Sus
  >  Home   >  O zi de picnic perfectă la Muntele Roșu și Cheia

Am tot încercat să mergem la un picnic, undeva la munte, dar din păcate ultimele week-end-uri a tot plouat. De această dată prognoza ne-a fost favorabilă, a mai rămas să decidem unde mergem. Prima opțiune era Lacul Scropoasa, unde am mai fost și găsisem un loc perfect de picnic. Apoi am zis să încercăm altceva, iar aleasa a fost Stațiunea Cheia.

Prin Cheia am mai trecut, ca mulți alții, doar ca rută ocolitoare la DN1, fiind o soluție mai puțin aglomerată. Vedeam mai mereu campinguri pe malul unui pârâu, deci am zis că este locul ideal.

Aveam și multe pretenții de la un astfel de loc: să pot parca oarecum aproape (nu este ușor să mergi cu 2 copii mici, un cățel, ladă frigorifică și 2-3 sacoșe), să fie departe de trafic, iar dacă este posibil într-un loc cu mulți copaci, umbră și un râuleț ceva lângă.

Până la urmă am găsit locul foarte aproape de Stațiunea Cheia, la Muntele Roșu. Dar până acolo am avut câteva pauze, iar ziua avea să fie mult mai lungă și mai interesantă decât ne așteptam.

Dacă tot am ajuns în zonă, evident am făcut un mic research, să și vizitez câte ceva. Iar ziua asta a fost un mixt perfect între credință, relaxare, cultură și un strop de adrenalină. Presărate la final cu mujdei de usturoi :)) .. Dar să le luăm pe rând.

Fac tot posibilul să vizitez cât mai multe, să nu mai ratez nimic. Spun eu că obiectivele turistice majore din România le-am cam bifat, deci acum le cam iau la rând pe restul. Iar unele chiar ajung să mă uimească.

Mănăstirea Zamfira

Prima pauză a fost la Mănăstirea Zamfira. Aflată în localitatea cu același nume, mănăstirea de maici a fost ridicată undeva prin anii 1700. Din păcate nu se putea intra în interior, cred că se afla în renovare, sau ceva litigiu. Astfel și slujba se desfășura în curtea mănăstirii, fiind foarte mulți credincioși la slujbă.
Cel mai notabil lucru despre Mănăstirea Zamfira este faptul că pictura murală interioară este opera lui Nicolae Grigorescu… Fix asta nu am putut vedea.. Next time!

După o foarte scurtă pauză făcută aici, ne-am continuat drumul spre Cheia. Copiii începeau să se plictisească, așa că am trecut pe lângă alte 2 mănăstiri, lăsate pentru întoarcere, dacă mai era timp.

manastirea zamfira cheia

Mănăstirea Cheia

Nevoia ne-a făcut ca tot la o mănăstire să facem popas. Lui bebe îi era prea fomiță, așa că până să ne decidem unde facem picnicul, am luat-o pe Eva în brațe și am explorat puțin Mănăstirea Cheia.

Nici aici nu se terminase slujba, iar mănăstirea era plină. M-am infiltrat să prind câteva cadre. Biserica este foarte frumos pictată, iar Eva era uimită de înălțimea cupolei. Îi plăcea atât de mult cum „cânta” preotul, încât vreo 5 minute nu a vrut să ieșim. Până am dat un tur al curții mănăstirii, slujba s-a încheiat și am putut vizita mai pe îndelete, fără să deranjăm.

manastirea cheia
Mănăstirea Cheia

Muntele Roșu

Am revenit la mașină cu Eva, proaspăt miruiți și ne-am continuat drumul spre Muntele Roșu, aflat cam la 5-6 km depărtare de Cheia. Înteleg că în anii trecuți drumul era foarte prost, însă acum este foarte ok, nu am avut nicio problemă. Sunt serpentine, dar drumul este fără probleme.

Nu este fix ce mi-am dorit, dar până la urmă am rămas aici. Cam lipsește umbra (să ajungi sub copaci trebuie să urci multicel), iar unii „vecini” erau cam gălăgioși, cu muzica la maxim din mașină. Grătarele nu mă deranjează, cât timp petrecăreții lasă curat la plecare.

Totuși, fiind plan înclinat, ești puțin limitat la activități. Nu te poți juca cu o minge, nu poți arunca o minge cățelului, că este posibil să rămăi fără. Asta și din pricina dulăilor de la stâna din apropiere.. eram numai cu ochii pe Tasha, să nu se apropie de ei.

După masă am făcut și puțină mișcare. Am pus copiii în marsupii și am urcat un pic panta, dar am ajuns până la primul rând de copaci și am renunțat. Eva a stat puțin de vorbă cu un cal rămas la păscut, după care am mers spre mașină.

Mănăstirea Suzana

Era puțin trecut de ora 15 și mă gândeam ce să mai vizitez. La dus trecusem pe lângă alte 2 mănăstiri și Muzeul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. Era clar că muzeul doream să-l văd, însă timpul mă presa, întrucât ultima intrare era la 16:30.

La Mănăstiera Suzana am oprit pentru 10 minute. Este chiar lângă drumul principal, vizita fiind una facilă. Biserica frumoasă, de asemenea frumos pictată. Curtea amenajată superb, cu multe floricele, iar liniștea domina. Inclusiv câinii mănăstirii erau liniștiți și dormeau pe la umbră.

