Sus
  >  Home   >  Singapore- ghid prin Orașul Leului (Partea I)
singapore

Prima stație din luna noastră de miere, după escala de câteva ore prin Amsterdam, a fost Singapore, numit și The Lion City, un oraș special din toate punctele de vedere!

Orașul-stat Singapore se află în sudul Peninsulei Malaeziene, doar 137km de ecuator, motiv pentru care temperaturile sunt tot timpul ridicate, la fel ca și umiditatea. Aceasta din urmă este poate cel mai greu de suportat lucru pentru noi, obișnuiți cu alte condiții meteorologice. 

După ce și-a câștigat independența în 1965, Republica Singapore a reușit într-o singură generație să ajungă de la nivelul unei țări din lumea a treia la una dintre cele mai puternice economii din lume! În acest moment se află pe poziții fruntașe la nivel mondial în educație, sănătate, finanțe, logistică, transporturi, tehnologie și multe altele.

De asemenea se plasează printre primele la „cele mai inteligente orașe”, „cele mai sigure țări”, iar începând cu anul 2013 este văzut de către The Economist drept cel mai scump oraș din lume. În plus este cea mai sigură și cea mai curată țară, aici gumele de mestecat fiind interzise prin lege! Cu toate aceste lucruri la superlativ, mă și vedeam trăind aici pentru restul vieții, nu doar pentru 3 zile.

Moneda oficială este Dolarul Singaporez, iar cursul este de aproximativ 1$S=3lei.

Aeroportul Changi – cel mai bun aeroport din lume!

Singapore ne-a uimit încă din prima clipă, când am luat contact cu aeroportul Changi. Numit drept cel mai bun aeroport din lume de mai multe publicații, reprezintă o atracție turistică în sine, pe care am reușit să o explorăm puțin mai mult la plecare. Este și unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi și un nod important către destinații din Asia și Australia.

Grădini în Changi Airport

Acest gigant este format din 4 terminale și este într-o continuă expansiune, urmând ca terminalul 5 să fie gata până în 2030. Acesta urmează să fie mai mare decât celelalte 4 la un loc! Deși cele 4 terminale sunt foarte apropiate, autoritățile au decis să contruiască un sistem SkyTrain, care facilitează transferul între primele 3 terminale. Acest tren este gratuit, iar călătoria dintre două terminale durează aproximativ 4 minute. La Terminal 4 se poate ajunge doar cu un shuttle bus, care îl leagă de Terminalul 2.

Facilitățile pe care Changi le oferă pasagerilor săi sunt numeroase și unele dintre ele extravagante, precum Kinetic Rain – o sculptură kinetică ce imită picăturile de ploaie (cea mai mare sculptură kinetică din lume), ce poate fi admirată în T1. În T2 putem vedea Enchanted Garden, una dintre cele 5 grădini tematice pe care aeroportul pe propune, iar în T3 găsim Butterfly Garden, unde sunt sute de fluturi și plante. Tot în T3 se află și un tobogan de 12m înălțime, cel mai înalt din Singapore și tot odată dintr-un aeroport la nivel mondial. T4 aduce o altă sculptură kinetică, numită Petalclouds.

Pe lângă acestea sunt foarte multe magazine, alte grădini interioare (Sunflower Gardem Orchid Garden, Cactus Garden), sală de cinema, sală de jocuri (PlayStation, computere, jocuri kinetice) și mai multe lounge-uri de lux și hoteluri.

Transferul de la aeroport către oraș

Cum Singapore este un oraș de cel mai înalt nivel, iar Changi un aeroport care se respectă, există numeroase modalități de transfer.
Cel mai frecventat: Metroul MRT – stația de metrou Changi Airport se află între Terminalele 2 și 3 și este ușor accesibilă, mergând pe jos. Costul este în funcție de numărul de stații parcurse și în general se pot face mai multe schimbări de magistrală. De exemplu dacă mergeți spre zona centrală, stația Downtown, trebuie schimbat la Tanah Merah și mai apoi la Bugis. Călătoria costă în jur de 2,4$S și nu poate depăși 2,8$S indiferent de distanța parcursă.

În MRT nu este permis consumul de alimente sau de lichide!

