sevilla
|

Sevilla – Ghid complet 2026: cel mai romantic și pasional oraș din Spania

📅 Publicat inițial: 26 februarie 2018  |  Actualizat: 29 martie 2026

Situat pe malul râului Guadalquivir, Sevilla este cel mai mare și frumos oraș din sudul Spaniei, capitala provinciei Andaluzia și al patrulea ca dimensiuni din toată țara. Este și unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa – nu o spun eu primul, o spunea și Alexandre Dumas: „Granada are Alhambra, Córdoba moscheea ei, Sevilla are Giralda.”

Eu am ajuns prima dată la Sevilla la finalul lunii februarie, cu mașina, venind din micuțul orășel Lebrija unde aveam cazarea. Am intrat în oraș oarecum târziu, după o vizită la Italica, situl roman de la 7km distanță, și am realizat aproape imediat că nu îmi ajunge o zi. Nu mi-a ajuns nici a doua. Am ieșit din Sevilla cu o listă de obiective nevăzute și cu convingerea că trebuie să mă întorc.

Dacă vrei să citești jurnalul meu de călătorie din Andaluzia, cu experiența completă din 2018, îl găsești aici.


Înainte să pleci: ce trebuie rezolvat de acasă

Sevilla 2026 nu mai iartă improvizația la obiectivele principale. Real Alcazar se epuizează cu zile sau chiar săptămâni înainte, mai ales în sezon înalt. Catedrala e ceva mai accesibilă, dar nici ea nu e la liber în weekend-uri de primăvară sau toamnă.

Ce rezervi obligatoriu de acasă:

  • Real Alcazar – rezervare cu interval orar pe alcazarsevilla.org sau GetYourGuide. Biletele se epuizează frecvent cu 2–3 săptămâni înainte în sezon de vârf
  • Catedrala + Giralda – recomandat online, evitați cozile care ajung la 45–60 min
  • Metropol Parasol (Las Setas) – se poate cumpăra și la fața locului, dar online e mai comod

Ce lași pentru față-n față: Plaza de España (gratuit), Cartierul Santa Cruz, Torre del Oro, Triana, Basilica Macarena.

Real Alcazar

Sevilla în cifre

InfoDetalii
Populație~685.000 locuitori
Suprafață140 km²
PozițiePe malul drept al Guadalquivirului, 87 m altitudine
Distanță față de mare~80 km până la Sanlúcar de Barrameda (Oceanul Atlantic)
ClimatMediteranean semi-arid, vara caniculară (40°C frecvent în iulie–august)
UNESCOCatedrala + Giralda + Alcazar + Archivo de Indias (1987)
Cel mai bun sezonPrimăvara (mart–mai) și toamna (sept–oct)
AeroportSVQ – Aeroportul San Pablo, la 10 km de centru

Scurt istoric – de la legendă la capitala lumii

Legenda fondatoare: Hercule pe malul Guadalquivirului

Sevilla are cel puțin 2.200 de ani, dar legenda îi acordă o vârstă și mai venerabilă. Se spune că eroul grec Hercule (Heracles) – identificat cu zeul fenician Melqart – a navigat prin Strâmtoarea Gibraltar, a urcat pe Guadalquivir și a fondat pe insuliță o așezare pe care a numit-o Hispalis („câmpie de-a lungul râului” în feniciană), în onoarea fiului său Híspalo. De aceea, statuile lui Hercule se regăsesc pe fațada Primăriei din Sevilla și îi dau numele celebrei promenade Alameda de Hércules.

Dincolo de mit, arheologia confirmă o prezență umană continuă pe aceste locuri cel puțin din sec. al VIII-lea î.Hr.

Hispalis romană

Romanii au transformat situl într-un important centru commercial sub numele Hispalis. Orașul a înflorit, devenind capitala provinciei Baetica – în vreme ce Italica, de la 7 km, era colonia rezidențială unde se nășteau viitorii împărați. Rămășițe romane se văd și azi sub Metropol Parasol (Antiquarium) sau în coloanele de pe Alameda de Hércules.

