Săpânța – Cimitirul vesel
Satul maramureșean Săpânța este inclus pe bună dreptate în toate traseele turistice care se organizează în această zonă deosebită a României.
Situat la cațiva kilometri de capitala istorică a Maramureșului, Sighetul Marmației, satul este cunoscut în special datorita Cimitirului Vesel.
Acesta reprezintă cu siguranta unul dintre cele mai interesante cimitire din lume, luând moartea oarecum în glumă, precum stramoșii daci, care priveau decesul ca un motiv de bucurie. Aceasta nu este doar părerea noastră,ca români, ci putem observa în toate topurile pe această temă.
Totul a început în 1935, când un sculptor local, Stan Ioan Pătraș a realizat primul epitaf pe o cruce din cimitir.
În prezent sunt câteva sute de astfel de cruci, realizate de Stan Patraș și ucenicii săi, care au preluat această îndeletnicire după moartea „Creatorului”, așa cum este numit pe propria sa cruce.
Crucile sunt realizate din lemn de stejar, fiecare fiind protejată de un acoperiș propriu. Pe fiecare dintre ele se află câte o imagine pictată în relief, ce reprezintă o scenă reprezentativă din viața celui decedat.
Sub imagine sunt câteva versuri, de multe ori o poezie hazlie și uneori tendențioasa despre viața respectivului. Toate crucile sunt albastre, culoare ce a devenit specifica zonei, fiind numita „Albastru de Săpânța”.
Imaginile de pe cruce reprezinta o scena importanta din viata defunctului. Cateodata acestea arata meseria omului: padurar, vanator, taietor de lemne, bucatareasa, agricultor.
Femeile sunt reprezentate facand paine, tesand covoare, torcand lana. Daca o persoana a murit in urma unui accident mai neobisnuit, pe cruce aparea pictata scena intamplarii tragice.
Cimitirul Vesel a devenit cunoscut in toată lumea, articole despre Merry Cemetery fiind scrise in multe limbi, iar străinii, deși nu ințeleg poeziile scrise pe cruci, rămân uimiți de atitudinea localnicilor cu privire la moarte!
Și dacă tot sunteți în Săpânța incercați să ajungeți si la vâltori, acele construcții formate din bușteni, pe cursul unui râu, în care apa captată formează un vârtej în care se spală covoare și țoluri.
În Săpânța, lângă cimitir, găsim și Mănăstirea Săpânța-Peri, care impresionează prin înălțimea turlei de 78m, fiind vizibilă de la distanță de peste 5km.
De altfel, biserica a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă biserică de lemn din lume!
Tarif de vizitare: 5 lei/persoană
Stan Ioan Pătraș – omul care a transformat tristețea în artă
Povestea Cimitirului Vesel nu se poate înțelege fără a-l cunoaște pe creatorul său: Stan Ioan Pătraș (1908–1977), fiul unui meșter maramureșean din Săpânța, care a crescut în lumea daltelor și a lemnului de stejar.
La 14 ani a început să sculpteze cruci. La 26 de ani a avut inspirația care avea să îi schimbe destinul și să facă faimos un sat de câteva sute de suflete de pe malul Tisei. În 1935, la moartea unui bun prieten – sau, după altă variantă, la rugămintea unei văduve care nu știa cum să-și cinstească soțul dispărut –, Pătraș a luat o scandură lungă de stejar și a sculptat pe ea nu doar numele și vârsta omului, ci și chipul lui și o mică poveste despre viața lui. Textul era scris la persoana întâi, ca și cum defunctul însuși ar fi vorbit.
Ideea nu a venit din neant. Pătraș era prezent la priveghiurile din sat, unde – conform tradiției maramureșene – morții sunt comemorați nu cu lacrimi, ci cu povești, glume și umor ușor amar, pentru a păstra amintirea cât mai frumoasă. El a transpus aceste momente pe lemn.
Inițial, a sculptat doar câteva cruci pe an. În 1936 a rafinat stilul: crucile au devenit mai zvelte, mai late la baza verticală pentru a încăpea epitaful, și au apărut pentru prima dată figurile sculptate în basorelief și culorile vii. Fundalul albastru – ales nu întâmplător, căci albastrul simbolizează în tradiția populară speranța, libertatea și apropierea de Dumnezeu – a devenit semnătura sa. Celelalte culori: roșu (pasiune), galben (fertilitate), verde (viață), negru (moarte).
