Site icon Umblu Teleleu

Algarve – premiu pentru cea mai bună destinație de plajă – World Travel Awards 2023

Pentru al zecelea an, regiunea Algarve din sudul Portugaliei a câștigat prestigioasa distincție de ”Cea mai bună destinație de plajă din Europa”, la gala World Travel. Nici o altă destinație nu a reușit să câștige acest titlul de atât de multe ori.

În acest an, World Travel Awards a avut loc la Batumi, Georgia și a aniversat 30 de ani. Încă din 1993 celebrează excelența în sectoarele cheie ale turismului și industriei de ospitalitate.

Un alt record este faptul că este al 5-lea an consecutiv pentru Algarve în care primește această distincție.

În 2023 competiția a fost una puternică, celelalte destinații fiind: Cannes, Corfu, Costa Navarino, Marbella, Mallorca, and Sardinia.

Cele mai frumoase plaje din Europa

Beneficiind de peste 100 de plaje, regiunea Algarve are una dintre cele mai frumoase zone de coastă din Europa, întinsă pe 200km. Aceste plaje sunt incluse și în topurile celor mai curate plaje din lume, iar 88 dintre ele au primit distincția „Blue Flag”, fiind zona cu cea mai mare densitate de plaje Blue Flag din Europa.

Algarve are plaje pentru toate gusturile. De la plaje lungi, cu nisip fin, până la stânci aurii și golfulețe cu ape calme (precum plajele Manta Rota și Altura), perfecte pentru familii. În schimb, pe coasta vestică (Amado, Bordeira, Monte Clerigo) sunt plajele preferate de surferi.

Între cele mai apreciate stațiuni se numără Albufeira, Lagos și Vilamoura, toate având plaje cu nisip fin.

Una dintre cele mai apreciate plaje este Praia do Vale dos Homens, aflată lângâ o pădure de pini. Plaja, lungă de 500m, este încadrată de stânci înalte, care permit formarea unor piscine naturale, cu apele foarte calme. Este locul perfect pentru a putea vedea numaroase vietăți marine, precum creveți și stele de mare.

Algarve – mai mult decât plaje

Iar Algarve înseamnă mai mult decât plajele superbe. Turiștii pot explora orașe istorice, precum Faro și Lagos, unde se poate observa mixt-ul perfect între culturile maure și portugheze.

Gastronomia este excelentă, mai ales pentru cei care apreciază fructele de mare. Faimosul Vinho Verde acompaniază aceste tipuri de mâncare, precum și brandy-ul Medronho.

Începând cu vara anului 2024, Karpaten Turism va opera curse charter direct către inima Algarve. Zeci de hoteluri, pentru toate gusturile, vă așteaptă pentru o vacanță de vis. Link pentru ofertele Karpaten Turism aici.
Exit mobile version