În sfârșit, duminică am prins o zi frumoasă, fără ploi și am reușit să ajung la Mănăstirea Snagov, un loc foarte aproape de București, dar unde nu am avut ocazia să ajung până acum. Aflată la 40 km nord de oraș,
Un proiect de lege al celor de la PNL a fost depus în Parlament, în scopul întregirii familiilor de români, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Mai exact, proiectul liberalilor presupune acordarea gratuită de bilete de avion pentru românii ce lucrează
Gigantul american CNN, poate cel mai mare brand din media, a făcut o scurtă prezentare a Bucureștiului, oferind și 9 motive pentru care se merită să ajungi în capitala României. Nu știu dacă CNN m-a copiat cu „Top 9” (haha), una
Povesteam în articolul despre Parcul Carol și despre ce am vizitat sâmbătă prin acest parc puțin cam subapreciat, după părerea mea. Una dintre atracțiile acestuia, probabil la fel de puțin apreciată, este reprezentată de Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, un muzeu foarte
Orășelul Copiilor din București pare să devină o atracție și mai mare decât este momentan și nu doar pentru cei mici, dar și pentru adulți. Nu se transformă în vreun Disneyland autohton, dar adaugă câteva elemente noi pentru țara noastră,