Toată lumea știe despre Casa Memorială a lui Ion Creangă de la Humulești, sau a lui Eminescu de la Ipotești, poate tocmai pentru faptul că acestea reprezintă principalul obiectiv turistic al localității. Însă câtă lume știe că în București se află casa memorială a unuia dintre cei mai iubiți scriitori români, Tudor Arghezi?

Weekend-ul acesta am rămas în București, după ceva timp în care m-a prins sfârșitul de săptămână numai prin afara capitalei. Și abia așteptam ocazia asta, să mai pot lua puțin la pas orașul. M-am gândit să încerc ceva de care auzisem curând, chiar dacă stau în București de 8 ani și chiar în zona asta de sud a orașului.

La 500-700m de Piața Sudului, de mallul care atrage mii de persoane zilnic, se află strada Mărțișor. Numele acesteia nu vine de la sărbătoarea ce anunță începutul primăverii, ci de la casa Mărțișor, botezată așa de proprietarul său, celebrul Tudor Arghezi.

Conacul Mărțișor

Născut în anul 1880 pe strada Țărani din București, sub numele de Ion Nae Theodorescu, avea să devină una dintre cele mai importante figuri din literatura românească. Și-a luat ulterior preudonimul de Tudor Arghezi și s-a mutat în afara orașului, pe Dealulu Piscului, cel mai înalt din București, chiar vizavi de Mănăstirea Văcărești.

În acest punct de intersecție a drumurilor „durerii” ce duceau către Cimitirul Bellu, către Închisoarea Văcărești și către abator, poetul și-a construit propriul paradis, locul său de inspirație, casa Mărțișor.

M-am urcat în mașină, am pus pe Waze adresa Mărțisor 26, iar în aproximativ 10 minute eram în fața unei alei lungi, înguste, care ducea către curtea poetului. Lângă poartă era o toacă, iar un afiș te îndemna să bați în toacă pentru a veni cineva să îți deschidă. Pentru mine nu a fost nevoie, pentru că paznicul era prin curte și m-a îndrumat către intrare. Am bătut la ușă iar două femei m-au primit în holul casei, unde era și casa de bilete.

Mărțișor, văzut printre gutui

Am lăsat banii și buletinul uneia dintre doamne, iar cea de-a doua a mers alături de mine în explorarea casei. Doar etajul este deschis vizitatorilor, iar camerele, mobilierul, exponatele nu ies cu nimic în evidență, însă merită o incursiune de câteva minute prin universul lui Arghezi.

Cine a fost Tudor Arghezi? O viață ca un roman

Tudor Arghezi — al cărui nume real era Ion Nae Theodorescu — s-a născut pe 21 mai 1880 la București, într-o familie cu rădăcini în Cărbunești, județul Gorj. Și-a ales pseudonimul după denumirea latină a râului Argeș — Argesis —, un gest care spune deja ceva despre cât de mult conta pentru el rădăcina cuvântului.

Viața lui nu a fost liniară. La 11 ani era nevoit să se întrețină singur, dând meditații. La 19 ani, iubita îi moare subit, iar durerea îl împinge spre Mănăstirea Cernica, unde intră în monahism sub numele de Iosif. Rămâne cu sufletul la haina monahală — dovadă că arhitectura casei Mărțișor va purta, mai târziu, accente vădit monahale, cu două turnulețe pe acoperiș care semănau cu o cruce. Dar însuși Arghezi spunea că nu a reușit niciodată să renunțe complet la această perioadă: „A rămas cu sufletul și cu amintirea la haina monahală.”

O relație cu profesoara Constanța Zissu, din care se va naște fiul său nelegitim Eliazar Lotar (cunoscut în Franța ca Eli Lotar, un fotograf și actor apreciat), îl face să renunțe la monahism și să plece la Paris. Urmează ani de pribegie — Freiburg, Geneva, unde lucrează ca ceasornicar — înainte de a se întoarce în țară în 1910. Tot în această perioadă adoptă definitiv pseudonimul Arghezi și începe să publice pamflete și articole polemice, o meserie pe care o va practica mai mult decât i-ar fi convenit autorităților de-a lungul vieții.