MRT Singapore

Cel mai rapid: taxiul – dacă vreți să ajungeți cât mai repede la hotel, ori vă incomodează schimbatul metroului și posibila aglomerație din transportul în comun, există evident și varianta mai ușoară – taxi. Tariful pentru un taxi obișnuit variază între 20 și 30$S, însă dimineața devreme și noaptea tarifele pot crește cu 5-10$S. Dacă doriți un taxi premium tarifele pot depăși 50$S.

Autobuzul public: fără îndoială cea mai dificilă variantă este cu autobuzele publice, care fac legătura între oraș și cele 4 terminale. Deși sunt puțin mai ieftine decât MRT, sunt și mai lente. Tariful este undeva sub 2$S.

IMPORTANT!!!

Primul lucru ce trebuie făcut, chiar înainte de a ateriza, este să opriți datele mobile! 1MB de date mobile costă 9,52Eur!!!

Cazarea în Singapore

Singapore este fără îndoială unul dintre cele mai scumpe orașe din lume și din punct de vedere al cazării. Cu greu am găsit un hotel într-o zonă ok, la tarif mai mic de 120euro pentru 2 nopți, în condițiile în care am făcut rezervarea cu peste jumătate de an înainte.

Cele mai ieftine variante sunt hostelurile, în condițiile în care trebuie să împărțiți camera cu alte persoane. Există mulți care călătoresc cu buget redus și nu sunt deranjați să împartă camera cu alte 10-20 persoane. Un astfel de pat posibil să coste sub jumătate din prețul unei camere normale.

Există evident și hoteluri de lux, cel mai celebru dintre toate fiind, fără îndoială, Marina Bay Sands, un simbol al orașului. Format din 3 turnuri de câte 55 etaje, unite în partea superioară de o platformă cu forma unei bărci, este o minune arhitecturală. Și o astfel de minune nu poate fi ieftină, motiv pentru care s-au cheltuit 5,5 miliarde de dolari, făcând din Marina Bay Sands cel mai scump resort din lume și a 4-a cea mai scumpă clădire din lume. O noapte de cazare la Marina Bay Sands începe de la peste 400 euro/noapte.

Marina Bay Sands

Și Marina Bay Sands nu este singurul resort de acest fel din Singapore, deoarece și Resorts World Sentosa face parte din topul celor mai scumpe clădiri din lume. Unele topuri îl dau peste Marina Bay Sands, altele sub acesta, însă cert este că ambele se află în top 5 mondial. Aflat pe insula Sentosa, acest resort include 2 cazinouri, un parc de distacții Universal Studios, un parc acvatic și al doilea cel mai mare acvariu din lume! Pe această insulă, în 2018, a avut loc întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong-un, la un alt hotel de lux, The Capella Resort.

O soluție de mijloc sunt hotelurile 81 și Fragrance, cele mai mari lanțuri hoteliere, oferind cazări de 2-3* la prețuri mai accesibile raportând la condițiile din Singapore. Noi am optat pentru Hotel 81 Rochor, situat foarte aproape de stația de metrou Rochor și de Little India. În plus există MRT direct către Downtown și Marina (3-4 stații). Tariful undeva la 120eur/2 nopți fără mic dejun.

Cazarea a fost una decentă, departe de vreun lux, însă foarte curat. De la metrou Rochor am ajuns cam în 3 minute la hotel, o binecuvântare ținând cont că trăgeam 2 trolere imense după noi. Camera în schimb foarte mică, iar geamurile nu se deschideau, acestea fiind principalele minusuri. Problema cu geamurile am observat-o și la alte hoteluri 81 din oraș, precum cel din Chinatown.

Fumatul este permis în Singapore, însă cu numeroase restricții. Nu se poate fuma în spații închise și la mai puțin de 5 metri de intrarea în hotel/restaurant. Nu aruncați chiștocurile pe jos!

Transportul în oraș

Pe lângă orașul în sine mai există și un Singapore subteran. Kilometri întregi de pasaje subterane leagă numeroasele ieșiri ale stațiilor de metrou, unde diferența de temperatură față de afară este foarte mare. Există aer condiționat peste tot, inclusiv în pasaje, în MRT, autobuze și în lifturi.

Cea mai ieftină variantă este cu autobuzul, rețeaua de transport fiind foarte dezvoltată. Însă este și cea mai lentă, existând posibilitatea să rămâi prins în trafic. Oferă însă posibilitatea de a studia mai bine orașul, în timpul călătoriilor.

