Gibraltar - casa ultimelor maimuțe sălbatice din Europa!

Gibraltar – casa ultimelor maimuțe sălbatice din Europa!

Din săptămâna petrecută în Andaluzia era imposibil să nu alocăm o zi Gibraltarului. Pentru cei care nu știu, Gibraltarul este o bucățică de pământ, aflată în sudul Spaniei, dar este teritoriu britanic și care a dat numele strâmtorii ce desparte Europa de coasta de nord a Africii. De aici până pe continentul negru sunt cam 14km, iar în zilele senine se pot vedea în zare munții Marocului.

Strategic, am ales să mergem în Gibraltar luni, pentru că toate atracțiile erau deschise, spre deosebire de Sevilla, Cordoba, sau Ronda, care aveau unele obiective închise în prima zi a săptămânii.

Din Lebrija am făcut cam 2 ore până am văzut măreața stâncă a Gibraltarului cum se înalță din senin, deasupra Mediteranei. Până să trecem granița la engleji am oprit în La Linea de la Conception, să luăm micul dejun, în ideea că-s prețurile ceva mai mici decât peste drum. Se pare că deși combustibilul, tutunul și alcoolul sunt mai ieftine în Gibraltar, mâncarea nu urmează același trend.

Diva blănoasă din Gibraltar

Eu recomand să lăsați mașina într-o parcare, poate chiar prin oraș, nu neapărat în parcarea mare de la graniță și să treceți în Gibraltar pe jos. Spun asta pentru că noi am așteptat cel puțin o oră la dus și una la întors să trecem frontiera cu mașina, cozile fiind infernale. Și în plus, pe partea spaniolă parcarea a costat 75cenți/oră, în timp ce la gibraltarezi prețul era de 1liră/oră și asta nu în parcarea de lângă telecabină, ci pe marginea drumului. Deci ce am scutit cu motorina, am plătit la parcare..și am pierdut și timpul.

Cel puțin momentan, până se produce oficial BREXIT-ul, în Gibraltar, precum în toată Marea Britanie, accesul se face pe baza cărții de identitate!! NU trebuie pașaport!! Aud în continuare de acestă panică în ce privește Marea Britanie și trebuie lămurită!

Imediat de după graniță, dacă treceți pe jos și aveți rezervate locuri la telecabină, puteți lua gratuit shuttle-busul, care vă lasă în dreptul acesteia. Noi aveam biletele cumpărate online, pentru dus-întors cu telefericul și vizită prin Parcul Natural, ce include intrarea la mai multe obiective, pe care le voi detalia un pic mai târziu. Biletul este destul de scump, 22lire/persoană, însă face toți banii!

Pe mașini, pe telecabină, peste tot..

Imediat după trecerea frontierei ne dăm seama de specificul britanic, prin autobuzele roșii, cabinele telefonice specifice, drapelurile britanice atârnate la unele balcoane. Nu se circulă pe partea stângă, precum în Regat, însă prețurile sunt afișate în lire sterline. Se poate face plata și în euro, după calculul fiecărui comerciant în parte, de cele mai multe ori defavorabil clientului.

Din startul vizitei ai ocazia să vezi una dintre anomaliile acestei zone. Ținând cont de suprafața mică a Gibraltarului (aprox.6kmp), autoritățile au trebuit să fie ingenioase pentru a economisi spațiul. Din acest motiv pista aeroportului se intersectează cu bulevardul orașului, iar în momentul în care aterizează/decolează un avion se pun bariere pentru ca automobilele să aștepte. Probabil este un spectacol interesant, însă avioanele către această destinație sunt destul de rare, deci șansele să vedeți așa ceva sunt cam mici.

Pista din Gibraltar – vedere din tuneluri

Noi am parcat mașina pe un marginea unui bulevard, aproape de centrul orașului, tariful fiind după cum spuneam, 1liră/oră. Dacă vă aflați în aceeași situație, vă sugerez să plătiți cel puțin 5-6 ore, dacă sunteți puși pe vizitat, pentru că durează..și nu o să regretați.

La 4-5 minute de mers pe jos am ajuns în stația centrală de unde pleacă majoritatea autobuzelor. Transportul în comun este destul de bine pus la punct, fiind 9 rute în oraș, în funcție de direcția dorită. La un teritoriu atât de mic, era și greu să nu ai transportul în comun pus la punct.

