Muzeul Național de Istorie a României – Redescoperim Bucureștiul – Ep.6

Sâmbătă, zi ploioasă, am rămas în București și nu voiam să stau toată ziua în casă..dar nici să mă plimb prin oraș sau prin parcuri pe așa vreme nu merge. Mă gândeam la o vizită la Palatul Parlamentului sau la Muzeul Național de Istorie a României, pe care nu le mai vizitasem cam de prin anul I de facultate, iar Sorina niciodată.. și până la urmă am hotărât să mergem la muzeu.

Localizare și istoric

Aflat la ”începutul” Căii Victoria, vizavi de Palatul C.E.C și având centrul vechi în spate, Muzeul Național de Istorie își are sediul în fostul Palat al Poștelor, ridicat pe un loc, bineînțeles, încărcat de istorie.

La începuturile Bucureștiului, pe aceste locuri se afla cea mai veche mahala din oraș, numită Vatra Bălăcenilor, unde este ridicată o biserică în 1654. Domnitorul Constantin Brâncoveanu confiscă însă locul, dărâmă casele și construiește un han, numit Hanul Constantin Vodă, care este distrus aproape în totalitate de incendiul din 1847. În anii ce au urmat s-au ridicat aici numeroase bodegi, barăci, printre care și un teatru și un circ. În anul 1892 se hotărăște ca aici să fie ridicat noul Palat al Poștelor, construit după modelul celui din Geneva.

🆕 Clădirea a fost proiectată de arhitectul Alexandru Săvulescu (1847–1902), unul dintre cei mai importanți arhitecți români ai epocii, care s-a inspirat din Palatul Federal al Poștelor din Geneva, Elveția. Construcția a durat între 1894 și 1899, iar la finalizare Bucureștiul dispunea de cea mai modernă instalație de telefonie din Europa.

Clădirea desfășurată pe o suprafață de 10.000 mp și patru niveluri, construită în stil neoclasic cu influențe germane, avea să îi fie schimbată destinația în 1972 când Partidul Comunist a decis să deschidă aici cel mai mare muzeu de istorie din România.

Inaugurarea oficială a avut loc pe 8 mai 1972. Ironie a istoriei: regimul care a distorsionat și rescris istoria României timp de 50 de ani a ales tocmai să o expună într-un muzeu național. În 2022 s-au împlinit 50 de ani de la deschidere — un moment pe care muzeul l-a marcat printr-o expoziție de arhivă și documente despre propria sa istorie.

Figuri zoomorfe – mileniul V-IV i.Hr.

Vizita și expozițiile

🆕 Muzeul are în prezent trei expoziții permanente: Copia Columnei lui Traian, Tezaurul Istoric și Lapidarium — aceasta din urmă complet nemenționată în descrierile clasice ale muzeului, dar extrem de valoroasă. Pe lângă acestea, există o serie de expoziții temporare care se rotesc pe diverse tematici.

Expozițiile permanente sunt aranjate în ordine cronologică, principalele puncte de atracție fiind sala Columnei lui Traian, unde este expusă copia celei de la Roma, cât și sala Tezaurului Istoric. Columna prezintă poate primul capitol al formării poporului român, și este cu atât mai mare mândria deoarece este unul dintre cele mai bine păstrate monumente ale Antichității, originalul fiind amplasat în forul lui Traian din Roma încă din anul 113. Unii cercetători consideră columna ca fiind primul film din istorie, întrucât basoreliefurile sculptate, cu 155 scene și peste 2500 de figuri prezintă pas cu pas firul războiului dintre romani și daci, petrecut la începutul anilor 100 d.Hr. Dintre zecile de popoare cucerite de imperiu, doar cel dac a avut onoarea de a apărea pe un monument de o asemenea anvergură, lucru care denotă un respect imens pe care Traian l-a avut față de poporul dac.

Scenele sunt sculptate în ordine cronologică, începând de la primul război daco-roman din 101-102, la pacea de scurtă durată și construirea podului peste Dunăre, până la al doilea război din 105-106, predarea dacilor și scena sinuciderii Regelui Decebal.

Ideea de a avea o copie a Columnei lui Traian în România este una mai veche, inițial dorindu-se a se ridica una într-o piață bucureșteană. Această reproducere la scară naturală a fost făcută la Roma, între anii 1939 și 1943, însă a fost adusă în țară abia în 1967, din pricina contextului politic din timpul și după cel De-al Doilea Război Mondial. Mulajele au fost însă făcute pentru a fi prezentate într-un cadru muzeal și nu într-o piață publică, așa cum se dorea inițial.

