Bisericile de lemn din Țara Lăpușului
Unde se află și cum ajungi în Țara Lăpușului?
Câți dintre noi știm ceva despre Țara Lăpușului? Sau …câți dintre noi știm măcar unde se află Țara Lăpușului? Răspunsul este simplu, deloc surprinzător și vine dintr-un chestionar realizat de mine in urmă cu ceva vreme: Foarte puțini!
Adevărul este că nici eu nu eram foarte bine pus la punct referitor la acest subiect, insă „profu” mi-a propus să aleg ca temă de licență tocmai această regiune, atât de departe de casă. Și cum imi place să aflu și să aprofundez noi informații, am acceptat provocarea.
Cum a venit vacanța de vara mi-am aruncat in mașină bagajul, aparatul foto, am fixat atent gps-ul și am pornit la drum…Și ce drum…În dimineața plecării mă gândeam “de ce Țara Lăpușului nu este mai cunoscută? Se presupune că este ceva interesant acolo dacă profesorul mi-a recomandat-o”.
Până seara am aflat de ce. Ora de plecare – 07:00, locul de plecare: Fetești. Traseul a decurs astfel : Fetești-Urziceni-Ploiești și o primă oprire pentru masă la 15 km de Brașov. Majoritatea s-ar fi oprit aici, vizitau bine-cunoscuta Valea Prahovei, un vin fiert in Sinaia sau Predeal și poate un Brașov by-night.
Eu insă am continuat spre destinația propusă. Traseul s-a continuat prin Sighișoara , oraș pe care mereu îl vizitez cu plăcere, însă de această dată nu am facut nici măcar o escală, continuând drumul cu parere de rău că nu am urcat în Turnul cu Ceas.
De la Câmpia Turzii, în sfârșit un petec de autostradă, nouă, modernă, o mica bucată din viitoarea Autostradă Transilvania… și iată-ne curând la Cluj. Desigur, e o bucurie sa vezi Clujul de fiecare dată, insă nu și când ești doar in trecere și durează o oră să scapi din trafic pentru a merge mai departe.
Ieșit din Cluj, am luat-o pe înserat spre Gherla–Dej și în cele din urmă, în jurul orei 20:00 am ajuns la principalul oraș din Țara Lăpușului, Târgu Lapuș. După un drum de 13 ore! Atunci am primit răspunsul la întrebarea de dimineață. Majoritatea preferă bine cunoscutele și mult vizitatele obiective pe care eu le pierdusem pe drum.
De ce atâta introducere pentru a intra în subiect? Pentru că de atât e nevoie pentru a ajunge aici. Ajuns in Târgu Lăpuș, am căutat pensiunea la care făcusem rezervare (una dintre puținele locuri de cazare din zonă), o pensiune cochetă și linistită, aflată la 2-3 km de centrul orașului, situată în mijlocul pădurii, pe un drum pe care și gps-ul s-a rătăcit.
O oază de liniște cu 3 lacuri în curte, pline cu pește, pentru impătimiții de pescuit, cu gazde tipic maramureșene, care prin ospitalitatea lor iți oferă palincă “cât poți duce”.
Principalele obiective: bisericile de lemn
Biserica de lemn din Rogoz
După un somn binemeritat am revenit la volan pentru a explora zona. Prima țintă: satul Rogoz, aflat la 6 km de Târgu Lăpuș. Un sat care nu spune mare lucru la o prima vedere, până dai de un obiectiv aflat in patrimoniul UNESCO – Biserica de lemn “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril”- cea mai frumoasă, dar și valoroasă biserică din toată Țara Lăpușului.
Ca un necunoscător, am început să pozez lăcașul din toate unghiurile, fiind impresionat de turnul înalt al bisericii. După ce am sunat la numărul de telefon lăsat pe ușa bisericuței, am mai așteptat 5 minute și am fost întâmpinat de un ghid care este și îngrijitorul acesteia și tot odată ginerele preotului din sat.
Primul lucru impresionant care l-am aflat a fost anul construcției: 1663, lăcașul fiind construit pe același loc in care anterior se aflase o biserică ridicată în perioada în care aceste ținuturi se aflau sub domnia lui Ștefan cel Mare, arsă însă de tătari în 1661. Modul în care o biserică de lemn a putut rezista 350 de ani este impresionant, dar la fel sunt și detaliile arhitecturale pe care, fără ajutorul unui cunoscător nu aș fi putut să le descopăr.
