Sus
  >  Home   >  Singapore – startul aventurii prin Orașul Leului (Partea II)
singapore

După o lungă călătorie, începută de pe Otopeni joi dimineața, continuată cu o escală de 10 ore prin Amsterdam și urmată de un zbor de 12 ore cu KLM, în sfârșit ajungeam în Singapore, vineri pe la ora 16:00 (Singapore are fusul orar cu 6 ore înaintea României).

După zbor de 12 ore..

Am rămas cu gura căscată din primele clipe, pe aeroport, chiar dacă am petrecut foarte puțin timp prin el. Suficient însă cât să observ adevărate minunății: o cascadă interioară și câteva grădini superbe. În plus, în ciuda mărimii sale, ne-a fost extrem de ușor să ne ghidăm între terminale și mai apoi spre MRT, fiind mult mai bine pus la punct chiar decât Schipholul din Amsterdam, de pe care decolasem și care este unul dintre cele mai bune aeroporturi din lume.

Pentru a ajunge la Hotel 81 Rochor, a fost nevoie să schimbăm de două ori metroul, însă nici acest lucru nu a fost deloc dificil. Încă din momentul în care cumperi cartela trebuie să selectezi stația la care vrei să ajungi, iar tariful se calculează automat. În plus primești toate informațiile necesare pentru rută, iar dacă ai nevoie de ajutor suplimentar există în fiecare stație puncte de informare. Și la fiecare ieșire din stația de metrou sunt indicate mai multe puncte principale (străzi, hoteluri, mall-uri, piețe), pentru a te ajuta să ieși pe partea corectă.

Ajunși la camera de hotel, una mică, modestă, însă foarte curată și cel mai important aproape de metrou, am zăbovit câteva minute după care am pornit la pas către Little India, aflată cam la 10-15 minute de mers pe jos. Cartierul indienilor din Singapore s-a dovedit a fi o adevărată nebunie. Problema este că nu știu dacă este așa tot timpul, ori a fost din cauza sărbătorii pe care o prinsesem și din pricina căreia se împodobiseră străzile cu mii de luminițe.

Când am intrat în piață parcă m-am teleportat direct în India, așa cum mi-o imaginam, pierzând și ultimele picături de energie pe care le mai aveam. Zeci de tarabe și mii de indieni, au făcut să parcurgem 100metri în peste 20 minute. Pur și simplu te călcai pe picioare, iar toată această îngrămădeală, cumulată cu temperatura și umiditatea ridicată, te leșina. Însă am continuat plimbarea în căutarea unui adaptor de priză, întrucât acolo se folosesc prize cu 3 găuri, iar încărcătoarele noastre erau inutile în acest caz. Nici hotelul nu a avut un adaptor să ne împrumute, deci n-am avut de ales.

Little India

Nu recomand neapărat să vă aduceți din țară adaptor de priză cu 3 pini deoarece există riscul să nu fie mărimea corectă. De exemplu adaptorul cumpărat din Singapore a fost prea mare pentru prizele din Thailanda, unde a trebuit să cumpărăm altul.

După ce am reușit să ne desprindem din piață am ajuns la un templu hindus, în plină ceremonie. Nu am putut să privesc doar din exterior, așa că m-am descălțat, m-am spălat pe picioare și am intrat pentru câteva minute să îmi fac o idee despre ritualurile locale și despre cum este decorat un astfel de templu în interior. Evident, fiind ceva cu totul nou mi s-a părut puțin dubios modul în care se manifestă credincioșii, dar bănuiesc că la fel de dubioși suntem și noi pentru ei.

A urmat apoi căutarea unui Hawker Centre, însă cum nu făcusem vreo cercetare pe această zonă și nici internet nu aveam, a trebuit să ne mulțumim în cele din urmă cu ce găsim. Evident, un restaurant cu specific indian unde mi-am început periplul cu orez și cu un fel de lipie cu usturoi senzațională (numită Naan). Îți cam piere însă orice poftă de mâncare când îi vezi pe localnici cum își mănâncă orezul direct cu mâinile, dar și aici este vorba de diferențele de cultură pe care ești nevoit să le accepți.