Un detaliu mai puțin știut: ideea de a lăți crucile pentru a face loc epitafului i-a fost sugerată de preotul greco-catolic Grigore Rițiu (1892–1969), profesorul de română și latină din sat. Preotul Rițiu a plătit scump după Al Doilea Război Mondial – a fost scos din casa parohială și arestat – dar inițiativa sa a supraviețuit și a cucerit lumea.
Până la moartea sa în 1977, Stan Ioan Pătraș a creat aproximativ 700 de cruci. Pe unele a scris versuri ironice, pe altele duioase, pe altele cu umor negru despre vicii și defecte – fiecare o mică cronică umană. Vizitatorii din 69 de țări au ajuns la Săpânța să-l cunoască. Pe propria sa cruce, pe care a comandat-o înainte de a muri, a lăsat mesajul: „Din șaizeci și nouă țări m-au vizitat până ieri. Din conducători de stat foarte mulți m-au vizitat. Și de acum când or veni, pe mine nu m-or găsi.”
Crucile – cum se naște o operă de artă funerară la Săpânța
Procesul de realizare a unei cruci la Cimitirul Vesel este o adevărată meșteșugărie cu reguli nescrise dar respectate cu sfințenie de generații.
Familia defunctului merge la atelierul meșterului și povestește – ore în șir dacă e nevoie. Meseria omului, pasiunile lui, un moment definitoriu din viața sa, felul în care a murit, viciile lui, virtuțile lui. Din tot acest material uman meșterul alege scena principală care va fi sculptată în basorelief și formulează epitaful în versuri, în graiul arhaic local, cu specificul lui fonetic și câteodată cu greșeli gramaticale deliberate – parte din autenticitate.
Materialul este exclusiv lemn de stejar, tăiat, uscat și prelucrat manual. O cruce poate lua săptămâni de lucru, în funcție de complexitatea scenei. Prețul unei cruci complete variază între 1.500 și 2.500 de lei, în funcție de mărime și detalii.
Secretul culorilor este bine păzit. Fiecare meșter are rețeta lui, transmisă în familie sau de la maestru la ucenic. Dumitru Pop Tincu, cel care a preluat tradiția de la Pătraș în 1977 și a continuat-o până la moartea sa în 2022, spunea răspicat: „Fiecare meșter are secretul lui. Aici, dacă nu ai secrete, înseamnă că nu lucrezi.”
Crucile sunt scrise la persoana întâi – morții vorbesc singuri despre ei înșiși, sau se lasă descriși de un narator anonim. Tonul variază de la epitaf la epitaf: ironic, duios, filozofic, scandalos de sincer. Cel mai faimos epitaf din tot cimitirul rămâne cel de pe crucea soacrei (nr. 21), un clasic al umorului popular românesc, în care ginerele mărturisește liniștit că, dacă soaca ar mai fi trăit trei zile, ar fi ajuns el la rând să zacă.
Ce spun crucile – o galerie de povești umane
Ceea ce face Cimitirul Vesel cu adevărat unic nu este culoarea sau dimensiunile crucilor, ci sinceritatea lor dezarmantă. Într-o lume în care moartea este învelită în convenții și eufemisme, crucile din Săpânța spun lucruri pe care vii nu le-ar spune niciodată față în față.
Pe unele cruci apar pictorii de scene din accident de tractor, ucidere la bucătărie sau prăvălire de pe munte – moartea neașteptată capturată cu o naivitate care frizează crudul. Pe altele: bărbați care au băut toată viața, soți care și-au bătut nevestele, oameni leneși sau mincinoși – viciile satului fixate pentru eternitate în lemn de stejar.
Dar și: mame care au făcut pâine, bunici care au torc lâna, ciobani cu turmele, lăutari, agricultori, tăietori de lemne. Vieți simple, dar autentice.
Epitafurile păstrează graiul arhaic maramureșean, cu termeni și expresii care nu se mai aud în altă parte. Unii turiști străini angajează ghizi locali doar pentru a le traduce și explica – și pleacă cu ochii umezi, deși nu au înțeles o singură silabă în română la sosire.