Clasicul se îmbină perfect cu modernul

În schimb cea mai rapidă metodă, pe care majoritatea o aleg, este MRT, o rețea excelentă de metrou, ce se află într-o continuă expansiune. Majoritatea obiectivelor turistice se află la mică distanță de o stație de metrou. Se pot cumpăra bilete pentru o singură călătorie, sau cu retur. Acest tip de bilet se poate reîncărca și să fie folosit pentru maxim 6 călătorii. În momentul în care se cumpără biletul, acesta include și o taxă de 10 cenți care se returnează la cea de-a treia călătorie. La cea de-a șasea călătorie primești bonus alți 10 cenți.

Pentru a cumpăra bilet de la tonomat, sau pentru a-l încărca pe cel vechi, trebuie să selectați stația la care doriți să ajungeți și se afișează suma pe care trebuie să o introduceți.

Eu am ales acest tip de bilet, deși poate am greșit și trebuia să aleg Singapore Tourist Pass(STP), care oferă călătorii nelimitate timp de 1 zi (10$S), 2 zile (16$S) sau 3 zile (20$S). Acest tip de bilet este potrivit pentru cei care au în plan multe vizite ce presupun transportul în comun.

Este necesar ca biletele să fie scanate atât la intrarea în MRT cât și la ieșire, deoarece suma este oprită în funcție de numărul de stații.

Un scurt filmuleț cu aventura din Singapore

Alte lucruri de știut despre Singapore

După cum am mai spus, Singapore este un oraș cu totul aparte. Un alt motiv este diversitatea senzațională de care te lovești. În doar 3 ore am vizitat o moschee, un templu hindus și un templu budist. Și am trecut pe lângă o biserică catolică și una creștină siriană.

Din Little India, dacă te rătăcești puțin, te poți trezi imediat pe Arab Street sau Haji Lane, cele mai faimoase străzi arabe din oraș. Puțin mai la sud, pe lângă Downtown găsim și Chinatown, astfel încât avem de toate. Populația din Singapore este formată în principal din etnici chinezi (aproape 75%), urmați de etnici malaezieni (13%), indieni (9%) și alții.

Cartierul Arab

După religie situația este și mai încurcată, astfel încât 33% din populație este budistă, 19% este creștină, 18,5% atei, 14% musulmani, 10% taoism și 5% hinduși.

Și cu toată această diversitate se trăiește în liniște și pace, fără conflicte între grupurile de oameni.

În Singapore sunt 4 limbi oficiale: engleza, mandarina, malay și tamil.

Little India

Bucătăria singaporeză și unde să mănânci

Cu o așa diversitate, Singapore este probabil unul dintre cele mai bune orașe din lume când vine vorba de gastronomie. Cele mai populare locuri în care puteți mânca și probabil cele mai ieftine, sunt renumitele Hawker Centres. Aceste centre adună zeci și poate chiar sute de standuri de street food, fiecare specializat pe unul sau mai multe feluri de mâncare.

Momentan există aproximativ 115 Hawker Centres în Singapore, cel mai mare fiind situat în Chinatown Complex, cu peste 200 de standuri. Noi am mers în Maxwell Food Centre, tot în Chinatown și am fost foarte mulțumiți. Prețurile pentru o porție de mâncare, la un Hawker Centre, încep de la 3-4$S, mult mai ieftin decât la un restaurant.

În apropiere găsim și cel mai ieftin restaurant cu stea Michelin din lume, cât și două standuri de street food, care de asemenea au primit câte o stea Michelin.

Mâncare la Maxwell Food Centre – Chinatown

Câteva prețuri din Singapore:

  • cartelă MRT: între 1,5$S-2,8$S
  • 1km cu taxiul: 0,55$S
  • autobuz către zoo: 2,2$S
  • nucă de cocos: 4$S
  • bere 0,5l la restaurant: 7$
  • suc 0,5l la restaurant: 2,5$S
  • bere Tiger 0,33 în supermarket: 4,40$S
  • apă 1,5L în supermarket: 1,5$S
  • înghețată pe băț: 1,20$S
  • Snickers triplu, 112g: 2,50$S
  • Schimb valutar Little India: 100$=136$S
Buddha Tooth Relic Temple

postați un comentariu

fifteen − eight =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.