Toată lumea știe despre Casa Memorială a lui Ion Creangă de la Humulești, sau a lui Eminescu de la Ipotești, poate tocmai pentru faptul că acestea reprezintă principalul obiectiv turistic al localității. Însă câtă lume știe că în București se află casa memorială a unuia dintre cei mai iubiți scriitori români, Tudor Arghezi?

Weekend-ul acesta am rămas în București, după ceva timp în care m-a prins sfârșitul de săptămână numai prin afara capitalei. Și abia așteptam ocazia asta, să mai pot lua puțin la pas orașul. M-am gândit să încerc ceva de care auzisem curând, chiar dacă stau în București de 8 ani și chiar în zona asta de sud a orașului.

La 500-700m de Piața Sudului, de mallul care atrage mii de persoane zilnic, se află strada Mărțișor. Numele acesteia nu vine de la sărbătoarea ce anunță începutul primăverii, ci de la casa Mărțișor, botezată așa de proprietarul său, celebrul Tudor Arghezi.

Conacul Mărțișor

Născut în anul 1880 pe strada Țărani din București, sub numele de Ion Nae Theodorescu, avea să devină una dintre cele mai importante figuri din literatura românească. Și-a luat ulterior preudonimul de Tudor Arghezi și s-a mutat în afara orașului, pe Dealulu Piscului, cel mai înalt din București, chiar vizavi de Mănăstirea Văcărești.

În acest punct de intersecție a drumurilor „durerii” ce duceau către Cimitirul Bellu, către Închisoarea Văcărești și către abator, poetul și-a construit propriul paradis, locul său de inspirație, casa Mărțișor.

M-am urcat în mașină, am pus pe Waze adresa Mărțisor 26, iar în aproximativ 10 minute eram în fața unei alei lungi, înguste, care ducea către curtea poetului. Lângă poartă era o toacă, iar un afiș te îndemna să bați în toacă pentru a veni cineva să îți deschidă. Pentru mine nu a fost nevoie, pentru că paznicul era prin curte și m-a îndrumat către intrare. Am bătut la ușă iar două femei m-au primit în holul casei, unde era și casa de bilete.

Mărțișor, văzut printre gutui

Am lăsat banii și buletinul uneia dintre doamne, iar cea de-a doua a mers alături de mine în explorarea casei. Doar etajul este deschis vizitatorilor, iar camerele, mobilierul, exponatele nu ies cu nimic în evidență, însă merită o incursiune de câteva minute prin universul lui Arghezi.

După ce am urcat scările din lemn, vopsite în roșu (culorile alb și roșu sunt cele mai întâlnite, precum la un mărțișor), am ajuns în dreptul biroului poetului. Din păcate nu avem nicăieri informații despre fiecare încăpere în parte, nici măcar un indicator care să specifice în ce cameră ne aflăm. Iar doamna care te însoțește este mai mult drept escortă, decât să te ajute cu informații.

Am înțeles că din păcate nu sunt foarte mulți vizitatori, mai ales în perioada de vară. În principal vin grupuri de elevi, însoțiți de profesorii lor. Pe durata vizitei mele am mai văzut doar un cuplu prin curtea conacului, probabil doar își terminaseră vizita în interior când am ajuns.

Biroul de lucru al lui Tudor Arghezi

În „camera de reverie” așa cum Arghezi a numit-o, putem vedea biroul, obiecte personale ale acestuia, printre care celebrul său baston, instrumente de scris, biblioteca și fotografii personale. Pe o foaie, încadrată de o ramă, apar ultimele versuri ale poetului, scrise cu două zile înainte de moarte, parcă prevestindu-și sfârșitul: „Mă chemi din depărtare și te-ascult,/ N-am să te las pierduto, să mă aștepți prea mult…” Tudor. Aceste versuri erau adresate soției Paraschiva, decedată cu ceva timp în urmă.

Urmează „camera cu medalii”, unde găsim alte fotografii personale, printre ele și poze cu pisicile și câinii care au trăit de-a lungul vremii, pe domeniu, Arghezi și familia acestuia fiind mari iubitori de animale. Bineînțeles, găsim numeroase medalii și decorațiuni primite de poet, atât de la Regele Carol al II-lea, cât și din partea regimului comunist. Cea mai importantă destincție este Gottfried von Herder, obținută în 1965.

Dormitorul soților Arghezi

„Dormitorul” soților Arghezi cuprinde mobilier specific. Vedem mai multe obiecte aparținând Paraschivei, două umbrele japoneze din hârtie și trei păpuși, toate realizate la comandă.

