|

Excursie de o zi în Cesena – principalele obiective turistice

📅 Publicat inițial: 22 februarie 2023  |  Actualizat: 29 martie 2026

Update 2026: Cesena rămâne una dintre cele mai accesibile și plăcute excursii de o zi din Rimini – un orășel autentic din Emilia-Romagna, fără turiști, cu o piață centrală fermecătoare, o cetate medievală impresionantă și prima bibliotecă publică din Europa. Dacă ești cazat în Rimini și vrei o jumătate de zi departe de plajă, Cesena este alegerea ideală: la doar 20 de minute cu trenul și cu o atmosferă 100% italiană.

După cum spuneam într-un articol anterior, cu ocazia city-break-ului la Rimini, am avut posibilitatea de a face câteva excursii, de câteva ore, prin alte orașe din apropiere. Astfel, dacă în ziua doi am fost la San Marino, în cea de-a treia am făcut o scurtă incursiune prin Cesena.

Cu trenul spre Cesena..

Chiar discutam în drumul spre aeroportul din Rimini, cu alți români ce s-au cazat la același hotel cu noi, despre opțiunile fiecăruia de a vizita și alte orașe din apropiere. Ei optaseră pentru Ravenna, în timp ce alții ar fi mers până la Bologna.

Noi, fiind cu 2 copii foarte mici, am preferat o variantă cât mai apropiată și cu mai multe legături, pentru a nu alerga să prindem trenul. Iar pe ruta Rimini-Cesena erau trenuri la fiecare oră, chiar câte 2 pe oră.

curse tren Cesena-Rimini (tariful este pentru 2 persoane)

Biletul de tren a costat mai mult decât decent, 3,5eur/persoană. Copiii nu au plătit nimic. Despre condițiile din tren nu are rost să mai discut, sau să compar cu ce este la noi. Ecrane pe care puteai urmări ruta, stațiile următoare, informări audio, atât în italiană, cât și în engleză. Să nu mai menționez de stațiile de încărcare pentru biciclete electrice.

Călătoria a fost una scurtă, 25 minute la dus și 19 minute la retur. Am achiziționat biletele de la automatele din gări, procesul fiind foarte simplu și intuitiv.

cesena streets

De ce am ales Cesena?

În primul rând, a fost motivul mai sus precizat. Era orașul cel mai apropiat de Rimini și cu cele mai multe legături. Dacă pierdeam un tren, urma în scurt timp altul (cum de altfel, s-a și întâmplat).

Bologna nu aș fi ales oricum, chiar dacă poate părea cel mai tentant. Aici sunt numeroase curse directe din România, de multe ori la prețuri excelente și poate fi motivul unui city break separat.

Cesena nu este un oraș mare și nu impresionează neapărat prin istorie, sau obiective. Însă, numele orașului îmi era întipărit în minte din cauza echipei de fotbal. Cum urmăresc fenomenul destul de mult, cunosc anumite orașe, chiar dacă acestea nu spun mare lucru din punct de vedere turistic. Și era o șansă de a vizita un orășel mai mic italian, pe care este mai greu să îl vezi cu altă ocazie.

Echipa de fotbal a orașului a activat mulți ani în primele 2 ligi italiene, unde s-au remarcat, printre alții și doi importanți fotbaliști români: Daniel Pancu și Adrian Mutu.

Pe stadionul din Cesena și-a disputat echipa României două dintre meciurile de la Campionatul European U21. Al treilea din grupă s-a jucat la San Marino.

Cesena pe scurt – ce trebuie să știi

Cu o populație de aproximativ 97.000 de locuitori, Cesena este un oraș mic, dar cu o identitate puternică. Situat între Munții Apenini și Marea Adriatică, face parte din provincia Forlì-Cesena, în regiunea Emilia-Romagna. Istoria sa este strâns legată de familia Malatesta, care a dominat orașul în secolele XIV-XV și a lăsat în urmă două dintre cele mai importante monumente: Cetatea Malatestiana și Biblioteca Malatestiana.

Orașul este renumit și pentru agricultura sa – în special producția de fructe. Nu degeaba Rocca Malatestiana găzduiește Muzeul Agriculturii, iar piețele locale abundă de produse proaspete. Dacă nimerelți într-o zi de miercuri sau sâmbătă, în Piazza del Popolo se ține un târg tradițional, plin de culoare și specific local.

Un detaliu interesant: Cesena este orașul natal a trei papi, cel mai cunoscut fiind Papa Pius al VII-lea, a cărui statuie poate fi admirată pe fațada Palazzo Ridotto, chiar în centrul istoric.

