
Am acceptat invitația de a merge în U.S. (spoiler: Clickbait)
De fumat am reușit să mă las, de mai bine de un an. Mare fan al alcoolului nu sunt, însă am și eu viciul meu. Îmi place să mănânc bine, ador o bucată de carne bine făcută, un burger, pizza, să nu mai vorbim de un desert.
De la slăbănogul de altădată, am ajuns recent să iau proporții, chiar înainte de nuntă. Parcă nu aș vrea să am cămașă cu burtică la nuntă, așa că de vreo 2 săptămâni am zis că mă bag la regim. Un chin total pentru mine, să nu mănânc pâine, o bucată de carne de porc, sau alte mâncăruri mai grase, care nu lipseau din meniul zilnic. Dar am reușit să mă abțin!
Dar cum să te mai abții când primești invitație de la un restaurant, să îl vizitezi? Este vorba despre un local cu tendințe americane – US Pop Food Art, deschis de curând în centrul vechi al Capitalei, pe strada Covaci. Când am intrat pe pagina lor de facebook și am văzut minunățiile care ies din bucătărie, nu am putut să evit sau să refuz o astfel de invitație.
Am reușit să onorăm invitația vineri seară și am găsit un local foarte simpatic, decorul fiind centrat pe benzi desenate din cultura americană. În plus am apreciat personalul amabil și servirea foarte promptă..dar să revenim la mâncare. Sorina a comandat Tagliatelle Mare E Monti, cu creveți, ciuperci și usturoi și pot spune că au fost între cele mai bune paste pe care le-am gustat vreodată, pentru că evident, mi-am băgat și eu puțin nasul în farfuria ei.
burger full of cheese
Eu am mers pe mâna băiatului ce ne-a luat comanda și m-am ales cu un mega burger, ce conținea 4 tipuri de brânzeturi. O nebunie, mai ales dacă ești amator de blue cheese. Dacă nu este pe gustul tău, poți alege dintr-o gamă foarte mare de burgeri (am înțeles că vita este preparată chiar de ei, deci totul este proaspăt și de calitate). Și în plus mi-a plăcut foarte mult sosul venit alături de burger și de cartofi.
Pe final am primit, din partea casei, un desert FE-NO-ME-NAL!!! De vreo 2 ani îmi tot încerc talentul în bucătărie, sigur o să încerc să fac așa ceva (după ce termin cura de slăbire)!! Nu știu cum se numește, dar Sorina l-a numit „curcubeu în cerul gurii”. La bază erau clătite făcute feliuțe (cam ca pastele tăiate), amestecate cu ciocolată, banană și nucă, iar deasupra înghețată. Sper că am înțeles bine farfuria, dar sigur am apreciat-o.
curcubeul din cerul gurii
Poate la primă vedere tarifele par un pic cam mari, însă ținând cont de locație și mai ales de gust, pot să vă spun că se merită din plin! Noi am plătit cam 110 lei (excepție fabulosul desert), un preț foarte ok pentru o așa masă! Sigur o să revin pentru a încerca și celelalte feluri de mâncare și pentru a gusta iar clătitele alea.. Cred că am o nouă dependență!
Chestie amuzantă.. a doua zi după ce am primit invitatiția de la #US s-a nimerit să văd un check-in dat de verișoara mea, chiar aici și am fost curios să aflu părerea ei, înainte de a vizita și eu localul. Mai jos și un scurt review de la Alexandra:
„Sâmbătă seară, împreună cu incă 4 prietene am dat o fugă in US. Primul lucru care ne-a captat atenția și ceva din timp a fost panoul de pe holul către baie, unde am facut ceva poze :))) Locul este super fain, iar personalul pe măsură. Am fost intâmpinate cu câte o lalea, dat fiind faptul că abia trecuse 1 martie. Pe scurt, un loc ce merită vizitat, atât pentru atmosferă cât și pentru mâncare.”
Mulțumesc US Pop Food Art pentru invitație și vă doresc să ajungeți curând în Topul Restaurantelor din București.