După vizita la Curtea Veche am pornit spre Muzeul Național de Istorie, însă până acolo, la intersecția străzilor Stavropoleos și Poștei am dat de o bijuterie a Bucureștiului – Biserica Stavropoleos. Bine, nu am dat acum peste ea, am mai trecut prin zonă, i-am făcut câteva poze însă nu am intrat niciodată în interior, sau măcar în curte să văd ce mai ascunde.

Deși am foarte multe articole despre biserici și mănăstiri, din Bucovina, Maramureș, din Oltenia sau din alte țări, nu pot spune că sunt neapărat extra-religios, deși nu vreau să intru în această sferă a discuției, ci mai degrabă sunt pasionat de istoria acestor lăcașuri.

Și cum poporul român este unul creștin, iar mai toți conducătorii noștri ne-au lăsat astfel de monumente, asta vă prezint și eu… și dintre toate bisericile din București aceasta mi se pare cea mai frumoasă!

Biserica Stavropoleos

Cine a ctitorit-o și de ce se numește „Stavropoleos”

Micuța, dar superba biserică a fost construită în anul 1724 de către un arhimandrit grec, Ioanichie Stratonikeas, originar din Epir — mai precis din satul Ostanița, eparhia Pogoniana —, venit în Țara Românească de la Mănăstirea Gura. Acesta și-a dorit să ridice în centrul orașului un han cu biserică, exact cum se obișnuia în Bucureștiul acelui secol.

De altfel, majoritatea complexelor religioase din București din secolul al XVIII-lea aveau alături câte un han care ajuta la suplimentarea veniturilor. Ioanichie a procedat chiar în ordine inversă față de ceilalți: a ridicat mai întâi hanul (1722) și abia apoi, în incinta lui, biserica și mănăstirea. Exemple similare de han cu biserică sunt Mănăstirile Colțea, Sf. Spiridon (demolată), Biserica Sărindar (azi Cercul Militar), Biserica Zlătari (pe Calea Victoriei, în apropiere), etc.

La doi ani după ridicarea bisericii, în 1726, Ioanichie este ales Mitropolit al Stavropolei și Exarh al Cariei, de la care avea să se tragă și numele noului lăcaș: Stavropoleos. Cuvântul vine din greacă — Stauropolis — și se traduce prin „Orașul Crucii”. În curtea bisericii sale avea să fie înmormântat în 1742, la vârsta de 61 de ani. Ctitorul se odihnește, ca în orice bun ctitor medieval, în propriul său lăcaș de suflet.

Un detaliu adesea trecut cu vederea: deși Ioanichie este principalul ctitor, domnitorul Nicolae Mavrocordat (în a doua sa domnie, 1719–1730) a sprijinit activ ridicarea lăcașului. Tabloul votiv de pe peretele vestic al pronaosului îl înfățișează pe Nicolae Mavrocordat cu familia sa, alături de Ioanichie cu frații săi Panait și Nicolae, și de boierii și dregătorii care au făcut danii — portrete de o mare expresivitate, care anunță portretistica laică a veacului al XIX-lea.

Coloanele mai în detaliu

Arhitectura exterioară — stilul postbrâncovenesc

Privind-o pentru prima dată, s-ar putea să fii surprins că un monument atât de mic poate transmite o asemenea monumentalitate. Stavropoleos aparține stilului postbrâncovenesc, o continuare rafinată a esteticii lui Constantin Brâncoveanu, caracteristică primelor decenii ale secolului al XVIII-lea — după execuția voievodului în 1714, stilul a continuat să fie definitoriu pentru ctitoriile boierești și ecleziastice din Țara Românească.

Elementele care o fac recunoscută imediat:

Pridvorul este sprijinit pe coloane în torsadă, sculptate în piatră, cu capiteluri compozite și parapeturi cu vrejuri vegetale ce înconjoară scena centrală — Samson și leul, un motiv iconografic rar în arhitectura ecleziastică românească. Arcadele cu influențe orientale și maurești completează un ansamblu de o rafinament pe care cu greu îl bănuiești de pe strada aglomerată din față.