Al-Andalus – Epoca de Aur

În 711 d.Hr., Sevilla cade sub control arab, devenind unul dintre centrele majore ale Al-Andalusului. Sub dinastia Almohazilor (sec. XII), Sevilla devine capitala europeană a imperiului arab și este momentul când se ridică moscheea cea mare – din care Giralda este singurul element supraviețuitor. Un oraș cu moschei, băi publice, grădini și o viață intelectuală vibrantă.

Reconquista și monopolul Lumii Noi

În 1248, Regele Fernando al III-lea al Castiliei cucerește Sevilla, terminând dominația arabă. Dar adevărata explozie de grandoare vine după 1492: Cristofor Columb pleacă din Spania spre Lumea Nouă, iar Sevilla primește monopolul comerțului cu coloniile americane. Timp de aproape două secole (sec. XV–XVII), portul Sevillei este cel mai bogat din lume. Aurul, argintul și mirodeniile din America trec prin Guadalquivir. Sevilla devine de facto capitala economică a lumii.

De atunci datează și Catedrala gotică (ridicată ca simbol al puterii creștine) și Real Alcazarul în forma lui actuală.

Sevilla modernă

Marele cutremur din 1755 și pierderea monopolului comercial aduc declinul, dar farmecul orașului rămâne intact. Expo 1929 aduce Plaza de España. Expo 1992 aduce podul Alamillo al lui Calatrava și redefinește malul Guadalquivirului. Azi Sevilla este a 4-a metropolă a Spaniei și una dintre destinațiile turistice cele mai iubite din Europa.

catedrala sevilla

Catedrala și Giralda

Legende și fun facts despre Sevilla

Duckadam și Ramón Sánchez-Pizjuán. Poate cel mai sevillan fun fact pentru un turist român: stadionul lui Sevilla FC, Ramón Sánchez-Pizjuán, este locul în care Helmuth Duckadam a oprit 4 penaltiuri consecutive în finala Cupei Campionilor din 1986, ducând Steaua la triumf. Puteți face un tur al stadionului, intrați la vestiare și sala de trofee – costă aproximativ 12 euro.

Mormântul lui Columb. Catedrala din Sevilla găzduiește sicriul cu rămășițele lui Cristofor Columb – purtat de patru regi alegorici. O poveste fascinantă în sine: oasele lui Columb s-au „plimbat” după moartea sa prin Republica Dominicană și Cuba, înainte să ajungă definitiv la Sevilla. Există încă dezbateri despre autenticitatea lor.

Don Juan, Carmen și Bărbierul. Sevilla este decoruri pentru cel puțin 4 opere celebre: Don Giovanni și Nunta lui Figaro (Mozart), Carmen (Bizet, după Mérimée) și Bărbierul din Sevilla (Rossini). Niciuna nu a fost compusă de un sevilian, dar toți autorii au ales Sevilla ca scenă.

Velázquez și Murillo s-au născut aici. Doi dintre cei mai mari pictori ai lumii sunt fii ai Sevillei: Diego Velázquez (1599) și Bartolomé Esteban Murillo (1618). Opera lor se vede la Muzeul de Arte Frumoase, considerat al doilea cel mai important muzeu de artă din Spania după Prado.

Guadalquivir – singurul fluviu spaniol navigabil. Numele vine din arabă: Al-Wadi al-Kabir = „râul cel mare”. Este singurul fluviu spaniol navigabil, legând Sevilla de Oceanul Atlantic, la 80 km. Tot pe Guadalquivir au plecat corăbiile lui Columb.

Flamenco s-a născut în Triana. Cartierul muncitoresc de pe malul celălalt al Guadalquivirului a dat naștere flamenco-ului în forma sa modernă, în sec. al XIX-lea. Comunitatea de romi, marinari și fierari din Triana a creat sinteza de muzică arabă, evreiască și gitanescă care a cucerit lumea.

Simbolul orașului: NO8DO. Emblema Sevillei conține un fus între literele NO și DO. Este descifrată ca „No me ha dejado” (Nu m-a abandonat), referindu-se la loialitatea orașului față de Alfonso X în 1248. Apare pe gurile de canal, steaguri, monede locale.

andaluzia

Plaza de Espana

Cum ajungi la Sevilla

Cu avionul: Aeroportul Sevilla SVQ se află la 10 km de centru. Wizz Air zboară direct din București. Un taxi până în centru costă ~20–25 €. Autobuzul EA (Especial Aeropuerto) ajunge în centru în ~30 min, la 4 €.

