Mănăstirea Chiajna – între legendă și realitate!

În luna septembrie am scris un articol despre cele mai bântuite locuri din România, în urma căruia am aflat de existența unei mănăstiri, aflată în ruine la marginea Bucureștiului, despre care umblă legenda că este blestemată de peste 200 de ani! Mănăstirea Chiajna s-a situat pe locul 2 în acest clasament și mi-a atras atenți. Atât prin legendele care o înconjoară, cât și din punct de vedere istoric.

Vizita mea la Mănăstirea Chiajna

Plecam sâmbătă din zona Unirii, după ce am trecut pe la Palatul Parlamentului și Mănăstirea Antim, am fixat ca destinație pe Waze Mănăstirea Chiajna și am pornit la drum. Unul destul de scurt, cam 11km, vreo 20 de minute. Ultima parte a călătoriei (700–800m), foarte dezolantă, este pe câmp, pe un drum de pământ, dar practicabil, cu o mulțime de maidanezi, atrași probabil de groapa de gunoi din apropiere. Da, amplasarea nu este tocmai punctul forte al mănăstirii, fiind încadrată între 2 cimitire din cartierul Giulești-Sârbi, o fostă groapă de gunoi și calea ferată București–Craiova.

Mănăstirea Chiajna

Însă cum intri pe drumul de pământ, vezi și silueta vechii mănăstiri, alături de bisericuța nouă de lemn, care te îndeamnă să îți continui drumul. Mănăstirea Chiajna este probabil locul celor mai înfiorătoare legende ale Bucureștiului, atât din cauza peisajului, cât și a presupuselor blesteme care au fost aruncate asupra edificiului.

Începând cu 2008 s-a reluat viața monahală în aceste locuri, fiind ridicată o bisericuță de lemn, alături de câteva chilii. Ruinele fostei mănăstiri au fost încercuite de un gard, cu porțile încuiate, pentru ca accesul persoanelor străine să nu mai fie permis. Din păcate pentru mine, care doream să pozez puțin și interiorul. Dar un lucru foate bun din punct de vedere al siguranței, edificiul fiind clar într-o stare deplorabilă. Degradarea este accelerată și de trenurile care trec la 30m de clădire, cât și de avioanele care zboară la altitudine joasă, fix pe deasupra acesteia.

Localizare și cum ajungi

Mănăstirea Chiajna se află pe Calea Giulești, nr. 505, Sectorul 6, București, la marginea cartierului Giulești-Sârbi, pe malul drept al Dâmboviței. Este situată la aproximativ 11 km de centrul Capitalei, cam 20 de minute cu mașina din zona Unirii.

Accesul nu este tocmai comod – ultimii 700–800 de metri se parcurg pe un drum de pământ, practicabil cu orice mașină în condiții meteo normale. Un detaliu care spune mult despre starea generală de abandon a locului.

Cu mașina: din centrul Bucureștiului pe Calea Giulești spre vest, până la capăt, apoi urmați navigația.

Cu transportul în comun: tramvaiul 44 circulă pe Calea Giulești și are stația de capăt în apropiere, de unde se merge câteva sute de metri pe jos.

De unde vine numele – Doamna Chiajna

Un detaliu de care puțini știu: mănăstirea nu are nicio legătură directă cu celebra Doamna Chiajna – soția lui Mircea Vodă Ciobanul, personaj controversat al sec. al XVI-lea, imortalizat în nuvela istorică a lui Alexandru Odobescu.

Asemănarea de nume este pur omonimică: mănăstirea a fost construită pe o moșie care purta, de mult timp, numele Chiajna, probabil de la aceeași doamnă care deținuse cândva acele pământuri. Nimic mai mult. Cu toate acestea, legenda populară a dat frâu liber imaginației și a creat, în timp, asocieri între caracterul sumbru al doamnei din povestiri și blestemul locului.

Ctitorii – doi domni fanarioți cu destine dramatice

Mănăstirea Chiajna este ctitoria a doi domni fanarioți ai Țării Românești, care au ridicat-o în etape, la răstimp de câțiva ani.

Alexandru Vodă Ipsilanti (1724–1807)

Primul dintre ctitori a pus bazele construcției undeva în jurul anului 1780, în prima sa domnie (1774–1782). Alexandru Ipsilanti era un domn fanariot cultivat, care și-a propus să ridice la Giulești o biserică mai frumoasă decât toate celelalte – un proiect grandios (istoricul Nicolae Iorga îl citează pe Ipsilanti descriind intenția de a construi o biserică grandiosa). Lucrările au fost însă întrerupte când domnia sa s-a încheiat brusc în 1782.