Ancadramentele ferestrelor sunt bogat ornamentate cu motive florale, iar un brâu median sculptat marchează orizontal fațadele — două dintre semnăturile definitorii ale stilului brâncovenesc.

Pisania de deasupra ușii de intrare este pusă în evidență prin stema Țării Românești, vulturul bicefal cantacuzin și vrejuri vegetale sculptate — un detaliu care merită câteva minute de atenție.

Pictura exterioară, cu medalioanele de sfinți înconjurate de împletitură de vrejuri, a fost realizată la începutul secolului al XX-lea, la restaurarea condusă de Ion Mincu, și se continuă pe arcadele porticului.

Privită din exterior, biserica oferă detalii extraordinare precum coloanele din piatră bogat ornamentate, care sprijină arcadele cu motive orientale. Curtea bisericii, la fel de mică și cochetă, a fost amenajată de arhitectul Ion Mincu la începutul secolului XX, împreună cu Turnul Clopotniță în stil neoromânesc.

Interiorul — pictura, iconostasul și colecția de artă

Intrat în biserică, simți îndată mirosul de tămâie și lemn, iar interiorul mic și întunecat este luminat în cea mai mare parte doar de flăcările lumânărilor, care scot la iveală icoanele și iconostasul aurit, cu aceleași motive vegetale prezente și în exterior.

Lăcașul este împărțit în cele patru încăperi tradiționale: pridvor, pronaos, naos și altar, fiecare cu un program iconografic distinct:

Iconostasul — în întregime original, din lemn sculptat și aurit în stil brâncovenesc, cu icoane împărătești de influență rusească (o noutate pentru epoca respectivă) și icoane prăznicare și ale apostolilor realizate de meșteri locali.

Pridvorul — minunile Arhanghelului Mihail, Sinoadele Ecumenice, Sfântul Ioan Botezătorul;

Pronaosul — tabloul votiv cu ctitorii (descris mai sus) și portrete ale boierilor dănuitori;

Naosul — scene din viața Maicii Domnului și a Mântuitorului;

Curtea interioară (Biserica Stavropoleos)

Există o unitate cromatică și decorativă remarcabilă între pictura naosului și cea a icoanelor din iconostas — ceea ce este rar și prețios la orice monument de acest tip.

Colecția de artă adăpostită în mănăstire este impresionantă pentru dimensiunile locului:

• fragmente de frescă recuperate de la bisericile bucureștene demolate în perioada comunistă.
• icoane pe lemn și pe sticlă, dintre care unele aparținuseră lăcașului înainte de secularizarea din 1863;
• cădelniță dăruită de Ioanichie în 1734;
• candelă de la 1788;
• Evanghelia cu inscripție din 1735;
• icoana Iisus – Pomul Vieții, dăruită de ctitor în 1731;
• un jilț domnesc cu stema boierilor Mavrocordaţi;
• un sfeșnic brâncovenesc;

Pictură interioară (Biserica Stavropoleos)

Curtea interioară — Lapidariumul

Unul dintre cele mai puțin știute, dar mai impresionante aspecte ale ansamblului Stavropoleos este incinta numită lapidarium, ridicată la începutul secolului al XX-lea. Arhitectura sa este o prelungire stilistică a bisericii și adăpostește decorațiuni și cruci din piatră, lespezi de mormânt provenite de la diverse biserici din centrul vechi al Bucureștiului care au dispărut pe măsură ce au fost construite clădiri moderne — Banca Națională, Palatul CEC — sau demolate în era comunistă.

Cu alte cuvinte, Stavropoleos funcționează și ca un muzeu în aer liber al trecutului dispărut al capitalei, păstrând piese de patrimoniu pe care altfel le-am fi pierdut definitiv. Când te plimbi prin curte și te uiți la acele fragmente de frescă și pietre funerare, te gândești câte lăcașuri au dispărut din Bucureștiul medieval și câte au supraviețuit doar datorită unor astfel de depozite.

