muzeul locomotivelor cu abur reșița
|

Glasul roților de tren răsună la „Muzeul Locomotivelor cu abur” din Reșița!

📅 Publicat inițial: 21 decembrie 2020  |  Actualizat: 15 aprilie 2026

Reșița – o tristețe frumoasă

După ce am lăsat în urmă Cheile Nerei, puțin trist că n-am apucat să văd tot ce aveam pe listă, am continuat traseul către Alba Iulia. Prima oprire avea să fie însă destul de repede, la Reșița. Cel mai mare oraș din Caraș-Severin, este ceva mai răsărit decât Oravița, Anina, sau Caransebeș, însă din păcate poartă tot același voal trist care acoperă această zonă. Asta a fost senzația pe care am trăit-o când am ajuns în orașele din Caraș-Severin.. tristețe, vechime, paragină, abandon.

Iar principala atracție turistică din Reșița este un muzeu tehnic, pe care l-am revizitat, la distanță de 10 ani. Muzeul Locomotivelor cu Abur!

🆕 Prima dată am ajuns aici în timpul unei practici a Facultății de Geografie, prin anul II. Mi-a rămas în minte ca un loc aparte, cu miros de fier vechi și un farmec greu de explicat – ca o poartă către o epocă în care mașinile erau construite să dureze, nu să fie aruncate. A doua oară am venit cu familia, în cadrul traseului nostru de 5 zile prin Cazanele Dunării și Cheile Nerei, cu Eva bebeluș în brațe.

CFR – de la glorie la reticență

Astăzi lumea vorbește cu reticență despre CFR, pe bună dreptate, din cauza infrastructurii învechite, a întârzierilor și a mizeriei din vagoane. Dar a existat o vreme când calea ferată era mândria industriei românești, iar Reșița se afla în epicentrul ei. Orașul de pe malul Bârzavei a fost, timp de aproape un secol, capitala construcției de locomotive cu abur din sud-estul Europei.

Resicza – prima locomotivă din sud-estul Europei

Spuneam că la Reșița au hotărât austro-ungarii să înceapă construcția unor locomotive cu abur, din anul 1872. Atunci au ieșit pe porțile uzinei „Resicza” (sau StEG Reșița), prima locomotivă cu abur construită pe actualul teritoriu al României, cât și în Estul Europei.

A primit numărul de circulație 2, după locomotiva „Szekul”, construită la Viena și pe care a folosit-o ca model. Atât ea cât și următoarele 2 „surori” ale sale, „Bogsan” și „Hungaria”, ce aveau să fie casate în 1937.

Resicza însă a rezistat, iar astăzi este mândria Muzeului Locomotivelor cu abur din Reșița. Goală, Resicza cântărea cam 9 tone, avea un motor de 45CP și ajungea la viteza amețitoare de aproape 15km/h.

Proiectată de inginerul scoțian John Haswell (1812-1897), stabilit la Viena, Resicza are 4,48 m lungime și o greutate în serviciu de 11,5 tone. Este o locomotivă tender cu două roți cuplate, capabilă să se înscrie în curbe cu raza de minim 45 m – esențial pentru rutele montane din zona Reșița-Secu. A fost recuperată în 1961 de la Câmpia Turzii, unde fusese garată pe o linie de manevră, uitată de lume. Astăzi te întâmpină chiar la intrarea în muzeu.

„Regele Ferdinand” și epoca interbelică

Tot pe porțile uzinei din Reșița avea să iasă și prima locomotivă construită în România, în perioada interbelică. În 1926 intra în scenă „Regele Ferdinand”, care putea atinge viteza de 60km/h, însă care nu mai există.

🆕 O altă piesă de colecție cu poveste este Locomotiva 230.516, fabricată în 1936, clasată în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural. A fost comandată de Regele Ferdinand societății Ernesto Breda din Milano, cu specificația ca vagoanele să-i ofere tot confortul în călătoriile oficiale. Garnitura a fost finalizată după moartea regelui, dar în vagoanele sale au călătorit de-a lungul timpului Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar și demnitari străini precum Gerald Ford, Henry Kissinger, Leonid Brejnev și Erich Honecker.

Muzeul – cel mai mare de acest tip din Europa

Muzeul a fost înființat în 1972, prin eforturile inginerului Mircea Popa, director al Uzinelor Constructoare de Mașini Reșița (UCMR), la aniversarea unui secol de producție de locomotive cu abur. Se află în zona Triaj a municipiului, amenajat în sistem parc, cu alei de acces și spații verzi.

Astăzi, Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reșița este cel mai mare muzeu de locomotive cu abur în aer liber din Europa. Expune 16 locomotive din diferite epoci de construcție (1872-1960), dintre care 14 au fost fabricate chiar la Reșița. Colecția ilustrează aproape un secol de evoluție a industriei feroviare, de la micile locomotive de ecartament îngust folosite pe căile ferate forestiere până la masivele locomotive de ecartament normal destinate rețelei CFR.

Fabricația locomotivelor cu abur la Reșița s-a încheiat în 1964, odată cu trecerea la locomotive Diesel și electrice. Ultima locomotivă cu abur care a mai poposit la Reșița a fluierat în 2012, la sărbătorirea a 140 de ani de la prima locomotivă fabricată aici.

Resicza
Cele 16 locomotive – ce poți vedea

Printre cele mai importante exponate, pe lângă Resicza și 230.516, se numără: locomotiva forestieră CFF 704.209 (1909, fabricație StEG-Viena – una dintre puținele nu fabricate la Reșița), locomotiva seria 50.025 (1921, fabricație Henschel-Kassel), locomotiva de ecartament îngust din 1925 (o bijuterie tehnică destinată căilor ferate forestiere), locomotiva CFR 131.003 (1940), și cea mai nouă piesă din colecție – locomotiva de ecartament îngust CFR 764.001 din 1958.

