Oamenii nu sunt întotdeauna egali între ei, iar în ce privește turismul apar diferențe enorme între cetățenii diferitelor țări. Nu mă refer la partea financiară, la puterea de cumpărare, sau orice altceva legat de bani, ci mă refer la câte ”porți” îți sunt deschise în funcție de statul care ți-a emis pașaportul.
Este de notorietate noua politică din SUA, prin care președintele Donald Trump împiedică mai multor cetățeni, în general musulmani, să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite. Sau noul acord dintre Canada și Uniunea Europeană, care ne avantajează pe noi direct, având dreptul de a intra în statul nord-american fără viză.
Passport Index indică anual cât de puternic este pașaportul emis de fiecare stat în parte, în funcție de câte țări își deschid granițele față de cetățenii statului respectiv, fără a necesita o viză.
Acesta este topul începutului de an 2017:
6. Grecia, Noua Zeelandă și Australia au drum liber, fără a fi necesară viză, către 153 destinații de pe Glob.
5. Cetățenii din Malayezia, Canada și Irlanda pot intra în 154 țări fără a avea nevoie de viză.
4. Pe poziția a 4-a este înghesuială mare, mai multe state având un scor de 155: Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Elveția, Coreea de Sud și Japonia.
3. Deținătorii de pașaport eliberat în: Danemarca, Franța, Finlanda, Spania, Norvegia, Marea Britanie și Statele Unite, pot vizita 156 de state fără a le fi solicitată viză.
2. Suedia și Singapore se situează pe locul 2, cu un scor de 157.
1. Cel mai puternic pașaport din lume este cel eliberat de Germania, ce oferă posibilitatea cetățenilor săi să intre în 158 de state ale lunii fără a avea nevoie de viză.
Pe lângă numerele afișate pentru fiecare țară se mai adaugă țările care chiar dacă solicită viză, o pot oferi la intrarea în statul respectiv (visa on arrival), sau eTA (autorizație de călătorie electronică). Cu acestea, scorul Germaniei se ridică la 177 state.
Se poate observa că în acest top sunt situate state foarte puternice din punct de vedere economic și diplomatic, așa că probabil nu o să fie o surpriză topul celor mai slabe pașapoarte:
Locul 95. Cu un scor de 30 se află statul african Somalia.
96. Pașaportul emis de Siria a scăzut foarte mult ca putere, cu un scor de doar 29.
97. Irak se situează foarte jos, cu doar 28 de state care permit accesul cetățenilor săi fără viză.
98. Pakistan se află pe penultimul loc, cu un scor de 26.
99. Cel mai slab pașaport din lume este cel emis de Afganistan, țară ai cărei cetățeni pot vizita doar 23 de țări fără a avea nevoie de viză. Defapt afganii doar în 3 țări sunt primiți fără viză, în rest primind visa on arrival.
România ocupă un onorant loc 15, cu 142 de state care ne permit accestul pe teritoriul lor fără a avea nevoie de viză. Și de la 1 decembrie mai urcăm o poziție, după ce vom avea drum liber către Canada. Astfel ajungem pe locul 14, la egalitate cu vecinii bulgari, Brazilia, Croația și Monaco. Sigur, cel mai mult am dori să nu mai fie nevoie de viză pentru Statele Unite, dar cine știe când vom beneficia de acest lucru, asemeni maghiarilor.