Am vizitat în ultimii 10-11 ani mai multe mănăstiri decât mulți pelerini. Din cele mai importante nu prea am ratat, iar din acest motiv nu credeam să mai fiu impresionat de vreuna. Mai ales de o mănăstire de care nu mai auzisem, până la această plimbare – Mănăstirea Crasna.

Noi aveam în minte un picnic scurt în zona Cheia – Muntele Roșu. Ce am reușit să vizităm pe lângă a fost un bonus, anume Mănăstirile Cheia, Suzana și Zamfira, cât și Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Dar cireașa de pe tort a fost Mănăstirea Crasna, ultimul obiectiv al zilei, unde nici nu eram hotărâți dacă să mergem.

Drumul până la Mănăstirea Crasna

Se apropia seara, deja văzusem alte 3 mănăstiri, eram plecați de dimineață din București. Și nu înțelegeam de ce arăta pe Waze că facem un drum de câțiva km în 40-50 minute. Am înțeles până la urmă.

Accesul la mănăstire se face prin satul Schiulești, comuna Izvoarele. Din Vălenii de Munte sunt 20 km. Drumul se prezintă foarte bine. Se intră prin sat, drum asfaltat. Apoi drumul se mai îngustează, dar apar peisaje mai frumoase. În cele din urmă asfaltul se termină și se continuă pe un drum de pământ. Drum ok. Până la un punct, la coborârea unei pante abrupte, unde ești avertizat cu un semn – drum pentru vehicule 4X4.

Noi eram cu 4×4, dar vă zic sincer că nu m-am hazardat să intru pe acest drum. Panta era destul de abruptă, în curbă. Iar pe jos erau pietre de mari dimensiuni, unele ascuțite. Urcarea nu ar fi fost deloc o joacă de copii. Și pentru ce să riști integritatea mașinii, când mai arată un drum de 600-700m până la mănăstire?

Am luat în brațe fiecare câte un copil, pe Tasha am prins-o în lesă și coboară acum panta abruptă. Alunecam pe pietriș într-o veselie. Jos găsim mare veselie, o grămadă de oameni, cu grătar, cu muzica la mașină la maxim. Ăștia cum s-or fi încumetat să coboare? Și cu mașini cu garda joasă. Treaba lor. Pentru noi urmează emoții și mai mari decât la panta precedentă.

Peste pod și prin pădure..

Un poduleț din lemn, doar cu funii de care să te sprijini. Dar cum să te sprijini când ai într-o mână un copil de 13kg, iar în cealaltă cățelul, căruia îi era frică să meargă pe jos pe pod? Am făcut echilibristică până am traversat, cu mari emoții. Eu, cu teama mea de înălțime, pe un pod care se mișca din toate încheieturile.

Și asta nu e tot. Urmează un scurt traseu prin pădure, pentru a ajunge la mănăstire. Și e scurt, nimic de zis, doar că se urcă, nu este vreo cărare lină. Nu este nici cel mai greu drum, să nu exagerăm. Dar când ești cu un copil în brațe, uneori și un drum prin parc e dificil.

Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România

Am ajuns sus aproape epuizați. Doar Eva avea energie. Normal, ea fusese în brațe la tati tot traseul. Și atunci am văzut că tot drumul ăsta nu a fost în zadar și a meritat fiecare pas. Cred că este cea mai frumoasă curte a unei mănăstiri, din câte am văzut în România.

Un adevărat rai. Multe-multe flori colorate, un miros minunat. Clădirile mănăstirii frumos amenajate și bine întreținute. Foarte frumos pictate. Frumusețe în orice parte îți arunci ochii. Vă puteți și caza aici, însă despre condiții și tarife nu vă pot spune mai multe.

Am intrat să cumpărăm câteva lumânări și suvenire, iar călugărul de acolo a fost tare simpatic, i-a oferit Evei fructe.

Istoric în ceață, prezent luminos

Prea multe nici nu are rost să mai povestesc despre mănăstire, sau despre istoricul său. Nu are o istorie bogată, precum alte mănăstiri prezentate aici. Se pare că a fost ridicat un prim schit din lemn pe la finalul anilor 1700, dar nu sunt mărturii scrise despre el.

O consolidare și primele scrieri despre Schitul Crasna ar avea loc în 1820. Firește, apare și o decădere a vieții monahale de aici, apoi înfloriri ale acesteia, după vremuri. De aici au plecat nume mari ale bisericii românești, precum Arhiepiscopul Tomisului Teodosie, cât și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan Savu, posibilul următor Patriarh al României, dacă ne luăm după tradiție.

Dar după cum spuneam, toată istoria și datele sunt inutil de redat aici. Trebuie să vedeți frumusețea acestei mănăstiri cu ochii voștri. Dar încerc să vă transmit o parte, măcar prin poze.

Drumul de întoarcere a fost la fel de antrenant, dar măcar eram mult mai încărcați spiritual. Pe drumul spre șoseaua principală am făcut popas la Păstrăvăria Crasna, unde am mâncat icre și un păstrăv excelente. Recomand!