Cu trenul AVE: Sevilla este conectată la rețeaua de mare viteză. Sevilla–Madrid: 2,5 ore. Sevilla–Cordoba: 45 minute! Sevilla–Malaga: ~2 ore. Gara Santa Justa se află la 2 km de centru.

Cu mașina: Din Malaga: ~200 km (~2h). Din Cordoba: ~150 km (~1,5h). Din Madrid: ~530 km (~5h). Atenție: parcarea în centrul Sevillei este scumpă și dificilă. Căutați parcări P+R la marginea centrului sau în afara zonelor pietonale.

Metropol Parasol

Cum te deplasezi în Sevilla

Sevilla este un oraș prietenos cu pietonii – distanțele între principalele obiective sunt rezonabile. De la Real Alcazar la Plaza de España: 20 min pe jos.

  • Metrou: 1 linie principală, utilă mai ales între centru și zona universitară
  • Tramvai: linia T1 trece pe lângă principalele obiective centrale
  • Autobuz: rețea densă, practic orice colț al orașului
  • Bicicletă: Sevilla are una dintre cele mai bune infrastructuri de ciclism din Spania, cu sute de km de pistă. Sistemul de bike-sharing Sevici este accesibil și ieftin
  • Hop-on Hop-off: bus turistic bun pentru prima zi, ajunge la toate atracțiile principale

Sevilla oferă unele dintre cele mai atmosferice cazări din Spania, mai ales în barrio Santa Cruz și Triana.

Click pentru a vedea tarifele de cazare în Sevilla

Arhivele Generale ale Indiilor

Obiectivele principale – vizita noastră

Real Alcazar ⭐⭐⭐⭐⭐

Ușor nervos că deja trecuse jumătate de zi fără să văd ceva din oraș, starea mi s-a amplificat când am văzut numărul mare de oameni ce așteptau să intre la Alcazar. Totuși accesul s-a făcut destul de rapid, iar în scurt timp ne aflam la intrare. Reședință a califatului musulman, iar mai apoi a regilor Spaniei, este cel mai vechi palat din Europa încă locuit – familia regală vine la Sevilla. Dincolo de zidurile ridicate în sec. al X-lea descoperim o lume de vis: un palat splendid, cu mozaicuri și decorațiuni arabe, iar în ultimul rând găsim fantasticele grădini care au fost folosite pentru a reprezenta Grădinile din Dorne în Game of Thrones.

Cam două ore am explorat Alcazarul, însă am simțit că am făcut-o pe fugă – era necesară o zi întreagă.

🆕 Tarife 2026:

BiletTarif
Adult (intrare generală)€20
Studenți (18–25 ani, cu legitimație)€10
Copii sub 16 aniGratuit
Luni (16:00–18:00, oct–mar)Gratuit
Luni (18:00–20:00, apr–sep)Gratuit
Cuarto Real Alto (apartamente regale)supliment ~€4,50

⚠️ Rezervare obligatorie – biletele se epuizează frecvent. Cumpărați de pe alcazarsevilla.org cu interval orar fix, sau prin GetYourGuide.

Program: Iarnă (oct–mar): 9:30–17:00 | Vară (apr–sep): 9:30–19:00 | Luni: 14:00–18:00 (iarnă) sau 16:00–20:00 (vară)

Casa de Pilatos

Catedrala din Sevilla + Giralda ⭐⭐⭐⭐⭐

Am traversat Plaza del Triunfo și am ajuns la catedrală și Giralda, următoarele obiective de pe listă. Noi am nimerit la o intrare unde nu era coadă deloc, fix pe lângă Giralda. Deși citisem că este a treia catedrală ca mărime din lume și cea mai mare gotică, nu ne așteptam să dureze foarte mult această vizită. Dar am petrecut cel puțin o oră: altarul imens (din aurul adus din Lumea Nouă), mormântul lui Columb, capelele cu picturi de Murillo și Goya, orgă monumentală. Iar urcarea în Giralda, pe rampă (nu scări – minaretul era urcat de muezin călare!), la 104 m înălțime, oferă panorama perfectă asupra Sevillei.