Iconostasul

Mănăstire de maici și muzică bizantină

Un aspect pe care mulți turiști nu îl știu: din 2008, Stavropoleos este din nou mănăstire — o mănăstire de maici, reînființată la 1 aprilie 2008 cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, după ce fusese închisă timp de peste 120 de ani, în urma secularizării averilor mănăstirești din 1863 (în timpul lui Alexandru Ioan Cuza). La 4 iunie 2012 biserica a fost resfințită de Patriarhul Daniel, cu care ocazie i s-a acordat și al doilea hram: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.

Comunitatea este formată din câteva monahii și surori, dar impactul ei asupra vieții culturale și spirituale a orașului este disproporționat față de numărul mic de membri. Stavropoleos este singura comunitate monahală din Centrul Istoric al Capitalei.

Un lucru care pe mine unul m-a surprins: muzica bizantină interpretată de corul mănăstirii la slujbe este un spectacol în sine. Nu este o practică frecventă în parohiile din România, iar cântarea la unison, fără acompaniament instrumental, în acel spațiu mic și acustic, produce o atmosferă aproape ireală. Dacă niciodată nu ai asistat la o slujbă de seară la Stavropoleos, merită o vizită anume pentru asta.

Biblioteca mănăstirii conține peste 80 de manuscrise și 400 de tipărituri — cărți de cult sau manuscrise muzicale în limbile română, greacă și slavonă, unele datând din secolul al XVII-lea. Se restaurează aici icoane, cărți vechi, veșminte preoțești și broderii liturgice — o activitate discretă, dar de mare valoare patrimonială.

Istoricul restaurărilor

De-a lungul celor 300 de ani de existență, Stavropoleos a traversat perioade de glorie, de paragină și de renaștere:

• 1724 — ctitorire de Ioanichie Stratonikeas, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat;
• 1863 — secularizarea averilor mănăstirești; comunitatea monahală se dispersează, grecii pleacă, biserica intră în paragină;
• 1897–1904 — restaurarea condusă de arhitectul Ion Mincu, care adaugă porticul cu arcade, turnul clopotniță și amenajează curtea; tot atunci, biserica devine depozit pentru elemente salvate de la demolările din centrul vechi;
• 1940 — redeschidere cultului prin grija preotului Dimitrie Iliescu-Palanca;
• 1991 — comunitate nouă, cu ierom. Iustin Marchiș;
• 1995 — proiectul de restaurare Stavropoleos primește Premiul Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului arhitectural european, cel mai important premiu de această natură la nivel continental;
• 1995–2012 — restaurare amplă de două decenii, cu contribuția restauratorului Dan Mohanu și a arhitectului Aurelian Trișcu;
• 2008 — reînființarea mănăstirii de maici;
• 2012 — resfințirea de către Patriarhul Daniel.

---

Informații practice 2026

Intrarea în biserică este gratuită și am fost surprins plăcut să văd, în cele 10–15 minute cât am stat acolo, 3-4 grupuri mari de turiști străini care se îngrămădeau în micuța curte pentru a prinde un cadru bun pentru poză. Și astăzi, la fel ca atunci, Stavropoleos este un magnet pentru fotografii și pentru oricine are un ochi format pentru detalii arhitecturale.

🆕 Date utile:

• Adresă: Strada Stavropoleos nr. 4, Sector 3, București
• Acces: la 2 minute de Piața Unirii (metrou M1, M2, M3); la 3 minute de Muzeul Național de Istorie
• Intrare: gratuită
• Program: zilnic, inclusiv duminici și sărbători; slujbele sunt publice
• Recomandat: vizita dimineața (9:00–10:30) sau seara (înainte de Vecernie), când curtea este mai liniștită și atmosfera mai autentică
• Timp alocat: 30–45 de minute, mai mult dacă intri la o slujbă

---

Ce mai merită văzut în apropiere

La câțiva pași distanță, în direcția Muzeului Național de Istorie, se află Caru‘ cu Bere — unul dintre cele mai celebre și mai frumoase localuri bucureștene, înființat în 1879, cu o sală în stil neogotic care merită văzută chiar dacă nu consumi nimic.

La 5 minute pe jos: Biserica Curtea Veche (cea mai veche din București), Hanul lui Manuc și ruinele Palatului Voievodal.