Continuând povestirile despre weekend-ul petrecut în Bulgaria, după ce am vizitat Capul Kaliakra și Balcic, am ajuns și în perla litoralului bulgăresc, cea mai mare plajă a vecinilor și probabil cea mai vizitată, Sunny Beach. De când lucrez în turism am
Weekend-ul trecut am ajuns pentru prima dată în Bulgaria. Sigur, în trecere am mai fost, mai vizitasem de câteva ori Veliko Tarnovo, însă nu mai ajunsesem pe litoralul bulgăresc și cu atât mai puțin să mă cazez acolo. Nu am
Italia este una dintre cele mai atractive pentru turiști români, dar nu numai. Și dacă majoritatea se gândesc la marile orașe, ce abundă în istorie și tradiție, precum Roma, Milano, Veneția, Florența, Pisa etc, există și o altă față a
Părăsind Delta Dunării în direcția Constanța, nu puteam să ratăm Cetatea Histria, un alt loc în care nu mai ajunsesem niciodată, deși este oarecum aproape de Fetești, dar și de litoralul pe care l-am vizitat de atâtea ori. Poziționat la aproape
Vești bune pentru românii care locuiesc departe de Constanța și care vara erau nevoiți să piardă 10-15 ore pe drumurile aglomerate sau și mai multe ore prin trenuri. Blue Air, companie românească low-cost a introdus curse către Constanța, aeroport Mihail Kogălniceanu,