Sus
  >  Home   >  Biserica Domnița Bălașa – O bijuterie ascunsă după blocuri

Faptul că bisericile nu au dus-o tocmai roz în perioada comunistă, este un lucru bine știut. În special prin anii 1980, numeroase mănăstiri și biserici au fost puse la pământ de buldozere, pentru a face loc noilor bulevarde, sau a blocurilor muncitorești. Doar amintind de fostul cartier Uranus, distrus complet, pentru a face loc Palatului Parlamentului, ne dăm seama de modul în care conducerea țării de la momentul respectiv a știut să respecte „urmele trecutului”.

Comunismul, ca doctrină, era de asemenea împotriva religiei. Cetățeanul trebuia să aibă ca lider suprem pe conducătorul partidului, nu vreun zeu. Tocmai de aceea, multe biserici, vechi de sute de ani, au fost ori dărâmate, în timp ce altele mai norocoase, strămutate, încercuite de blocuri, pentru a fi uitate.

Am scris despre mai multe astfel de biserici și mănăstiri, din Capitală. Mănăstirea Antim, Biserica Sf.Ioan Piață și Mănăstirea Mihai Vodă se numără printre ele.

De data aceasta o să vă povestesc despre o bijuterie, aflată în spatele blocurilor de pe Bd.Unirii și din spatele Tribunalului. Una dintre cele mai frumoase biserici din București, cu o istorie impresionantă – Biserica Domnița Bălașa!

biserica domnița bălașa

Despre Domnița Bălașa și familia Brâncovenilor

Pe lângă bucuria pe care mi-o aduc vizitele făcute, prin București, sau alte locuri și faptul că le pot descrie pe acest blog, mai este un motiv extrem de important pentru păstrez acest site de peste 10 ani. Aflu tot felul de povești, istorii, fapte care îți rămân în memorie.

Scriind despre numeroase familii domnitoare, sau boierești, am învățat despre o mică parte a istoriei Bucureștilor și a țării. Iar unele exemple îți rămân și în suflet, nu doar în memorie.

Poate cel mai bun exemplu este cel al familiei Brâncoveanu. Una dintre cele mai bogate din istoria Țării Românești, a lăsat numeroase edificii, unele reușind să reziste până în zilele noastre. Am mai vorbit aici despre Biserica Sf. Gheorghe Nou, necropola familiei, situată în punctul 0 al Capitalei, dar și despre Palatul Mogoșoaia, reședința de vară a brâncovenilor.

Istoric al Familiei Brâncoveanu

În precedentele articole, în care am amintit de brâncoveni, am evitat să intru prea mult în detalii istorice. Dar această biserică m-a captivat pur și simplu, fapt pentru care o să scriu un articol mai amplu. Oricum, majoritatea preferă istorisiri și povești, decât detalii arhitecturale, considerate plictisitoare.

Proveniți dintr-o bogată familie de boieri din zona Olteniei și rude cu familie Basarabilor, adoptă numele de Brâncoveanu de la moșia Brâncoveni. Moșie este primită în dar de la domnitorul Neagoe Basarab. Acesta a fost un motiv întemeiat pentru care boierii și-au putut alătura și numele de Basarab, pe lângă cel de Brâncoveanu.

Cu toate avuțiile, viața nu era simplă nici pentru ei, într-o societate de la mijlocul secolului al XVII-lea. Astfel, la doar 3 ani, Constantin Brâncoveanu avea să rămână orfan de tată. Papa Brâncoveanu era ucis în 1655, chiar la poalele actualului Deal al Mitropoliei, unde familia își avea casele. În următorul articol voi scrie despre Dealul Mitropoliei și cu siguranță o să revin la subiect.

Biserica Sf. Gheorghe Nou
Biserica Sf. Gheorghe Nou

Așadar, viitorul voievod Constantin Brâncoveanu avea să fie crescut de familia din partea mamei – Cantacuzinii, mai exact stolnicul Constantin Cantacuzino și spătarul Mihai Cantacuzino.

Altîn Bey – prințul de aur

Faptul că familia Brâncoveanu era foarte bogată, nu era un lucru nou. Încă din vremea bunicului se scria despre averile lor. Dar se pare că voievodul Constantin Brâncoveanu avea să fie cel mai bogat domnitor pe care Țara Românească l-a avut. Motiv pentru care turcii îl numeau Altîn Bey = prințul de aur.