Caii prin care se termină grinzile (caii solari, din sud-caii vietii, iar caii din nord, mai inchiși la culoare-caii morții), aceste animale fiind un element important în simbolistica maramureșeană. În vârful turnului se află o cruce deasupra unei semilune, care simbolizează biruința românilor asupra otomanilor. În partea dreaptă a ușii se află o cruce din lemn incrustată cu rozeta sistemului solar și spirala Căii Lactee, iar pe usă este inscripția “de când a fost in robie Ardealul” datând din 1661.
Dupa ce ghidul a deschis ușa și am pătruns în interiorul lăcașului, am putut vedea și pictura fragilă din interior, din secolul XVIII, simbolizând scene din Noul si Vechiul Testament.
Acestea sunt doar o mică parte din simbolistica ce predomină in această biserică, cu o istorie enormă, toate acestea terminandu-se cu “masa moșilor”, locul unde sătenii se infrățeau timp de un an, pentru a se ajuta reciproc, un jurământ adus în fața lui Dumnezeu. Traseul s-a incheiat cu o vizită la muzeul din apropierea bisericii, copie fidelă a unei case tradiționale lăpușnene, din urmă cu sute de ani, după care am ajuns la o altă bisericuță, tot de lemn, aflată în aceeași curte.
Biserica de lemn „Sf Paraschiva” – Rogoz
Nu la fel de veche și de frumos decorată este Biserica de lemn „Sf.Paraschiva”, despre care spuneam că se află în aceeași curte. Aceasta a fost strămutată, adusă fiind din satul Suciu de Sus în 1883. Anul construcției nu se știe cu exactitate, fiind propuse varianteșe 1695, respectiv 1717. Elementele de lemn sculptate sunt reduse la minim, construcția este mai mică decât vecina sa, iar picturile interioare și iconostasul sunt destul de modeste, însă este o piesă de istorie care merită câteva minute de vizită.
Mai încărcat spiritual și simțind că încep să înțeleg mai mult din tradiția încărcată de istorie a zonei, am continuat să explorez și alte sate din zonă, fiecare având în mijlocul lor câte o biserică de lemn, nu la fel de importantă din punct de vedere arhitectural precum cea din Rogoz, dar totuși cu 200-300 de ani vechime fiecare dintre ele.
M-am plimbat foarte mult prin zonă în cele câteva zile petrecute în Țara Lăpușului. Am luat fiecare sat în parte și am văzut, pe lângă bisericile de lemn, care au fost subiectul principal al tezei, am putut vedea sate frumoase, altele uitate de lume și cum unii trăiesc încă precum în Evul Mediu, însă sunt cu zâmbetul pe buze și te salută deși nu te-au mai văzut vreodată.
Nu o să scriu prea multe detalii despre fiecare în parte, nici nu am cum. Sunt mult prea multe, articolul ar părea fără sfârșit și nu cred că își au rostul prea multe informații arhitecturale. Așa că o să numesc doar bisericile vizitate, iar dacă sunteți interesați de informații suplimentare îmi puteți spune într-un comentariu și vă răspund cu drag.
Biserica de lemn Boiereni
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Boiereni este o construcție simplă, aflată pe Dealul Cârjii, loc în care a fost așezată în anul 1810, după ce a fost adusă din satul Suciu de Jos.
Biserica de lemn din Dobricul Lăpușului
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Dobricul Lăpușului a aparținut cultului ortodox, după care a fost atribuit greco-catolicilor. Nu se știe cu exactitate anul în care a fost ridicat, însă cu siguranță are câteva sute de ani vechime. Asemeni bisericii din Rogoz, dar și al altor biserici mai cunoscute din România, precum Mănăstirea Curtea de Argeș, sau Mănăstirea Cotroceni de exemplu, prezintă funia răsucită, un motiv decorativ tradițional românesc. Regăsită adesea la mijlocul bisericii, de jur-împrejurul acesteia, simbolizează Sfânta Treime, unitatea în jurul bisericii, continuitatea vieții, infinitul, veșnicia. Este element decorativ comun pentru toate cele trei provincii românești.
