Memorialul Durerii de la Sighet – primul muzeu din lume dedicat victimelor comunismului

În Sighetul Marmației am fost de trei ori până acum, o dată cu facultatea, în practica de care am amintit și prin alte articole, dar și prin tururi ale țării organizate de mine.

Un oraș mic, cochet, este capitala istorică a Maramureșului, însă este cunoscut în special datorită Memorialului Durerii, sau al Victimelor Comunismului și al Rezistenței, situat pe strada Corneliu Coposu.

Acesta se află într-o clădire mare, care a servit ca loc de detenție pentru numeroși  intelectuali români, politicieni, profesori, preoți români care s-au opus instaurării regimului comunist în țara noastră.

Memorialul Durerii a fost inclus de Consiliul European între principalele locuri de păstrare a memoriei continentului, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Istoria clădirii și a Memorialului

Scurtă istorie a închisorii de la Sighet

Clădirea în care se găsește astăzi muzeul a fost construită în 1897, pe vremea administrației austro-ungare, ca închisoare de drept comun. În august 1948 a început să fie folosită pentru detenția opozanților regimului, iar în noaptea de 5/6 mai 1950 au fost aduși aici peste o sută de demnitari din întreaga țară – foști miniștri, academicieni, istorici, ofițeri, ziariști și politicieni marcați.

Inițiativa transformării ruinei fostei închisori într-un memorial aparține scriitoarei Ana Blandiana și soțului ei, Romulus Rusan. Fundația Academia Civică a preluat clădirea în 1994, iar lucrările de reabilitare și amenajare au durat până în anul 2000, muzeul deschizându-se treptat, sală cu sală – devenind astfel primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului.

Închisoarea de la Sighetul Marmației era una dintre cele mai dure din țară la începutul anilor 1950.

Aici și-au pierdut viața majoritatea deținuților, printre care și Iuliu Maniu, conducătorul Partidului Național Țărănesc și unul dintre susținătorii democrației.

Acesta a fost torturat, ținut fără hrană, decedând în cele din urmă în anul 1953. Este înfiorător când te gândești câte au suportat acești oameni pentru a-și susține crezul..și cum apreciem noi astăzi libertatea.

Memorialul Durerii a fost deschis în anul 1993, iar printr-o scurtă plimbare puteți vedea pozele tuturor deținuților, camere de tortură, haine sau obiecte personale care au aparținut celor închiși, imagini din perioada comunistă, toate acestea fiind prezente în fostele celule.

De asemenea sunt imagini cu cetățeni români exilați în diferite regiuni ale țării, cum ar fi Câmpia Bărăganului, dar și dovezi scrise despre motivele încarcerării unora, multe dintre ele stupide.

Unul dintre deținuți a fost închis din cauza faptului că a dat o bucată de pâine unui cetățean căutat de Securitate.

Ce poți vedea în muzeu

Ce găsești în cele peste 80 de celule ale muzeului

Muzeul este amenajat pe trei niveluri, în mai bine de 80 de foste celule, fiecare transformată în sală de expoziție. Parcurgerea completă necesită cel puțin 2-3 ore – este practic imposibil să citești toate mărturiile scrise pe pereți în mai puțin timp.

Câteva dintre celule au fost păstrate ca atare, nealterată, pentru autenticitate – printre ele, camerele în care au murit Iuliu Maniu și Gheorghe I. Brătianu.

Un moment aparte îl reprezintă Spațiul de Reculegere și Rugăciune, construit în curtea interioară după un proiect al arhitectului Radu Mihăilescu, și grupul statuar „Cortegiul Sacrificaților”, realizat de sculptorul Aurel Vlad – 18 siluete umane îndreptându-se spre un zid. O imagine care rămâne mult timp în memorie.

În aceeași curte interioară se găsesc plăci de marmură neagră cu numele martirilor, adunate în urma a zece ani de cercetare.

La ieșire există un stand cu cărți despre comunism și istoria represiunii – titluri valoroase dacă vrei să aprofundezi subiectul.

