Sus
  >  Home   >  NOR – Sky Casual Restaurant – cel mai înalt restaurant din București!
NOR - Sky Casual Restaurant

În urmă cu vreo patru ani intram pentru prima dată în SkyTower, cea mai înaltă clădire din România. Făceam niște cursuri la etajele inferioare, însă în pauze mai luam liftul până la ultimul etaj, unde nu era nimic amenajat, dar de unde aveam cea mai tare panoramă posibilă în București.

Cursurile s-au terminat rapid și alt contact cu SkyTower nu am mai avut…îi mai admiram luminile care se vedeau superb, în noapte, din Herăstrău sau de pe terasa Promenada Mall. O nouă oportunitate a apărut însă la începutul anului, când mă documentam pentru articolul despre Top 9 cele mai bune restaurante din București, conform TripAdvisor. Direct pe locul 8 „aterizase” un restaurant nou, deschis în luna mai, chiar la ultimul etaj al SkyTower, ceea ce l-a transformat în cel mai înalt restaurant din București și din țară!

Până la inaugurarea NOR – Sky Casual Restaurant, cel mai înalt punct în care se putea servi masa în București era celebrul Intercontinental, care dispune de un restaurant la etajul 21, altitudinea de 80m deasupra kilometrului 0 al capitalei. Însă din luna mai 2017 Bucureștiul intră în rândul orașelor care se poate bucura de un restaurant situat la peste 130m înălțime.

Am considerat că astăzi este momentul ideal în care să facem o vizită, fiind și ziua de naștere a Sorinei, deci am sunat încă de dimineață pentru a face o rezervare. Am vrut neapărat să ajungem până la ora apusului, să ne putem bucura de priveliște, pentru că este, probabil, punctul forte al restaurantului și era păcat să nu ne bucurăm de un apus ca în povești.

Am făcut rezervarea pentru ora 17, moment în care mi s-a comunicat că primul rând de mese este ocupat (cele mai apropiate de geam) și am acceptat cu durere în suflet să merg în rândul 2 :). Până la urmă domnișoara de la celălalt capăt al firului mi-a dat opțiunea unei mese din primul rând, doar dacă suntem de acord să eliberăm până la 18:30, ceea ce a fost perfect pentru noi!

NOR – Sky Casual Restaurant

Nu știam exact cum este treaba cu parcarea la SkyTower (înțeleg că restaurantul dispune de locuri de parcare în curtea turnului), însă am preferat să las mașina în subteran la Promenada Mall și să merg 3 minute, clădirile fiind practic vecine. La intrarea în turn ești întâmpinat de o domnișoară căreia îi comunici numele pe care ai făcută rezervarea, dar și seria și numărul de buletin (nu pot să înțeleg pentru ce), după care te conduce la lifturi.

În câteva secunde liftul te ridică „între nori”, până la etajul 36, timp suficient să ți se înfunde urechile, de parcă ai ajuns la munte. Sus ești întâmpinat de o altă domnișoară care te conduce la masa rezervată, din primul rând dacă ai fost norocos.

Nor – Sky Casual Restaurant este foarte încăpător, ocupând probabil întreg etajul. O parte este mai elegantă, canapele din piele roșie, foarte confortabile și o parte cu mese și scaune mai simple. NOR dispune și de un loc pentru fumători, să nu fii nevoit să cobori 36 etaje pentru a te bucura de viciu. Este un spațiu de câțiva mp, cu 2-3 mese înalte, de unde poți face poze în voie, fără să deranjezi restul clienților. Nu știu însă cât de legal este acest spațiu, dar asta nu ne interesează pe noi..

NOR – Sky Casual Restaurant

Panorama este așa cum mi-o aminteam din urmă cu 4 ani..incredibilă! Vezi aproape orice colț al orașului, din Băneasa până în Berceni, identificând cele mai importante puncte ale capitalei. Până la urmă acesta era cel mai important lucru pentru care am venit aici, însă nici mâncarea nu trebuie trecută cu vederea..