Ruta 5 face legătura între frontieră și centrul orașului, iar ruta 2, pe care am folosit-o și noi, face drumul dintre centru – telecabină – farul Europa Point. Prețul unui bilet era de 1liră/persoana/sens, iar noi am plătit 13 euro pentru 4 persoane, dus-întors. Partea bună este că am putut să coborâm pe traseu (la telecabină), după care am urcat cu același bilet să ajungem la far. Autobuzele vin cam la 15-20 minute și există inclusiv rute de noapte.

Upper Rock Gibraltar

Fără îndoială, marea atracție a Gibraltarului este Upper Rock Nature Reserve, stânca de peste 400m care parcă iese din mare pentru a ne oferi priveliștea superbă asupra mării și a coastei africane. Înainte să plecați la drum nu uitați să vă echipați corespunzător, cu încălțări și haine adecvate, pentru că vă așteaptă o plimbare lungă, cu temperaturi ridicate (la mijlocul lui februarie am avut 17-18 grade și muream de cald). Și nu uitați să aveți la voi multă apă!!

Pentru a ajunge pe stâncă există 3 variante: cable-car/ telecabina, maxi-taxi-uri și pe jos. După experiența avută, cred că cea mai lejeră variantă este cea cu maxi-taxi. Șoferii racolează clienții din fața telecabinei, oferind același preț, iar după ce au făcut grupul necesar iau la rând toate atracțiile rezervației. Partea proastă este că trebuie să stai după grup, cu un program stabilit, nu ai libertatea pe care ți-o oferă telecabina. În schimb te scutește de multă oboseală și kilometri de mers pe jos. Varianta de mers pe jos cred că este potrivită doar celor care au cazare în Gibraltar, dar și o condiție fizică foarte bună. Am avut febră musculară doar după coborâre + vizitat, dacă și urcam stânca nu mai eram buni de nimic :).

Noi am urcat cu telecabina, drumul până la cota 412m fiind făcut în 6 minute, timp în care să vă bucurați de panorama asupra mării și a orașului. Ajuns sus, poți să bei o cafea, admirând priveliștea, sau poți să pornești la drum, dacă ești nerăbdător să afli ce îți rezervă Rezervația Naturală.

Panorama Gibraltar + port

Din prima clipă o să dați nas în nas cu vedetele orașului – simpaticele maimuțe. Un grup de vreo 300 de macaci reprezintă ultimele maimuțe sălbatice din Europa, care se pot bucura de libertate totală. Unele mici și simpatice, altele mari și puțin înfricoșătoare, reprezintă probabil atracția principală a stâncii. Nu trebuie să vă faceți griji că nu le veți vedea..își fac apariția pretutindeni, în special în jurul obiectivelor turistice.

Sunt semne peste tot, care amintesc faptul că acestea sunt animale sălbatice, iar hrănirea lor este strict interzisă, amenda fiind uriașă: 4000lire! Nici prea multă interacțiune nu este chiar bună, cine știe cum le superi! Grijă mare la mâncare și la ambalajele care le pot atrage atenția asupra voastră. Acești mici hoțomani se vor urca pe tine și îți vor fura tot ce găsesc de mâncare. Chiar când am coborât din telecabină, un mascul destul de măricel s-a urcat în spatele unui turist și i-a furat semințele din ghiozdan.

..pesemne aștepta nota de plată

Ajuns acolo sus, nu prea știi în ce direcție să o apuci. Există hărți, pe care le primești inclusiv odată cu biletul, însă sunt destul de greoaie. Atenție pe jos, există uneori niște semne care te ghidează pe traseul preferat, însă și acestea sunt rare. Prezența mai multor indicatoare, mai ales în intersecții, cred că ar fi benefică tuturor.

Traseul ideal, dacă doriți să vizitați și atracțiile parcului, începe spre est, direcția Peștera St.Michael. Luați-vă biletul cu intrări incluse încă din start, pentru că ulterior este mult mai scump să cumpărați pentru fiecare obiectiv în parte. Dacă ești curajos, dar și norocos să găsești deschis, poți face o oprire la SkyWalk, pentru o priveliște unică prin podeaua de sticlă. Urmărind șoseaua, ori mergând pe Mediterranean Steps, ajungi la O`Hara Battery, unul dintre cele mai înalte puncte ale stâncii și locul în care puteți vedea două tunuri spectaculoase, foarte puternice, care în timpul celui De-al Doilea Război Mondial apărau apele strâmtorii, aruncând proiectile de peste 250kg.