Nu am prins perioada comunistă, nu am de unde să știu exact cum a fost în acele perioade, însă privind la aceste lucruri nu îi pot întelege pe cei melancolici, care plâng regimul comunist. Poate fiecare om avea un loc de muncă stabil, dar cu siguranță nu avea cel mai important lucru: libertatea!

Aproape de periferia orașului găsiți Muzeul Maramureșului, un muzeu al satului, care prezintă gospodării așezate asemeni unui sat maramureșean autentic. Fiecare casă ilustrează un anumit stil și perioadă, cea mai veche fiind construită în secolul al XVI-lea.

În Piața Libertății, într-o cladire baroc din anul 1730, își are sediul partea acoperită a Muzeului Maramureșului, unde se găsesc obiecte de artizanat specifice locului, obiecte de lemn și măști de spectacol.

Pe Strada Tudor Vladimirescu putem vizita casa copilăriei lui Elie Wiesel, romancier și supraviețuitor al Holocaustului de la Auschwitz. Acesta și-a petrecut primii 15 ani de viață în România, după care a fost deportat împreună cu toată familia și alte câteva mii de evrei în lagărele naziste.

După ce a supraviețuit ororilor prin care a trecut, a devenit un renumit scriior, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, premiat de 55 de Universități, printre care Yale, iar numele său a fost gravat pe Statuia Libertății, alături de numele altor 11 emigranți ajunși în Statele Unite.

Biletele de intrare au prețuri accesibile, însă poziția orașului în extremitatea nord-vestică a țării nu este tocmai favorabilă pentru atragerea mai multor turiști români. Totuși, dacă ajungeți în zona Maramureșului, nu ratați o vizită la Sighet, care o să vă pună cu siguranță pe gânduri.

Program vizitare și tarife bilete – 2026

Adresă: Str. Corneliu Coposu, nr. 4, Sighetu Marmației, jud. Maramureș

Program de vizitare:

• Sezon cald (15 aprilie – 14 octombrie): luni–duminică, 9:30–18:30 (ultima intrare: 18:00)
• Sezon rece (15 octombrie – 14 aprilie): marți–duminică, 9:30–16:30 (ultima intrare: 16:00) | Luni: închis
• Ultimul vizitator este primit cu 30 de minute înainte de închidere

Tarife bilete:

• Adulți: 25 lei
• Pensionari: 15 lei
• Elevi, studenți: 10 lei
• Gratuit: foști deținuți și deportați politici, persoane cu dizabilități, ziariști

Durata recomandată a vizitei: minimum 2 ore; pentru o vizită completă, alocați 2,5–3 ore.

Tur virtual: Dacă nu ajungeți fizic la Sighet, există un tur virtual oficial cu 8 teme tematice, disponibil gratuit online.

Cimitirul Săracilor: La 2,5 km de muzeu, un ansamblu dedicat memoriei deținuților politici care au murit la Sighet – printre ei, cei 54 de morți înmormântați în secret, noaptea, de autoritățile comuniste. Merită inclus în traseul vizitei.

🔗 Link extern: memorialsighet.ro/program-de-vizitare

Alte articole din Maramureș:

• Mănăstirea Bârsana
• Țara Lăpușului
• Cimitirul Vesel de la Săpânța

---

De ce Sighet: geografia unei alegeri

Nu e o întâmplare că elita politică a României interbelice a fost adusă tocmai aici, la capătul de nord al țării, într-un oraș mic de la marginea Maramureșului.

Închisoarea de la Sighet se află la doar câțiva kilometri de fosta graniță cu Uniunea Sovietică. Ipoteza acceptată de istorici e simplă și sinistră: în cazul în care situația politică ar fi impus-o, deținuții puteau fi transferați rapid peste graniță, în URSS, fără traversarea țării.

La asta se adaugă izolarea. Sighetul era, la 1950, departe de orice centru urban important, greu accesibil, cu o comunitate locală care nu avea cum să afle cine se află în spatele zidurilor. Familiile deținuților nu au știut, ani la rând, unde se aflau cei arestați — și, în multe cazuri, nici măcar dacă mai trăiesc.

