Aminteam de curând de experiența din Țara Lăpușului și despre Mănăstirea de la Rohia și nu pot să închei subiectul fără a aminti de o altă frumusețe a locului, Mănăstirea Rohița din Boiereni.

Aflat în Țara Lăpușului, satul Boiereni, am avut norocul să ajung aici fix în duminica în care se sărbătorea gramul bisericii, un moment de sărbătoare pentru toți sătenii, dar și pentru locuitorii din localitățile învecinate. A fost pentru prima dată când am putut vedea o sărbătoare tradițională din Maramureș, unde copiii încă veneau îmbrăcați în haine tradiționale.

Pe lângă frumusețea mănăstirii și a locului, pe lângă ospitalitatea și frumusețea locuitorilor, se adaugă și una dintre cele mai interesante, dar și înfricoșătoare legende din Maramureș.

Legenda blestemului din Boiereni

O veche legendă spune faptul că satul Boiereni a fost blestemat de călugări pentr-o slujbă care a avut loc în pădure, ca acesta să fie lovit de șapte ori de foc și ape, iar pe coama dealurilor să nu mai crească nici un stejar. După secole de nenorociri, blestemul a fost îndepărtat prin rugăciune, post și multă muncă, după cum îndeamnă inscripția aflată pe o veche cruce de piatră din sat: „Rogă-te și lucră”, dar un rol important în alungarea blestemului îl are și Mănăstirea Rohița. Acest lăcaș a reușit să schimbe soarta comunității, astfel prima impresie pe care o ai când ajungi în această regiune este că te afli într-un loc situat între blestem și binecuvântare.

Se spune că pe locul unde se află crucea inscripționată, o poieniță aflată la limita Maramureșului cu Bistrița și CLujul, cândva exista o mănăstire ce purta numele blând al unui copil: Rohița. Nu se cunosc date despre începuturile sale, despre cine a slujit în altarul ei sau cine a ridicat-o, însă se vorbește că acest lăcaș era un important centru religios pentru sătenii din zonă, despre începuturile acestei mănăstiri, o fac atunci când vine vorba despre sfârșitul care a schimbat soarta comunității pentru secole întregi.

Legenda spune că printr-o perioadă dificilă pricinuită de o secetă îndelungată, călugării de la această mănăstire au plecat prin țară în căutare de alimente și alte bunuri necesare traiului. Aflându-se de plecarea acestora, o parte din sătenii mai înstăriți, dar lacomi, au hotărât să jefuiască lăcașul, inclusiv ușile împărătești, iar apoi să îi dea foc.

Reveniți din călătorie, călugării au găsit în locul mănăstirii doar scrumul lemnului de stejar. Îndurerați și supărați pe cei care au săvârșit un așa mare păcat, călugării s-au retras în pădure unde au ținut o slujbă prin care au aruncat un greu blestem asupra satului: să fie luat de foc și de ape de șapte ori, iar pe coamele dealurilor sale să nu crească nici un stejar, până când această greșeală nu se îndreaptă prin rugăciune, muncă și căință.

O altă variantă este că în timp ce călugării erau plecați în lume, trupele generalului Bucow au distrus și incendiat biserica, lucru care a determinat pe săteni să fure ce a mai rămas întreg. Coincidență sau nu, satul a fost distrus până acum de trei ori de foc și de două ori a fost luat de ape.

Mănăstirea Rohița

O parte din bătrânii boiereni își aduc aminte când cerul se întuneca brusc, iar în locul fostei mănăstiri apărea o negură mare, care se prăvălea peste sat, aducând cu ea puhoaie ce luau totul cu ele, atât case cât și oameni sau animale.

Faptul că niciodată apele nu produceau distrugeri și în satele apropiate, iar puhoaiele se opreau în dreptul tablei pe care sta scris „Boiereni”, i-a determinat pe boiereni să creadă în blestemul aruncat de călugări. În timpul celui de-al doilea incendiu, un nou semn i-a pus pe gânduri pe săteni, când o draniță din acoperișul unei biserici cuprinde de foc a sărit până în dreptul casei lui Ionu lui Maftei din Rohia, unde ar fi fost dusă ușa vechii mănăstiri.

