
Una dintre cele mai frumoase plaje din lume, ÎNCHISĂ de autoritățile thailandeze!
Maya Bay, de pe insula thailandeză Koh Phi Phi, este fără îndoială una dintre cele mai frumoase plaje din lume, fiind asaltată zilnic de mii de turiști, chiar și în extrasezon. Aceasta a devenit celebră în anul 2000, când a apărut în pelicula The Beach (Plaja), cu Leonardo DiCaprio în rol principal.
Însă beneficiile aduse de numărul mare de turiști aduc însă și o serie de dezavantaje, precum degradarea mediului înconjurător și pericolul de dispariție al unor ecosisteme. Din acest motiv autoritățile din Thailanda au decis închiderea temporară a plajei, se pare că pentru un interval de patru luni, începând cu luna iunie. Oficialii au luat această decizie pentru a încerca oprirea deteriorării mediului, provocată de turismul excesiv și pentru a se permite refacerea recifului de corali și a vieții marine.
Dacă majoritatea parcurilor marine din Thailanda sunt închise anual în extrasezon, perioada mai-octombrie, ce coincide cu sezonul ploios, plaja Maya Bay a rămas până acum deschisă, din cauza cererii turistice.
„Insulele au ecosisteme foarte fragile care pur şi simplu nu pot suporta atât de mulţi oameni, poluarea de la bărci şi de la hotelurile de pe malul mării. Uneori, închiderea completă este singura modalitate de vindecare a naturii“, a declarat pentru Reuters Thon Thamrongnawasawat, expert marin.
Se pare că peste trei sferturi din recifele de corali din Thailanda au fost afectate de schimbările climatice și de turismul în masă, plaja Maya Bay fiind vizitată zilnic de aproximativ 5000 de persoane. Departamentul pentru Parcuri Naţionale şi Natură Sălbatică din Thailanda va stabili o limită zilnică de 2.000 de turişti atunci când Plaja Maya va fi redeschisă, iar barcile nu vor mai avea voie să ancoreze în zonă.
Insulele de vis ale Thailandei, împreună cu viața de noapte, stilul de viață diferit, dar și capitala Bangkok, au atras anul trecut peste 33 milioane de vizitatori, poziționând Thailanda pe locul 9 în topul țărilor cu cei mai mulți turiști.
Dacă informațiile v-au fost utile nu uitați să ne ajutați cu un like și un share! Pentru mai multe informații, idei de călătorie și ultimele știri din turism abonați-vă la newsletter și urmăriți pagina de Facebook!