De vizitat prin Cesena

De la gara centrală, până în centrul istoric al orașului am mers pe jos cam 15 minute. Aici sunt concentrate marea majoritate a obiectivelor turistice, mai puțin Basilica Madonna del Monte, pe care am și renunțat să o mai vedem.

Cesena mi s-a părut sub Rimini, la ce are de oferit. Însă o plimbare de câteva ore prin micuțul oraș nu o privesc deloc cu regret.

Istoria sa merge până în perioada etruscă, iar din sec. al III-lea a fost cucerit de romani, purtând numele de Caesena. Totuși, majoritatea atracțiilor din oraș provin din perioada medievală.

Obiective turistice

Piazza del Popolo este inima orașului, locul în care se desfășoară majoritatea târgurilor și evenimentelor importante la nivel de comunitate.
În centrul piațetei se află Fântâna Masini, cea mai frumoasă din oraș și unul dintre simbolurile acestuia. Construită în sec. al XVI-lea, îl reprezintă pe Neptun, zeul mărilor și Tritonii. La fiecare colț al edificiului se găsește câte o figură politică, sau religioasă, ce au avut impact asupra orașului.

Palazzo Comunale
masini fountain cesena

Piazza del Popolo este înconjurată de mai multe clădiri importante și impozante. Cele mai importante sunt Palazzo Comunale (sediul Primăriei), Rocca Malatestiana și Biserica Sf. Anna și Gioacchino.

Cetatea Malatestiana (Rocca Malatestiana) este cel mai important obiectiv turistic al Cesenei, dominând întreg centrul orașului. Contruită peste ruinele unei alte fortărețe, din perioada romană, actuala construcție își are originile în sec. XIII-XIV.

Fiind una dintre cele mai impozante fortărețe din regiunea Romagna, merită cu siguranță o vizită. Zidurile sale înalte sunt completate de două turnuri centrale, denumite „Bărbatul” și „Femeia”. Se poate vizita curtea interioară, dar se pot face și drumeții pe potecile din exteriorul zidurilor.

Momentan, Rocca Malatestiana găzduiește Muzeul Agriculturii, principala ramură economică a orașului.

malatestiana cesena

Biblioteca Malatestiana – Patrimoniu UNESCO

Biblioteca Malatestiana este de asemenea un reper al Cesenei. Inaugurată în anul 1454, este prima bibliotecă din Europa, deschisă pentru publicul larg. La noi, de exemplu, prima bibliotecă publică a fost deschisă abia în 1838, doar 400 de ani mai târziu.

Merită aprofundat puțin subiectul, pentru că Biblioteca Malatestiana nu este o bibliotecă oarecare. Inaugurată în 1454 la inițiativa domnitorului Malatesta Novello, este prima bibliotecă civică din Europa – adică prima deschisă publicului larg, nu doar clerului sau nobilimii. A fost inclusă de UNESCO în registrul „Memoria Lumii”, alături de alte documente și colecții de importanță excepțională pentru patrimoniul cultural mondial.

Ce o face specială este că s-a păstrat aproape intactă de la construcție: băncile de lemn originale, manuscrisele înlănțuite (pentru a nu fi furate), vitraliile poziționate strategic pentru lumina de citit – totul arată exact ca în secolul al XV-lea, în ciuda războaielor, incendiilor și ocupației napoleoniene.

Sfat practic: Vizita în sala istorică se face cu ghid și în grupuri mici (pentru protejarea manuscriselor la umiditate), așa că este bine să verificați programul înainte. Biletul costă doar 5 euro și include tura ghidată – una dintre cele mai ieftine experiențe culturale de top din Italia.

Biblioteca Malatestiana

Teatrul Alessandro Bonci se remarcă prin arhitectura sa și este, de asemenea, unul dintre atracțiile orașului. Găzduind Opera, edificiul poartă numele unui celebru tenor, născut în Cesena. A fost inaugurat în anul 1846.

bonci theatre opera cesena
Teatrul Bonci

Edificii religioase

Catedrala din Cesena, numită și Cattedrale di San Giovanni Battista a fost inaugurată în 1404, fiind de atunci principalul sit religios al orașului. Totuși, edificiul a suferit modificări importante în 1960, astfel încât fațada acestuia a fost complet modificată.

Având o istorie bogată, ce începe încă din anul 1001, Abatia St.Maria del Monte este opera ordinului Benedictin. Aflată cam la 2km depărtare de Piazza del Popolo, în vârful unui deal, presupunea un ocol prea mare pentru noi și am renunțat.