Am ajuns, am pozat, am plecat. Acum, să merg la muzeu, ori la Mănăstirea Crasna, despre care citisem că este cea mai frumoasă dintre cele vizitate astăzi? Problema este că aceasta necesita un ocol de vreo 10km de la drumul principal și clar nu mai ajungeam la timp pentru muzeu.

manastirea suzana cheia

Muzeul Memorial Nicolae Iorga

Așa că am continuat drumul până în Vălenii de Munte, unde am ajuns la timp pentru un tur prin fosta casă a lui Nicolae Iorga. Fără îndoială unul dintre cei mai inteligenți și valoroși oameni pe care i-a avut țara noastră. Vizita se desfășoară doar cu ghid, însă mai multe detalii într-un articol dedicat.

Bun, este aproape ora 5. Să continui spre București, sau să mă întorc din drum, pentru a ajunge și la Mănăstirea Crasna? A văzut Sorina câteva poze interesante cu mănăstirea, am zis că nu e grabă, mergem și acolo.

muzeul nicolae iorga valenii de munte

Mănăstirea Crasna

Am crezut că s-a stricat Waze-ul când am văzut că facem 20km în peste 40 minute. N-are cum, zic eu. Deși, mereu când l-am contrazis pe Mr.Waze am avut de suferit. Prima parte a drumului foarte bună, prin Homorâciu și Schiulești. Apoi a urmat o porțiune de drum asfaltată, cu o priveliște asupra văii, iar ultima parte fiind drum pietruit, neasfaltat..ok pe alocuri, nu trebuie neapărat SUV să îl străbați.

Asta până la ultimii 700m, când avem niște pante abrupte, de peste 20% și un panou ce recomandă drumul doar mașinilor 4×4. Panta prea abruptă, împreună cu pietrișul și denivelări, ne-au făcut să lăsăm mașina și să continuăm ultima parte a drumului pe jos.

manastirea crasna

Un pic de adrenalină prin pădure

Până la urmă 700m nu sunt atât de greu de făcut, chiar dacă avem fiecare câte un copil în brațe. Coborârea era dificilă și pe jos, îți mai aluneca piciorul pe câte o piatră.. jos, pe malul râului, era party în toată regula. Mașini, chiar și mici, fără 4×4, ce s-au încumetat să ajungă aici pentru un grătar.

Drumul nostru avea să continue peste un pod. Coșmarul meu! Frica mea de înălțime (nu era fantastic de înalt, dar fobia e fobie) avea să se multiplice, dat fiind condiția în care se afla podul. Făcut din lemn, unele mai șubrede, pe structură de lanț/cabluri, deci se și bălăngănea ca naiba. În plus de asta, aveam pe Eva într-o mână și pe Tasha în cealaltă. Nu mă puteam ține cu mâna de cablu, deci am făcut echilibristică.. Și toate astea pentru a mai vedea o mănăstire.

Când am crezut că partea grea a trecut, mă uit în sus.. Cărare, prin pădure, ce trebuia urmată. Fără trepte, cum te descurci. Tasha a băgat 4×4, dar cu Eva în continuare în brațe. Și Sorina cu Edi tot în brațe, băgați adrenalină dacă asta ați căutat. Și am tot urcat, unele porțiuni mai dificile, altele mai ok, cu scări, până am ajuns în fața mănăstirii.

Am văzut zeci de biserici și mănăstiri, de la cele din lemn maramureșene și din Bucovina, la cele din zonele noastre. Dar cred că Mănăstirea Crasna are cea mai frumoasă curte din câte am întâlnit. Sute- mii de flori, un miros senzațional de lavandă și trandafiri, biserica superb pictată și o liniște cerească. A meritat până la urmă efortul. Și este adevărată zicala, ca nimic bun nu vine ușor. Cea mai frumoasă mănăstire din această zi a fost și cel mai greu de accesat.

manastirea crasna

Pauză de masă: Păstrăvăria Crasna Bogiri

Drumul de întoarcere a fost la fel de anevoios. Dar parcă aveam altă energie. Pe drum zărisem și o păstrăvărie, la care am oprit să ne facem pofta.

Păstrăvăria Crasna Bogiri arată foarte bine, curte spațioasă, priveliște superbă. Icrele de păstrăv au fost senzaționale, servite cu pâine toast, iar păstrăvul la grătar cu mămăliguță era fix ce ne doream. Mâncarea foarte bună, cu un mic minus pentru servicii.

A durat foarte mult până ni s-a luat comanda (am mers eu după vreo 10 minute să cer un meniu, pentru că nimeni nu venea), iar cățelul curții, deși nu părea deloc primejdios, tot dădea rotocoale Tashei, care se speria. Nu e comod să stai cu câinele în brațe, la masă, 10 minute, iar Eva să plângă tot de teama câinelui și nimeni să nu rezolve problema.

În rest totul ok, recomand o pauză de masă aici. Am văzut că se contruiește și o pensiune, deci pe viitor vă și puteți caza aici.

Plimbarea s-a încheiat pe seara, copiii au adormit imediat în mașină. Ziua asta ne-a oferit mult mai multe decât ne așteptam de la un simplu picnic. Am combinat excelent relaxarea, cu spiritualitatea, un pic de cultură, dar și adrenalină.

postați un comentariu

four × two =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.