În 1916 se căsătorește cu Paraschiva Burda, femeia pe care o va considera, cu propria-i expresie, „soție, soră și prietenă de-o viață”. Împreună vor avea doi copii — Mitzura și Băruțu. Primul volum de poezii, Cuvinte potrivite, îi apare abia în 1927, la 47 de ani — un debut fulminant, de la care criticii literari au vorbit despre „un nou Eminescu”.

Au urmat Flori de mucigai, Cartea cu jucării, Tablete din Țara de Kuty, romane, pamflete, poezii pentru copii. În 1965, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Se stinge pe 14 iulie 1967, la câteva săptămâni după ce își pierduse soția, scriind ultimele versuri în biroul său de la Mărțișor.

După ce am urcat scările din lemn, vopsite în roșu (culorile alb și roșu sunt cele mai întâlnite, precum la un mărțișor), am ajuns în dreptul biroului poetului. Din păcate nu avem nicăieri informații despre fiecare încăpere în parte, nici măcar un indicator care să specifice în ce cameră ne aflăm. Iar doamna care te însoțește este mai mult drept escortă, decât să te ajute cu informații.

Am înțeles că din păcate nu sunt foarte mulți vizitatori, mai ales în perioada de vară. În principal vin grupuri de elevi, însoțiți de profesorii lor. Pe durata vizitei mele am mai văzut doar un cuplu prin curtea conacului, probabil doar își terminaseră vizita în interior când am ajuns.

Biroul de lucru al lui Tudor Arghezi

Povestea casei Mărțișor — un paradis construit față-n față cu închisoarea

Povestea casei Mărțișor nu poate fi înțeleasă fără a cunoaște contextul în care s-a născut. În 1918–1919, Arghezi este închis la Penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare pentru articolele scrise în favoarea neutralității României în Primul Război Mondial. Din celula lui, poetul privea un teren viran de pe dealul Mărțișorului. Și-a spus că, dacă va ieși liber, va cumpăra acel pământ și va construi acolo o casă — suficient de aproape de închisoare încât soția să poată veni cu mâncare caldă, dacă s-ar fi întâmplat să fie din nou arestat.

Proiect realizat întocmai: în 1926, Arghezi achiziționează un teren de 17.250 mp pe dealul Mărțișorului, în imediata vecinătate a Penitenciarului Văcărești. Zona era o mahala fără apă curentă și fără electricitate. Dar Arghezi plantează pomi fructiferi și viță de vie, începe construcția casei și — printr-o influență neașteptată — convinge primarul Capitalei să extindă utilitățile și rețeaua de tramvai până în zonă. Practic, a civilizat cartierul.

Construcția durează 12 ani. Familia se mută în casă în 1930, când aceasta avea doar două camere. Casa în forma de azi — cu 18 camere și mai multe dependințe (garaj, magazii, tipografie) — este finalizată abia în 1942. Arhitectura este deliberat monahală: albul și roșul dominant amintesc de un mărțișor, iar cele două turnulețe de pe acoperiș dau siluetei casei contururi de mică mănăstire, o trimitere nostalgică la anii de noviciat de la Cernica. Zona casei este amplasată, nu întâmplător, similar cu fosta Mănăstire Văcărești — o paralelă pe care Arghezi însuși o savura.

Numele casei — și ulterior al întregii străzi — vine de la poet: Arghezi a vrut să lege locul de simbolul popular al mărțișorului, de primăvară și de speranță. Este unul dintre rarele cazuri în care un scriitor a dat numele unei întregi zone din București.

Conform dorinței testamentare a lui Arghezi, casa a fost transformată în casă memorială pe 20 mai 1974. A intrat ulterior în administrarea Muzeului Național al Literaturii Române, iar din 2024 face parte din patrimoniul Muzeului Municipiului București. În decembrie 2024 s-au împlinit 50 de ani de la deschiderea casei memoriale, aniversare sărbătorită cu o săptămână de evenimente și acces gratuit.

Dormitorul soților Arghezi

Ce poți vedea la Casa Mărțișor — detalii despre interior și curte

Casa are parter, etaj și dependințe, din care vizitatorilor le este accesibil în principal etajul. Clădirea a fost proiectată de arhitectul George Matei Cantacuzino și ridicată cu sprijinul unui constructor suedez pe nume Jahanes — pereții sunt făcuți dintr-un mortar neobișnuit de ciment și paie de bambus. Interiorul păstrează mobilierul original și un număr impresionant de obiecte personale ale familiei, iar atmosfera este atât de bine conservată încât ai impresia că stăpânii tocmai au ieșit puțin cu treburi.