Alte biserici de lemn din Țara Lăpușului
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Inău a fost ridicată inițial la Baia Mare în 1689, mutată în 1778 în satul Rus, iar mai apoi donată satului Inău în 1815. Are un turn-clopotniță cu balcon și arcade laterale, foarte spectaculos.
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Groape este mai recent contruită (1830) și mai puțin spectaculoasă, turnul fiind acoperit în tablă.
Biserica de lemn „Sf. Treime” din Dumbrava, asemeni celei din Groape este o construcție mai recentă (1860), de asemenea cu turn acoperit de tablă.
Biserica de lemn „Sf.Maria” din Fântânele, a fost ridicată la sfârșitul sec.al XVIII-lea, fiind tencuită până la nivelul bolții, întrucât fundația și pereții laterali sunt din piatră.
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Vima Mică a fost înălțată la finele sec.al XVII-lea. Interesantă este pictura interioară, fiind însă relativ recentă, din anul 1902, în stil naiv.
Biserica de lemn „Sf.Constantin și Elena” din Aspra , construită de săteni în anul 1866, a fost realizată din lemn, însă pereții au fost lipiți pe interior și exterior cu lut, fiind un caz unic. Biserica deține un candelabru suport din lemn sculptat și pictat sub forma unei sfere prevăzute cu suporți pentru lumânări.
Biserica de lemn „Duminica tuturor sfinților” din Dealul Corbului este așezată în mijlocul unui vechi cimitir, fiind adusă aici încă din 1801.
Daca doriți să vedeți ceva cu adevărat deosebit, un exemplu de cum se trăiete departe de civilizație, vă recomand să vizitați Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”din vechea vatră a satului Lapușul Românesc, aflată pe valea Ruoaia, unde un grup de maicuțe și-a făcut o mică gospodărie in jurul bisericii construite mai in zilele noastre.
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Peteritea a fost ridicată în 1842, lângă o alta mai veche, de la care se mai păstrează blocul de piatră ce a servit ca Sf.Masă. Cimitirul din jurul bisericii păstrează mai multe cruci de piatră foarte vechi, unele de formă paleocreștină.
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli” din Jugăstreni este opera unui meșter lemnar cunoscut în zonă, un anume Horja, prin contribuția financiară a credincioșilor din localitate. A fost ridicată între 1846-1866.
Biserica de lemn „Sf. Dumitru” din Larga este una dintre cele mai vechi, datând se pare din 1604, inscripția cu 1802 de deasupra ușii sugerând anul în care au avut loc reparații. Este o construcție de mici dimensiuni ce prezintă caracteristici arhaice.
Biserica de lemn „Sf.Nicolae” din Costeni a fost înălțată în anul 1870 și este o clădire de mari dimensiuni prevăzută cu un turn-clopotniță foarte înalt, flancat de patru turnulețe. Impresionante sunt ușile împărătești, care se remarcă prin vrejurile florale cu ciorchine de struguri la bază.
Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” din Libotin ridicată în 1671 în Remetea Chioarului, a fost strămutată aici în 1811.
Biserica de lemn „Sf. Arhanghel Mihail” din Ungureni este și cea mai veche din Țara Lăpușului, ridicată se pare în 1560, sau chiar mai devreme, în 1507, ceea ce înseamnă jumătate de mileniu de existență! Mică în dimensiuni, cu un acoperiș înalt și unitar, uși de intrare foarte mici și cu pictura foarte deteriorată, biserica este un monument al arhitecturii în lemn de o valoare enormă, însă din cauza izolării sale nu se bucură de o mai mare apreciere.
Biserica de lemn „Sf. Ilie Proorocul” din Cupșeni este un lăcaș mic din lemn, despre care legenda spune că a fost mutată într-o noapte din Grădina lui Partin în mijlocul cimitirului din sat, unde se află și astăzi. Turnul principal este flancat de patru turnulețe susținute de câte un singur picior fixat direct în acoperiș. ceea ce simbolizează faptul că la acea vreme satul avea un Sfat al bătrânilor.
Tot în Cupșeni mai avem o biserică, mai mică în dimensiuni, Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”, construită în 1733 și adusă aici din satul Peteritea în 1847.
