Mănăstirea Cozia – cea mai importantă amintire lăsată de Mircea cel Bătrân
🆕 Actualizare 2026: Mănăstirea Cozia este deschisă zilnic între 08:00 și 21:00. Intrarea este liberă. Muzeul din incintă, de asemenea, se vizitează fără taxă.
Povesteam cum weekendul trecut am mers la Sibiu și m-am simțit foarte bine vizitând unul dintre cele mai frumoase orașe din țară. Ei bine, la dus am preferat să traversăm Valea Oltului și am putut face o mică pauză la Cozia, una dintre cele mai vechi mănăstiri din România.
Pe malul drept al Oltului, în apropierea stațiunii Călimănești, la aproximativ 20km de Râmnicu Vâlcea și 75km de Sibiu, se înalță de 650 ani cea mai de seamă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia. Este cu adevărat impresionant faptul că o biserică a rezistat vreme de atâta timp pe un drum principal de tranzit între Țara Românească și Transilvania.. dacă a rezistat anilor, războaielor, cataclismelor naturale..să sperăm că va rezista și drumului aglomerat, în special din pricina numeroaselor tiruri și autocare ce trec pe aici.
Fondată în 1387 de către meșteri sârbi aduși din Moravia de către Mircea cel Bătrân, arhitectura are puternice influențe sârbești și bizantine. A fost cunoscută inițial sub numele de Mănăstirea Nucet, datorită numărului mare de nuci care erau în această zonă, însă se folosea în paralel și denumirea de Cozia, nume care se presupune că provine din turcescul ”koz” care înseamnă tot nuc. Probabil foarte mândru de ctitoria sa, voievodul a făcut donații importante către aceasta, printre care 10 sate, mori, bălți etc. Defapt, în momentul morții domnitorului Cozia era a doua cea mai bogată mănăstire din Țara Românească, după Tismana.
În pronaos se află înmormântat ctitorul Mircea cel Bătrân, care a preferat acest loc în schimbul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, asemenea înaintașilor săi. Sarcofagul de piatră este cioplit cu chipul voievodului, însă nu este cel original, din cauza numeroaselor jafuri la care a fost supusă mănăstirea în decursul secolelor. Alături de acesta se mai află și sarcofagul Teofanei, mama domnitorului Mihai Viteazul, cea care după moartea fiului s-a călugărit la Mănăstirea Cozia. În naosul Bisericii Mari se mai poate vedea pictura originală de la sfârșitul anilor 1300, care îi înfățișează pe Mircea și fiul său, Mihai, în costume de cavaleri.
Pictură exterioară
Mănăstirea a fost de mai multe ori reparată și restaurată, prin intervențiilor domnitorilor Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Bibescu sau Barbu Știrbei. Domnul Neagoe Basarab a construit fântâna care astăzi îi poartă numele, iar Constantin Brâncoveanu a construit pridvorul, în celebrul stil ”brâncovenesc”, cât și chiliile cu ceardacuri.
Fântâna lui Neagoe Basarab
Peste drum se mai află o aripă a mănăstirii și o biserică de cărămidă, ridicată în 1542, unde călugării se rugau atunci când erau bolnavi. De asemeni, în apropierea Mănăstirii Cozia se mai află și alte lăcașuri monahale, precum Cozia Veche, numit și Schitul Sf.Ioan (1602), Schitul Ostrov (1520), Mănăstiera Turnu (1676), ridicată de călugări care au părăsit Cozia, sau Mănăstirile Stânișoara (1747) și Cornetu (1666).
Dacă traversați Valea Oltului este păcat să nu faceți un scurt popas aici, măcar să aruncați o monedă în fântână, poate vi se îndeplinesc dorințele.
Arhitectura Mănăstirii Cozia – ce o face unică
Biserica Mare cu hramul Sfânta Treime, sfințită pe 18 mai 1388 de Sfântul Nicodim de la Tismana, este construită din piatră albă tare, după modelul bisericii sârbești din Kruševac. Planul trilobat (treflat) și proporțiile armonioase ale clădirii surprind prin precizia și perfecțiunea realizării artistice.
Ceea ce o diferențiază vizual de orice altă biserică medievală din România este turla octogonală – o inovație arhitecturală la sfârșitul secolului al XIV-lea, plasată la intersecția brațelor crucii. Fațadele sunt împodobite cu rozete, motive florale și o bogată sculptură în piatră, vizibilă și astăzi după 630 de ani.
Pictura originală din pronaos datează din vremea lui Mircea cel Bătrân. Cea mai importantă scenă: portretul lui Mircea și al fiului său Mihail, înfățișați în costume de cavaleri – singurul loc din România unde chipul lui Mircea cel Bătrân poate fi văzut. Pictura a fost restaurată în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, iar în 1706–1707, Constantin Brâncoveanu a adăugat pridvorul în stilul ce îi poartă numele, a refăcut pictura din incintă și a dăruit mănăstirii policandrele din naos și pronaos.
Muzeul Mănăstirii Cozia – o comoară puțin știută
Puțini turiști știu că în clădirile din partea de sud-est a mănăstirii funcționează un muzeu cu intrare liberă, care merită cel puțin 30 de minute din vizita ta.
Exponatele acoperă atât patrimoniu religios cât și istorie laică: icoane vechi din lemn colectate din județul Vâlcea, manuscrise și cărți de cult în română, slavonă și greacă, obiecte de mobilier bisericesc, ceramică geto-dacică de la Buridava, pavele romane de la castrul Arutela din apropiere, clopote vechi și fragmente din conductele ceramice de secol XVIII folosite pentru aducțiunea apei.