Columna lui Traian (Muzeul Național de Istorie)

Lapidarium – expoziția pe care puțini o știu

Dacă Columna și Tezaurul sunt vedetele muzeului, Lapidariumul e mai degrabă bijuteria ascunsă. Această expoziție permanentă adăpostește monumente și inscripții din piatră care datează din epoca romană și din evul mediu timpuriu — blocuri de marmură, stele funerare, inscripții votive, sarcofage — descoperite în principal pe teritoriul Daciei Romane.

Nu e genul de expoziție pe care să o parcurgi în grabă. Dacă îți place istoria romană sau dacă ai văzut siturile de la Sarmizegetusa Regia sau Ulpia Traiana, Lapidariumul oferă contextul de care ai nevoie pentru a înțelege ce s-a păstrat din acea perioadă. Și, sincer, e genul de sală în care poți sta mai mult decât te-ai gândit inițial.

Călătoria împăratului Traian pe Dunăre

Poate cea mai interesantă parte a muzeului o reprezintă sala Tezaurului Istoric, care potrivit unora, adăpostește obiecte cu o valoare totală de peste jumătate de miliard de euro. În această sală sunt expuse peste 3000 de piese, realizate din metal și pietre prețioase aparținând unor civilizații care au existat pe teritoriul actual al țării, sau al unor personalități istorice.

Pe teritoriul României au apărut printre primele manifestări ale prelucrării aurului de pe continentul european, această îndeletnicire având rădăcini încă din mileniile V-IV i.Hr. Cum religia a fost un factor important pentru umanitate încă din cele mai vechi timpuri, aceasta a avut o influență decisivă asupra orfevrăriei. Între cele mai importante obiecte descoperite sunt pandantivele din mileniul V i.Hr, din Traian, Gumelnița și Balaci, sau idolii antropomorfi găsiți la Moigrad. În județele Galați și Ialomița au fost descoperite numeroase podoabe (mărgele, cercei, inele sau brățări) din aur, aparținând probabil unor căpetenii. Cu trecerea timpului metodele de lucru s-au îmbunătățit iar operele rezultate s-au cizelat, drept exemplu spada și pumnalele de la Perșinari (sec.XVII i.Hr), falerele din tezaurul Ostrovu Mare (sec. XV i.Hr), sau vase, coliere și brățările spiralate de la Hinova (sec. XII i.Hr).

Perioada traco-getică și grecească se remarcă deja prin utilizarea unor motive zoomorfe, lucru observat cel mai bine la cultura Cucuteni din Jud.Iași, dar și în Dobrogea, puternic influențată de coloniile grecești. Unele dintre cele mai interesante obiecte care provin din această perioadă sunt Rhydonul (Poroina Mare, Jud. Mehedinți, sec. al III-lea i.Hr), și coiful princiar getic din Coțofenești (sec. IV-III i.Hr).

În secolele II-I i.Hr, la Sarmizegetusa au fost uneltite faimoasele brățări dacice, din aur masiv, care au fost descoperite recent și care au fost cu greu readuse în țară, după ce au fost furate și răspândite în toată lumea.

Sinuciderea Regelui Decebal

🆕 Povestea brățărilor dacice merită câteva rânduri în plus. Cele mai multe dintre cele recuperate au ieșit la suprafață prin săpături clandestine organizate în zona Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei, după 1990. Detectoriștii le-au scos la vânzare pe piața internațională de artă, ajungând în colecții private din toată Europa. România a dus o bătălie lungă și costisitoare pentru repatrierea lor — parte din brățări au fost recuperate prin demersuri diplomatice și procese, altele au fost achiziționate. Înainte de a le vedea expuse în vitrină, știind prin ce au trecut ca să ajungă acolo, privi cu totul altfel. Au fost modelate acum 2000 de ani, furate de două ori — odată de romani, odată de noi înșine — și totuși, iată-le.

Din perioada romană se disting podoabele, în principal confecționate din aur, sau bronz și argint cu urme de aurire. Majoritatea obiectelor găsite sunt asemănătoare cu cele descoperite în alte regiuni care au aparținut imperiului, și provin din sec.II-III d.Hr. Se evidențiază prin pietrele prețioase sau semiprețioase, deseori sculptate cu reprezentarea unor zeități.

În secolele ce au precedat perioada mai sus menționată, adică în timpul Imperiului Roman Târziu și a migrațiilor încep să apară motivele creștine, precum cruciulițele găsite la Histria și Cluj-Someșeni (sec. V-VI).