---

Noaptea de 5 spre 6 mai 1950

Clădirea fusese ridicată în 1897 de administrația austro-ungară, ca închisoare de drept comun. Din august 1948 începuse să fie folosită pentru deținuți politici — la început un grup de studenți, elevi și țărani maramureșeni.

Dar data care contează e noaptea de 5 spre 6 mai 1950. Atunci au fost aduși la Sighet, din toată țara, peste o sută de demnitari: foști miniștri, academicieni, economiști, istorici, ziariști, ofițeri, politicieni. Unii condamnați la pedepse grele. Alții nici măcar judecați — arestați și închiși pur și simplu, fără proces, fără sentință, fără termen.

Regimul de detenție a fost conceput ca regim de exterminare lentă: celule neîncălzite, hrană mizerabilă, interdicția de a se întinde pe pat în timpul zilei, izolare totală, fără corespondență și fără vizite. Mulți dintre cei aduși aici aveau peste șaptezeci de ani.

Din cei aproximativ 200 de deținuți care au trecut prin închisoarea de la Sighet între 1950 și 1955, 54 au murit aici.

Iuliu Maniu, celula 1

Cel mai cunoscut dintre ei. Conducătorul Partidului Național Țărănesc, unul dintre artizanii Unirii de la 1918 și de trei ori prim-ministru al României, Iuliu Maniu avea aproape 75 de ani la data arestării.

A fost condamnat pe 11 noiembrie 1947 la temniță grea pe viață, pentru „înaltă trădare și spionaj în favoarea anglo-americanilor”. A fost întemnițat mai întâi la Galați, iar din august 1951 la Sighet.

A murit aici pe 5 februarie 1953 și a fost aruncat într-o groapă anonimă. Rămășițele lui nu au putut fi identificate nici până astăzi.

Cimitirul Săracilor

Închisoarea de la Sighet avea un regim special nu doar pentru cei vii, ci și pentru cei morți. Între 1950 și 1955 nu s-au întocmit acte de deces.

Cei care mureau erau îngropați noaptea, fără sicriu, fără preot, fără nume, în gropi anonime din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului. Familiile nu au fost anunțate. Multe au aflat, abia după 1989, că cei dragi muriseră cu decenii în urmă.

Cimitirul Săracilor se poate vizita și astăzi. Nu e amenajat spectaculos și nu are nimic de arătat — și tocmai de aceea, dacă ai timp, merită. E locul unde se termină, de fapt, vizita la Memorial.

---

Cum a devenit o ruină primul memorial din lume

În 1955, în contextul Convenției de la Geneva și al admiterii mult amânate a României comuniste în ONU, deținuții rămași în viață au fost eliberați, transferați sau trimiși în domiciliu obligatoriu. Închisoarea a redevenit una de drept comun.

În 1977 a fost dezafectată. Ce a urmat spune mult despre cum se șterge o memorie: clădirea a devenit, pe rând, fabrică de mături, sediu al gospodăriei colectei, depozit de sare și de anvelope — iar în final, o ruină abandonată.

Pe 30 ianuarie 1993, la o conferință despre drepturile omului ținută la Strasbourg, scriitoarea Ana Blandiana a propus oficial ideea unui memorial al victimelor comunismului, într-o închisoare părăsită din nordul României. La trei luni distanță, proiectul se afla deja pe masa Consiliului Europei.

Pe 21 aprilie 1994, după ce autoritățile române își arătaseră reticența față de proiect, a fost înființată Fundația Academia Civică, condusă de Ana Blandiana, pentru a gestiona construcția, logistica, cercetarea și atragerea de fonduri. Consiliul Europei a luat memorialul sub egida sa la mijlocul anilor ’90, după ce două comisii au verificat datele la fața locului.

Lucrările au durat până în anul 2000. Muzeul s-a deschis treptat, celulă cu celulă, pe măsură ce erau amenajate — astăzi expunerea ocupă peste cincizeci de foste celule.

