Sus
  >  Home   >  Castelul Sturdza de la Miclăușeni

După vreo doi ani am revenit în sfârșit în Bucovina, locul de care ne-am îndragostit și care sperăm să ne devină casă în cel mai scurt timp. Dar până la Șaru Dornei drumul este lung și din fericire presărat cu locuri interesante și istorii fascinante.

Unul dintre aceste locuri, care până acum mi-a scăpat, dar despre a cărui frumusețe mai citisem anterior, este Castelul Sturdza de la Miclăușeni. Și cum timpul ne permitea, nu l-am mai ratat.

castelul sturdza miclăușeni

Unde se află Castelul Sturdza de la Miclăușeni

Ok, la Miclăușeni. Dar asta unde este? Pe la jumătatea distanței dintre Roman și Târgu Frumos, la aproximativ 60km depărtare de Iași. Nu se află tocmai pe traseul obișnuit pe care îl urmezi când mergi spre Vatra Dornei, din acest motiv l-am tot ratat până acum.

La doar 30 km se află un alt monument de importanță istorică enormă, Palatul Cuza de la Ruginoasa. În curtea Mănăstirii Miclăușeni…sau mănăstirea se află în curtea castelului?

Noi am lăsat pentru moment castelul în urmă, vizitând prima dată biserica…practic am lăsat ce e mai bun la final. Am dat câteva ocoale castelului, pe care erau prinse schele și muncitori, dovadă că se lucrează intens la renovări. Detaliile exterioare sunt minunate, dar nu știam dacă se poate vedea în interior. Până la urmă am avut noroc, dar despre asta o să detaliez mai jos.

Istoria zbuciumată de la Castelul Sturdza – Începuturile

Istoria cunoscută a acestor locuri începe în jurul anului 1410, când moșia din zonă i-a fost dăruită lui Miclăuș, mare dregător, de către domnitorul Alexandru cel Bun. După moartea vornicului, moșia a preluat numele acestuia – Miclăușeni. Deși ulterior aceasta a fost înstrăinată mai multor familii, s-a păstrat în memoria locuitorilor această denumire.

Pe la începutul anilor 1600 a fost ridicat un conac, de către vistienicul Simion Stroici. Acesta urma să fie bază a ce avea să devină mai târziu castelul de astăzi. În plus, ruine ale acestui conac mai puteau fi văzute și după 300 de ani.

Domeniul intră în patrimoniul familiei Sturdza în 1697, fiind primit moștenire. Să fie clară cum stătea treaba în acele vremuri, toți țăranii care trăiau pe aici, plus țiganii robi, lucrau în slujba moșierului. Aceștia locuiau în bordeie sărăcăcioase și primeau numele după ce îndeletnicire aveau. De atunci se păstrează în regiune nume precum: Muraru, Bucătaru, Bivolaru, sau Pitaru.

Conacul avea să fie reclădit la jumătatea sec.al XVIII-lea, de către vornicul din acestă perioadă, Ioan Sturdza, construit pe două nivele, demisol și parter, având câte 10 camere pe fiecare etaj. Fiul acestuia, Dimitrie, a fost cel care a reconstruit biserica din curte, aducând-o la forma de astăzi, între anii 1821-1823, iar mai târziu, Alecu Sturdza, fiu al lui Dimitrie, a amenajat superbul parc englezesc, pe o suprafață de 42 hectare. Tot el s-a ocupat de îmbogățirea bibliotecii, cu numeroase manuscrise și cărți de o importanță uriașă.

După ce Alecu moare de holeră în 1848, moșia rămâne sub comanda soției sale, Catinca, iar din 1863 îi rămâne fiului, George Sturdza. Acesta se căsătorește în 1869 cu Maria Ghica, iar în același an se mută pe domeniul de la Miclăușeni.

De la conac, la unul dintre cele mai frumoase castele din țară

Cei doi tineri însurăței au avut o „lună de miere” prelungită prin Europa de Vest, iar în momentul în care au revenit acasă, s-au decis să ridice un castel după modelele văzute prin Franța, Belgia, dar cu influențe puternice de la Palatul Cuza de la Ruginoasa și Palatul Culturii din Iași.

Ridicat pe baza vechiului conac, din care s-au și păstrat mai multe încăperi, construcția nu a fost un chilipir nici măcar pentru un Sturdza, nepot al fostului domnitor Dimitrie Sturdza. Astfel, George este nevoit să vândă mai multe proprietăți, să facă un credit, pune gaj moșia, toate pentru visul de a ridica un castel de vis pentru soția sa.

