
Edenland – Adventure Park
Duminică am încercat ceva nou și am mers la marginea Bucureștiului, în localitatea Balotești, unde am dat peste Edenland Aventure Park.
Ce este Edenland!?
Unul dintre cele mai interesante parcuri de aventuri din România și se pare unul dintre cele mai sigure, un loc în care puteți veni câteva ore pentru a scăpa de stresul cotidian. Locul ideal, atât pentru copii, dar și pentru adulți, fiind disponibile activități pentru fiecare vârstă și pentru toate preferințele.
Dedicat în primul rând iubitorilor de aventură și adrenalină, aceștia pot alege din numeroasele trasee prin copaci, aruncat în gol (ceva de genul bungee jumping), perete de escaladă, paintball etc.
Edenland – Balotești
Unde se află și cum ajungem la Edenland?
La 20km nord de capitală, în localitatea Balotești, pe str. Cantonului, nr.12.
Dacă mergeți cu mașina personală drumul este foarte simplu. Exista 2 rute, fie prin Balotești, fie prin Săftica, iar la intrarea în parc există o parcare în care vă puteți lăsa mașina fără grijă.
Puțin mai complicat este dacă doriți să veniți cu transportul în comun. O variantă este orice mijloc de transport în comun ce duce în Balotești, sau către Spitalul SRI, iar de aici mergeți puțin pe jos.
Ce putem face la Edenland și cât costă?
După cum spuneam, există activități pentru fiecare vârstă și pentru toate gusturile. Pe lângă o plimbare relaxantă, în mijlocul pădurii, la umbra copacilor înalți, puteți alege din următoarele:
Mini-zoo, sau Ferma animalelor: copiii pot vedea aici exemplare rare de animale, precum cămila albă cu două cocoașe, lama, renul, căprioare, dar și păuni.
Loc de joacă pentru copii: loc amenajat special pentru cei mai mici vizitatori (copii cu vârste cuprinse între 1 și 8 ani), acordându-se o atenție specială siguranței, ansamblurile de joacă dispun de locuri de cățărat, leagăne, tobogane, balansoare, trambuline etc. Tarif: 30lei/zi.
Atelierul de pictură: este probabil locul cel mai colorat din parc, unde cei mici pot colora unul dintre cele peste 150 de modele din ipsos, pe care apoi să le ia acasă. Tarifele variază între 10 și 50 lei.
Dacă doriți că vă exersați precizia, sau să vedeți dacă puteți merge pe urmele lui Robin Hood, încercați tirul cu arcul. Cu echipamente profi, zona de tir cu arcul este împărțită în 2, pentru adulți, dar și pentru copii. Tarif: 1leu/săgeată, 10lei/rezervorul de 10săgeți.
În zona de poligon, sau Army Zone cum mai este denumită, puneți „juca” airsoft, folosind replici ale unor arme reale. Se pot folosi pistoale, puști mitralieră, sau puteți fi chiar lunetist, pentru a trage din poziția culcat. Tarif: 10 lei/încărcător.
Poligon – Edenland
Dacă vreți să vă încercați calitățile de soldat, însă vreți să faceți și puțină mișcare, sau dacă pur și simplu ți-ai dorit mereu să îți iei prietenii la țintă, terenul de paintball este cea mai bună alegere. Cu peste 4000mp suprafață, este cel mai mare teren de paintball din România. În tariful de 50lei/persoană, este inclus echipamentul necesar și 200 bile. Se poate adăuga un extra-pachet de 100 bile la 30lei, pe lângă cel de 200. Dacă doriți să fiți siguri că nu este ocupat terenul, este de preferat să faceți o rezervare în prealabil.
O rezervare este necesară și pentru echitație, unde sunt primiți atât cei experimentați, dar și începătorii. Tarif: 1 ședință de 45minute – 100 lei, 1 ședință ponei/15 minute – 35 lei.
Pentru a vă testa abilitățile fizice, peretele de escaladă este probabil cel mai bun mod. Acesta are o înălțime de 12m și o suprafață de 25mp. Tarif: 20lei/30 minute, sau 35lei/60 minute.
Eden Jump este dedicat celor care vor adrenalină la maxim, fiind o săritură de la 15m înălțime, în condiții de siguranță deplină, bineînțeles. Este disponibil pentru cei care au cel puțin 16 ani, iar tariful este de 20lei/săritura.
Cele mai atractive pentru majoritatea vizitatorilor sunt cele 13 trasee prin copaci. Gândite și realizate pe diferite grade de dificultate, își testează limitele, atât din punct de vedere fizic, dar și emoțional. Ajung la diferite înălțimi, pe parcursul lor trebuie să depășiți obstacole diferite, precum tiroliene, să escaladați pereți, urcat pe scări ce se clatină, la mare înălțime, skate la înălțime, dat pe funie ca Tarzan, etc :D Tariful pentru adulți este 50lei/3 ore, timp în care puteți face câte trasee vreți/puteți. Este inclus în tarif și echipamentul.