Nicolae Mavrogheni (1786–1790) – pirat, domn și ctitor excentric

Cel care a finalizat construcția este unul dintre cei mai colorați și mai ciudați domni fanarioți din istoria Țării Românești: Nicolae Mavrogheni. Originar din insula Paros (Arhipelagul grecesc), Mavrogheni a dus o viață de roman înainte de a ajunge domn: se îndeletnicise cu pescuitul și chiar cu pirateria în apele mediteraneene, înainte de a deveni dragoman (translator) al flotei otomane, funcție care i-a adus favoarea lui Gazi Hassan Pașa. Numele său înseamnă în greacă „de neam negru”.

Descris ca brutal cu boierii, dar spiritual, excentric și mare iubitor de artă și lux, Mavrogheni a terminat mănăstirea de la Giulești, a ctitorit și o biserică pe Calea Victoriei (lângă actualul Muzeu al Țăranului Român) și a înțeles că e fondatorul Spitalului Filantropia. Dar soarta i-a fost la fel de dramatică ca și a mănăstirii sale: bănuit de turci de trădare în contextul războiului cu rușii și austriecii, a fost mazilit și executat în 1790, la ordinul aceluiași Gazi Hassan Pașa care îl ridicase.

Un destin în care mănăstirea și ctitorul ei par să fi împărțit același blestem.

Arhitectura – unică în spațiul românesc

Deși astăzi mai stau în picioare doar zidurile masive și câteva arce, Mănăstirea Chiajna a fost, la vremea ridicării ei, un edificiu cu adevărat excepțional. Istoricul Nicolae Iorga afirma că „depășește ca mărime biserica Mănăstirii Văcărești, fiind cea mai mare biserică pe care am avut-o vreodată în această parte a țării” – o afirmație care spune totul despre anvergura proiectului.

Dimensiunile: 43 metri lungime, 17–18 metri înălțime, ziduri groase de 1–2 metri – mai degrabă dimensiuni de fortăreață decât de lăcaș de cult, ceea ce, ironic, i-a și grăbit sfârșitul.

Stilul arhitectural este ceea ce o face cu adevărat unică în România: Mănăstirea Chiajna este singura biserică din Țara Românească care sintetizează arhitectura românească post-brâncovenească cu arhitectura neoclasică de influență italiană. Arhitectul proiectului a rămas mult timp necunoscut, însă cercetările arhivistice de la Sibiu și Brașov au identificat în documente de epocă un meșter sas, Johannes Rathner, care a condus echipa de zidari. Același Rathner construise și conacul Văcăreștilor de lângă Târgoviște – astăzi și el în ruine.

Cercetătorii notează că arhitectul, oricare ar fi fost el, era un bun cunoscător al arhitecturii italiene renascentiste, pe care a îmbinat-o cu tradițiile cultului ortodox românesc – o realizare remarcabilă pentru o construcție de la periferia Bucureștiului din sec. al XVIII-lea.

Turla – singurul element care nu a rezistat în picioare – s-a prăbușit abia în cutremurul din 1977, după aproape două secole de abandon. Zidurile principale, deși degradate constant de vibrațiile trenurilor și de intemperii, au supraviețuit bombardamentelor otomane, cutremurelor și timpului.

Realitatea – o istorie nefericită

Istoria Mănăstirii Chiajna începe în timpul domniei lui Alexandru Vodă Ipsilanti, finalizată în timpul fanariotului Nicolae Mavrogheni, mai exact între 1780–1790. Cu o arhitectură unică, îmbinând arhitectura românească post-brâncovenească cu cea neoclasică, era una dintre cele mai mari lăcașuri ale vremii, cu dimensiunile de 43m lungime, 17m înălțime și ziduri foarte groase, ca de fortăreață, de 1–2m.

Chiar faptul că a fost construită asemeni unei fortărețe, foarte solidă, se pare că i-a adus sfârșitul. În timpul unei invazii otomane, aceștia au confundat mănăstirea cu o cetate, pe care au bombardat-o înainte de a fi fost sfințită.

Alte surse afirmă că mănăstirea a funcționat o perioadă, până prin 1792, când a fost părăsită din cauza ciumei. Se pare că însuși Mitropolitul Cosma Popescu al Țării Românești din acea vreme a murit în interiorul bisericii, doborât de boală.