Nu a fost lucru simplu, construcția întinzându-se pe durata a 24 de ani, din 1880 până la finalizare în 1904. În acest timp, castelul în stil neogotic târziu era probabil unul dintre cele mai frumoase din toată țara.

Pe lângă frumusețea arhitecturală, castelul adăpostea adevărate comori, precum colecții de arme și armuri medievale, bijuterii, busturi din marmură de Cararra, bijuterii, dar și una dintre cele mai mari biblioteci din Moldova, cu peste 60.000 de piese, multe dintre ele de mare importanță istorică.

castelul sturdza miclăușeni
Zilele de glorie..

La castel locuiau cei doi, alături de singura fiica, Ecaterina și evident, o armată de slujitori. Castelul avea să cunoască repercursiuni în timpul fiecărui eveniment istoric ce a urmat, mai domoale, sau mai aprige.

În 1907, anul răscoalelor țărănești, George Sturdza avea să fie băgat în „ședință” de țăranii de pe moșia sa, aceștia solicitând pământ. Fără mari probleme, George acceptă doleanțele și le promite că va rezolva problema.

Primul Război Mondial nu a impactat prea mult castelul, acesta devenind însă un sediu pentru îngrijirea răniților, sub stricta atenție a Mariei și Elisabetei, devenite asistente de ocazie. În acest timp castelul a fost vizitat chiar de George Enescu, care a venit pentru a concerta printre paturile răniților, în speranța de a le ridica moralul.

Moșia nu era un loc de petreceri, așa cum se întâmpla adesea în casele altor familii înstărite. De exemplu dacă ne aducem aminte de istoria Palatului Șuțu din București. Familia Sturdza era mai degrabă o familie religioasă și axată complet pe cultură, lăsând petrecerile pentru alții.

Legăturile familiei Sturdza cu moșia aveau să se rupă complet după aproape 250 de ani, când Elisabeta este nevoită să-și abandoneze casa, în 1944, când frontul marelui război se apropia de castel, reușind să salveze doar câteva cărți din bibliotecă și odoarele bisericii.

Călugărită, rămasă văduvă și fără copii, Ecaterina lasă castelul cu toate dependițele în grija Episcopiei Romanului, anul 1947.

Castelul Sturdza, după Al Doilea Război Mondial

În timpul Războiului castelul, ca și structură, nu a cunoscut mari degradări, însă colecțiile de care aminteam mai sus au fost prădate de soldații ruși, iar mai apoi de localnici. Rușii au ars mii de cărți din bibliotecă, pentru a se încălzi, au furat mobilierul, bijuteriile, colecțiile de armuri și cam tot ce era de valoare.

Localnicii, precum niște hiene pe lângă leșul părăsit de leu, au prădat ce a mai rămas. Au vândut restul de cărți, iar manuscrise istorice au ajuns să ambaleze alimente prin prăvăliile din Târgu Frumos. Iar din coperțile de piele, țăranii și-au făcut opinci.

Moșia nu avea să rămână mult timp în patrimoniul bisericii, pentru că începând cu 1953 comuniștii au desființat așezarea monahală, iar domeniul a intrat în proprietatea statului. Cum regimul comunist nu avea la suflet nici biserica, dar nici boierii de dinainte, nu se prevedea un viitor strălucit pentru castel.

Cei mai triști ani..

În anii următori a fost depozit militar de explozibil, iar din 1960 devine centru de plasament pentru copii cu boli mintale. Ospiciu pentru copii este o soartă teribilă pentru un astfel de edificiu. Si avea să joace acest rol timp de patru decenii, până în 2001!

Folosirea improprie, cât și unele incidente, precum incendiul din 1985, au dus la degradarea puternică a construcției. În urma acestui incendiu, pompierii au stins flăcările care au afectat mansarda cu apă. Aceasta s-a infiltrat cu timpul prin tavan și pereți, iar o mare parte a structurii de rezistență, dar și picturile originale au fost deteriorate.

După ce a fost mutat centrul de copii, domeniul a reintrat în patrimoniul bisericii, iar în 2003 aici s-au tras câteva cadre din filmul Orient Express. Din același an au început câteva lucrări de consolidare, cu fonduri obținute și de la Banca Mondială. Din păcate însă accentul s-a pus mai mult pe biserică și anexele castelului, fiind realizate camere pentru oaspeți și centru de evenimente. Iar castelul a continuat să se degradeze.

