această dată aveam febră pe bune, pentru că atât eu cât și Sorina am prins o răceală zdravănă.

După un traseu de 2 ore și jumătate am reușit în cele din urmă să ajungem în vârf, însă răsăritul a fost un eșec din cauza ceței care a făcut imposibil să vedem vreo rază de Soare ori vreun peisaj. Restul zilei am dormit pentru a ne reveni, pierzând astfel o întreagă zi degeaba.

Și asta în condițiile în care ne mutasem la noul hotel, un resort cel puțin la fel de luxos – Udhiana Resort Ubud, în care aveam piscină privată infinity. Ne-am bucurat de condițiile oferite de hotel în următoarele zile, părăsind resortul doar pentru a merge la restaurant, o sesiune de shopping prin piața centrală și o vizită la terasele de orez Tegalalang, vizită obligatorie după eșecul de la Jatiluwih când ne-a împiedicat ploaia.

În ultima zi, ținând cont că am avut avionul seara la 21:30, am avut timp să facem o oprire și la templul Tanah Lot, unul dintre cele mai spectaculoase de pe insulă, datorită poziției sale pe malul oceanului.

A urmat lungul drum spre casă, de „doar” 15 ore până în Amsterdam, unde ne aștepta o zi întreagă de umblat la doar 2 grade Celsius, un chin după ce ajungi de la peste 30. Aveam deja rezervări făcute pentru o croazieră pe canalele orașului și vizită la Amsterdam Dungeon, unde cei slabi de inimă sunt sfătuiți să nu intre. Am mai colindat puțin străzile și restaurantele, însă în cele din urmă ne-am întors înghețați la aeroport pentru zborul către casă.

Aici am fost primiți direct cu zăpadă și viscol, însă nu mai conta nimic pentru că abia așteptam să ne odihnim la noi acasă.