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli! din Poiana Botizii a fost ridicată în prima jumătate a sec. al XVIII-lea pe o înălțime în mijlocul cimitirului. Turnul clopotniță se remarcă prin arcadele elegante realizate prin modelarea contrafișelor curbate, iar pronaosul este zugrăvit în motive florale, curci și potire.
Biserica de lemn „Sf.Arhangheli! din Drăghia, Coroieni a fost ridicată în 1706 de credincioșii din sat, fiind realizată din lemn de stejar, nu este tencuită, iar temelia este din piatră. Acandramentul ușii de la intrare păstrează o minunată decorație dispusă în semicerc, cu torsade și dinți de lup, cu Soare între petale de flori și Luna, înconjurată de o ramură de brad stilizată.
O altă biserică de lemn din Coroieni însă din satul Vălenii Lăpușului are unul dintre cele mai mari turnuri din țară, de 37 metri, fiind înălțată și pictată în sec. al XVII-lea.
Știu că sunt foarte multe biserici, enervant de multe informații și date și ani și etc, însă aceste monumente chiar merită vizitate, chiar dacă sunteți sau nu credincioși. Cel mai mult impresionează probabil să vedeți o construcție făcută dintr-un material atât de simplu precum lemnul, ce datează de secole. Și pe lângă faptul că încă sunt în picioare, au fost și superb decorate de maeștrii lemnului, care prin daltele lor au transmis povești și legende urmașilor.
Spre marea mea bucurie, într-una dintre zile am avut ocazia sa particip la hramul uneia dintre biserici, la Mănăstirea Rohița din Boiereni. Nu pentur că aș fi eu prea pasionat de slujbe sau ceva de genul, însă am putut să asist „live” la un moment foarte important pentru locuitorii zonei și anume hramul bisericii lor. Nu mi-a venit să cred cum zeci de mașini, din diverse sate și orașe din apropiere, au mers aproximativ 7-8 km pe un drum forestier pentru a sărbători acest eveniment. Copiii imbracați în haine populare și peisajul iți taie răsuflarea.
Rohița nu este cea mai importantă, sau mai bine zis cea mai celebră mănăstire din Țara Lăpușului, fiind devansată de fantastica Mănăstire de la Rohia, un adevărat colț de rai ce au ca simboluri pe Nicolae Gherman și mai ales pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai profunzi gânditori ai sfârșitului de secol XX.
Însă deja am scris foarte mult până acum, tema principală sunt Bisericile de lemn și chiar dacă aceste două mănăstiri au biserici din lemn și sunt din regiune, au o valoare prea mare să nu merite câte un articol separat, în perioada următoare.
Este adevărat ca Țara Lăpușului nu este o zonă in care sa vii in căutare de distracție sau adrenalină, dar poate fi o oază de liniște atât sufletească cât și trupească, iar dacă istoria și arhitectura in lemn nu va multumește, puteți încerca și Rezervația Naturală “Cheile Lapușului”, Peștera cu oase de la Poiana Botizii sau Necropola tumulară de la Lapușul Românesc, datând din Epoca Bronzului. Plus ca Baia Mare este la doar 60 km…
🆕 Țara Lăpușului – o regiune cu personalitate puternică
Dacă articolul de mai sus a fost rodul unui drum de licență și al câtorva zile intense de explorat, această secțiune vine ca o completare mai așezată, cu tot ce nu am știut sau nu am putut scrie la vremea aceea.
Localizare și geografie
Țara Lăpușului este o regiune geografică și etno-culturală din partea de nord-vest a depresiunii Transilvaniei, amplasată în Depresiunea Lăpușului, pe cursul mijlociu și superior al râului Lăpuș – principalul afluent de dreapta al Someșului. Are o suprafață de aproximativ 918 km² și cuprinde comunele Băiuț, Coroieni, Cupșeni, Groșii Țibleșului, Lăpuș și Suciu de Sus, cu centrul administrativ în orașul Târgu Lăpuș.
Din punct de vedere geografic, este zona de extremă nordică a Transilvaniei, dar cu un caracter aparte: o „arie laterală” a Maramureșului istoric, de unde a împrumutat mult din suflet și tradiție. Limitele naturale sunt clare: la nord, munții vulcanici ai Țibleșului, Lăpușului și Gutâiului o separă de depresiunea Maramureșului; la sud, culmea Brezei (Vf. Breaza, 974 m) și dealul Vima o despart de Valea Someșului; la est, muscelele Năsăudului; la vest, masivul Preluca o separă de Țara Chioarului.
