Am tot zis să merg la Paninaro, să încerc mâncarea de acolo, dar nu a fost cu noroc. A mai fost o încercare, acum câteva luni, dar am ajuns seara și i-am găsit cu bucătăria goală. De data asta am venit în toiul zilei, sâmbăta, în speranța că o să găsim un locșor în micuțul, minusculul, liliputanul restaurant de pe Str. Luterană.

Cum am aflat de Paninaro? Păi de câțiva ani tot urmăresc podcasturile „Între showuri” și „CineȘtieCe”, în care „actorul de stand-up comedy :)” Teo este gazdă. Dacă apreciați stand-up-ul, cu siguranță îi știți pe băieții de la Club99, dar aici e altă discuție..oricum, merită urmăriți!

Teo tot face reclamă acestui restaurant dintr-un motiv foarte simplu..este al lui..sau al soției lui, oricum, gest machiavelic. Însă cum vorbește omu` ăsta despre mâncare..ți se face instant foame și îți plouă în gură. Trebuia neapărat să văd dacă e chiar așa bună mâncarea de la Paninaro, sau sunt exagerări.

Am plecat spre centru, am dat 2 ture împrejurul Sălii Palatului, în căutarea unui loc de parcare, am găsit unul, am mulțumit lui Dumnezeu că mi l-a scos în cale și am mers 3-4 minute până pe Luterană, stradă care și-a primit numele de la biserică. Probabil o să urmeze în scurt timp un articol și despre Biserica Luterană, rămâneți aproape!

Cele 2 măsuțe de afară erau ocupate, deja mă așteptam să plec iar cu coada între picioare spre KFC. În interior era însă gol. 3 măsuțe, fiecare cu 2 scaune înalte, de bar, noroc că Eva era cu „scaunul” după ea, că nu putea fi vorba de scaune pentru bebeluși :) Din fericire, după 5-10 minute s-a eliberat o masă afară.

Meniul îl găsiți la intrare, scris pe un panou, cât și în interior, tot pe pereți, în spatele barului. Bine, nu toate produsele sunt disponibile și stai puțin cu emoții până când auzi confirmarea din bucătărie că mai au ceea ce vrei tu.

Eu am mers pe „Burgerul cu Măduvioară”, cel mai lăudat de Teo. Eram foarte curios de gust și în capul meu erau 2 variante: să-l iubesc, ori să nu-l pot gusta! Nici nu știam exact ce e măduvioara (înțeleg că este bucata de măduvă luată de pe coloana vertebrală a văcuței), care amestecată cu pesmet formează un mix interesant. Nu este tocmai burger, carnea de vită fiind inexistentă, dar ideea este foarte interesantă.

Pentru a merge cu berea (nu vă grăbiți să mă certați, a condus Sorina la retur), am luat și o porție de castraveți murați pane! Habar n-aveam ca se poate așa ceva, genial! Nici paharul de prosecco nu a lipsit.

A mea soție și-a comandat ceva „Mâncărușă în pită”, care duce mai mult spre un mic dejun bănuiesc, fiind un fel de omletă(?) în chiflă. Nu a fost foarte încântată, dar desertul – „Crema de zahăr ars” – a fost extraordinar.

Revenind la mâncărica mea, burgerul cu măduvioară a fost fantastic. Mai conține cașcaval, ou prăjit, dulceață de ardei iute, iar combinația cu kimchi este genială și abia aștept să-l încerc iar.. deși data viitoare aș merge pe „Burgerul cu creier pane”, despre care sunt la fel de curios.. poate atunci când merg să fotografiez Biserica Luterană pentru articol. Burgerul vine însoțit de o porție de cartofi prăjiți și un sos..cartofii au fost singurii care nu au fost pe gustul meu.

Prețurile mi se par un pic prea mari, însă dacă nu mănânci zilnic în oraș, e ok. Totuși o apă plată la 0,5l să coste 10 lei mi s-a părut puțin exagerat.

Meniul ne arată și alte combinații interesante, precum „Supă de căpșuni cu mălai”, „Spanac cu ou poșat”, „Falafel cu iaurt”, etc. Ideea duce spre un specific maramureșean, cu influențe orientale, dar nu numai. Eram foarte curios să aflu mai multe despre „izvorul” acestor idei și mai multe informații despre începutul restaurantului, însă din păcate nici Teo, nici Melinda, nu au dat un răspuns întrebării mele de pe Facebook :) aia e, ne luăm informațiile cum și de unde putem.