Umblu Teleleu

Surpriza vacanței în Andaluzia: Pueblos Blancos – satele albe!

Marți, a treia zi de vizite, a treia cursă de maraton. Cu o febră groaznică după lunga plimbare prin Gibraltar, ne-am pornit din nou la drum. Destinația zilei avea să fie, de fapt un cumul de atracții, împrăștiate pe o distanță de cca.100km. Poate mai puțin celebre, însă foarte spectaculoase, Pueblos Blancos se numără între obiectivele turistice de top ale Andaluziei.

Zona este presărată de astfel de sate albe, care mai de care mai frumoase, iar problema apare în momentul în care trebuie să le triezi, pentru că e imposibil să le vizitezi pe toate. Este musai să te informezi puțin despre fiecare, să le pui pe hartă și să faci un traseu realist, alocând timpul necesar pentru vizitarea fiecăruia, ținând cont în primul rând de distanțe.

olvera

Olvera – unul dintre Pueblos Blancos, văzute doar de pe drum

Unele dintre ele sunt un must-see, deci vă puteți orienta în funcție de ele, ..altele vor apărea pe listă doar ca scurtă oprire, fiind pe traseu, urmând să devină marea surpriză a zilei. Așa am pățit și noi..

Plecând din Lebrija, 70km de sudul Sevillei, ne-am făcut initerariul, evident, în funcție de asta, dorind să revenim până la apus înapoi. În plan erau 3 destinații precise, despre care citisem, mă informasem și care mă fascinau prin pozele văzute pe internet: Ronda, Setenil de las Bodegas și Arcos de la Frontera, fiecare fiind celebră pentru o anume particularitate.

Pe lângă vedetele zilei am adăugat și câteva puncte de oprire, prin alte pueblos blancos, care nu promiteau însă nimic spectaculos. Prima astfel de oprire a fost chiar în startul zilei, aproape de Ronda, în micuțul sat Zahara de la Sierra. Deși l-am adăugat pe traseu cu doar o noapte înainte de plecarea în Spania, a fost cea mai frumoasă surpriză a zilei și poate cea mai interesantă atracție a zilei, depășind celelalte sate, mult mai celebre.

zahara

Peisaj din Zahara – cea mai frumoasă surpriză a zilei

Un sat de foarte mici dimensini, se observă de la zeci de kilometri depărtare datorită castelului cocoțat în vârful dealului. La intrarea în sat am văzut și singurul echipaj de poliție de pe durata întregii vacanțe, care bineînțeles ne-a și oprit, pentru un control de rutină. Ajunși în localitate, am găsit o parcare gratuită, printre portocali și cu vedere spre lac, urmând să urcăm la pas străduțele înguste. Este un pic obositoare această urcare, mai ales dacă îți începi ziua cu febră musculară, însă curând am ajuns în centru, foarte simplu, cu doar câteva persoane pe străzi în jurul orei 10.

zahara

Ascensiunea spre castel Zahara

Am intrat într-un mic restaurant, unde am avut „curajul” să cerem meniu, fără să știm că pâinea toast cu diverse „toppinguri” era singura variantă…fiind de fapt o chestiune generală prin Andaluzia, din câte am observat. Masa îmbelșugată a costat 1eur/persoană.

Sătucul are un farmec aparte, însă adevăratul spectacol ți se arată progresiv, urcând spre castel. Priveliștea este de milioane, iar ajuns sus, la punctul de panoramă de la intrarea în turn, îți vei dori poze din orice unghi, cu satul pe fundal, și mai ales cu lacul și munții în spate. Inițial nu  doream să urcăm până la castel, dată fiind febra musculară pe care o aveam încă de ieri, însă doi bătrânei ce coborau ne-au spus ca facem maxim 10 minute. Am continuat urcarea și a fost cea mai bună decizie!

zahara

Un alt peisaj de vis, din Zahara

După ce am coborât, cu inima îndoită, lăsând în urmă acel peisaj, ajungem la mașină pentru a pleca spre următoarea destinație, Ronda. Cel mai mare celebru dintre Pueblos Blancos și cel mai vizitat, a fost poate și cea mai mare dezamăgire. Nu pentru că orașul nu este frumos, dar probabil așteptările au fost mult prea ridicate, iar comparația cu niște sate tipice, precum Zahara, i-au mai diminuat din farmec. Probabil dacă ajungem aici prima dată, altele erau reacțiile.