Scara și holul — Prima impresie vine chiar de la intrare: scara din lemn care leagă parterul de etaj este vopsită în roșu, iar pereții sunt albi. Culorile nu sunt întâmplătoare — roșu și alb, ca un mărțișor. Aceeași simbolistică apare și pe tăbliile paturilor din interior, sculptate cu firele tradiționale de mărțișor.

Camera de reverie — inima casei și locul în care Arghezi petrecea cel mai mult timp. Biroul poetului stă neatins: stiloul, călimara și ochelarii sunt așezate exact cum le-a lăsat. Pe un pat de fier din aceeași cameră, Arghezi obișnuia să scrie noaptea, citind a doua zi familia ceea ce crease.

Biblioteca adăpostește peste 7.000 de volume, printre care un Noul Testament scris în greacă și latină, una dintre cele mai prețioase cărți din colecție. Pe perete, înrămate, se văd ultimele versuri scrise de poet cu două zile înainte de moarte, adresate soției Paraschiva.

Pe același birou se află și celebrul baston al poetului. Tot în cameră sunt expuse lucrări de artă ale prietenilor pictori ai lui Arghezi: un peisaj de Francisc Șirato, portrete realizate de R. Maniu, un alt peisaj semnat de Nicolae Dărăscu, precum și un bust al scriitorului realizat de sculptorul Oscar Han — primul scriitor român distins cu o astfel de onoare.

Camera cu medalii — alăturată camerei de reverie, această cameră reunește fotografii personale — inclusiv poze cu pisicile și câinii care au locuit la Mărțișor de-a lungul anilor — alături de medalii și decorațiuni primite de poet atât de la Regele Carol al II-lea, cât și din partea regimului comunist, o ironie a destinului pe care casa o poartă fără comentarii.

Dormitorul soților Arghezi — mobilat cu piese de epocă, camera păstrează mai ales obiecte ale Paraschivei: două umbrele japoneze din hârtie și trei păpuși realizate la comandă, mărturii ale delicateții lumii interioare a soției poetului.

Sufrageria — mobilată cu piese Biedermeyer, austere și elegante, sugerând gustul pentru simplitate al familiei.

Camera-laborator — fosta cameră de baie reconvertită în spațiu de lucru — ascunde una dintre surprizele vizitei: un aparat de radio Atwater Kent, procurat de Arghezi în 1927, o adevărată relicvă a radiofoniei românești.

Tot aici pot fi văzute o machetă a conacului, medalii cu efigia scriitorului, obiecte de aparatură personală și — mai puțin de așteptat — măști de gaze și fiare de călcat, obiecte care vorbesc despre anii de război petrecuți la Mărțișor.

Veranda — un spațiu intim, dominat de un birou de nuc sculptat și acoperit cu piele neagră. Alături, un magnetofon rusesc cumpărat de Arghezi în 1956 de la Moscova, pe care poetul se înregistra recitând. Completează tabloul obiecte de gospodărie autentice: o furcă de torc, un storcător de rufe și un butoiaș de țuică — amintiri ale traiului simplu, aproape țărănesc, pe care familia Arghezi și-l asumase la Mărțișor.

Camera copiilor — poate cea mai caldă cameră din casă. Mobilier de epocă pentru copii, jucării ale lui Mitzura și Băruțu și, cel mai emoționant, tăblițele cu pătrățele și linii pe care cei doi copii ai poetului au învățat să scrie. O fereastră mică spre copilăria unei familii celebre.

---

Tipografia „Biletelor de papagal”

O clădire separată în curtea casei, ridicată între 1935 și 1937, adăpostește una dintre cele mai interesante expoziții de la Mărțișor. Aici Arghezi a lucrat alături de fiul său Băruțu, visând să-și publice întreaga operă cu mâna lui — ca meșter tipograf brevetat, calificare de care era extrem de mândru.

Tipografia dispunea de o mașină plană nr. 12, un Boston, un tighel și o mașină de tăiat hârtie. Din toată opera planificată, o singură carte a ieșit de sub teascurile de la Mărțișor: Drumul cu povești. În 1948, utilajele au fost confiscate de regimul comunist.