Memorialul nu e doar muzeul. E format din Muzeul de la Sighet, din Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, cu sediul la București și creat în 1993 de Romulus Rusan, și din Școala de Vară de la Sighet, destinată adolescenților. Centrul a adunat, de-a lungul anilor, mii de ore de istorie orală, documente și fotografii — materialul din care s-au construit sălile muzeului.

---

Cortegiul Sacrificaților și Spațiul Reculegerii

Două lucruri din afara celulelor rămân, pentru cei mai mulți vizitatori, cele mai puternice.

În a doua curte a fostei închisori se află „Cortegiul Sacrificaților”, grup statuar din bronz realizat de sculptorul Aurel Vlad în 1997: optsprezece siluete firave, deznădăjduite, care înaintează spre un zid. Zidul e sensul întregii lucrări — orizontul închis al deținuților, drumul care nu duce nicăieri.

Iar alături e Spațiul Reculegerii și al Rugăciunii, unde sunt înscrise numele celor care au murit în închisorile, lagărele și locurile de deportare din România comunistă. Sunt mii de nume. Adunarea lor a durat zece ani de muncă.

Nu e o listă abstractă. Dacă ai răbdare să citești, găsești ani de naștere din 1880, 1890, 1900 — și ani de moarte care se opresc, aproape toți, între 1950 și 1960.

---

Sfaturi practice pentru vizită

Rezervă minimum două ore. Expunerea ocupă peste cincizeci de celule, fiecare cu o temă: colectivizarea, deportările în Bărăgan, Canalul Dunăre–Marea Neagră, represiunea împotriva Bisericii Greco-Catolice, rezistența armată din munți, exilul. Dacă citești panourile, și merită citite, ajungi lejer la trei ore.

Nu e o vizită ușoară. Spun asta fără dramatism: e un muzeu care te obosește emoțional, nu fizic. Programează-l dimineața, când ai energie, și nu-l pune imediat după altceva solicitant. Iar după, lasă-ți o oră de nimic — o cafea, o plimbare prin oraș.

Cu copiii. Sub 12–13 ani, majoritatea sălilor nu vor însemna nimic, iar câteva pot fi tulburătoare. De la adolescență în sus, în schimb, e una dintre cele mai valoroase vizite posibile din România — mai ales pentru cei care învață perioada la școală. Memorialul organizează, din 1998, și o Școală de Vară dedicată tocmai adolescenților.

Ia un ghid, dacă se poate. Panourile sunt bine făcute, dar contextul spus de un om schimbă complet experiența. Întreabă la intrare dacă există tur ghidat în ziua respectivă.

Fotografiatul e permis în general, dar întreabă la casă. Iar în Spațiul Reculegerii, chiar dacă e permis, gândește-te de două ori.

---

Ce mai poți vizita în Sighetu Marmației

Sighetul e capitala istorică a Maramureșului și un oraș mic, cochet, care merită mai mult decât o oprire de două ore.

Casa Memorială Elie Wiesel

Aici s-a născut, în 1928, Elie Wiesel — supraviețuitor de la Auschwitz, scriitor și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986. Casa părintească e astăzi muzeu.

Legătura dintre cele două muzee ale orașului e ceea ce face Sighetul unic în România: la câteva sute de metri distanță se află memorialul unei comunități evreiești deportate în 1944 și memorialul unei elite politice exterminate după 1950. Două totalitarisme, două memorii, același oraș mic de la graniță.

Muzeul Satului Maramureșean

Muzeu în aer liber, pe dealul Dobăieș, cu gospodării, biserici de lemn, porți sculptate și instalații țărănești aduse din satele Maramureșului. E antidotul perfect după Memorial: aer, spațiu și partea luminoasă a aceleiași regiuni.

În jurul orașului

• Cimitirul Vesel din Săpânța – la 18 km
• Mănăstirea Bârsana – la ~20 km, pe Valea Izei
• Valea Izei – satele cu porți maramureșene sculptate
• Mocănița de pe Valea Vaserului – din Vișeu de Sus

---

❓ Întrebări frecvente

Cât durează vizita la Memorialul de la Sighet?