Urmează poate cel mai cunoscut și mai frumos tezaur descoperit momentan în România, mai precis cel de la Pietroasa, celebru sub numele de „Cloșca cu puii de aur”. Celebru atât datorită frumuseții și a detaliilor sclipitoare, dar poate mai mult decât atât din cauza istoriei sale zbuciumate, reprezintă unul dintre punctele de atracție ale muzeului. În 1837 au fost descoperite 22 de piese, dintre care autoritățile au putut recupera doar 12, lucrate doar din aur și pietre prețioase, cu o greutate totală de aproximativ 19kg.

Tetraevanghel

Să facem un mic istoric: doi țărani au descoperit tezaurul în 1837 în urma unor săpături, după care au vândut toate piesele unui negustor pe nume Verussi, care din dorința de a le transporta mai ușor le-a lovit cu toporul pentru a le compacta. Piesele deteriorate, sau mai bine zis cele care au mai rămas, au fost recuperate de stat și recondiționate în 1867, cu ocazia unei expoziții internaționale la Paris. După doar 8 ani tezaurul este furat și deteriorat din nou, iar în 1884 trece printr-un incendiu, fiind aruncate pe geam pentru a fi salvate. În același an sunt recondiționate pentru ultima dată, la Berlin. În 1917 este trimis la Moscova împreună cu tot tezaurul românesc, de unde este întors abia în 1956. Din 1972 este expus la Muzeul Național de Istorie a României.

Cel mai masiv obiect este un platou de aur, de peste 7,5kg, rupt însă în 4 bucăți imediat după descoperire. O cană din aur masiv, de 37cm înălțime, dar și superba pateră, bogat ornamentată și cu o statuetă în partea centrală a vasului vă vor atrage de asemenea atenția. Bineînțeles, cele 3 fibule care dau numele tezaurului, și anume fibula mare – „cloșca” și cele două fibule mici – „puii” sunt în centrul atenției.

Pentadent (stanga), Idol antropomorf (dreapta) – tezaur Moigrad, mileniul IV i.Hr.

Poate cea mai interesantă parte a muzeului o reprezintă sala Tezaurului Istoric, care potrivit unora, adăpostește obiecte cu o valoare totală de peste jumătate de miliard de euro. În aceată sală sunt expuse peste 3000 de piese, realizate din metal și pietre prețioase aparținând unor civilizații care au existat pe teritoriul actual al țării, sau al unor personalități istorice.

Pe teritoriul României au apărut printre primele manifestări ale prelucrării aurului de pe continentul european, această îndeletnicire având rădăcini încă din mileniile V-IV i.Hr. Cum religia a fost un factor important pentru umanitate încă din cele mai vechi timpuri, aceasta a avut o influență decisivă asupra orfevrăriei. Între cele mai importante obiecte descoperite sunt pandantivele din mileniul V i.Hr, din Traian, Gumelnița și Balaci, sau idolii antropomorfi găsiți la Moigrad.

În județele Galați și Ialomița au fost descoperite numeroase podoabe (mărgele, cercei, inele sau brățări) din aur, aparținând probabil unor căpetenii. Cu trecerea timpului metodele de lucru s-au îmbunătățit iar operele rezultate s-au cizelat, drept exemplu spada și pumnalele de la Perșinari (sec.XVII i.Hr), falerele din tezaurul Ostrovu Mare (sec. XV i.Hr), sau vase, coliere și brățările spiralate de la Hinova (sec. XII i.Hr).

Brățări dacice (Muzeul Național de Istorie)

🆕 Tezaurul de la Pietroasa a aparținut, cel mai probabil, unui rege got din secolul al IV-lea d.Hr. — nu unui dac, nu unui roman, ci unui conducător al migratorilor care au trecut prin spațiul carpato-dunărean după retragerea aureliană. Asta îl face și mai fascinant: istoria acestui colț de lume nu a fost niciodată a unui singur popor. Cloșca cu puii de aur e, în felul ei, și ea o poveste despre cât de mulți au trecut pe aici.

Urmează perioada domnitorilor români, care scoate în evidență podoabe ale conducătorilor statelor de pe actualul teritoriu românesc, descoperite în general în mormintele acestora, dar și numeroase obiecte prețioase ce aparțineau bisericii și mai-marilor acesteia.

