Spuneam în articolul despre Iași că este, probabil, orașul cu cele mai multe biserici și mănăstiri. Cel puțin ca și densitate. Cea mai specială dintre ele este, fără îndoială, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. O adevărată capodoperă și un monument de
Am ajuns în sfârșit la Iași! Era unul dintre ultimele orașe mari din țară pe care le ratasem, iar în acest caz chiar trecusem de mai multe ori prin apropiere, în drumul spre Bucovina. Însă niciodată nu am avut timpul
Blue Air, cea mai importantă companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați în 2016, devansând TAROM, a anunțat lansarea a șase noi rute începând cu vara anului 2017, dintre care două din București și trei din Iași. De la 15 iunie
Vești bune pentru românii care locuiesc departe de Constanța și care vara erau nevoiți să piardă 10-15 ore pe drumurile aglomerate sau și mai multe ore prin trenuri. Blue Air, companie românească low-cost a introdus curse către Constanța, aeroport Mihail Kogălniceanu,