Minimum două ore, iar dacă citești panourile din fiecare sală, trei. Expunerea ocupă peste cincizeci de foste celule, fiecare cu o temă distinctă. Adaugă încă 30 de minute pentru Cortegiul Sacrificaților și Spațiul Reculegerii, din curte.

Câți oameni au murit în închisoarea de la Sighet?

54 de deținuți, dintr-un total de aproximativ 200 care au trecut pe aici între 1950 și 1955. Între aceste date nu s-au întocmit acte de deces, iar cei morți au fost îngropați noaptea, fără sicriu și fără nume, în gropi anonime din Cimitirul Săracilor.

Unde este îngropat Iuliu Maniu?

Nu se știe. A murit la Sighet pe 5 februarie 1953 și a fost aruncat într-o groapă anonimă din Cimitirul Săracilor. Rămășițele lui nu au putut fi identificate nici până astăzi, în ciuda cercetărilor de după 1989.

De ce a fost aleasă tocmai închisoarea de la Sighet?

Pentru poziția ei: se află la câțiva kilometri de fosta graniță cu Uniunea Sovietică, ceea ce ar fi permis transferul rapid al deținuților peste graniță, dacă situația ar fi impus-o. La asta se adaugă izolarea — Sighetul era, la 1950, departe de orice centru urban, iar familiile nu aveau cum să afle unde se aflau cei arestați.

Cine a înființat Memorialul?

Scriitoarea Ana Blandiana și soțul ei, Romulus Rusan. Ideea a fost propusă oficial pe 30 ianuarie 1993, la o conferință despre drepturile omului de la Strasbourg. În aprilie 1994 a fost înființată Fundația Academia Civică, iar lucrările au durat până în anul 2000. Este primul muzeu din lume dedicat victimelor comunismului.

Ce este „Cortegiul Sacrificaților”?

Un grup statuar din bronz, realizat de sculptorul Aurel Vlad în 1997 și amplasat în a doua curte a fostei închisori. Sunt optsprezece siluete care înaintează spre un zid — o reprezentare a orizontului închis al deținuților.

Este potrivit pentru copii?

Sub 12–13 ani, majoritatea sălilor nu vor însemna mare lucru, iar câteva pot fi tulburătoare. De la adolescență în sus, e una dintre cele mai valoroase vizite posibile din România, mai ales pentru elevii care studiază perioada. Memorialul organizează, din 1998, și o Școală de Vară pentru adolescenți.

Ce altceva merită văzut în Sighet?

Casa Memorială Elie Wiesel, casa în care s-a născut în 1928 laureatul Nobel pentru Pace, și Muzeul Satului Maramureșean, în aer liber, pe dealul Dobăieș. Iar în jur: Cimitirul Vesel din Săpânța la 18 km, Mănăstirea Bârsana la ~20 km și Valea Izei.

---

🌍 Poate vrei să citești și tu

Sighetul e capitala istorică a Maramureșului, iar regiunea cere patru-cinci zile. Iată articolele care completează firesc drumul:

• Cimitirul Vesel din Săpânța – ghid complet – la 18 km, celălalt fel al Maramureșului de a privi moartea.
• Mănăstirea Bârsana – ghid complet – la ~20 km, turla de 57 de metri și biserica UNESCO de pe dealul Jbâr.
• Țara Lăpușului – biserici de lemn UNESCO și obiective turistice – partea de Maramureș pe care nu o vizitează aproape nimeni.
• Mănăstirea Rohița din Boiereni – blestemul, legenda și istoria unui lăcaș aproape necunoscut.
• Top 13 cele mai frumoase mănăstiri din România – cu un circuit propus prin Maramureș.
• Top 9 cele mai spectaculoase locuri din România – unde se așază Maramureșul față de restul țării.
• Teleleu prin România – toate destinațiile din țară, într-un singur loc.