Ce este Catedrala și Giralda

Construcția a început în 1401, pe locul marii moschei almohade din sec. al XII-lea. Sevillienii au promis atunci să facă o catedrală „atât de mare încât cei care o vor vedea să ne creadă nebuni” – și au ținut promisiunea. A durat 100 de ani.

Giralda este minaretul original din sec. al XII-lea, adăugat la moschee în 1198 și transformat în clopotnița catedralei după Reconquistă. Are 104 m înălțime și este urcat pe o rampă în spirală – nu scări – pentru ca muezinul să poată urca pe cal pentru a chema la rugăciune.

🆕 Tarife 2026:

BiletTarif
Adult (online)€20
Adult (la tichete)€21
Vârstnici +65, studenți -25 ani, dizabilități (online)€7
Copii -13 aniGratuit
Duminică 16:30–18:00Gratuit (rezervare online obligatorie, locuri limitate)
Audioghid€5 / €4 (app)

Program 2026: Luni 10:30–15:30 | Mar–Sâm 11:00–17:00 | Dum 14:30–18:00. Vara cu program extins.

Plaza de Torros

Plaza de España ⭐⭐⭐⭐⭐

Probabil cea mai frumoasă piață din Spania și poate din Europa – și intrarea este gratuită. Folosește din plin cărămida roșie și ceramica pictată manual și are o formă semicirculară, pentru a simboliza deschiderea Spaniei către coloniile sale. Clădirea imensă este flancată de 2 turnuri înalte de 80m, unite de o galerie cu arcade și o serie de mozaicuri reprezentând fiecare provincie a Spaniei – 58 de nișe, fiecare cu harta și un moment istoric al provinciei respective.

Cele 4 poduri ce traversează canalul au și ele un simbolism: reprezintă vechile regate ale Spaniei – Leon, Aragon, Castilla și Navara. Poți închiria o barcă pe canal și vâsli printre arcade, ceea ce este una dintre experiențele cele mai fotogenice din tot Sudul Spaniei.

🆕 Informatii practice: Intrare gratuită permanent. Parcul María Luisa adiacent – perfect pentru o pauză la umbra palmierilor.

Torre del Oro

Metropol Parasol – Las Setas ⭐⭐⭐⭐

„Ciupercile” – cum le numesc localnicii – sunt structura modernă care ridică sprâncene inițial și câștigă inimile după. Finalizată în 2011 după proiectul arhitectului german Jürgen Mayer, Metropol Parasol este considerată una dintre cele mai mari structuri din lemn din lume. Organizată pe 4 niveluri, include ruine romane în subsol (Antiquarium, cu intrare separată), piețele acoperite de la parter, terase și un drum ondulant cu vedere panoramică de la 26 m înălțime.

🆕 Tarife 2026:

BiletTarif
Adult (platformă panoramică)€15
Studenți și pensionari€11
Copii -5 aniGratuit
Antiquarium (subsolul roman)~€2 separat

Program: Dum–Joi 09:30–23:00 | Vin–Sâm 09:30–23:30

💡 Sfat: Planificați vizita la apus – priveliștea Catedralei în lumina portocalie a soarelui care coboară este una dintre imaginile pe care le veți ține minte cel mai mult din Sevilla.

Basilica de la Macarena

Torre del Oro ⭐⭐⭐

Un alt simbol al Sevillei, construit în sec. al XIII-lea pe malul Guadalquivirului de dinastia Almohad, ca parte a sistemului de apărare al orașului. Turnul de 12 laturi lega cu un lanț de cel celălalt mal al râului, blocând accesul pe Guadalquivir – o poartă de apărare acvatică. A servit ca închisoare, depozit de aur (de unde și numele) și astăzi găzduiește un muzeu naval.

🆕 Tarife 2026:

BiletTarif
Adult€3
Studenți€1,50
Luni (gratuit)Gratuit

Program: Mar–Vin 09:30–18:45 | Sâm–Dum 10:30–18:45 | Luni: închis (dar gratuit în alte zile!)