Fiecare locomotivă are un panou explicativ, dar sincer, dacă nu ești pasionat de mecanică, îți va fi greu să apreciezi diferențele tehnice. Ce impresionează pe oricine însă sunt dimensiunile – unele locomotive sunt masive, cu roți mai înalte decât un om – și gândul că toate au fost construite manual, cu tehnologia secolelor XIX și XX.

Vizita mea – câteva minute care merită

Muzeul Locomotivelor cu abur din Reșița se poate vizita gratuit! Am petrecut aici aproximativ 30-40 de minute, plimbându-ne printre locomotive, pozând și citind panourile informative. Nu e un muzeu în care să petreci ore, dar este o experiență unică – mai ales dacă ești în trecere prin Reșița, cum am fost noi.

Atmosfera muzeului este una specială: liniște, mirosul metalului vechi, locomotive colosale aliniate pe linii înierbate, parcă așteptând să fie puse din nou sub abur. Pentru copii este o experiență fascinantă – pot vedea de aproape mecanismele, roțile, bielele, pistonul, coșul de fum. Eva era prea mică să rețină ceva, dar la o viitoare vizită cu siguranță va fi impresionată.

Adresă și cum ajungi

📍 Localizare: Zona Triaj, municipiul Reșița, jud. Caraș-Severin (lângă stația CFR Reșița-Halta)

🌐 Website: mlaresita.org

🚗 Cu mașina: Reșița se află pe DN58 (din Caransebeș) sau DJ582 (din Anina/Oravița). Muzeul este în zona Triaj, semnalizat.

🚆 Cu trenul: Stația CFR Reșița-Halta este chiar lângă muzeu.

🆕 Program și tarife

🕐 Program: Acces liber, zilnic, în timpul zilei (muzeu în aer liber, fără gardieni permanenți)

💰 Tarif: Gratuit – da, cel mai mare muzeu de locomotive cu abur din Europa se vizitează gratuit! 🅿️ Parcare: Disponibilă în apropiere

⏱️ Durata vizitei: 30-45 minute

⚠️ Notă: Muzeul a trecut prin perioade dificile (a fost sub sechestru în 2016). Starea de conservare a locomotivelor poate varia. Verificați pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook eventualele restricții.

reșița
Alte obiective din Reșița și împrejurimi

Reșița nu este doar despre locomotive. Câteva opriri care completează vizita:

Fântâna Cinetică din Reșița – operă de artă cinetică, o sculptură-fântână impresionantă situată în centrul orașului, creată de sculptorul Constantin Lucaci.

🆕 Dacă vii dinspre Cazanele Dunării sau Cheile Nerei (cum am făcut noi), Reșița este o oprire naturală pe traseu. De aici poți continua spre Caransebeș, Hunedoara (Castelul Corvinilor), Sarmizegetusa Regia sau Alba Iulia – exact cum am făcut noi în traseul de 5 zile.

Din Reșița poți face și o escapadă spre Anina (cu Gara din Anina – monument istoric, primul drum feroviar din Banat) sau Oravița (Teatrul Mihai Eminescu – primul din Banat, și gara – prima din România).

Cazare în zona Reșița

Reșița oferă câteva opțiuni de cazare accesibile. Este o bază bună pentru explorarea Banatului Montan, a Cheilor Nerei și a zonei Cazanelor.

🔎 Caută cazare în Reșița pe Booking.com
Întrebări frecvente despre Muzeul Locomotivelor din Reșița

Cât costă intrarea? Este gratuit. Cel mai mare muzeu de locomotive cu abur din Europa, acces liber.

Câte locomotive sunt expuse? 16 locomotive din perioada 1872-1960, dintre care 14 fabricate la Reșița.

Care este cea mai importantă piesă? Locomotiva Resicza (1872) – prima locomotivă cu abur construită în sud-estul Europei. Te întâmpină chiar la intrare.

Cât durează vizita? 30-45 minute sunt suficiente pentru a vedea toate locomotivele și a citi panourile informative.

Merită vizitat cu copiii? Absolut – copiii sunt fascinați de dimensiunile locomotivelor, roțile uriașe și mecanismele vizibile. Nu e nevoie de cunoștințe tehnice pentru a te bucura de experiență.

Cum ajung de la București? Ruta: București – Pitești – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș – Reșița (~450 km, 5-6 ore). Alternativ, București – Timișoara – Caransebeș – Reșița.

Ce mai pot vizita în Reșița? Fântâna Cinetică din centrul orașului. Din apropiere: Anina (gara istorică), Oravița (teatrul și gara), Cheile Nerei, Cascada Bigăr, Cazanele Dunării.

Este muzeu în aer liber sau în interior? Exclusiv în aer liber – locomotivele sunt expuse pe linii, într-un parc amenajat.

Poate vrei să citești și…

Cascada Bigăr – fără filtre, Photoshop și laude exagerate

Lacul Ochiul Beiului și Cascada La Văioaga

Cazanele Dunării – Croazieră pe Dunăre și principalele obiective turistice

Chipul lui Decebal – Cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa

Castelul Corvinilor – unul dintre cele mai frumoase castele din Europa

Sarmizegetusa Regia – capitala sacră a Daciei


Dacă informațiile v-au fost utile nu uitați să ne ajutați cu un like și un share! Pentru mai multe informații, idei de călătorie și ultimele știri din turism abonați-vă la newsletter și urmăriți pagina de Facebook!

Articol actualizat în 2026. Tarifele și programele de vizitare pot suferi modificări – verificați sursele oficiale înainte de vizită. Fotografiile sunt din vizitele mele personale, realizate de-a lungul anilor.

Similar Posts

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.