Numele regiunii – și al orașului-centru – vine de la râul Lăpuș, prima atestare documentară a toponimului datând din 1070, într-un document care menționează „Lapus et fluenta Zamos” (Lăpușul și apa Someșului). Târgu Lăpuș însuși este atestat documentar pentru prima oară în 1291.
Scurtă istorie
Zona a fost locuită neîntrerupt din preistorie. În ultimii 30 de ani, în aria Lăpușului au fost descoperite peste 40 de depozite de bronzuri, precum și ceramică aparținând Culturii Suciu de Sus – o cultură a Epocii Bronzului care a dat zonei un renume în rândul arheologilor europeni. Necropola tumulară de la Lăpușul Românesc, cu circa 70 de tumuli (movile funerare de incinerație), reprezintă un reper arheologic excepțional.
Populația Țării Lăpușului a fost dintotdeauna românească, iar evoluția ei etnică și demografică este strâns legată de factorii naturali și de migrările care au avut loc de-a lungul veacurilor. Ocupațiile tradiționale – agricultura, creșterea animalelor, mineritul, olăritul, lemnăritul, torsul și țesutul – au definit caracterul acestei comunități. Din motive geografice și economice, în regiune nu există cale ferată, ci doar șosele, ceea ce a contribuit la izolarea și, paradoxal, la conservarea autenticității sale.
Primele centre de cultură din Țara Lăpușului au fost tocmai bisericile – nu întâmplător tema acestui articol. În jurul lor s-a coagulat viața comunitară, s-au transmis tradiții, s-au ținut jurăminte și s-au celebrat momentele mari ale vieții sătenilor.
Satele recunoscute pentru patrimoniul lor
Recent, mai multe sate din Țara Lăpușului au primit recunoaștere oficială pentru specializarea tematică în cadrul programelor de turism rural:
- Rogoz – Patrimoniu Cultural Material, Imaterial și Artă Populară (Biserica UNESCO, Casa Muzeu Etnografic)
- Rohia – Patrimoniu Cultural Material (Mănăstirea Sf. Ana)
- Groape – Natură și liniște (Cheile Lăpușului)
- Suciu de Sus – Patrimoniu Cultural Imaterial și Gastronomie Tradițională
- Larga – Patrimoniu Cultural Material (Biserica de lemn Sf. Dumitru)
🆕 Obiective turistice din Țara Lăpușului – dincolo de biserici
Dacă ați ajuns până aici și v-ați săturat de lemn și icoane, nu vă faceți griji – Țara Lăpușului are și altceva de oferit.
Cheile Lăpușului – o rezervație naturală de 28 de km lungime, situată în sudul Masivului Preluca, cu versanți abrupți, chei de tip canion (Vima Mică – Sălnița, Buteasa Râu), cascade (La Pișătoare), peșteri și o faună sălbatică impresionantă. Reprezintă una dintre cele mai spectaculoase formațiuni geologice din nordul Transilvaniei.
Gheizerul Pitic din Poiana Botizii – un fenomen rar în România: un gheizer la confluența Văii Poienii cu Pârâul Cizma, a cărui activitate vulcanică face ca apa minerală să erupă periodic, crescând cu până la 1,5 metri. Ciclul de erupție este un spectacol unic, iar apa sulfuroasă are reputație de proprietăți curative.
Peștera cu Oase de la Poiana Botizii (Peștera Casa Pintii) – una dintre atracțiile carstice ale zonei, alături de Peștera Meduzei și ponorul Caldaruș. Zona Piatra Pintii și Piatra Mică oferă și trasee de drumeție cu priveliști largi.
Necropola tumulară de la Lăpușul Românesc – circa 70 de movile funerare de incinerație din Epoca Bronzului târziu, situate la circa 600 m sud de localitate. Un reper arheologic de importanță europeană, puțin cunoscut publicului larg.
Muntele Șatra (Șatra Pintii) – un mic con vulcanic (1.014 m) cu formă de cetate, înconjurat de un larg piemont. Conform baladelor populare, haiducul Pintea Viteazul își avea una dintre reședințe pe platoul său.
