În vacanța noastră din Andaluzia am alocat o zi întreagă pentru a vizita satele albe, sau „pueblos blancos”, o serie de localități tradiționale și foarte spectaculoase. Întrucât sunt foarte multe astfel de sate, împrăștiate pe o suprafață destul de mare, este imposibil să fie vizitate toate într-o zi, motiv pentru care este necesară o selecție, în funcție de preferințele fiecăruia.

Unele dintre ele sunt un must-see, deci vă puteți orienta în funcție de ele, ..altele vor apărea pe listă doar ca scurtă oprire, fiind pe traseu, urmând să devină marea surpriză a zilei. Așa am pățit și noi..

Plecând din Lebrija, 70km de sudul Sevilliei, ne-am făcut initerariul, evident, în funcție de asta, dorind să revenim până la apus înapoi. În plan erau 3 destinații precise, despre care citisem, mă informasem și care mă fascinau prin pozele văzute pe internet: Ronda, Setenil de las Bodegas și Arcos de la Frontera, fiecare fiind celebră pentru o anume particularitate.

Pe lângă vedetele zilei am adăugat și câteva puncte de oprire, prin alte pueblos blancos, care nu promiteau însă nimic spectaculos. Prima astfel de oprire a fost chiar în startul zilei, aproape de Ronda, în micuțul sat Zahara de la Sierra. Deși l-am adăugat pe traseu cu doar o noapte înainte de plecarea în Spania, a fost cea mai frumoasă surpriză a zilei și poate cea mai interesantă atracție a zilei, depășind celelalte sate, mult mai celebre.

Scurtă istorie a satului Zahara de la Sierra

 

Viața începe pe aceste meleaguri încă din perioada neoliticului, însă nașterea satului Zahara are loc odată cu ocuparea peninsulei de către mauri, în sec. al VIII-lea. Importanța îi crește din sec. al XIII-lea când creștinii intensifică atacurile asupra musulmanilor, fapt ce a dus la întărirea fortificațiilor de la graniță, printre care și Zahara.

În 1407 Zahara care pentru prima dată în mâinile creștinilor, recucerit apoi de Nazari în 1481, iar la final ajuns iar în mâinile spaniole în 1483.

Micuțul sat este vizibil de la mare depărtare datorită castelului, cocoțat în vârful dealului. După ce am lăsat mașina într-o parcare gratuită, pe marginea drumului, printre portocali și cu o panoramă superbă asupra lacului din apropiere, am luat satul la pas..de fapt am început ascensiunea spre centrul acestuia, pe străduțele sale aflate în pantă.

Era cel târziu ora 10, iar pe străzi nu vedeai mai mult de 5-6 localnici. Am găsit în cele din urmă un mic local în care am intrat să luăm micul dejun și în care am mai văzut câțiva localnici. În necunoștința noastră am cerut un meniu, fără să știm că singurul „preparat” era pâinea prăjită  cu un „topping”. O felie de pâine destul de mare costa 1euro și am ales să o facem cu jamon york…o modă interesantă în zona asta a Spaniei, însă cred că m-aș plictisi totuși după o perioadă de același mic dejun.

Centrul satului, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, este destul de mic și se desfășoară între două dintre atracțiile locale: Biserica Santa Maria de la Mesa, din sec. al XVIII-lea și Biserica San Juan de Letran, din sec. al XIX-lea. Cu toate acestea emblema orașului este castelul și Turnul Donjonului (Torre del Homenaje), vizibil din orice punct al satului.

Biserica Santa Maria de la Mesa a fost terminată în 1755, pe locul ocupat de o veche capelă a Sf.Francisco. Construită în stil baroc, la ridicarea lăcașului au lucrat unii dintre cei mai mari arhitecți spanioli ai perioadei respective. Clădirea are un plan în cruce latină, cu trei nave, un transept și un dom care îți fură privirea.

În continuare aveam de gând să ne mai învârtim puțin pe străduțele înguste și să găsim cele mai bune unghiuri pentru poze, fără a mai urca până la castel, care părea destul de sus. Nu era o problemă puțină mișcare, însă după ziua precedentă în care am umblat prin Gibraltar, nu prea ne mai simțeam picioarele. Pe drum am dat însă de un cuplu de bătrânei care doar ce coborau dinspre turn și ne-au spus că traseul durează maxim 10 minute, așa că am pornit în cele din urmă la drum…și a fost cea mai bună decizie!

Torre del Homenaje – începând cu sec.al XIII-lea, Castilla se va adapta la motivele simbolistice, arhitecturale și defensive ale Europei centrale, ridicând un turn al donjonului, deși păstrează încă influențe maure. Este posibil ca la începutul sec.XIV-XV, confluența dintre Castilla și Nazari să producă la granița acestora turnuri creștine târzii, precum cele din Olvera și Zahara.

Deși originea sa era musulmană, nu există dubii că structura vizibilă în zilele noastre este în totalitate creștină.

Turnul în sine nu este foarte spectaculos, ci din contră, aș zice că este dezamăgitor! Nu am putut să urc în vârful său pentru că interiorul era foarte întunecat, iar în zonă nu era picior de om care să te ghideze sau să te ajute cu o informație. Singurul panou informativ era foarte vechi și scris doar în spaniolă. Dar pe cine să mai intereseze despre un turn, când în față ai una dintre cele mai faine panorame?

Drumul de coborâre spre sat a fost la fel de frumos, poteca fiind printre copacii înfloriți. Dacă sunteți prin apropiere, nu ratați Zahara!! Și nu fiți leneși, urcați 10-15 minute până la turn, pentru că priveliștea este de milioane!