După ce l-am văzut pe Decebal, dar și Dunărea de la înălțime, am spus că este cazul și de o scurtă oprire la Mănăstirea Mraconia, aflată în imediata apropiere.

Situată pe malul fluviului, are o istorie bogată, însă prezentul m-a dezamăgit puțin.. Dar revin la părerile personale după ce trecem prin trecutul acesteia.

Scurt istoric Mănăstirea Mraconia

Supusă la numeroase încercări, născută și ucisă de mai multe ori, Mănăstirea Mraconia luminează încă pe malul românesc al Dunării. Acest „luminează” este oarecum în contrast cu semnificația numelui de Mraconia, care înseamnă „loc întunecat”.

Problemele cu turcii…

Nu se știe cu adevărat când s-a început istoria unei mănăstiri în această zonă, însă la 1453 se scrie că lăcașul este părăsit de călugări, alungați de hoardele otomane.

Un început sigur al acesteia este în 1523, când banul Severinului, Nicolae Gârlișteanu ctitorește Mănăstirea Mraconia.

La jumătatea sec. al XVII-lea clădirea se clătina, însă monahul Teofil reușește să strângă în cele din urmă o sumă de bani de la enoriași. Salvează astfel mănăstirea, care acum „strălucește ca un luceafăr”.

Vremurile bune nu au ținut prea mult, întrucât turcii cereau tribut, iar când nu au mai fost bani, au ars și prădat lăcașul, în 1682.

Din nou, cu ajutorul enoriașilor, viața revine la normal, iar în 1700 aici trăiau 14 călugări. În 1715 apare însă cel mai greu moment din istoria Mraconiei, când aproape toți călugării sunt tăiați de tătari.. Cu excepția călugărului Ilie, care a reușit să se salveze.

Probleme cu partidul..

După câțiva ani avea să dispară cu totul pentru 200 de ani, fiind reconstruită în 1935, la inițiativa episcopului de Caransebeș. Dar, de data aceasta dacă nu a fost tăișul tătarilor, a fost buldozerul comunist. În septembrie 1967 se dă decizia de demolare a mănăstirii, odată cu satele învecinate, pentru construcția Porților de Fier I.

Zidurile mănăstirii aveau să fie înghițite de Dunăre, iar forma de cruce se mai poate vedea și astăzi, când cotele fluviului scad suficient. Din acest motiv localnicii au botezat-o și „Mănăstirea de sub ape”.

În 1993 se pune piatra de temelie pentru noua mănăstire, cel care s-a ocupat fiind preotul Cristian Târtea. În acest moment Mraconia a fost transformată în mănăstire de maici.

Evident, nu a putut fi ridicată pe locul fostului lăcaș, ci pe un loc mai înalt, numit și „la balon”, fostul punct de observație și dirijare a vaselor la Cazane. Fostul „balon” a fost mutat ulterior pe malul sârbesc și se poate vedea și astăzi.

Păreri personale

În afară de peisaj și poziția sa pe malul Dunării, Mraconia nu impresionează prin elemente arhitecturale, sau printr-o pictură spectaculoasă. Este totuși un lăcaș nou și nu produce aceeași emoție precum unul vechi de 400-500 ani.

Totuși lucrul care chiar mi-a displăcut la această vizită este organizarea, dacă pot spune așa. Am încercat să intru în biserică, dar nu reușeam, fiind lume până în ușă. Foarte aglomerat, chiar în condiții de pandemie, dar trecem cu vederea acest aspect.

Aglomerația nu era datorată slujbei, sau a numărului mare de vizitatori care aprindeau o lumânare, se rugau, sau apreciau pictura interioară. Această aglomerație era produsă de numeroasele măsuțe pe care erau expuse suveniruri și vândute, chiar în interiorul bisericii.

Un mini-mall bisericesc, de parcă acesta era scopul principal al clădirii – vânzarea de iconițe, lumânări, cărticele și brățări.

În condițiile în care afară, la 10 metri de biserică, există un magazin cu aceleași produse. Singura diferență este că același lucru, dar cumpărat din interiorul bisericii, era cu 1-2 lei mai scump.

Afacere de zile mari… doar că acum nu mai vin turcii să ceară tribut, deci nu înțeleg această disperare după profit.

Nu există taxă de vizitare!