Din anii 1800-1940 provin cele mai rafinate și mai strălucitoare obiecte expuse, fiind piese ce au aparținut în mare parte familiei regale. Între cele mai importante exponate sunt: coroanele Reginei Elisabeta (1881), a Reginei Maria (1922), buzdugane ce au aparținut Regelui Ferdinand și Carol al II-lea, dar și bijuterii ca diadema cu briliante și diamante, bijuterii cu smaralde (ex.”smaraldul României” ce are 105,85Kt), bijuterii cu rubine, între care o brățară Cartier, un pandantiv din platină cu topaz de 38Kt.

🆕 Un detaliu mai puțin știut despre Coroana Reginei Maria, cea purtată la încoronarea de la Alba Iulia din 1922: a fost confecționată în România, din aur extras de la Zlatna, județul Alba — o decizie simbolică asumată de regină, care a dorit ca insigna Marii Uniri să fie legată explicit de pământul românesc. La încoronare, aceasta a purtat-o pentru prima și ultima oară. Astăzi o poți vedea la câțiva metri distanță, în vitrină.

Coif princiar getic

Impresia generală — aceeași de atunci

Ca și impresie generală, cu siguranță merită o vizită pentru a vă putea face o idee despre gândirea dar și modul de prelucrare a materialelor în decursul istoriei pe teritoriul nostru. Însă mi-aș dori ca pe viitor muzeul să fie mai interactiv și mai atractiv din punct de vedere al exponatelor.. dacă este făcut un pic la pas, în 20 minute maxim este gata — și asta în 2016. Revenind în 2026, nu pot spune că lucrurile s-au schimbat spectaculos în privința asta.

Istoria nu înseamnă doar obiecte prețioase sau unelte confecționate în urmă cu 5000 de ani. Istoria României înseamnă pe lângă daci și romani, care să spunem că a fost acoperită prin sala Columnei și Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, ocupațiile otomane și ungare, războaiele de independență sau mondiale, despre care nu găsești un rând. Istoria României înseamnă și Alexandru Ioan Cuza, regalitatea (nu doar prin expunerea bogăției sale), sau comunismul. Trecutul nostru, și cu bune și cu rele ar trebui redat amplu, iar muzeul să fie precum o carte de istorie, cu toate capitolele sale.

🆕 Sper că lucrările de modernizare despre care se vorbește de ani de zile vor duce în cele din urmă și la o regândire a narativului expozițional, nu doar la renovări de spații. Tezaurul merită un muzeu pe măsura lui.

🆕 Informații practice 2026

📍 Adresă: Calea Victoriei nr. 12, București (vizavi de Palatul CEC, cu centrul vechi în spate)
🕐 Program: Miercuri–Duminică: 09:00–17:00 | Casa de bilete se închide la 16:15 | Luni–Marți: închis
🎟️ Tarife:

• Adulți: 10 lei
• Elevi, studenți, persoane cu handicap mediu/ușor, posesorii cardului Euro 26: 5 lei
• Intrare gratuită: preșcolari sub 7 ani, copii până la 18 ani cu nevoi speciale, adulți cu handicap grav, prima duminică din lună pentru toți vizitatorii

💻 Bilete online: disponibile pe mnir.ro — recomandat în weekend și în perioadele aglomerate, pentru a evita coada la casierie.

⏱️ Timp recomandat: 1,5–2 ore pentru toate cele trei expoziții permanente + orice temporară prezentă
📸 Fotografierea este permisă în expoziții (fără blitz și fără trepied)

Platoul din tezaurul Cloșca de Aur

Dacă vă aflați în centrul Bucureștiului și vreți să înțelegeți de unde venim — nu ca narative patriotice, ci ca obiecte reale, atinse de mâini reale, cu urmele de topor și de foc ale istoriei pe ele — Muzeul Național de Istorie e locul. Intrați măcar pentru Tezaur. Restul e bonus.

👉 Dacă ți-a plăcut articolul, citește și despre Muzeul Național al Satului din seria Redescoperim Bucureștiul.

Patera – tezaur Cloșca cu puii de aur

Fibula mare sau „Cloșca” (Muzeul Național de Istorie)

Tetraevangheliar cu coperțile ferecate în aur- Mănăstirea Horezu

Mitră arhiepiscopală, ce a aparținut Mitropoliei Țării Românești

Coroana Reginei Elisabeta (Muzeul Național de Istorie)

”Smaraldul României”- central-105,85Karate; sus:pandantiv din platină cu topaz 38Kt

Diademă cu briliante – stânga, broșă cu perle – centru,diademă Art Deci – dreapta

Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de la Alba Iulia

Bonus: cea mai mică bancnotă națională din lume! 10 bani – 1917

Legea unui oraș dac (Muzeul Național de Istorie)