Tocmai situația financiară înfloritoare îl face să refuze inițial domnia. Ducea oricum o viață domnească, iar situația politică din această zonă a Europei nu era una favorabilă. Prinsă între 3 coloși (turcii, austriecii și ruși), Țara Românească era un pion. Iar conducătorii săi nu prea aveau viață lungă.

Acceptând însă oferta în cele din urmă, își demonstrează priceperea, având una dintre cele mai lungi domnii, de 26 ani (1688-1714). Sub conducerea sa, țara a cunoscut o perioadă de pace, dar și realizări pe plan cultural și economic. La situația financiară au contribuit însă și taxele mari pe care le cerea populației. Și pe plan personal a fost fericit, alături de soția sa, Doamna Marica, a avut 11 copii (4 băieți și 7 fete).

Sfinții martiri brâncoveni – sacrificiul suprem

Cu o nouă conducere la Constantinopol, care cerea din ce în ce mai mulți bani de la prințul de aur și sub suspiciunea că acesta are o avere mult mai mare decât lasă să se vadă, domnia lui Constantin Brâncoveanu începe să aibă dificultăți. Deja la conducerea Moldovei fusese adus un domnitor fanariot, iar alte mari familii boierești conspirau împotriva sa (inclusiv vărul său, Ștefan Cantacuzino)

Sfârșitul domniei sale, dar și a vieții, avea să vină în preajma Paștelui din anul 1714. În Vinerea Mare, domnitorul, împreună cu soția, cei patru fii, o noră, nepotul Constantin, patru dintre gineri și Ianache Văcărescu, mâna sa dreaptă, erau duși la Constantinopol. Domnița Bălașa, cea de-a șasea fiică a domnitorului, se afla deja la Poartă, alături de soțul ei. Și ei aveau să fie închiși.

Refuzând să renunțe la creștinism, în favoarea islamului, dar și a vieții, Constantin Brâncoveanu face sacrificiul suprem, alături de cei 4 fii și de Ianache Văcărescu. Datorită acestui fapt sărbătorim pe 16 august Sfinții Martiri Brâncoveni.

Despre Domnița Bălașa

Cea de-a șasea fiică a lui Constantin Brâncoveanu, cu Doamna Marica, avea să se înscrie în istorie cu mai multe evenimente nefericite. Căsătorită în 1708 cu Manuil Rangabe, zis și Lambrino, are parte de o nuntă ca în povești, despre care cronicile vremii spun că a durat 3 zile.

În anul fatidic 1714, Bălașa împreună cu soțul ei, au fost trimiși la Constantinopol de domnitor. Aceștia aveau sarcina de a aduce în Țara Românească pe cea ce trebuia să ajungă soția lui Radu (al treilea fiu al domnitorului).

Prinși însă în complotul turcilor, Domnița Bălașa și Manuil sunt arestați. Bălașa a fost ridicată chiar când se întorcea de la slujba de Paște, de la biserica Patriarhiei din Constantinopol și aruncată în Ceauș Emini, închisoarea de femei, unde avea să fie ținută prizonieră, bătută și deposedată de toate avuțiile.

Domnița Bălașa, împreuna cu ceilalți supraviețuitori ai familiei, au mai stat o vreme închiși, după care exilați, până în 1717, când au avut dreptul de a reveni în țară.

biserica domnița bălașa

Revenirea din exil

Declarând loialitate noului domn al țării, Ioan Mavrocordat, Doamna Marica reintră în posesia averilor, sau ce a mai rămas după „jaful turcilor”. Din fericire, voievodul Constantin Brâncoveanu avusese grijă să-și securizeze o parte din bani prin bănci din Vestul Europei, unde otomanii nu aveau vreo putere.

La momentul revenirii în țară a brâncovenilor, mai supraviețuiau cinci fete și nepotul Constantin (care avea doar 7 ani în momentul martiriului bunicului și a tatălui său). Doamna Marica a cedat jumătate din avere celor 5 fete, urmând ca cealaltă jumătate să ajungă la nepot, unicul continuator al familiei pe cale masculină. Descendența pe linie masculină a brâncovenilor avea să se stingă în 1832, odată cu moartea lui Grigore Brâncoveanu.