Deși a fost incendiată de turci și a rezistat bombardamentelor, structura a rezistat pentru o perioadă foarte lungă, turla prăbușindu-se abia în cutremurul din 1977. Toate documentele referitoare la mănăstire au ars în flăcările provocate de turci, motiv pentru care unele date istorice rămân și azi incerte sau contradictorii.

Comunismul și abandonul organizat

Un capitol al istoriei sale mai puțin cunoscut: în 1948, episcopul Antim Nica a înaintat o cerere către autoritățile comuniste pentru restaurarea Mănăstirii Chiajna. A fost refuzat categoric și chiar amenințat. Regimul comunist nu avea niciun interes să reabiliteze un monument religios, mai ales unul cu o asemenea poveste. Mănăstirea a continuat să se degradeze nestingherită.

Abia în 2008 s-a reluat viața monahală la Chiajna, prin grija Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a ridicat o bisericuță de lemn în stil maramureșean și câteva chilii. Ruinele au primit hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Câțiva monahi trăiesc și astăzi în acest loc, asigurând continuitatea vieții monahale.

Din 2011, ruinele au intrat oficial în grija Bisericii Ortodoxe, care a demarat demersurile necesare conservării, fără ca o restaurare propriu-zisă să fie luată în calcul în mod concret până în prezent.

Legendele – blestemul care a supraviețuit două secole

Dacă realitatea este interesantă, notorietatea Mănăstirii Chiajna este dată în principal de legendele care o înconjoară.

Blestemul neosfințirii

Cea mai cuprinsă și mai persistentă legendă spune că nicio slujbă nu s-a ținut vreodată în această biserică – otomanii au bombardat-o chiar în seara în care urma să fie sfințită, înainte ca vreun preot să fi rostit o rugăciune între acei pereți. Din această cauză, se spune, locul a rămas sub un blestem etern – nici casă a lui Dumnezeu, nici ruină comună, ci un spațiu suspendat între lumi.

Clopotul îngropat în Dâmbovița

De departe cea mai cunoscută legendă este cea a clopotului blestemat. Mănăstirea nu mai are clopote de peste două secole, dar localnicii susțin că, din când în când, bătăi surde de clopot se aud din direcția ruinelor – înghețând sângele celor care le aud.

Povestea din spatele legendei are mai multe variante, toate culese de-a lungul timpului de la bătrânii din zonă. Versiunea cea mai răspândită spune că, în timpul asediului otoman, oamenii din satele din jur s-au refugiat în mănăstire. Când turcii au început bombardamentul, o parte dintre săteni au urcat în clopotniță, au coborât clopotul și l-au aruncat în apele Dâmboviței pentru a nu fi profanat de invadatori. „Mare păcat s-a făcut atunci!”, spun bătrânii locului. De atunci, clopotul bate din fundul apei, chemând cei morți și înghețând sângele celor vii.

Altă variantă, mai prozaică, susține că clopotul a fost dezgropat după lupte de o familie din sat și vândut pe o sumă mare. Nici în această versiune locul n-a scăpat de blestem – se spune că respectiva familie a cunoscut doar nenorociri de atunci.

Câteva înregistrări audio cu „sunetele clopotului” au circulat pe internet de-a lungul anilor, fără a fi luate vreodată în serios de specialiști.

Chipul misterios de pe zid

Una dintre legendele mai recente, dar nu mai puțin fascinante, vorbește despre un chip apărut pe unul dintre ziduri, de sub tencuiala căzută. Localnicii și vizitatorii au interpretat silueta în moduri diferite: o domniță, un înger, chipul Sfinxului. Fotografii care au surprins-o au alimentat dezbateri îndelungate pe diverse forumuri de mister.

Umbrele și fantomele

Localnicii sunt cei care alimentează zvonurile, unii afirmând că au văzut fantome, umbre și tot felul de apariții ciudate pe pereții exteriori ai ruinelor. Miile de ciori care planează constant deasupra mănăstirii chiar te fac să te simți ca într-un film de groază.

Crimele reale care au întunecat locul

Reputația negativă a mănăstirii nu se bazează doar pe legende – au existat și crime reale care au alimentat teama față de acest loc. În 1967, cadavrul unui adolescent de 16–17 ani (identificat drept Chiriță Dumitru) a fost găsit lângă ruine – o moarte a cărei investigație a generat zvonuri și speculații care persistă și azi. Iar în 2006 a avut loc un triplu asasinat în zonă, detalii pe care prefer să nu le mai reiau.

