După ce am încheiat picnicul la Muntele Roșu, am pornit spre casă pe aceeași rută, către Cheia. Dar nu aveam niciun gând să mergem direct către București, fără să vizităm tot ce se poate în zonă. Așa că, în drum spre Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, am făcut un scurt popas la Mănăstirea Suzana.

Dacă de dimineață fusesem la Mănăstirea Cheia, păstorită de călugări, de această dată am ajuns la o mănăstire în care trăiesc aproximativ 40 maici. O asemănare între cele două este ușurința cu care poți ajunge, de la șoseaua principală. Nu este nevoie de vreun ocol lung pentru a face o vizită.

Istoric și legendă

Numele mănăstirii nu este ales întâmplător, ci provine de la cea care a întemeiat primul schit pe aceste locuri. Suzana Arșicu, femeie din zona Săcele, a ajuns aici și probabil s-a îndrăgostit de peisaj, din moment ce a decis ca pe cheltuiala sa să ridice o bisericuță din bârne de lemn. Fix în locul în care pâraiele Stânca și Epuraș se varsă în Teleajen, formând un fel de cruce.

Povestea se întâmpla acum aproape 300 ani, în 1740, iar ca ocrotitor al bisericuței a fost numit Sf. Nicolae. După aproximativ un secol, puternic degradată, biserica a fost înlocuită cu una din piatră. Ctitor al noului edificiu este tot o femeie pe numele Suzana, stareța Suzana Albuleț.

Noua construcție va dura și mai puțin, undeva la 35-40 ani, fiind distrusă de catastrofele naturale. La finalul sec. al XIX-lea începe construția bisericii actuale și a chiliilor. Cu această ocazie, conducătorii bisericii s-au gândit la schimbarea ocrotitorului, însă în urma unei nopți furtunoase, când vijelia a umflat Teleajenul, provocând puternice inundații, s-a luat decizia să fie păstrat numele Sf.Nicolae ca și ocrotitor.

Viața la mănăstire

Momentan, la Mănăstirea Suzana trăiesc aproximativ 40 de măicuțe, care primesc și musafiri, contra unor sume modice.

Este considerată cea mai liniștită mănăstire din România, zicându-se că până și animalele păstrează liniștea în curtea mănăstirii. În cele 10 minute de vizită pot doar să confirm că era o liniște deplină, iar cățelușii care trăiesc prin curtea mănăstirii dormeau liniștiți, la umbră, pe prispa chiliilor.