Câteva categorii de cruci care nu trebuie ratate:
- Crucea fondatorului Stan Ioan Pătraș – lângă intrare, cu autobiografia lui în versuri
- Crucea soacrei (nr. 21) – cel mai citat epitaf din cimitir
- Crucile celor morți în accidente neobișnuite – un document unic al vieții rurale din secolul XX
- Crucile cu ocupații dispărute – imagini ale unui Maramureș care nu mai există
Mănăstirea Săpânța-Peri – cea mai înaltă biserică de lemn din Europa
La numai câteva minute de mers cu mașina de la Cimitirul Vesel se află cel de-al doilea obiectiv major al Săpânței: Mănăstirea Săpânța-Peri, un monument impresionant care combină istoria medievală cu o construcție modernă ieșită din comun.
Istoria vechii mănăstiri Peri
Povestea începe în 1391, când nepoții lui Dragoș Vodă – întemeietorul Moldovei – au dăruit terenuri și bunuri pentru ridicarea Mănăstirii Peri, lângă satul cu același nume. A fost construită o biserică din piatră care a servit drept sediu al Episcopiei Române a Maramureșului timp de peste 300 de ani, devenind cel mai important centru ortodox din regiune. Tot la Mănăstirea Peri au fost traduse și copiate în română pentru prima dată texte sacre fundamentale: Psaltirea, Faptele Apostolilor, Codicele Voroneţean.
Mănăstirea a fost distrusă în 1703, în timpul răscoalei antihhabsburgice conduse de Francisc Rakoczi al II-lea. Ironie a istoriei: localitatea Peri – numită azi Hrușovo – se află astăzi pe teritoriul Ucrainei, separată de România de cursul Tisei.
Mănăstirea actuală (1997–2003)
Actuala Mănăstire Săpânța-Peri a fost întemeiată în 1997, la inițiativa preotului paroh Grigore Luțai, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii mănăstiri. Construcția, proiectată de arhitectul Dorel Cordoș, a durat între 1998 și 2003 și a folosit peste 400 de metri cubi de lemn, în majoritate stejar din pădurile seculare din vecinătate.
Turla bisericii atinge 78 de metri înălțime – cel mai înalt lăcaș de cult din lemn din Europa și posibil din lume. Crucea din vârf măsoară 7 metri și a fost învelită cu 4 kg de aur, iar exteriorul bisericii este placat cu 8,5 kg de aur. Turla este vizibilă de la 5 km distanță, inclusiv de pe teritoriul Ucrainei – un simbol al continuității românești dincolo de Tisa.
Din interior, nu trebuie ratat paraclisul de vară – un alt bijuterie arhitecturală – și scara sculptată dintr-un singur lemn de 300 de ani, lucrată cu tesla și barda de meșteri tradiționale. Mănăstirea este astăzi o așezare de maici, înconjurată de un codru de stejari seculari și de o liniște rară.
Vâltorile din Săpânța – o tradiție dispărând
Pe lângă cimitir și mănăstire, Săpânța mai ascunde o curiozitate etnografică pe cale de dispariție: vâltorile. Aceste instalații hidraulice tradiționale – construite din bușteni pe cursul pâraielor – captează apa și creează un vârtej puternic în care sunt spălate covoare, lăicere și țoluri grele.
Principiul funcționează de sute de ani, fără electricitate și fără detergenți moderni: apa și gravitația fac toată munca. Ele sunt echivalentul maramureșean al spălătoriei mecanice, inventate de țăranii care aveau covoare din lână groasă, imposibil de spălat altfel.
Tot mai rare în prezent, vâltorile din Săpânța și din satele vecine merită o oprire – mai ales dacă prinzi o zi în care se folosesc în mod activ. E un spectacol simplu, autentic și de negăsit în altă parte din România.
Ce mai poți vizita în zona Săpânța – Sighetu Marmației
Săpânța este punctul de pornire ideal pentru o zi sau două dedicate Maramureșului de nord. Iată obiectivele care merită incluse în același traseu:
Sighetul Marmației – la 18 km de Săpânța, capitala istorică a Maramureșului. Nu rata Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (fostul Penitenciar Sighet) – unul dintre cele mai puternice muzee memorial din Europa de Est, dedicat intelectualilor și politicienilor închiși și uciși de regimul comunist după 1948.