Revenind la Domnița Bălașa, avea să cunoască o perioadă mai liniștită, alături de soț. Aceștia intră în voia domnitorilor Mavrocordat, iar Manolache primește mai multe titluri nobiliare. Împreună vor ctitori , în 1744, primul lăcaș de cult, aflat la aproximativ 30m distanță de actuala biserică. Un mic monument indică și acum locul pe care se afla.

Ridicarea celor două biserici

Pe actul de danie aveau să treacă și motivele pentru care au ridicat biserica spune așa: „De vreme ce, din voia lui Dumnezeu, n-am avut parte a ne rămâne copii din trupul nostru, ca să fie moștenitori, după noi, agonisitelor noastre; din dumnezeiasca râvnă îndemnându-ne, luat-am pe Dumnezeu într-ajutor și am zidit sfânta și dumnezeiasca biserică din casele noastre de aici din Orașul Bucureștilor, din mahalaua Prundului, întru care se cinstește și se prăznuiește hramul sfântului Botez al Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos”
.

Biserica avea să fie dărâmată în 1871, împreună cu fostele case ale celor doi soți.

Manolache decedează un an mai târziu, în 1745, fiind înmormântat în necropola familiei Brâncoveanu, Biserica Sf. Gheorghe Nou.

În 1751, Domnița Bălașa avea să zidească o a doua biserică, chiar lângă prima.
Dorința acestaia era să fie adusă lângă soț, însă în 1754, când a decedat la vârsta de 60 ani, a fost înmormântată în cele din urmă în propria sa ctitorie. Loc în care se află și astăzi.

Cutremurul din 1838 avea să avarieze puternic ambele lăcașuri. Dacă prima construcție a rezistat, cea de-a doua, mai mare ca dimensiuni, s-a prăbușit.

Safta Brâncoveanu și a treia biserică

Imediat după aceea, Safta Brâncoveanu, soția banului Grigore Brâncoveanu, deși retrasă la Mănăstirea Văratec, după moartea soțului, revine în capitală pentru a pune bazele Spitalului Brâncovenesc, dar și pentru a reconstrui biserica distrusă de cutremur.

Dimensiunile și mai mari ale noii construcții, turla masivă, folosirea fundației vechi, deja degradată, colaborat cu solul instabil din apropierea Dâmboviței, nu asigură un trai prea lung nici acestei construcții. Biserica avea să fie dărâmată în 1881.

Regalitatea și a 4-a Biserică Domnița Bălașa

Ridicarea celei de-a patra biserici are legătură cu o altă familie istorică, pe care am ajuns să o apreciez foarte mult. Este vorba despre familia regală.

În 1881, Regele Carol I, împreuna cu Regina Elisabeta și a Mitropolitului Calinic Miclescu, pun piatra de temelie pentru noua Biserică Domnița Bălașa, cea pe care o vedem și astăzi. Înainte de startul lucrărilor, terenul a fost nivelat, pentru a împiedica o altă infiltrare a apei la fundație.

În plus, după cum era obiceiul, un act comemorativ, împreună cu câte o piesă din fiecare monedă românească de la acel moment și câte o foaie a fiecărui ziar din Capitală, au fost introduse într-un tub metalic, care a ajuns sub prima piatră fundamentală a construcției.

Biserica avea să fie inaugurată 4 ani mai târziu, în 1885.

La fel ca acum, Biserica Domnița Bălașa era între cele mai frumoase așezăminte din București. Pe atunci se afla în centrul Așezămintelor Brâncovenești, care numărau case, spitalul, o școală și un azil.

biserica domnița bălașa

Arhitectură Biserica Domnița Bălașa

Stilul arhitectural este unul eclectic, adică o combinație între stilul neoclasic și neobizantin.

Având patru scări de acces exterior, deasupra fiecăreia se află câte o turlă. Acestea sunt completate cu turla mare, centrală.

Printre detaliile de arhitectură, aduc aminte despre mixul de cărămidă roșie cu cărămidă galbenă, aduse de la Budapesta și coloanele pridvorului, realizate în marmură de Albești.

Ferestrele sunt grupate câte două și sunt împodobite cu vitralii, înfățisând sfinți, scene din Biblie, dar și stema Voievodului Constantin Brâncoveanu și a lui Grigore Brâncoveanu (pe 2 dintre ele).

