Să fiu sincer încă din start, nu mai auzisem Pobiti Kamani, unul de top al vecinilor bulgari..asta până săptămâna trecută, când am fost în minivacanță la Nisipurile de Aur și am căutat atracțiile zonei.

La doar 18km de Varna, pe marginea unui drum ce duce spre Sofia, bulgarii se mândresc cu ceva unic în Europa și chiar în lume. Iar noi nu am ratat ocazia și am dat o fugă, lăsând în așteptare șezlongul și mâncarea de la all-inclusive.

Ce este Pobiti Kamani

Atunci când am auzit de o „pădure de piatră” și am văzut primele poze pe internet, m-am gândit că este vorba de rămășițele unei păduri antice, care s-a pietrificat în timp. Acest lucru nu este nemaiîntâlnit, chiar în buricul Bucureștiului fiind un exemplar, în fața Muzeului de Geologie.

Dar în acest caz nu vorbim despre o pădure în adevăratul sens al cuvântului, este mai mult o metaforă, sau o asemănare. Pobiti Kamani este un deșert natural, singurul de acest gen din Estul Europei și unul dintre puținele de pe continent. Printre mini-dunele de nisip apar formațiuni de calcar, ba mai groase, ba mai subțirele, ori mai scunde, ori mai înalte, în total vreo 200-300 probabil, care se întind pe 13kmp. Cele mai înalte duc spre 7m, iar grosimile maxime undeva la 3m.

Din imaginația infinită a vizitatorilor, sau chiar a cercetătorilor, multe dintre formațiuni au primit denumiri, precum „cămila”, „soldatul”, „Piatra Fertilității”, „tronul”, etc.

Cum s-a format Pobiti Kamani

Bună întrebare! Dacă aflați ceva concret, poate primiți un premiu :)
Dacă eu credeam inițial că este vorba de o veche pădure, pietrificată, așa au crezut și alții, mai în temă decât mine, dar ipoteza le-a fost repede infirmată, când s-a constatat faptul că formațiunile sunt goale pe interior (între timp unele au fost umplute cu nisip).

Cea mai plauzibilă explicație, dar nu este cert, ar fi lucrarea apei..și nu a ploii, ci a unui ocean. Da, p-aici se întindea, în urmă cu milioane de ani în urmă, un ocean, iar sedimente și resturi de organisme s-au tot adunat. Se pare că în zona aceasta, a început să iasă din pământ gaz metan, formând aceste furnale..sau furnaluri? în fine, cred ca ambele-s corecte.

Ulterior vântul, ploile, furtunile de deșert și-au pus și ele amprenta asupra formelor pe care le vedem astăzi. Un singur lucru este cert: asta nu-i lucrătură omenească. Și nici a unor uriași, așa cum spun legendele.

Ce spun legendele?

Cred că aș putea să fac o rubrică interesantă, numai cu legende ale unor obiective turistice… Numai pe acest blog, am menționat câteva zeci de legende populare, atât la atracții din România, cât și din afara granițelor. Iar un astfel de loc, despre care se face adesea mențiunea că are o încărcătură spirituală aparte, gen ca la Sfinxul nostru, nu putea lipsi o legendă..sau 2… sau 3. Iar bulgarii să fie serioși, nu pupă ei încărcături spirituale cum are Sfinxu`.

Legenda 1. Date fiind formele formațiunilor, cât și amplasarea lor, unii cercetători, mai pe la începuturile anilor 1800, au crezut că sunt resturi ale unor temple. Alții însă, mai zeloși din fire, au fost siguri că aici sunt urmele Atlantidei, orașul pierdut, înghițit de ape.

Legenda 2. Spune că pentru a se ridica prima capitală a Imperiului Bulgar, Pliska, prin secolul VII, regele a folosit uriași în acest demers. În momentul în care construcția a fost gata, uriașii au aruncat pe unde au văzut cu ochii pietrele rămase în plus. Cam sec!

Legenda 3. Asta-i cea mai drăguță. Dumnezeu i-a dezvăluit unui băiat, care probabil avea el ceva special, numele său adevărat. Prin aceasta l-a făcut nemuritor, însă l-a pus să jure că nu v-a divulga nimănui acest nume. Altfel, pa pa nemurire. Între timp, flăcăul nostru veșnic, cum se plimba pe malul mării, s-a îndrăgostit de o fată, bulgăroaică probabil.

Doar că tipa era promisă căpeteniei uriașilor care trăiau în zonă.. iar singura condiție să fie lăsată liberă de legământ a fost să dezvăluie numele lui Dumnezeu. Băiatu, amorezat, la fel ca Luceafărul lui Eminescu, este gata să renunțe la nemurire pentru o oră de iubire.. Face mare întâlnire cu giganții și îi așează în așa fel încât scrie din corpurile lor numele interzis.

Dumnezeu, supărăcios, a transformat toți uriașii în piatră… și bănuiesc că nici celor doi îndrăgostiți nu le-a mers mai bine.

Merită o vizită?

În cazul în care puneți în cumpănă o bere, pe șezlong, la soare, sau un drum de vreo 40-50km dus-întors… iar întrebarea este..merită? răspunsul meu este…poate.

Depinde foarte mult de fiecare persoană în parte..ce vă place în general să vizitați și ce așteptări aveți. Noi am mers la sfârșit de iunie, pe o temperatură de aproximativ 30 grade, ceea ce a făcut destul de grea vizita…și în miezul zilei. Mergi prin nisip fin, cu pietrișuri și vegetație de deșert, poate mai apare și câte o șopârliță-2 în peisaj… totul pentru a poza niște pietre.

Dacă le vezi doar ca pe niște pietre, atunci cel mai bine rămâi pe plajă, sau vizitează altceva care să te tenteze mai mult..găsești sugestii o grămadă chiar aici, pe blog. Însă dacă vrei să vezi ceva unic în partea noastră de continent, un mini deșert la câțiva kilometri de România și un fenomen geologic rar întâlnit, atunci da, merită.

Poți să te plimbi ore bune printre formațiuni, să le analizezi, să le asemeni cu diverse ființe, să le pozezi din toate unghiurile, să cauți cactuși și diverse vietăți. Biletul de intrare este foarte ieftin, deci tot ce trebuie să faci este un efort minim de a parcurge câțiva kilometri.

Am văzut că pe anumite site-uri se menționează faptul că Pobiti Kamani se află sub protecția UNESCO, însă acest lucru nu este tocmai adevărat. A fost o solicitare în 1991, dar nu a fost aprobată. Cu toate acestea este una dintre primele locuri protejate de pe teritoriul bulgar.

Cum ajungi la Pobiti Kamani – Pădurea de Piatră

• Din Nisipurile de Aur, un magnet printre turiștii români, distanța este de cca 40km, timp de condus 40 minute. Se merge pe ruta Varna – autostrada A2 spre Sofia – iar ultimii 3-4 km pe un drum destul de ok, cu ceva gropi însă.
• Din Varna sunt 24km – 20 minute
• Din Constanța – 160km
• Din București – 250km – 3h30min

Vizita la Pobiti Kamani

Nu trebuie să lăsați mașina pe marginea șoselei, pentru că o parcare destul de mare se află lângă intrare. Nu este ceva amenajat, dar este suficientă și gratuită. Domnul de la bilete specifică totuși să nu lași lucruri de valoare la vedere, probabil au fost pățiți.

Taxa acces: 3 leva/persoană