Din ce în ce mai speriați și privind delaurile pe care timp de două secole nu a mai crescut nici un stejar, deși dealurile vecine erau pline de acești arbori, sătenii au mers la preotul Ilie Bud, care în 1904 a schimbat o veche cruce de lemn cu cea de piatră, pe care stă scris „Rogu-te și lucră”. Văzând că blestemul nu s-a dus, sătenii au promis că nu mai lucrează în zilele de vineri, iar de Rusalii să meargă alături de preot pe locul fostei mănăstiri să se roage pentru iertarea păcatelor.

Cum nici truda, nici postul sau rugăciunile nu au fost suficiente pentru îndepărtarea blestemului, sătenii au decis să construiască o nouă mănăstire, dar nu au renunțat nici până în zilele noastre la postul de vineri și interzicerea muncii la câmp în această zi de rugăciune.

În jurul anului 1985, preotul Man din sat înfruntă regimul comunist și restaurează biserica din sat, ca mai apoi să înceapă construcția Mănăstirii Rohița. În acea perioadă construirea unor lăcașuri de cult era o adevărată crimă, însă cu mult curaj și datorită faptului că această zonă era oarecum izilată a ajutat la terminarea acesteia în anul 1986, fără să apară în documente multă vreme.

Mănăstirea Rohița

Cu un zâmbet cald, ieromonaful Teofan Petruț, unul dintre cele șase suflete care trăiesc și astăzi la Mănăstirea Rohița, povestește despre evoluția mănăstirii cu nume de copil, care a condamnat la nenorocire, iar mai apoi a salvat comunitatea: „Numele Rohița vine de la numele pârâiașului de aici, un afluent de pe deal, iar locul e Valea Rohiței. Deci, nu este diminutivul de la Rohia. Luat ierarhic, noi de la Rohia am venit și o vreme a fost schitul Rohiei. Chiar și în zilele noastre, oamenii din Boiereni nu lucreză vinerea la pământ. Le este frică de ape. Este posibil ca incendiul să se fi produs într-o zi de vineri. Chiar și azi, oamenii vin să se roage aici, spunând „merg la cruce”. Cred că s-au obișnuit să facă acest lucru din generație în generație. Ei au ținut în permanență legătură cu acest loc. Este o enigmă faptul că un loc distrus și părăsit de călugări nu a fost părăsit de localnici. Înseamnă că ei au simțit ceva pentru acest loc.”

Biserica nu a putut fi sfințită nici până astăzi, pentru că mai trebuie finalizate niște lucrări minore. Dar i s-a dat hramul „Sf.Petru și Pavel” și hramul se ține de fiecare dată în prima duminică de după sărbătoare. În 1990, mănăstirea a devenit schit aparținător al Mănăstirii Rohia.

În timpul reconstrucției s-au găsit dovezi ale vechiului păcat și ale faptului că biserica a fost incendiată: în 1985, la 60cm adâncime, s-a găsit lemn și pământ ars, iar în 2004 s-a găsit pământ ars. Bătrânii boiereni, loviți de năpastă, au lăsat cu „limbă de moarte” urmașilor că, dacă mănăstirea se va reconstrui, să doneze pământ și vite, pentru a repara păcatul făcut și paguba produsă.

Și, într-adevăr, după reconstrucția bisericii, toți au donat pământul pe care îl aveau în zonă. Iar Ieromonahul Teofan spune: „Convingerea oamenilor și a noastră că s-a stins blestemul este întărită și de faptul că avem în zona noastră deja 7 stejari”.

Mănăstirea Rohița organizează și evenimente culturale, aici organizându-se atelier de creație, fiind pictate icoane de către studenți. Manifestarea intră în cadrul Simpozionului Nicolae Steinhardt și are loc întotdeauna între 29-31 iulie. În ultimii 5 ani, icoanele s-au expus în Catedrala, iar apoi rămân în patrimoniul mănăstirii. Sunt icoane și pe lemn, dar și pe sticlă.

În sat se păstrează încă obiceiul tradițional „moșii”. Cu această ocazie, la bisericile din sat, în ziua de Rusalii, în Joia Mare de Paști și în ziua de Paști, sătenii mai înstăriți îi ospătează pe cei mai săraci, se împart ouă roșii, vase de ceramică și fructe.