Turcia este prima țară străină de care m-am îndrăgostit, asta fiind prin 2014 când am participat la un infotrip pe coasta vestică a Mediteranei, prin stațiunile turcești Kusadasi, Bodrum și Marmaris. Atunci am avut ocazia să ajung și în orașul antic Efes, dar și în Pamukkale, unul din locurile mele preferate.
După câteva săptămâni am revenit în Turcia, de această dată cu mașina, în Istanbul, orașul de pe două continente, unde m-am pierdut prin Marele Bazar!
“Bodrum”
“Istanbul”
Cazare – în general cazările din Turcia sunt decente și la tarife foarte bune. În Istanbul, de exemplu, tarifele sunt substanțial mai mici decât media din Europa. Excepție o fac hotelurile de lux de pe litoral, unde avem un nivel deosebit, atât din punct de vedere al tarifelor, cât și al luxului.
Probleme pot apărea vara, în timpul sezonului, când mai găsești cu greu disponibilități, iar tarifele cresc destul de mult.
Mâncare – în general, când vorbim de vacanțe în Turcia, nu trebuie să îți faci griji pentru mâncare. Toți aleg să meargă pe varianta cu all inclusive, sau ultra all inclusive, o alegere perfectă, pentru că acest concept a fost adus de turci la cel mai înalt nivel!
Dacă vorbim de un city break, în Istanbul de exemplu, nu vă faceți griji că muriți de foame! Puteți încerca restaurantele de pe malul Bosforului, o cină pe croazieră, sau restaurantele trandiționale din oraș.
Transportul – Dacă doriți să faceți un city break la Istanbul, puteți ajunge cu mașina, sau bineînțeles cu avionul, dacă vă este mai comod. Pentru stațiunile de pe litoral cel mai recomandat este transportul cu avionul, deși unii aleg să folosească tot mașina personală, cu o noapte de tranzit prin Istanbul, sau Canakkale.
Câteva prețuri la obiective turistice – 1 bilet Aya Sofia – 60TRY, o croazieră pe Bosfor – 50TRY, acces Pamukkale – 50TRY, bilet Efes – 100TRY, 1 bilet Casa Fecioarei Maria – 45TRY
Poate vrei o escală și aici..
Turcia este una dintre țările mele preferate și prima pe listă ca viitoare destinație. Abia aștept să mă întorc în Istanbul, să revăd după 6-7 ani Aya Sofia și Palatul Topkapi. Nu în ultimul rând doresc să ajung în Cappadocia.
Pentru moment, fără îndoială, favoritul este Pamukkale, urmat îndeaproape de Istanbul, cu toate bijuteriile sale.
Pentru a citi pe pe larg despre experiențele avute de noi în Turcia, nu ratați articolele noastre din țara vecină!
Un comentariu sau o recenzie sunt binevenite și nu uitați să vă abonați la newsletter și să ne urmăriți pe Facebook și Instagram!
24 martie 2020