Astăzi spațiul găzduiește o expoziție permanentă cu volume, documente, reviste și imagini din istoria familiei, brevetul de meșter tipograf al lui Arghezi expus în copie și numere originale din Bilete de papagal. Aici poate fi vizionat și filmul documentar „Prisaca” (1956), realizat de Paul Anghel, disponibil cu subtitrare în engleză.

Pe pereții interiori putem vedea exemplare din revistă, dar și reclame, unde putem vedea numele unor celebri colaboratori, precum: Otilia Cazimir, G.Ibrăileanu, M.Sadoveanu, G.Topârceanu. Alte afișe fac reclamă pentru piesele de teatru scrise de Arghezi și jucate pe scena Teatrului Național, piese precum „1906” și „Seringa”.

---

Curtea, livada și capelă

Cele aproape două hectare de curte sunt, pentru mulți vizitatori, cea mai memorabilă parte a experienței. Livada de cireși și vișini — plantată chiar de Arghezi în 1926, dintr-o mahala fără apă și fără electricitate — creează o oază de liniște greu de imaginat la câteva sute de metri de Piața Sudului. Aceiași cireși care l-au hrănit pe poet în anii de interdicție comunistă înfloresc și astăzi primăvara, transformând curtea într-un decor feeric.

În curtea casei se află capela familiei, construită de Arghezi însuși, cu un stil simplu, monahal. Aici sunt înmormântați poetul, soția Paraschiva și fiica lor Mitzura — custodele devotat al casei memoriale timp de peste patru decenii. Un detaliu care nu lasă pe nimeni indiferent: alături de mormintele familiei se află și mormântul câinelui Zdreanță, cel „cu ochii de faianță”, cel care a intrat în manualele școlare și în inimile a generații întregi de copii români.

Camera cu jucării

Legende și povești din jurul casei Mărțișor

Casa construită față-n față cu temniță. Una dintre legendele locului — confirmate de altfel de sursele istorice — este că Arghezi a ales terenul tocmai din fereastra celulei sale de la Văcărești. A vrut să trăiască în fața fricii sale, domesticind-o. Să-și construiască paradisul la picioarele fostei sale închisori. Este un gest literar în sine, demn de paginile romanelor lui.

Cireșele vândute la poartă. După 1948, regimul comunist îl elimină pe Arghezi din programa școlară și îi confiscă tipografia. Poetul, în vârstă de aproape 70 de ani, supraviețuiește împreună cu familia vânzând cireșele din livada casei — la o tarabă improvizată în fața porții. Aceeași livadă pe care o plantase cu optimism în 1926, în mahala, ajunge să-l hrănească literalmente în cei mai grei ani ai vieții lui.

Ultimele versuri. Pe 12 iulie 1967, la câteva săptămâni după moartea soției Paraschiva, Arghezi scrie ultimele versuri din viața lui, înrămate astăzi pe biroul din camera de reverie:

„Mă chemi din depărtare și te ascult,
N-am să te fac, pierduto, să mă aștepți prea mult.”

Două zile mai târziu, pe 14 iulie 1967, la ora 22:30, se stinge. Este înmormântat în grădina casei, alături de soție, cu funeralii naționale.

După cum aminteam puțin mai devreme, familia Arghezi era mare iubitoare de animale, iar unul dintre căței a primit și o poezie, devenind astfel unul dintre cei mai celebri câini ai copilăriei românilor. Povestea lui Zdreanță -„cel cu ochii de faianță”, începe într-o vară, când stăpânul său l-a găsit încâlcit cu buruieni, arâtând asemeni unui clovn. Câinele avea să moară de bătrânețe și se zice că până să își piardă simțurile de tot, încă mai recunoștea sunetul motorului vechiului Chevrolet al stăpânului.

Astazi, în curtea conacului, există un coteț pe care stă scris numele lui Zdreanță, iar alături vedem locul de veci al iubitului patruped. În partea opusă a curții găsim și mormintele lui Tudor și Paraschiva Arghezi, iar alături a fost montată foarte recent o cruce identică cu a părinților, pentru Mitzura.