Parcul de Sculptură „Poiana Soarelui” (Muzeul în aer liber Florean) – un inedit parc de sculptură monumentală ce se întinde pe aproximativ 40 de hectare în pădurea dintre Cernești și Târgu Lăpuș. Merită o oprire pe drumul spre sau dinspre zonă.
Târgu Lăpuș – centrul administrativ și cultural al regiunii, atestat în 1291, cu Monumentul Eroilor (1935), Școala veche din piatră (1858, azi muzeu), biserica romano-catolică (1752), biserica calvinist (1839) și mai multe clădiri care îi conferă farmecul unui orășel autentic de provincie.
Colecția Etnografică „Nicolae Man” și Colecția de sculptură „Alexandru Perța Cuza” din Târgu Lăpuș completează imaginea culturală a zonei cu obiecte tradiționale, sculpturi și icoane pe sticlă.
🆕 Întrebări frecvente despre Țara Lăpușului
Unde se află Țara Lăpușului? În sudul județului Maramureș, în Depresiunea Lăpușului, la confluența zonei Maramureșului cu nordul Transilvaniei. Centrul regiunii este orașul Târgu Lăpuș, la 43 km de Baia Mare și 60 km de Dej.
Cum ajung în Țara Lăpușului? Din Baia Mare pe DN18B spre sud (43 km până în Târgu Lăpuș). Din Cluj-Napoca: Cluj–Dej–Gherla, apoi spre nord pe DN1C/DN18B (aproximativ 90 km). Nu există cale ferată în zonă, deci mașina personală este varianta ideală.
Care este cel mai important obiectiv turistic din Țara Lăpușului? Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz (1663), singurul obiectiv din zonă inclus în patrimoniul UNESCO. Mănăstirea Rohia este cel mai vizitat lăcaș de cult.
Există cazare în Țara Lăpușului? Da, deși oferta este limitată. Există pensiuni și agroturism în Târgu Lăpuș și în satele din jur. Recomandarea este rezervarea din timp, mai ales în sezon (iulie–august) și în weekendurile lungi.
Când este cel mai bun moment să vizitezi Țara Lăpușului? Primăvara târzie (mai–iunie) pentru verdele intens al dealurilor și aerul curat de după ploi, sau toamna (septembrie–octombrie) pentru foliajul spectaculos. Vara aduce hramurile și evenimentele tradiționale. Iarna, accesul pe drumurile forestiere poate fi dificil.
Cât timp îmi trebuie pentru a vizita Țara Lăpușului? Minimum 2 zile pentru a acoperi bisericile de lemn și mănăstirile principale. 3–4 zile dacă incluzi și Cheile Lăpușului, Poiana Botizii și satele mai izolate.
Există intrare cu taxă la bisericile de lemn? La unele dintre ele se percepe o taxă simbolică sau o ofrandă voluntară. Biserica din Rogoz (UNESCO) are un program de vizitare cu ghid local, contactabil la numărul afișat la intrare.
🆕 Poate vrei să citești și…
Dacă Țara Lăpușului ți-a stârnit interesul pentru mănăstirile și spiritualitatea Maramureșului, am mai scris despre câteva locuri care merită neapărat o vizită în aceeași zonă sau în regiunile vecine:
🔗 Mănăstirea Rohia – Sfânta Ana, biblioteca din inima munților — la câțiva kilometri de Rogoz, una dintre cele mai importante mănăstiri din nordul României, cu o bibliotecă remarcabilă și o legătură profundă cu scriitorul Nicolae Steinhardt.
🔗 Mănăstirea Rohița – Blestemul și salvarea locuitorilor din Boiereni — povestea fascinantă a unui sat blestemat de călugări și a mănăstirii care a reușit să scape comunitatea de sub blestem. O legendă pe care n-o vei uita.
🔗 Mănăstirea Bârsana – bijuteria din lemn a Maramureșului — una dintre cele mai fotografiate mănăstiri din România, cu arhitectură tradițională maramureșeană din lemn și turn zvelt care pare să atingă cerul.
Inainte de a incepe drumul de intoarcere mi-am pus aceeasi intrebare: ”De ce nu este mai cunoscuta Țara Lăpușului?”. Drumul de intoarcere mi-a reamintit din nou…