Per total am comandat un smoothie, o ciocolată caldă cu bezele (și pupici), o apă minerală mare, Tagliatelle Vitello, Confit de rață, iar la desert un cheesecake și „vedeta” localului: Nor deasupra unui cuib de ciocolată!

nor sky

Ciocolata caldă cu bezele..și pupici

Băuturile foarte bune, deși în cazul în care dorești să comanzi desert nu recomand să încerci și ciocolata caldă, chiar dacă este excelentă..dar probabil o să dai în diabet până să ajungi la nivelul solului. Pastele cu mușchi de vită au fost excelente, mixul acestora cu ciuperci și trufe rezultând într-un adevărat deliciu culinar.

Confitul de rață nu prea a fost pe gustul meu, dar trebuie să recunosc că a fost și vina mea..fiind gătit cu reducție de citrice, adică destul de dulce, chiar nu mergea cu ciocolata aceea caldă. Abia am mai simțit gustul de rață, care era în schimb bine făcut și foarte fragedă. Piureul de țelină nu a fost extraordinar, mi s-a părut fad, fără gust.

Deserturile au fost ambele extraordinar de dulci, atât cheesecake-ul, cât și norul (vata pe băț) cu toată ciocolata de sub el. Lipsea din farfurie ceva acru/amărui, să mai stingă din acel potop de dulcegărie, cel puțin din punctul meu de vedere.

Pot spune ca și concluzie că mâncarea nu a fost extraordinară, poate chiar sub nivelul așteptărilor. Nu pot să mă laud că am frecventat multe restaurante de top, însă din simpla comparație cu un restaurant găsit oarecum din nimereală, la începutul anului în Plovdiv, nu pot să acord o notă foarte mare lui NOR – Sky Casual Restaurant. Atât felurile principale, cât mai ales deserturile au fost net superioare la restaurantul bulgăresc, fără să mai pun la socoteală faptul că am plătit aproape la jumătate de preț. Însă la NOR, fără îndoială, se plătește și locația, care merită cu prisosință!

                                                           Nor deasupra unui cuib de ciocolată

Ce mi-a plăcut:
  • Fără îndoială, nu are cum să nu îți placă panorama oferită de la 136m altitudine, de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din România
  • staful foarte bine organizat, de la rezervare până la ospătari
  • servirea extraordinar de rapidă (cred că am așteptat mai puțin de 15 minute până a venit mâncarea)
  • designul interior, mesele răsfirate și muzica în surdină
  • pastele cu vită excelente și o ciocolată caldă foarte bună
  • deși nu mai sunt fumător, apreciez locul pentru fumat, în special pentru posibilitatea de a face poze în voie, fără să deranjezi
Ce minusuri am identificat:
  • Mâncarea per total nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor
  • Un meniu nu foarte bogat în ce privește mâncarea..au vrut probabil să se „învârtă” în jurul numărului 36 și au selectat tot atâtea tipuri de mâncare, din mai multe bucătării internaționale și românești, însă pot părea insuficiente..cel puțin la deserturi există doar 4 variante!

Despre tarife nu știu ce să zic..dacă iei în considerare strict calitatea mâncării, clar prețurile sunt prea mari. Însă dacă faci un calcul corect, în care să incluzi locația exclusivistă și servirea impecabilă, atunci consider corect un total de 225 lei (fără tips), pentru cele menționate mai sus.

Dacă mai revin la NOR – Sky Casual Restaurant, probabil o voi face doar pentru a servi ceva de băut, savurând în primul rând peisajul, urmând să mănânc în altă parte. Dar fără îndoială își merită locul în topul celor mai interesante restaurante din capitală și fără îndoială trebuie să vă faceți o rezervare pentru a ajunge aici!

Adresa: intrare din Str.Barbu Văcărescu, clădirea SkyTower, etajul 36

Program: Luni: 12:00 – 24:00, Marți – Duminică: 10:00 – 24:00

Website: www.norbucharest.ro

postați un comentariu

13 + 9 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.