Spuneam în articolul precedent, despre Ulpia Traiana Sarmizegetusa, despre decăderea fostei capitale a provinciei Dacia, începând cu sec. IV. Și cum localnicii au folosit piatra în gospodării, sau pentru alte clădiri.

Unele exemple pot fi văzute și astăzi, iar cel mai cunoscut exemplu este acela al Bisericii Densuș, situată la 12 km depărtare de Sarmizagetusa.

O istorie incertă

Mulți istorici o consideră cea mai veche biserică din România, însă nimeni nu are dovezi concrete despre anul în care biserica din Densuș și-a început existența.

Cele mai multe indicii duc spre sec. al XIII-lea, ridicată fiind peste o mai veche construcție romană. Din nou apar controverse, unii considerând că inițial aici se afla mausoleul unui general roman, care își avea în apropiere „vila rustica” prin sec. II.

Alții apreciază că pe acest loc era un templu păgân, închinat lui Marte, templu care a fost ulterior transformat într-unul creștin, fiind astfel prima biserică paleocreștină de pe teritoriul Daciei.

Cei mai încrezători cred că înainte de templul roman, aici se afla unul dacic, închinat lui Zalmoxe, ceea ce ar duce la peste 2000 de ani de închinare, pe acest loc, sub diferite forme și credințe. Probabil ar fi locul care a văzut cele mai multe forme de religie din România și poate din Europa.

Particularitățile Bisericii Densuș

Acum biserică creștin ortodoxă, având hramul ”Sf. Nicolae”, a suferit numeroase transformări în decursul istoriei. Deși nu este clar când a fost ridicată, avem însă siguranța că aici se țin slujbe de peste 700 de ani, fără întreruperi, un record la noi în țară.

Are o formă stranie, fiind construită parcă la întâmplare, din orice piatră găsită prin ruinele romane. Coloane, pietre funerare, apeducte, capiteluri, toate și-au găsit un loc în structura bisericii.

Stâlpii bisericii sunt construiți din 8 pietre funerare, dintre care și cea a generalului roman Longinus, menționat mai sus. Aceasta are ca însemn un cal sculptat, element care a rămas vizibil până astăzi.

Nu este singurul element neobișnuit din interiorul acestei biserici ortodoxe, leii de piatră de deasupra altarului fiind un alt exemplu. Altar care este situat spre sud, spre deosebire de toate celelalte biserici ortodoxe, care au altarul spre est.

Unii istorici sunt de părere că s-a dat această formă neobișnuită bisericii tocmai pentru a o proteja de otomani, lucru care nu prea le-a ieșit.

Pictura datează din sec. XIV, lucru cert datorită inscripției celui care a realizat-o, Ștefan Zugravul, meșter venit probabil din zona Țării Românești. Picturile sunt tradițional bizantine, cu aspecte tradiționale, precum Iisus îmbrăcat în ie tradițională.

Spuneam puțin mai sus că turcii au năvălit totuși la Densuș, unde soldații otomani au cioplit ochii sfinților pictați pe pereții bisericii. Acest lucru se poate vedea și astăzi în interiorul edificiului.

Un paroh al Bisericii Densuș spunea că deși turcii au scos ochii sfinților, în continuare „sfinții de la Densuș văd”.

George Calinescu spunea despre lăcaşul de cult de la Densuş:

„O biserică bizară, facută din marmuri şi coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care susţin îngusta turlă e o stelă romană purtând numele lui Longinus. E o marmură cu o inscripţie elegantă, luminoasă, frumoasă precum o statuie. Ascunsă în umbra, abia luminată de cateva şuviţe de soare venind pe nişte ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furată de genii nocturne”.

Localnicii au vrut să o demoleze

Scăpată de furia otomanilor, biserica a fost aproape de a pica victimă chiar în fața celor care ar trebui să o protejeze- localnicii din Densuș. În 1864 aceștia au cerut sprijin financiar Episcopiei Greco-Catolice pentru ridicarea unei biserici noi, mai încăpătoare.

Din fericire autoritățile austro-ungare i-au recunoscut valoarea și au numit-o monument istoric.

În același an, istoricul Aron Densușianu făcea cunoscută legenda bisericii de piatră, povestea „Peșterei Zanfirei”.

Legenda „Peșterei Zanfirei”- Romei și Julieta autohtoni

Legenda este povestită de istoricul Aron Densușianu, în 1864 și nu are la fel de multe elemente de domeniul fantasticului, precum altele relatate pe acest site.

Desigur, este o poveste de dragoste, care se poate fi intâmplat totuși. „Peștera Zanfirei” este o galerie obscură, situată undeva la baza turnului, despre care Densușianu zicea că ajunsese în stare de ruină și era locuită de lilieci și buhe. Aici avea să fie și refugiul Zanfirei.

Zanfira era fiica unor soți bogați, dar urâți din sat. Aceștia doreau să-și căsătorească fata cu un flăcău la fel de bogat, însă fata nu era de acord. fiind mai mult speriată de urâțenia acestuia, atât fizică, dar și sufletească.

Într-o zi Zanfira s-a îndrăgostit de un altul, sărac, din satul vecin. Livada din curtea bisericii vechi era locul lor de întâlnire, până când tatăl fetei, bănuitor, i-a prins.

Pe tânăr l-a bătut chiar acolo, până l-a lăsat întins la pământ, în timp ce fata, speriată, a fugit în galeria bisericii, unde știa că nu o găsește nimeni. Fata a auzit gemetele de durere ale iubitului său până spre dimineață. Când liniștea s-a lăsat, a presupus că acesta a murit.

Galeria întunecată avea să-i fie casă pentru următoarele zile, coborând doar să culeagă fructe din livada bisericii.

Într-o zi fata îl auzi pe tatăl său, care întreba vecinii dacă i-au văzut fiica. Îndurerat, promitea să îi va da mână liberă să fie cu cine își dorește, doar să revină acasă.

În acel moment, Zanfira iese pe marginea bisericii, strigă spre tatăl său că i-ar fi ucis iubitul, apoi se aruncă. Acolo a murit Zanfira, iar locul în care a căzut avea să-i fie și loc de veci.

Iubitul său, care își revenise din bătaia primită, avea să vină la mormântul fetei, unde plângea adesea.

Vizita la Biserica Densuș

Pentru a vizita biserica este necesar un mic ocol de la DN68, de aproximativ 6km. Se află la 12km depărtare de Sarmizegetusa și 14km de Hațeg.

Nu se solicită taxă pentru vizitarea bisericii!