Ce mai poți vedea în Cesena – atracții suplimentare

Pe lângă obiectivele principale, Cesena mai oferă câteva surprize plăcute:

Ponte Vecchio – cel mai vechi pod din Cesena, construit în secolul al XVIII-lea la ordinul Papei Clement al XII-lea, traversează râul Savio în punctul cel mai îngust. Este un loc plăcut de plimbare, cu priveliști frumoase spre cetate.

Piazza Giovanni Amendola – chiar lângă Piazza del Popolo, această piațetă mai mică este locul ideal pentru o pauză la o cafea sau un aperitiv. Seara devine animată, cu terase pline de localnici.

Museo Musicalia (Villa Silvia-Carducci) – un muzeu surprinzător, aflat la aproximativ 15 minute cu mașina de centru. Dedicat instrumentelor muzicale mecanice, este considerat unul dintre cele mai importante de acest tip din Italia. Parcul vilei găzduiește și instalații sonore interactive. Dacă aveți copii cu voi, este o experiență pe care o vor adora – în perioadele de sărbători organizează și activități tematice pentru cei mici.

Abatia Santa Maria del Monte – am menționat-o și în textul original, dar nu am ajuns la ea. Dacă aveți mai mult timp sau sunteți fără copii mici, merită urcarea pe deal. Recenziile recente o descriu ca pe unul dintre cele mai frumoase lăcașuri din zonă, cu fresce impresionante în cupolă și o atmosferă de liniște.

Informații practice – Excursie de o zi în Cesena din Rimini

Cum ajungi: Cu trenul regional de la Rimini Centrale la Cesena. Trenuri la fiecare 30-60 de minute, călătoria durează 19-25 de minute. Biletul costă aproximativ 3,50 euro/persoană (copiii mici nu plătesc). Biletele se cumpără de la automatele din gară – procesul este simplu și disponibil în mai multe limbi.

Cât timp ai nevoie: 3-5 ore sunt suficiente pentru a vedea principalele obiective din centru. Dacă vreți să includeți și Abatia Santa Maria del Monte sau Museo Musicalia, calculați o zi întreagă.

Prețuri orientative la fața locului: Intrarea la Biblioteca Malatestiana (cu ghid) – 5 euro. Rocca Malatestiana – intrarea în curte este gratuită. O cafea în Piazza del Popolo – 1,50-2 euro. O piadina (prânz rapid) – 5-7 euro. Un prânz la restaurant – 15-25 euro/persoană.

Pont: Mercegia și sâmbăta au loc târguri în Piazza del Popolo – adaugă culoare și atmosferă vizitei.

Pe la ora 16 am părăsit Cesena, dorind să revenim în Rimini, pentru a vedea mai mult din orașul ce ne-a găzduit. Până atunci văzusem orașul doar pe înserat și nu aveam o idee clară.

masini fountain cesena

Întrebări frecvente despre Cesena

Merită o excursie de o zi la Cesena din Rimini?

Da, mai ales dacă vrei să vezi un orășel italian autentic, fără turiști. Nu este spectaculos ca Rimini sau Bologna, dar are un centru istoric compact și fermecător, cu obiective de calitate – în special Biblioteca Malatestiana, unică în Europa.

Cât durează trenul Rimini–Cesena?

Între 19 și 25 de minute, în funcție de tipul trenului. Frecvența este de 1-2 trenuri pe oră.

Ce obiective turistice are Cesena?

Cele mai importante sunt: Piazza del Popolo cu Fântâna Masini, Rocca Malatestiana (cetatea medievală), Biblioteca Malatestiana (patrimoniu UNESCO), Catedrala San Giovanni Battista, Teatrul Bonci și Ponte Vecchio. În afara centrului, Museo Musicalia și Abatia Santa Maria del Monte.

Cesena este potrivită pentru familii cu copii?

Da, dar este o excursie mai degrabă de plimbare și cultură. Copiii mai mici se pot plictisi dacă nu sunt obișnuiți cu vizite culturale. Museo Musicalia (în afara centrului) este o opțiune mai interactivă pentru ei.

Ce se mănâncă bun în Cesena?

Suntem în Emilia-Romagna, deci piadina romagnolă este regina. O găsești peste tot, la prețuri mici. Pastele proaspete (tagliatelle al ragù, cappelletti) și produsele locale din piață sunt de asemenea excelente.

Ce alte orașe pot vizita de la Rimini pe lângă Cesena?

San Marino (30 min cu autobuzul), Ravenna (1 oră cu trenul), Bologna (1 oră cu trenul), Forlì (30 min cu trenul), Urbino (1 oră cu mașina). Fiecare merită o zi separată.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.