O`Hara Battery + nenea topless

Situată la aproximativ 300m deasupra nivelului mării, este una dintre cele 140 peșteri ascunse prin stâncă și singura deschisă publicului. Peștera St.Michael este una dintre cele mai spectaculoase din Europa, datorită stalactitelor și stalagmitelor formate, iar legenda spune că este conectată de Africa, pe sub strâmtoare. Peștera mare, principală, se află în partea superioară, fiind conectată cu altele mai mici și mai joase, cea mai adâncă ajungând la 62,5m sub nivelul intrării. Folosită pe post de spital în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, acum găzduiește un auditoriu cu show-uri de dans, teatru și concerte.

Porțiune de stalactită. Inelele reprezintă sedimente depozitate de apă pe parcursul timpului. Zonele mai întunecate indică perioade cu ploi mai puține, în timp ce liniile albe corespund perioadelor cu gheață

Din acest punct puteți face un ocol până la Jews Gate, un alt punct de belvedere, în vecinătatea căruia se află și un vechi cimitir evreiesc. Traseul continuă spre Apes Den, dedicat macacilor, loc în care le adusă mâncare de către ingrijitori. Puteți alege drumul clasic, ori dacă aveți adrenalină traversați Windsor Bridge, un pod suspendat pe care nici măcar nu am vrut să calc, deși pare foarte sigur. Dacă deja nu mai puteți continua, există în apropiere o stație intermediară a telecabinei, pe care o puteți folosi să coborâți.

Podul suspendat – Windsor Bridge

Drumul continuă cu o coborâre de câteva minute, pe șosea, făcând loc la maxi-taxi și pozând peisajele și maimuțele de pe marginea drumului. În cele din urmă ajungi la Military Heritage Centre, însă nu te opri aici, ci urcă spre Great Siege Tunnels. Folosite de armata britanică în timpul Marelui Asediu din 1779-1783, aceste tuneluri reprezintă unul dintre cele mai impresionante sisteme de apărare din lume. Pe data de 25 mai 1782, Sergentului Major ince i-a venit ideea de a săpa un tunel prin stâncă până în Notch, un punct inaccesibil din partea de nord, pentru a instala acolo tunuri care să bată înspre armata spaniolă.

Great Siege Tunnels

Înarmați cu târnăcoape și explozibil, 18 bărbați au reușit să sape un tunel de 25m lungime în doar 5 săptămâni. După ce marele asediu a luat sfârșit, a continuat expansiunea tunelurilor și adăugarea de tunuri și au fost concepute săli, precum St.George Hall și Cornwallis Hall. Săpăturile au continuat, inclusiv în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, ajungându-se la un total de peste 50km de tuneluri.

Partea vizitabilă are doar câteva sute de metri lungime, cu o înălțime medie între 1,83 și 2,10m, iar pe parcursul vizitei pot fi văzute figuri și scene reprezentative din perioada Marelui Asediu, precum pregătirile de luptă, sau săparea tunelurilor. Sunt prezente și câteva tunuri din epoca victoriană și unul din sec.al XVIII-lea. În finalul vizitei ajungem la punct de panoramă asupra Mediteranei, din partea nordică a stâncii.

Great Siege Tunnels

Separat de Great Siege Tunnels, mai în josul traseului, există și World War II Tunnels, o altă rețea de tuneluri din timpul războiului mondial, însă se percepe o taxă suplimentară și am trecut peste. Este de altfel singurul obiectiv de pe traseu ce nu are inclusă intrarea pe biletul principal de 22lire.

Revenind la The Military Heritage Centre nu sunt multe de văzut aici, doar tunul Princess Caroline, din 1732. În continuare vedem ruinele unei foste clădiri, Lime Kiln, după care urmează City under siege exhibition, găzduită de o clădire numită Willis Magazine, una dintre primele clădiri construite de britanici pe stâncă, în 1704. Interiorul acesteia ascunde semnături și graffiti lăsate pe pereți de soldați, în zilele de plictiseală probabil. Sunt recreate câteva scene din viața de zi cu zi a soldaților care trăiau pe stâncă, majoritatea tragice.

Grafitti la City under siege exhibition

În cele din urmă ajungem la Castelul Maur, mai exact la Turnul Homage, fiind secțiunea din castel cel mai bine păstrată. Construit în sec.al XII-lea, odată cu orașul ridicat de Abdul Memen, califul Marocului, iar mai apoi întărit în sec.al XIV-lea, perioadă din care face parte și Turnul Homage, edificiu ce reprezenta intrarea în castel. Astăzi oferă o panoramă splendidă asupra orașului, a Mediteranei și a Rezervației Naturale.