Statuia Domnița Bălașa

În curtea bisericii găsim și o superbă statuie care o înfățișează pe Domnița Bălașa. Proiectată de ilustrul Karl Storck și realizată ulterior de fiul acestuia, Carol Storck.

Realizată din marmură de Carrara, o înfățișează pe fiica lui Constantin Brâncoveanu ca și ctitor, având actul de danie în mână. Trăsăturile acesteia, cât și detalii despre veșminte, au fost furnizate sculptorului de către Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Al doilea monument de for public din București, după cel al spătarului Mihai Cantacuzino din curtea Spitalului Colțea.

domnița bălașa

Interiorul bisericii

La interior, podeaua este lucrată de Carol Storck, în marmură neagră. Picturile votive din dreapta îi înfățișează pe banul Grigore Brâncoveanu, cu soția Safta și fiica adoptivă Zoe Bibescu. La stânga sunt Constatin Brâncoveanu și fiica sa, Domnița Bălașa, alături de Doamna Marica.

Se spune că este o biserică a bucuriei, prin faptul că s-au celebrat multe botezuri și cununii, însă niciodată înmormântări. Se poate ca aceasta să fi fost o dorință a Bălașei. Totuși, în interiorul lăcașului se pot găsi două sculpturi în nișele laterale. Acestea înfățișează mormântul ctitorei, locul în care se odihnește Domnița Bălașa, dar și mormântul Domniței Zoe Bibescu Brâncoveanu.

Cine a fost Zoe Bibescu Brâncoveanu

O altă poveste tristă o are și Zoe Bibescu Brâncoveanu. Deci, această familie a avut parte de suferință până la finalul său.

Născută în familia Mavrovordat, cel mai probabil în anul 1805, nepoată a Saftei și a lui Grigore Brâncoveanu. Cei doi, neavând copii, decid să o adopte de Zoe, care primește astfel numele de Brâncoveanu.

Ajunsă la vârsta maturității, se căsătorește la 21 ani cu Gheorghe Bibescu, cel care avea să ajungă domnitor al Țării Românești timp de 6 ani (1842-1848). Cuplul a avut 4 copii, un fiu – Grigore (ultimul pe linie masculină care a purtat numele de Brâncoveanu) și 3 fiice.

Probleme pentru Zoe au început în timpul lăuziei cu unul dintre copii. Atunci apar primele semne ale unor afecțiuni nervoase. Se pare că starea acesteia nu avea să fie foarte gravă, însă avea alternări de stări, se îmbrăca în alb, având cunună de flori pe cap, avea un comportament pe care soțul său nu l-a acceptat ușor. I se dă un verdict medical ciudat – nebunie circulară.

biserica domnița bălașa

Despărțirea Zoei de Bibescu

Pe motivul de a-i oferi îngrijiri medicale mai bune, Gheorghe Bibescu își trimite soția la Viena și Paris. Adevăratul motiv era să scape de ea, pentru a face loc celei de-a doua soții, Maria Văcărescu.

Bibescu încearcă chiar să treacă o lege prin care să primească întreaga avere a fostei soții, care fiind din neam brâncovenesc, cu siguranță nu era mică. Legea nu trece însă de Adunarea obștească.

Zoe primește permisiunea de a reveni în țară abia după oficializarea căsătoriei dintre domnitor și Maria Văcărescu. Timp de trei ani se mută la Mănăstirea Văratic, unde este îngrijită de mama sa adoptivă, călugărită – Safta..

Ca urmare a Revoluției de la 1848, Gheorghe Bibescu abdică și fuge din țară, ocazie potrivită pentru Zoe să revină în București, în vechile sale case, de la poalele Dealului Mitropoliei. Aici avea să decedeze la vârsta de 87 ani.

Se pare că domnița Zoe a atras simpatia poporului, fiind întruchipată într-o statuie în care dădea milă celor sărmani.

Sper ca toată această istorisire să atragă cât mai mulți vizitatori, pentru că Biserica Domnița Bălașa merită cu prisosință mai multă recunoaștere.

Mai multe despre familia Brâncovenilor, despre cum arăta Bucureștiul pe timpul Domniței Bălașa, dar și despre punctul 0 al ortodoxiei în România, în articolul următor – Dealul Mitropoliei.

biserica domnița bălașa

postați un comentariu

17 + 1 =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.