Casa de Pilatos ⭐⭐⭐

Cam 10–15 minute am mers pe străduțe înguste, până am ajuns în fața unei case ce nu părea foarte interesantă. Dar palatul andaluz din sec. al XVI-lea s-a dovedit mai bun decât așteptările. Nu se ridică la nivelul Alcazarului, nici tarifele nu sunt mici – etajul se vizitează doar cu ghid – dar frumusețea palatului mudéjar și azulejo-urile fascinante merită oprirea.

🆕 Tarife 2026:

BiletTarif
Parter (individual)€12
Parter + Etaj (cu ghid)€22

Program: Zilnic 09:00–18:00 (iarnă) / 09:00–19:00 (vară)

Arhivele Generale ale Indiilor ⭐⭐

Intrarea a fost gratuită și m-am bucurat din tot sufletul că nu am fost nevoiți să plătim, pentru că aș fi regretat fiecare euro. Clădire magnifică din exterior (face parte din triunghiul UNESCO alături de Catedrală și Alcazar), dar interior subțire pentru turistul obișnuit. Câteva hărți și replici de scrisori din perioada Marilor Descoperiri – și cam atât.

🆕 Tarife: Intrare gratuită. Program: Luni–Sâmbătă 09:30–17:00.

Basilica de la Macarena ⭐⭐⭐

Am pornit la pas și am găsit biserica parțial în renovare la vizita noastră. Am putut vedea protectoarea orașului Sevilla, statuia Esperanza Macarena – care este purtată prin oraș în timpul procesiunilor de Semana Santa (Săptămâna Patimilor). Cartierul Macarena este dominat de zidurile antice de apărare almohade din sec. al IX-lea, cu turnuri și Poarta Macarena.

🆕 Tarife: Intrare gratuită. Program: zilnic, ore variabile.

Cartierele Sevillei – unde să te plimbi

Barrio Santa Cruz – fostul cartier evreiesc medieval, astăzi cel mai turistic din Sevilla. Străduțe albe, porți cu flori, piațete ascunse. Cel mai fotogenic cartier.

Triana – cartierul de pe malul opus al Guadalquivirului, sufletul autentic al flamenco-ului. Mai puțin turistic, mai mult local. Calle Betis oferă probabil cel mai frumos apus de soare din Sevilla.

El Arenal – zona portului vechi, cu Torre del Oro și Plaza de Toros (arena taurilor construită în 1761 pentru 12.000 de spectatori).

La Macarena – nordul orașului, cu zidurile medievale și bazilica cu Esperanza Macarena, sufletul religios popular al Sevillei.

El Centro – centrul comercial și cultural, cu Alameda de Hércules și vibe-ul de zi cu zi.

Sfaturi practice pentru Sevilla

Rezervați Real Alcazarul cu cel puțin 2 săptămâni înainte în sezon de vârf. Biletele gratuite de luni se epuizează și ele rapid online.

Evitați luna iulie și august în interior. Sevilla este printre cele mai calde orașe din Europa – 40–42°C sunt frecvente. Dimineața devreme sau seara sunt singurele momente suportabile.

Cel mai bun moment: primăvara (martie–mai) pentru temperaturi ideale și Feria de Abril sau Semana Santa (experiențe unice, dar și aglomerație maximă!), toamna (sept–oct) pentru liniște și prețuri mai mici.

Tapas și gastronomie: Sevilla nu are tapas gratuite ca Granada, dar are calitate excepțională. Cartierul Santa Cruz și Calle Mateos Gago sunt zonele cu cele mai bune baruri. Căutați cazón en adobo (rechin marinat), espinacas con garbanzos (spanac cu năut) și pringá (tocănitură de carne).

Flamenco autentic: evitați spectacolele de tablou turistic ieftin. Cartierul Triana are baruri autentice. Pentru un spectacol de calitate, Casa de la Memoria și Teatro Flamenco Sevilla au recenzii excelente.

Parcare: dacă veniți cu mașina, nu intrați cu ea în centrul istoric. Parcarea subterană Alameda de Hércules sau parcările din afara zonei UNESCO sunt mult mai convenabile.