---

🆕 Starea actuală și dilema restaurării

Mănăstirea Chiajna este monument istoric de interes național (cod LMI B-II-m-A-19650), ceea ce înseamnă că demolarea sa este exclusă legal. Dar asta nu a împiedicat degradarea continuă.

Principalii „dușmani” actuali ai ruinei sunt:

• Calea ferată București–Craiova, care trece la numai 30 de metri de ziduri. Vibrațiile trenurilor au desprins, de-a lungul deceniilor, mii de cărămizi.
• Avioanele care coboară spre Aeroportul Băneasa la altitudine joasă, fix pe deasupra sitului
• Intemperii și lipsa oricărei lucrări de consolidare sistematice

Un studiu privind „Intervenția de urgență pentru punerea în siguranță a ruinelor Mănăstirii Chiajna-Giulești” a fost realizat și semnat de ingineri și experți tehnici, fără ca, în urma sa, să se întâmple nimic concret în privința conservării.

Arhitecți care au studiat clădirea afirmă, în mod surprinzător, că restaurarea ar fi tehnic posibilă și azi, dat fund rezistența excepțională a zidăriei originale. Dar voința politică și resursele financiare au lipsit constant.

Ținând cont că este un monument de interes național, nu se acceptă o eventuală demolare, însă nici o reconstrucție nu pare să fie luată în vedere în mod serios. Cel mai probabil autoritățile așteaptă să se dărâme de la sine, ceea ce este foarte păcat!

---

🆕 FAQ – Întrebări frecvente despre Mănăstirea Chiajna

Mănăstirea Chiajna poate fi vizitată? Da, zona poate fi vizitată, dar accesul în interiorul ruinelor propriu-zise este restricționat de un gard. Curtea mănăstirii noi (cu biserica de lemn) este deschisă credincioșilor. Cel mai bun moment pentru vizită este dimineața devreme, când atmosfera este deosebit de specială.

Este mănăstirea bântuită? Depinde de cine întrebi. Legendele sunt vechi și persistente, iar amplasamentul – între două cimitire, cu ciori permanente deasupra și câini maidanezi în jur – face tot posibilul să le susțină. Cert este că locul are o energie aparte, greu de ignorat.

S-a slujit vreodată în Mănăstirea Chiajna? Aceasta este una din marile neclarități istorice. Versiunea dominantă spune că nu – mănăstirea a fost bombardată de turci înainte de sfințire. Alte surse istorice atestă că a funcționat cel puțin sporadic până în 1792, când ciuma a forțat abandonul definitiv.

De ce se numește Chiajna? Mănăstirea a primit numele de la moșia pe care a fost construită – o moșie care purta deja, de mult timp, numele de „Chiajna”. Aceasta este singura legătură cu celebra Doamnă Chiajna din sec. al XVI-lea, soția lui Mircea Vodă Ciobanul. Nu există nicio legătură directă cu personajul istoric.

Cine a construit-o? Doi domni fanarioți: Alexandru Vodă Ipsilanti, care a început construcția în jurul anului 1780, și Nicolae Mavrogheni, care a finalizat-o în 1790. Arhitectul responsabil, identificat în documente de arhivă, este meșterul sas Johannes Rathner, aceeași echipă care a construit și conacul Văcăreștilor.

Se poate restaura? Tehnic, da – specialiști în construcții au afirmat că zidăria originală este suficient de solidă pentru a permite restaurarea. Din punct de vedere politic și financiar, nicio voinț concretă nu s-a manifestat până în prezent. Mănăstirea rămâne o ruină, dar una impresionantă.

---

🆕 Poate vrei să citești și…

Dacă ți-a plăcut povestea Mănăstirii Chiajna, iată ce alte locuri fascinante din București și împrejurimi merită vizitate:

• 🕍 Mănăstirea Antim – bijuteria brâncovenească ascunsă în centrul Capitalei
• 🏛️ Palatul Parlamentului – megaproiectul lui Ceaușescu, la 10 minute distanță
• 👻 Top 9 locuri bântuite din România – unde se mai află Chiajna pe clasament
• 🚶 Plimbare pe Calea Victoriei – Champs-Élyséesul Bucureștiului
• 🎨 Muzeul Național de Artă al României – în Palatul Regal
• ⚱️ Muzeul Național de Istorie – Tezaurul Cloșca cu Puii de Aur
• 🌿 Parcul Herăstrău – cel mai mare parc din București
• 🏺 Muzeul George Severeanu – casa unui medic cu sufletul de colecționar
• ⛪ Mănăstirea Pasărea – oaza de liniște de la marginea Capitalei