În primul rând m-au lovit prețurile MULT mai mari față de ce găsisem până acum prin Andaluzia, inclusiv prin Gibraltar! În primul rând parcarea a fost cea mai scumpă din toată vacanța: 4 cenți pe minut, adică 2,4euro pe oră. Și nu era parca subterană, nici în buricul târgului nu se afla. Am pornit apoi la pas, spre centru, unde am găsit o piață mare, plină de turiști, fix la intrarea în Plaza de Toros. Vizavi de arena de tauri găsim centrul de informare turistică, de unde am procurat niște hărți și pliante, lucru pe care recomand să îl faceți primul, indiferent de orașul în care vă aflați.

arena de tauri ronda

Arena de tauri – Ronda

Am vizitat pentru prima dată o arenă de tauri, după ce la Sevilla nu mai găsisem deschis, am trecut prin muzeele găzduite, după care am luat orașul la pas, în căutarea atracției principale, Podul Nou – Puente Nuevo. Acesta are și un mic muzeu, la una dintre intrări, dar nu vă recomand! Chiar dacă intrarea nu este foarte scumpă, este cu adevărat o risipă de bani. Puțin despre istoria podului și nici panorama nu este extraordinară, pentru că spectacolul se află sub acest muzeu.

Pentru cea mai bună priveliște, trebuie să cobori cât mai mult sub pod, sau cât de țin picioarele. Trebuie să vă faceți loc prin numărul imens de turiști, care probabil reprezintă peste 70% din persoanele pe care le vezi pe străzi. Fără îndoială acesta e și motivul pentru prețurile mult mai mari, cererea este pe măsură. Magneți sub 3 euro nu prea găsești, iar orice suvenir este cu cel puțin 3-4 euro mai scump decât prin Seviila sau Cordoba.

ronda

Ronda – Puente Nuevo

Un pic mai la nord de Ronda găsim Setenil de las Bodegas, celebru pentru clădirile săpate în stâncă. Locuințe, restaurante, magazine, aici sunt sub/în sau deasupra stâncilor. Pentru a ajunge la parcare a trebuit să dau roată muntelui, cred că am ieșit și apoi intrat de mai multe ori prin sat, însă de fiecare dată când mă gândeam să întorc, mai vedeam un semn care indica spre parcarea orașului. În cele din urmă am găsit o parcare subterană unde am putut lăsa mașina, urmând să ajungem în sat, pentru a căuta un restaurant.

setenil de las bodegas

Setenil de las Bodegas

Nu doream un simplu restaurant, ci preferam să mănânc la un local situat pe străduța de sub stâncă, văzută în numeroase poze pe internet. Problema este că nu prea găseam strada respectivă, deoarece fiecare localnic pe care îl întrebam ne dădea direcții diferite. În cele din urmă am găsit ce căutam, dar majoritatea magazinelor și restaurantelor se pregăteau să închidă, deși era ora 4, ceva de neconceput la noi în țară.

Până la urmă ne-am așezat la o terasă, pe străduța respectivă, chiar dacă bucătăria era închisă, iar singura variantă de mâncare era paella. Perfect pentru mine, asta îmi și doream! O masă specifică Spaniei, în acest peisaj. Satul nu are prea multe de oferit, pe lângă această anomalie despre care am povestit și străzile înguste, cu locuințe alb-imaculate, așa că imediat după masă am plecat spre ultima oprire, Arcos de la Frontera, aflată pe drumul spre casă.

setenil de las bodegas

Setenil de las Bodegas

Ajunși pe seară și destul de obosiți, era cât pe aci să ratăm orașul, pentru că și acesta, la fel ca Ronda, nu prea se mai poate numi sat. Waze ne tot indica centrul nou al localității, nu partea istorică, ce ne interesa pe noi. După ce am mers aiurea, bulversat, pe străzile de la periferie, mi-am dat seama că în acest tip de localități trebuie să urci în altitudine pentru a ajunge în centru și cel mai important, să te iei după turlele bisericilor.

arcos de la frontera

„Bulevard” din Arcos de la Frontera

Dacă ai suficient timp de petrecut prin Arcos, nu te aventura în a ajunge sus cu mașina. Dacă nu ești un șofer cu nervi de oțel, posibil să clachezi, să lași mașina acolo și să o iei pe jos! Nu vorbesc despre trafic, ci despre străzi! Cu cât urci, străzile sunt din ce în ce mai înguste, încât și micuțul Peugeot 307 mi se părea enorm și imposibil de condus! Fiecare viraj mi-a adus câteva fire albe de păr în cap!

Partea bună este că am găsit un o parcare chiar în vârful dealului, foarte ieftină, iar de aici am putut ajunge la principalele atracții ale orașului, castelul medieval, bisericile și punctul de belvedere! Din păcate, ajungând foarte târziu, le-am văzut doar din exterior! Prin Arcos am stat maxim o oră, pentru că chiar îmi era imposibil să cobor străduțele alea dacă mai era și întuneric!

arcos de la frontera

Arcos de la Frontera – Pueblos Blancos

arcos de la frontera

Arcos de la Frontera – Pueblos Blancos

ronda

Case cocoțate pe stâncă, în Ronda

zahara

Centrul din Zahara – Pueblos Blancos

setenil de las bodegas

Setenil de las Bodegas – Pueblos Blancos

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *