Sus
  >  Home   >  Zbor interzis celor..superstițioși!

FRIDAY 13, FLIGHT 666 TO HEL!

Sunt anumite persoane care nu vor să iasă din casă într-o zi de 13. Dacă mai pui la socoteală și faptul că pică într-o zi de vineri, situația devine certă: nu o să fie o zi prea reușită.

Luna aceasta s-a întâmplat întocmai, iar cele mai mari emoții le-au avut călătorii Finnair, compania națională finlandeză. Mai precis cei care s-au îmbarcat pe cursa Copenhaga-Helsinki. Pe lângă data calendaristică ce poate da fiori, vineri 13, numărul cursei a fost…666. Dacă mai adăugăm și faptul că aeroportul Helsinki are codul HEL, situația deja începe să devină ciudată și poate puțin înspăimântătoare.

Deci, vineri 13, zbori către HEL cu zborul 666. Ca și agent de turism mi-ar fi puțin teamă să spun asta clientului meu.

Se pare că nu este prima dată când o cursă cu numărul 666 zboară într-o zi de vineri 13, însă această situație chiar a fost oarecum stranie. Pentru piloți a fost motiv de glume, declarând că sunt foarte liniștiți și nu sunt speriați din pricina unei simple coincidențe.

Să mai adăugăm și că avionul are 13 ani vechime? Să sperăm că nordicii nu sunt prea superstițioși de fel. Totuși cursa a ajuns cu bine la destinație, fără emoții pentru pasageri și echipaj.

postați un comentariu

5 × three =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.