Vestea bună este că a fost acceptat proiectul de renovare, prin fonduri europene, proiect foarte mare, de câteva milioane de euro, care promite să aducă Castelul Sturdza aproape de grandoare de altădată. Proiectul presupune reabilitarea exterioară și interioară, refacerea mobilierului și a parchetului, conform cu cele originale, utilizând fotografii din urmă cu 100 ani.

Se pare că lucrările au ca și termen de finalizare 10 ani, la finalul cărora ar trebui să avem în față unul dintre cele mai frumoase castele din România și în interior, nu doar la exterior.

Arhitectura de la Miclăușeni

Cel mai mult la acest castel m-a impresionat arhitectura și detaliile, mult mai mult decât istoria sa, care este la rândul său fascinantă. Dintre castelele românești, singurul care concurează cu Sturdza este Peleșul.

Simbolul care se repetă cel mai des, atât la exterior, dar și la interior, este blazonul familiei Sturdza: șarpele încolăcit pe o cruce. Domnitorii care s-au ridicat din această familie, au preluat apoi și leul ca simbol, care de asemenea este prezent foarte des pe exteriorul castelului.

Pe partea frontală este un superb blazon, cu un cavaler călare pe cal. Animalul are pe el, de asemenea, crucea cu șarpe și leul.

castelul sturdza miclăușeni

Cea mai valoroasă piesă, pe care nu am putut din păcate să o fotografiez din pricina schelelor, este statueta Îngerului cu cadran solar. Îngerul, cu trăsături feminine, are ochi și urechi, însă îi lipsește gura. Ceea ce simbolizează că timpul vede, aude, însă nu ne spune nimic. Cadranul solar ne poate arăta ora, însă lipsește momentan acul necesar.

La interior sunt de remarcat picturile, realizate chiar de Maria Ghica, mare iubitoare de artă și pictură. I-au fost necesari aproximativ 10 ani să picteze toate camerele castelului. Cam toate elemenetele decorative erau „opera” Mariei. Parchetul camerei era de cele mai multe ori „oglinda” tavanului pictat, iar sobele (peste 20 în total), erau construite și ornate în funcție de destinația camerei. Astfel, pentru camera doamnei, găsim o sobă mai feminină, albă, suplă, în timp ce pentru biroul domnului, cea mai potrivită era o sobă masivă, închisă la culoare.

Mănăstirea Miclăușeni

Parte a ansablului de la Miclăușeni, biserica inițială a fost ridicată în 1782, de Ioan Sturdza, la 30 ani distanță după ce și-a construit conacul. Pisania de atunci se află incastrată pe unul dintre pereții Castelului Sturdza.

Între 1821-1823, fiul lui Ioan, Dimitrie Sturdza, a reconstruit biserica în stil neoclasic, așa cum poate fi văzută în ziua de astăzi, la 200 de ani distanță. Printre valorile adăpostite de biserică, pe lângă catapeteasma în stil baroc, se mai poate vedea epitaful scris de Costache Negruzzi, după moartea vornicului Alecu Sturdza.

mănăstirea miclăușeni

Mănăstirea de maici a luat naștere în 1947, când Ecaterina Cantacuzino, fiica lui George și Mariei Sturdza, s-a călugărit și a donat domeniul Episcopiei Romanului.

După ce a fost desființată de autoritățile comuniste în 1953, Mănăstirea Miclăușeni a fost reînființată în 1994, astăzi fiind casa a 35 măicuțe.

castelul sturdza miclăușeni

Cum ajungi la Castelul Sturdza

Localizat în Sat Miclăușeni, Jud. Iași, la jumătatea drumului între Roman și Târgu Frumos. (DN28)

20km de Târgu Frumos, 22km de Roman și 60 km de Iași.

Program și Tarife – Castelul Sturdza

Luni – Vineri: 08:00 – 18:00

Sâmbătă – Duminică: 11:00 – 18:00

Tarif vizită interior: 15 lei/adult, 10 lei/studenți,pensiunari, elevi de liceu, 5lei/elevi gimnaziu și primar
* vizită cu ghid, nu sunt permise fotografii în interior

postați un comentariu

8 + 2 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.