După această vizită extrem de obositoare, mai ales dacă o faci pe fugă să mai vezi și altele prin oraș, a trebuit să coborâm în centru, pe frumoasele străduțe, în căutarea unui restaurant să mâncăm. Am găsim un local mic, de familie, unde am mâncat niște burgeri foarte buni, asortați cu o bere englezească.

Castelul maur

Cu forțe proaspete am urcat din nou în autobuzul 2, mergând până la capăt de linie, unde găsim alte două atracții ale Gibraltarului: Farul Punta Europa și Moscheea Ibrahim al-Ibrahim. Farul nu are nimic spectaculos, însă trebuie văzut măcar pentru simbolistica lui, fiind situat în cel mai sudic punct al Gibraltarului. Moscheea este un edificiu relativ nou, însă foarte frumos, de un alb imaculat. Am încercat să o vizitez și în interior, însă am ajuns puțin după ora închiderii și nu am dorit să deranjez oamenii de la rugăciune.

Punta Europa Lighthouse

Poate ați crede că fiind de dimensiuni atât de mici, puteți vedea tot ce se poate din Gibraltar în câteva ore. Așa am crezut și eu, dar m-am înșelat enorm! Dacă la începutul zilei mă gândeam și la o vizită prin Cadiz la întoarcere, iată că se însera și nu văzusem tot din Gibraltar. Am văzut în timpul plimbării pe străzile orașului alte tunuri, monumente, memoriale, superbul port, casa guvernatorului, cu tunurile de la intrare (acoperite însă), Catedrala St.Mary, însă am ratat altele, precum Tunul 100-Ton Gun, cel mai puternic din regiune, ce poate arunca proiectile de peste o tonă, sau Shrine of Our Lady of Europa, fostă moschee datată în 1462, transformată în capelă.

moschee gibraltar Moscheea Ibrahim al-Ibrahilm

Am găsit în schimb un bar care era parcă scos dintre străduțele Londrei, inclusiv accentul britanic al angajaților, dar și al unora dintre clienți și nu am ratat ocazia de a mai bea o bere rece, care mergea perfect la temperaturile de afară.

Scurtă istorie a Gibraltarului:

inițial o insulă, se unește cu peninsula printr-un istm de nisip (în prezent frontiera cu Spania).

numit de către greci Muntele Calpe, era limita primilor navigatori ce veneau dinspre est, care nu se încumetau să meargă mai departe din cauza curenților

împreună cu Ceuta (de pe partea africană) forma poarta de intrare a Zeului Tyrian către Atlantic.

în anul 711 zona a fost ocupată de trupele lui Tarik Ben Zayed, liderul arab care a cucerit peninsula și a stabilit fortăreața „Gibel Tarik”, de la care derivă numele de Gibraltar

în 1160 califul Marocului, Abdul Memen a fondat pe stâncă o fortăreață, cu ziduri, moschei, canale de irigații etc. Noul oraș era proiectat pentru a proteja transporturile venite dinspre Africa spre ajutorul armatei musulmane aflate în război cu creștinii.

în 1309 Gibraltar a fost capturat de trupele spaniole ale lui Fernando IV.

în 1333 orașul ajunge din nou pe mâinile musulmanilor, când este ridicat turnul de astăzi, ruină a Castelului Maur

în 1462, după mai multe încercări, Ducele de Medina Sidonia reușește în final să cucerească Gibraltar

în 1502, datorită importanței sale strategice, Gibraltar este încorporat Regatului de Castilla.

în 1704, armata anglo-olandeză, condusă de amiralul Rocke, capturează Gibraltarul, care ajunge sub coroana britanică, lucru recunoscut prin Tratatul de la Utrecht (1713).

în anul 1726 are loc primul asediu spaniol

între 1779 și 1783 are loc așa numitul Mare Asediu, când peste 33.000 soldați spanioli au atacat garnizoana păzită de 7000 britanici, care s-au refugiat prin tunelurile din stâncă timp de trei ani. După independența Statelor Unite s-a stabilit și pacea între puteri.

un alt tip de asediu a urmat între 1969 și 1985, când Spania a închis granița, aducând un blocaj economic pentru Gibraltar

după 1726, mai mulți imigranți, în special din Portugalia, Genoa și Maroc, s-au stabilit aici alături de o mână de englezi.

în timpul Primului Război Mondial a servit drept bază pentru bunurile trupelor britanice, având un rol strategic mult mai important în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.