Piesa de rezistență a muzeului: un fragment din lespedea funerară originală din secolul XV de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân – singura rămășiță a monumentului funerar original, distrus în nenumăratele jafuri ale mănăstirii.
Mănăstirea Cozia – un focar de cultură românească de 600 de ani
Puțini vizitatori realizează că Mănăstirea Cozia nu a fost niciodată doar un lăcaș de rugăciune. A fost, timp de secole, cel mai important centru cultural din Țara Românească.
Școala mănăstirească din 1415 – atestată prin hrisoavele domnești ale lui Mircea cel Bătrân, aceasta este una dintre primele școli documentate din România. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Funcționarea școlii este confirmată până în secolul al XVIII-lea.
Filos, logofătul lui Mircea – primul poet român – în umbra acestor ziduri a trăit și creat Filos, logofătul marelui voievod, cel care a compus versuri și imnuri religioase, considerat de istorici primul poet al literaturii române.
Lexiconul slavo-român (1696) – Mardarie Cozianul a alcătuit la Cozia primul lexicon bilingv slavo-român din istoria limbii române, necesar școlii mănăstirești.
Mănăstirea în literatură – nu mai puțin de 50 de poezii au fost scrise despre Cozia de-a lungul timpului. Cel mai cunoscut exemplu: Grigore Alexandrescu a scris poemul „Umbra lui Mircea la Cozia” în Cerdacul lui Mircea, din corpul de chilii dinspre Olt – un spațiu vizitabil și astăzi.
Episoade mai puțin știute din istoria mănăstirii
1879–1893: Mănăstirea Cozia… pușcărie. Poate cel mai neașteptat capitol din istoria locului: autoritățile statului român transformă mănăstirea în penitenciar timp de 14 ani. Indignarea a fost atât de mare încât Mihai Eminescu scrie un articol virulent în ziarul Timpul, pe 12 septembrie 1882: „Cozia, unde e înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești… ce-a devenit aceasta? Pușcărie!” Ulterior a funcționat și ca spital, până la redarea destinației monahale.
1916 – Grajd de cai. Un raport din 16 iunie 1916 constata că în timpul Primului Război Mondial, piatra comemorativă cu inscripția lui Mircea cel Bătrân fusese deteriorată, iar în interiorul bisericii fuseseră băgați cai.
1999 – Pacea de la Cozia. Cozia intră și în istoria recentă: în 1999, în incinta mănăstirii s-a semnat Pacea de la Cozia între guvernul de la acea vreme și sindicaliștii minieri care se răsculaseră.
Bolnița Sfinții Apostoli – biserica de peste drum
Acea „biserică de cărămidă de peste drum” pe care o menționam mai sus are un nume și o poveste proprie care merită o oprire separată. Bolnița Sfinților Apostoli a fost construită între 1542–1543 de Radu Paisie (cunoscut și ca Petru de la Argeș), fiu al lui Radu cel Mare și domn al Țării Românești între 1535–1545.
Particularitatea care o diferențiază de Biserica Sfânta Treime: lipsa pronaosului – după pridvor urmează direct naosul. Pictura murală, realizată în 1542–1543 de meșterii David și fiul său Raduslav, este și ea vizibilă, deși mai alterată de timp.
O plimbare cu barca pe Olt – bonusul vizitei la Cozia
Un lucru puțin știut: la ieșirea din mănăstire (sau chiar vizavi, pe malul Oltului) există posibilitatea unor plimbări cu barca pe râu, cu plecări la intervale regulate. Este o experiență care completează admirabil vizita – vederea mănăstirii dinspre apă, cu spatele său înspre Olt, este spectaculoasă și complet diferită față de perspectiva de pe șosea.
🆕 Program, tarife și informații practice
📍 Adresă: Str. Calea lui Traian, Nr. 816, Călimănești, jud. Vâlcea
📞 Contact: 0744.109.208 / 0250.750.852
🕐 Program vizitare: Zilnic, 08:00–21:00
🎟️ Tarif: Intrare liberă (atât mănăstirea, cât și muzeul din incintă)
🏷️ Cod LMI: VL-II-a-A-09697
⛪ Hram: Sfânta Treime
Cum ajungi: DN7/E81 Rm. Vâlcea–Sibiu, la km 17 față de Rm. Vâlcea, în apropierea orașului Călimănești. Există parcare în apropierea intrării. GPS: 45°16’23.50″N, 24°18’45.55″E.
⏱️ Timp recomandat: 45 min – 1,5 ore (30 min biserica + muzeu + 30–45 min pentru bolniță și plimbare în curte)
🆕 Ce mai vizitezi în zonă
Zona Călimănești–Căciulata este o destinație completă, nu doar o oprire de drum. Mănăstirea Cozia se combină natural cu:
Schitul Ostrov (1520) – pe o insuliță în mijlocul Oltului, accesibil cu barca. Un loc de o liniște extraordinară.
Schitul Cozia Veche / Sf. Ioan (1602) – la câțiva kilometri în amonte, mult mai retras și mai puțin vizitat.
Mănăstirea Turnu (1676) – ridicată de călugări care au plecat de la Cozia.
Stațiunea Călimănești–Căciulata – cu izvoare termale și sărate, ideală pentru o ședere de 1–2 nopți dacă includeți zona în circuitul vostru pe Valea Oltului.
Salina Ocnele Mari – la ~30 km, o alternativă mai puțin aglomerată față de Salina Turda, cu microbioclimat subteran la 10°C constant.
Mănăstirea Cozia este unul dintre puținele locuri din România unde istoria nu e reconstruită sau muzeificată — e vie, în piatră, în pictură, în mormintele din pronaos. Un popas de o oră pe Valea Oltului se poate transforma ușor în una dintre cele mai memorabile vizite din orice drum Sibiu–București.