Mers pe bușteni
DE MENȚIONAT ȘI FAPTUL CĂ PENTRU INTRAREA ÎN PARC SE PLĂTEȘTE O TAXĂ SUPLIMENTARĂ DE 10LEI/ADULT ȘI 5 LEI/COPIL PESTE 3ANI.
Să revenim la experiența mea..
Eu am făcut în urmă cu 4-5 ani bungee jumping, o experiență să îi spunem traumatizantă, care s-a lăsat și cu o teamă de înălțime. De atunci mi-am spus că nu mai repet așa ceva în viața mea, pentru că este clar, chestiile astea nu sunt pentru mine. Însă aceste trasee prin copaci am zis că sunt total diferite și nu are de ce să îmi fie teamă.
Am mers la casa de bilete, am plătit cei 50 lei, după care am mers cu buletinele pentru a închiria echipamentul. Personalul specializat te echipează, după care urmează instructajul, pentru cei care sunt aici pentru prima dată. Ne sunt prezentate elementele de siguranță și cum se folosesc acestea. Se pare că Edenland este singurul parc de aventuri din România care folosește sistemul ZAZA, care reprezintă o tehnologie ce te ține în siguranță la fiecare pas făcut pe traseu. Acesta se introduce la începutul traseului, fără a exista posibilitatea de a-l „desface”, intenționat sau nu, până la finalul traseului. Sigur, în cazul în care simțiți că nu mai puteți înainte, un angajat al parcului o să vă ajute să coborâți.
Echipamentul de protecție (punga de Bake Rolls nu este inclusă)
Simțindu-mă sigur pe mine, mai ales după ce ne-au fost prezentate toate aceste elemente de siguranță, am ales pentru început un traseu mediu. Ajuns acolo sus, toate senzațiile de la acel bungee jumping din urmă cu ani, mi-au revenit în minte. Tirolienele aflate la înălțime (același aruncat în gol care mă înspăimântă) au fost în cele din urmă ultima mea grijă. Mai problematice au fost scările instabile, perfect drepte, fără un mic unghi care să te mai ajute, mers pe bușteni și mai instabili, la mare înălțime, mi-au pus capac și am renunțat apoi la a mai face un alt traseu.
Și bine am făcut că am renunțat, pentru că prietenii mei au continuat cu cel mai dificil traseu posibil, „gorila”, care cu siguranță îmi punea capac! Acesta începe cu escaladarea unui perete de 5-6m înălțime(?), urmat de o tiroliană care te lasă pe la jumătatea drumului, după care trebuie să tragi tu până la platformă, apoi aruncat pe frânghie ca Tarzan, urmând să te prinzi de o plasă. Urmează să te dai cu un fel de skateboard pe tiroliană, să calci pe niște bușteni și mai instabili, după care urmau niște discuri ce păreau imposibile.. Zic că păreau imposibile pentru că toți au solicitat ajutorul angajaților și au coborât aici, în rapel, extenuați fizic și mental.
Acum parcă îmi pare rău că nu am încercat și eu, poate data viitoare o să încerc, deși pun pariu că ajuns acolo sus o să regret!
Început traseul greu (Gorila)
Totuși experiența este una unică și merită încercată! Fie că o faceți pe traseele ușoare, dacă sunteți și mai fricoși decât mine.
După ce ne-am dezechipat, am mers la tirul cu arcul, unde am mai spălat puțin din rușinea lăsată la traseele din copaci și am tras foarte bine, ținând cont că a fost pentru prima dată.
Am vrut să ne oprim și la unul dintre restaurantele de aici, posibilitățile fiind numeroase, dar și foarte aglomerate. Din câte am observat erau mâncăruri pentru toate gusturile, cu grătare, cuptoare de pizza, plăcinte, clătite etc.
Tir cu arcul – Edenland
De asemenea aveți și posibilitatea unică de a dormi într-o casă în copac! Complet funcționale și bine echipate, acestea sunt construite în jurul trunchiurilor copacilor. 3 dintre acestea se află la 2 metri deasupra solului, iar una pe sol.
Tarifele încep de la 290lei/noapte, căsuța pentru 2 persoane, până la căsuța Șoimu, care costă 490lei/noapte, capacitate maxim 4 persoane. Probabil rezervările trebuie efectuate cu ceva timp înainte..
Recomand fără dubii o zi în Edenland, cu siguranță nu aveți cum să vă plictisiți!
Program de vizitare:
Accesul este pemis începând cu ora 10:00 și este deschis până la apus, așa cum scrie pe panoul de la intrare.
NU UITAȚI BULETINUL!!! Este necesar pentru a închiria echipamentele.