Dacă tot am reușit să ieșim întregi din cartierul indian, ajungând fără să vrem neapărat și prin cartierul arab, vecin, am zis să nu renunțăm la seară și chiar să o imbunătățim. Așa că am luat metroul către zona centrală pentru a vedea adevăratul Singapore și simbolurile acestuia, pe înserat: Super Tree Grove, hotelul Marina Bay Sands și Merlion.

Super Tree Grove

La Super Tree Grove am mai revenit și în următoarea zi, deci o las pe mai târziu și o să încerc să descriu în cuvinte primele momente în care am văzut Marina Bay Sands.

Ieșind de la metrou, în direcția Gardens by The Bay, unde se află și Super Tree Grove, ne-am întors și în fața noastră se afla simbolul numărul 1 al Singapore, mărețul Marina Bay Sands, poate cel mai impunător hotel din lume! Nu am văzut încă Burj Al Arab, dar este greu de crezut că poate depăși senzația pe care am avut-o în acel moment.

Pe acea pasarelă ne simțeam într-o altă lume: în spatele nostru era cel mai scump resort din lume, în față aveam Super Tree Grove, care luminau în zeci de culori, în dreapta zăream Singapore Flyer, asemănător London Eye, unul dintre cele mai mari roți de observare din lume, cu o înălțime de 165m. Să nu mai pomenim de zecile de zgârie-nori care ne înconjurau.

Perfect view in Singapore

Despre Marina Bay Sands sunt foarte multe de spus, totul fiind la superlativ! Inaugurat în anul 2010, după o investiție totală de peste 5,5 miliarde dolari, devenind astfel a 4-a cea mai scumpă clădire din lume, include 2561 camere de hotel, un centru de expoziție de 120.000mp, un mall uriaș, un muzeu, 2 teatre, mai multe restaurante, unul dintre cele mai mari cazinouri din lume, un SkyPark și celebra piscină infinity de 150m.

O noapte de cazare la acest hotel începe de la 400eur/noapte, însă cel mai probabil este la o cameră la nivel inferior, fără view. Însă măcar oferă posibilitatea de a intra la piscină, pentru că aceasta este disponibilă doar oaspeților hotelului.
Toată lumea are însă varianta de a ajunge la SkyPark, la Observation Deck pentru o panoramă asupra orașului de la etajul 57. Tariful este însă de 23$S pentru cei care nu sunt cazați la hotel. O variantă mai bună este să mergeți la unul dintre barurile aflate la nivelurile superioare, de unde puteți avea aceeași priveliște, iar de banii plătiți profitați de o băutură.

Cum se ajunge la Marina Bay Sands: stația MRT Bayfront

Marina Bay Sands

După Gardens by The Bay și Marina Bay Sands am luat-o la pas către un alt simbol al orașului – Merlion. Utilizat pentru prima dată drept logo al Ministerului Turismului, inspirat din mai multe tradiții artistice locale. Între timp creatura cu cap de leu și corp de pește a devenit o mascotă și personificarea statului Singapore. Corpul peștelui reprezintă originea de sat pescăresc, în timp ce capul de leu amintește de numele original al orașului – Singapura, însemnând „orașul leului”. Asta în condițiile în care pe aici nu au trăit niciodată leii.

Un alt fapt interesant este că Merlion e femelă, iar statuia originală a fost inaugurată în 1972, măsurând 8,6 metri înălțime și cântărind 70 tone. Momentan este amplasată în Parcul Merlion, pe partea opusă de Marina Bay Sands. Pe lângă statuia originală mai există alte 4 Merlion, una de doar 2 metri înălțime aflată la doar câțiva metri distanță de „vedetă”, iar cea mai înaltă replică, de 37m, se află în Sentosa Merlion Shop.

Cum se ajunge la Merlion: stația MRT Raffles Place, ieșirea H – Fullerton Rd.

După toată această plimbare, bănuind că MRT s-a închis, am urmat Google Maps (care mergea și fără internet) pentru a ajunge la hotel. Deși erau decât 3 stații de metrou, pe jos nu a fost atât de simplu de parcurs distanța, mai ales dacă ești obosit. Totuși în cele 40-50 minute am reușit să vedem mai mult decât zona centrală, hoinărind printre zgârie-nori, cluburi și numeroase pasarele și pasaje (pentru că trecerile clasice de pieton sunt foarte rare, acest lucru ajutând enorm traficul rutier).

singapore
Merlion și Marina Bay Sands

postați un comentariu

sixteen + 18 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.