Mănăstirea Bârsana – una dintre cele mai frumoase mănăstiri de lemn din Maramureș, cu o arhitectură rafinată și un ansamblu impresionant de clădiri sculptate manual. La circa 43 km de Săpânța.
Mănăstirea Sucevița și bisericile din nordul Bucovinei – dacă ai mai mult timp, Maramureșul se leagă natural cu o excursie în Bucovina.
Valea Izei – un traseu rural magnific prin sate cu porți maramureșene sculptate, case din lemn și o atmosferă care pare că a stat nemișcată în timp.
Mocănița de pe Valea Vaserului – trenul îngust cu abur care urcă prin păduri seculare din Vișeu de Sus. Una dintre cele mai autentice experiențe turistice din România.
Cum ajungi la Săpânța
Săpânța se află în județul Maramureș, la 18 km vest de Sighetul Marmației și la aproximativ 85 km nord-vest de Baia Mare.
Cu mașina din București: cel mai rapid drum este pe A3 (Autostrada Transilvaniei) până la Turda sau Cluj-Napoca, de unde urmezi DN1C/DN18 prin Baia Mare și Sighetu Marmației spre Săpânța. Timp estimat: 6–7 ore.
Cu mașina din Baia Mare: urmezi DN18 spre nord prin Sighetul Marmației, apoi continui pe DJ109F spre Săpânța. Timp estimat: 90–100 de minute.
Cu trenul: există conexiune feroviară până la Sighetul Marmației (cu schimb la Baia Mare sau Cluj), de unde poți continua cu autobuzul sau taxiul local până la Săpânța.
Sfat: Săpânța este o destinație de o zi completă dacă vrei să vezi Cimitirul Vesel, Mănăstirea Săpânța-Peri și vâltorile. Dacă vrei să explorezi și Sighetul Marmației sau Bârsana, planifică cel puțin două zile în zonă.
Program de vizitare și prețuri- actualizat 2026
Cimitirul Vesel: Accesibil practic tot timpul zilei. Taxa de vizitare este modestă – orientativ 5–10 lei/persoană (verifică la fața locului tariful actual). Cel mai bun moment pentru fotografii: dimineața, când lumina vine din față și crucile albastre strălucesc cel mai bine. După-amiaza, soarele dispare după codrii din vest și ansamblul intră în umbră.
Casa memorială Stan Ioan Pătraș se află în apropierea cimitirului și poate fi vizitată – atelierul și obiectele personale ale creatorului sunt păstrate ca muzeu viu.
Mănăstirea Săpânța-Peri: accesibil gratuit, cu donație voluntară. La câteva minute de mers cu mașina de la cimitir, spre vest.
⚠️ Sfat: Vino la Cimitirul Vesel cât mai devreme dimineața, mai ales vara și în weekenduri – anual ajung la Săpânța până la 300.000 de turiști, și locul se aglomerează rapid.
Sfaturi practice pentru vizita la Săpânța
Citește epitafurile. Nu te mulțumi să faci poze și să pleci. Oprește-te, citește versurile, încearcă să descifrezi graiul arhaic maramureșean. Fiecare cruce e o viață. Dacă nu înțelegi toate cuvintele, tot simți tonul – ironic sau duios, batjocoritor sau plin de dor.
Angajează un ghid local dacă poți. Există ghizi din sat care cunosc poveștile din spatele crucilor și îți pot explica contextul cultural. Diferența față de o vizită individuală este uriașă.
Nu te grăbi la mănăstire. Mănăstirea Săpânța-Peri este la 5 minute cu mașina – dai o raită și te întorci. Dar liniștea de acolo, cu pădurea de stejari din jur și toaca bătută de măicuțe la vecernie, merită mai mult decât 10 minute.
Evită weekendurile de vârf. Iulie–august, weekend: Săpânța este sufocată de autocare și grupuri de turiști. Dacă poți, vino într-o zi de săptămână sau în septembrie, când lumina este mai aurie și liniștea mai prezentă.
Îmbracă-te decent. La intrarea în mănăstire trebuie respectat dresscode-ul standard: umeri acoperiți, fuste sau pantaloni lungi. Mănăstirea este activă, cu o obște de maici care trăiesc și se roagă acolo.
Nu uita de vâltori. Mulți turiști pleacă fără să le vadă. Întreabă localnicii unde le găsești – e o experiență etnografică autentică pe cale de dispariție.