„Sufrageria” este mobilată cu piese Biedermayer, iar în vechea „cameră de baie” vedem o machetă a conacului, dar și obiecte precum fiare de călcat sau măști de gaze.

„Veranda” prezintă un birou de nuc, frumos sculptat și acoperit cu piele neagră. Alături vedem un magnetofon rusesc, cumpărat de Arghezi în 1956 de la Moscova. Obiecte de gospodărie, precum furca de torc, storcătorul de rufe și butoiașul de țuică întregesc spațiul camerei.

„Camera cu jucării” include mobilierul specific copiilor, dar și jucăriile acestora. Tăblițele cu pătrățele și linii, pe care cei doi copii ai cuplului, Mitzura și Barutzu, au învățat să scrie.

Camera cu jucării

Ultima cameră, numită „laboratorul”, este denumită așa datorită obiceiului lui Arghezi de a-și prepara singur esențele de brad și trandafir, pentru apa de colonie. Într-o vitrină sunt mai multe obiecte personale ale scriitorului, iar pe pereți câteva desene în peniță realizate de Mitzura Arghezi.

Am revenit în curtea conacului, teren de aproximativ 2ha, cumpărat de Arghezi în 1926, unde după 12 ani de trudă termină de construit casa ce însumează 18 camere plus dependințe. La sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial, Arghezi a fost cenzurat de regimul comunist, fiind expus din programa școlară. În anii de cumpănă ce au urmat, poetul putea fi văzut în fața porții, la o tarabă improvizată, unde își vindea cireșele crescute în propria livadă.

După cum aminteam puțin mai devreme, familia Arghezi era mare iubitoare de animale, iar unul dintre căței a primit și o poezie, devenind astfel unul dintre cei mai celebri câini ai copilăriei românilor. Povestea lui Zdreanță -„cel cu ochii de faianță”, începe într-o vară, când stăpânul său l-a găsit încâlcit cu buruieni, arâtând asemeni unui clovn. Câinele avea să moară de bătrânețe și se zice că până să își piardă simțurile de tot, încă mai recunoștea sunetul motorului vechiului Chevrolet al stăpânului.

Astazi, în curtea conacului, există un coteț pe care stă scris numele lui Zdreanță, iar alături vedem locul de veci al iubitului patruped. În partea opusă a curții găsim și mormintele lui Tudor și Paraschiva Arghezi, iar alături a fost montată foarte recent o cruce identică cu a părinților, pentru Mitzura.

Zdreanță, cel cu ochii de faianță

În curte se află și o clădire anexă, numită Potigraful Mărțișor, construit între 1935-1937, devenind locul în care lua naștere celebra revistă „Bilete de papagal”. Pe pereții interiori putem vedea exemplare din revistă, dar și reclame, unde putem vedea numele unor celebri colaboratori, precum: Otilia Cazimir, G.Ibrăileanu, M.Sadoveanu, G.Topârceanu. Alte afișe fac reclamă pentru piesele de teatru scrise de Arghezi și jucate pe scena Teatrului Național, piese precum „1906” și „Seringa”.

Potigraful Mărțișor

Mare parte dintre operele sale au fost scrise aici, Mărțișorul fiind una dintre principalele surse de inspirație pentru Arghezi. Aici au apărut „Cuvintre potrivite”, „Flori de mucigai”, „Cimitirul Buna-Vestire”etc.

”MĂRȚIȘORUL e patria literaturii mele. De acolo au ieșit CUVINTELE POTRIVITE și toate scrierile adunate acuma într-o mulțime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie…Pentru mine, Mărțișorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala și mi-a înviat oarecum condeiul”, afirma Tudor Arghezi.

Reclamă „Bilete de papagal”

Începând cu anul 1974 Mărțișor devine casă memorială, conform dorinței scriitorului, rămasă în testament.

Tarif intrare: 4 lei/adult, 2 lei/elevi, studenți, militari, grupuri organizate

taxa foto/video: 15 lei

 

Program vizitare Casa Memorială „ Tudor Arghezi” : 1 martie – 30 octombrie:  marți – duminică   10:00 – 18:00

1 noiembrie – 28 februarie: marți – duminică 09:00 – 17:00

• ÎNCHIS ÎN ZILELE DE LUNI

Adresa: Str. Mărțișorului, nr.26.

Locul de veci Paraschiva și Tudor Arghezi