Weekendul acesta am ajuns acasa, la Fetești și am dat peste vechea mea lucrare de licență, referitoare la Țara Lăpușului și în principal la bisericile de lemn ale acesteia, care tot odată a fost și subiectul primului meu articol scris pe acest site!! Dacă sunteți curioși dați un click aici. Cu această ocazie l-am recitit și eu și mi-am dat seama că am promis o continuare cu Mănăstirile Rohia și Rohița, însă cum am avut o pauză foarte mare de la scris în acea perioadă,  nu am mai avut ocazia.

Mănăstirea Rohia a fost înălțată în 1923, însă necesitatea unui astfel de așezământ s-a resimțit cu mult timp înainte. La începutul sec. al XVIII-lea mulți dintre credincioșii ortodocși din Ardeal au fost obligați de către habsburgi să treacă la catolicism, însă românii nu puteau concepe ca legea, rânduiala lor răsăriteană să fie schimbată, iar acest „tupeu” al lor a fost răsplătit cu un preț greu, peste 150 de mănăstiri și schituri fiind arse din temelii de armatele generalului Bukow.

Doliul Bisericii Ortodoxe din Ardeal a ținut până în 1918, când s-a înfăptuit Marea Unire, moment din care lucrurile și-au revenit la normal pentru românii din nord-vestul țării.

O oază de liniște pentru credincioșii din Țara Lăpușului apare în 1923, atunci când preotul Nicolae Gherman, din satul Rohia, ridică aici o mănăstire, pentru memoria fiicei sale Anuța, pe care a pierdut-o la vârsta de 10 ani. Se zice că fetița a apărut în visul tatălui său și -a transmis faptul că în acel loc sălbatic trebuie să construiască „casa Maicii Domnului”.

Mănăstirea Rohia (sursa. www.ghidulmanastirilor.ro)

Sprijinit de consătenii săi, Nicolae Gherman hotărăște să ridice mănăstirea într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea”, unde a înfipt o cruce. A rămas uimit când, după câteva zile, a constatat că respectiva cruce nu se mai afla în același loc, ci în altă parte, pe deal. Sătenii bănuiau că o persoană rău-voitoare a mutat crucea, așa că au mutat-o în poiană și au lăsat un sătean de pază peste noapte, însă acesta a mers acasă pe seară, când a început să ningă.

A doua zi dimineață, revenit la cruce, săteanul a găsit iarăși crucea mutată pe deal, fără a vedea urme de pași în zăpada proaspă căzută. Atunci s-a considerat că este un semn și că acela este locul cuvenit pentru a se ridica mănăstirea.

După multe frământări și ajutat de sutele de credincioși, Nicolae Gherman reușește în cele din urmă să zidească o biserică modestă și o căsuță monahală construită din piatră și cărămidă. care astăzi nu mai există. Ca dovadă a nevoii credincioșilor pentru o mănăstire în zonă a stat sfințirea acesteia din 1926, când au participat la eveniment peste 10.000 de credincioși.

Pentru multă vreme așezarea a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu până sus. De-abia din 1965 și mai ales din 1970, când s-a introdus curentul electric și s-a amenajat drumul de acces, așezarea a intrat într-o nouă eră.

Astăzi complexul este compus din urmatoarele: Casa de stejar (1965), Casa stăreției (1969), Casa cu paraclis, ce adăpostește o bibliotecă impresionantă (1973), Casa Poetului (1978), Altarul de vară (1983), Poarta maramureșeană (1988), Casa Albă (1989) și Muzeul.

Cunoscut drept un „Sfânt Munte Athos” românesc, vizitatori români și străini privesc cu admirație unicitatea peisajului în care a fost amplasată mănăstirea.

Mănăstirea Rohia (sursa:www.demaramu.ro)

În 1996 se ridică o nouă biserică, ridicată pe locul celei vechi, folosindu-se elemente definitorii din toate cele trei provincii românești. Are pridvor brâncovenesc în față, înălțime de biserică maramureșeană (48m de la bază) și un singur turn cupolă, cu elemente moldovenești.

Aici a ajuns și s-a îndrăgostit ireversibil de mănăstire și de peisaj unul dintre cei mai profunzi gânditori români ai sfârșitului de secol XX, Nicolae Steinhardt, care alege să se stabilească aici în 1980.

Evreu născut în București, ajunge să fie închis politic la Jilava, unde se botează. La începutul anilor 1970 începe să scrie cartea sa cea mai de preț – „Jurnalul Fericirii”, confiscată în mai multe rânduri de comuniști, dar retranscrisă de fiecare dată. Ajunsă în afara țării, opera este redată în episoade la radio Europa Liberă între 1988-1989.

Stabilit în 1980 la Mănăstirea Rohia, după un periplu pe la mai multe mănăstiri ce nu l-au atras, Nicolae Steinhardt se integrează în viața monahală și începe să predice și să participe la slujbe, dar își intensifică și activitatea literară. Tot aici se stinge din viață în martie 1989.

Din păcate nu am reușit încă să găsesc pozele făcute de mine, au trecut totuși în jur de 5 ani de atunci. 

Nicolae Steinhardt