Activități recomandate – rezervă prin GetYourGuide

Tururi guidate și skip-the-line:

Tabel complet tarife 2026

ObiectivTarif AdultGratuitateRezervare
Real Alcazar€20Sub 16 ani; Luni 16–18 (oct-mar)Obligatorie
Catedrala + Giralda€20 (online) / €21 (casă)Sub 13 ani; Dum 16:30–18Recomandat
Metropol Parasol (Las Setas)€15Sub 5 aniLa față locului/online
Torre del Oro€3Luni (muzeu naval)Nu e necesară
Casa de Pilatos (parter)€12Recomandat
Arhivele IndiilorGratuitNu e necesară
Basilica MacarenaGratuitNu e necesară
Plaza de EspañaGratuit
Parcul María LuisaGratuit

Itinerar recomandat: 2 zile în Sevilla

Ziua 1 – Centrul Istoric și UNESCO: Dimineața devreme → Real Alcazar (2–3 ore) → Plaza del Triunfo → Catedrala + Giralda (1,5 ore) → Arhivele Indiilor (30 min, gratuit) → Prânz tapas în Barrio Santa Cruz → Plaza de España (1,5 ore) → Parcul María Luisa → Apus de la Metropol Parasol

Ziua 2 – Sevilla autentică: Dimineața → Torre del Oro → Casa de Pilatos → Triana (plimbare, prânz cu vedere pe Guadalquivir) → Basilica Macarena + Zidurile medievale → Seara: spectacol flamenco

FAQ – Întrebări frecvente despre Sevilla

Câte zile sunt necesare pentru Sevilla? Minim 2 zile pline. Cu 2 zile acoperiți principalele obiective: Alcazar, Catedrala, Plaza de España, Metropol Parasol, Torre del Oro și o plimbare prin Triana. Cu 3 zile aveți timp și pentru Casa de Pilatos, muzee, o zi pentru Italica și o seară de flamenco relaxată.

Când este cel mai bun moment să vizitezi Sevilla? Primăvara (martie–mai) și toamna (septembrie–octombrie) sunt perfecte: 18–25°C, aglomerație moderată. Evitați iulie–august dacă nu tolerați 40°C. Iarna (noiembrie–februarie) e excelentă pentru turism cultural, cu prețuri mai mici.

Merită Sevilla față de Granada? Complet diferite! Sevilla este mai urbană, mai cosmopolită, cu o vibrație de oraș în mișcare continuă. Granada este mai intimă, cu Alhambra ca piesă de rezistență. Dacă aveți timp, faceți ambele.

Ce este Semana Santa și Feria de Abril? Două evenimente unice în lume. Semana Santa (Săptămâna Patimilor, variabilă între martie și aprilie) aduce 54 de confraternități cu procesiuni impresionante – imaginile cu sutele de penitenți și statuile acoperite cu flori au făcut înconjurul lumii. Feria de Abril (2 săptămâni după Paști) este cel mai colorat festival din Spania – șir de casetas (corturi), femei în rochii de flamenco, cai, sherry. Ambele presupun aglomerație și prețuri mari la cazare.

Se poate combina Sevilla cu Cordoba în aceeași zi? Da! Trenul AVE face Sevilla–Cordoba în 45 minute. Plecați dimineața devreme la Cordoba (Mezquita, Podul Roman, Alcazar), întoarceți-vă la Sevilla seara. Este una dintre cele mai bune combinații de o zi din Andaluzia.

Există tururi Game of Thrones în Sevilla? Da! Real Alcazarul a servit drept Dorne în sezoanele 5–7, iar Italica (la 7 km) a fost Dragonpit. Există tururi tematice organizate care acoperă ambele locații în aceeași zi.

Este Sevilla sigură pentru turiști? Da, este un oraș foarte sigur. Atenție la buzunare în zonele aglomerate (Santa Cruz, Catedrala, piețele principale) – furturile minore sunt cel mai frecvent incident turistic.

Ce să mănânc în Sevilla? Tapas de calitate (chiar dacă nu sunt gratuite ca în Granada), cazón en adobo (rechin marinat), espinacas con garbanzos, pringá, jamón ibérico și sherry de Jerez. Căutați un meniu del día la prânz – cel mai bun raport calitate-preț, de obicei 10–15 euro cu 3 feluri și băutură.


🆕 Poate vrei să citești și…

Sevilla este punctul de plecare perfect pentru explorarea Andaluziei. Iată ce am mai vizitat în regiune și povestit pe blog:

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.