Zdreanță, cel cu ochii de faianță

Potigraful Mărțișor

Mare parte dintre operele sale au fost scrise aici, Mărțișorul fiind una dintre principalele surse de inspirație pentru Arghezi. Aici au apărut „Cuvintre potrivite”, „Flori de mucigai”, „Cimitirul Buna-Vestire”etc.

”MĂRȚIȘORUL e patria literaturii mele. De acolo au ieșit CUVINTELE POTRIVITE și toate scrierile adunate acuma într-o mulțime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie…Pentru mine, Mărțișorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala și mi-a înviat oarecum condeiul”, afirma Tudor Arghezi.

Reclamă „Bilete de papagal”

Începând cu anul 1974 Mărțișor devine casă memorială, conform dorinței scriitorului, rămasă în testament.

🆕 Program vizită și tarife 2026

Adresă: Strada Mărțișor nr. 26, Sector 4, București

Program:

• 1 martie – 31 octombrie: marți – duminică, 10:00 – 18:00
• 1 noiembrie – 28 februarie: marți – duminică, 09:00 – 17:00
• Luni: închis

Tarife intrare (2026):

• Adult: 19 lei
• Elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități ușoare/medii: 9 lei
• Copii sub 7 ani, persoane cu handicap grav și însoțitorii acestora: gratuit

Verificați tarifele actualizate pe site-ul oficial mnlr.ro sau Muzeul Municipiului București, deoarece din 2024 casa a trecut în administrarea MMB.

Transport public: Din zona Piața Sudului, cu tramvaiele 9, 11 și 17, autobuzele 312, 313 și 781 sau troleibuzele 73, 74 și 76.

Durata vizitei: 1 – 2 ore (casă + tipografie + livadă + capelă).

Ateliere educaționale pentru copii: Casa organizează periodic ateliere dedicate școlarilor și preșcolarilor, inclusiv programe tematice precum „Acasă la Tudor Arghezi” și „Puzzle cu amintiri”. Recomand să verificați programul pe pagina de Facebook a casei înainte de vizită.

Întrebări frecvente (FAQ)

Cât durează vizita la Casa Memorială Tudor Arghezi?
Între 1 și 2 ore, suficient pentru a vizita etajul casei, tipografia, livada și capela. Dacă participați și la un atelier sau eveniment cultural, alocați mai mult timp.

Se poate fotografia în interior?
Fotografierea este de obicei permisă, dar pot exista restricții privind blițul sau trepiedul. Verificați la intrare. O taxă foto separată poate fi solicitată.

Este casa accesibilă pentru persoane cu dizabilități?
Parțial — clădirea este veche și nu a fost complet adaptată. Curtea, livada și tipografia sunt mai ușor accesibile. Recomandăm să contactați muzeul în prealabil pentru detalii.

Există ghidaj?
Da, un muzeograf însoțește grupurile sau vizitatorii individuali. Ghidajul poate fi solicitat la intrare (tarif separat, verificat la fața locului).

Pot combina vizita cu alte case memoriale?
Absolut. Casa Memorială George Bacovia din Berceni se află la aproximativ 20 de minute de mers pe jos — o combinație excelentă pentru o zi dedicată patrimoniului literar al Capitalei.

Casa este deschisă în zilele de sărbătoare?
Programul poate varia în perioadele de sărbătoare. Verificați pe pagina oficială sau contactați muzeul înainte de a pleca la drum.

Câți ani a locuit Arghezi la Mărțișor?
Din 1930 până în 1967 — aproape 37 de ani, toată maturitatea și bătrânețea sa creatoare.

Poate vrei să citești și tu…

Dacă ți-a plăcut vizita la Mărțișor și vrei să explorezi și alte case memoriale din București și din România, pe blog găsești mai multe ghiduri dedicate:

• 🖊️ Casa Memorială George și Agatha Bacovia – București — la 20 de minute de Mărțișor, o altă lume literară
• 🎨 Casa Memorială Theodor Aman – București — reședința pictorului și primul muzeu de artă din România
• 🖼️ Casa Memorială Theodor Pallady – București — atmosfera intimă a marelui colorist român
• 🏛️ Muzeul Severeanu – București — o colecție de artă și obiecte rare ascunsă în inima Capitalei
• 📚 Casa Memorială Ion Creangă – Humulești — acolo unde s-au născut Amintirile din copilărie