Castelul Chenonceau: Povestea Castelului Femeilor

Franța

Castelul Chenonceau: Povestea Castelului Femeilor

Castelul Chenonceau: Rivalitatea dintre o regină și o amantă, gravată pentru eternitate în piatră și grădini

Există un moment în fiecare circuit pe Valea Loarei când autocarul se oprește și se lasă tăcerea. La Chenonceau, acel moment vine când castelul apare la capătul aleii mărginite de platani. Alb și ireal, plutind parcă deasupra apei, Chenonceau nu e doar un castel. E o declarație de dragoste. Sau mai multe.

L-am văzut prima dată într-o după-amiază de august. Grupul meu – treizeci de oameni care văzuseră deja Amboise și Blois – credea că nimic nu-i mai poate surprinde. Greșeau.

De Ce „Castelul Doamnelor”?

Chenonceau e cunoscut în Franța drept „Le Château des Dames”. Nu e doar un nume poetic. E o realitate istorică.

De-a lungul a cinci secole, acest castel a fost construit, îmbogățit, salvat și iubit aproape exclusiv de femei. Katherine Briçonnet l-a construit. Diana de Poitiers i-a dat podul. Caterina de Medici i-a adăugat galeria. Louise de Lorraine l-a transformat în loc de doliu. Louise Dupin l-a salvat de la distrugere. Simonne Menier l-a transformat în spital militar.

Șase femei, șase capitole. Și o poveste care continuă și azi.

De la Moară la Castel Regal

Povestea începe modest. În secolul al XII-lea, aici era doar o moară fortificată pe malul râului Cher. În 1513, Thomas Bohier, un bogat perceptor de impozite, a cumpărat proprietatea de la familia Marques, aflată în pragul ruinei.

Dar Thomas era plecat în campaniile italiene. Așa că soția lui, Katherine Briçonnet, a supervizat singură construcția noului castel. Pe pilonii fostei mori a ridicat o bijuterie renascentistă. Deasupra intrării a pus deviza familiei: „S’il vient à point, me souviendra” – „Dacă va fi desăvârșit, va rămâne în amintire.”

A avut dreptate. Castelul a rămas, familia, nu.

În 1535, fiul lui Bohier a fost nevoit să cedeze Chenonceau coroanei franceze, din pricina unor datorii către stat. Francisc I a adăugat castelul colecției regale. Dar adevărata poveste abia urma să înceapă.

Diana și Henri: O Iubire de Douăzeci de Ani

Henri era prinț, avea unsprezece ani. Diana de Poitiers era văduvă, avea treizeci. La un turnir cavaleresc, tânărul prinț și-a înclinat lancea la picioarele Dianei și a ales culorile ei. A purtat panglica ei pe armură.

Nu a fost un flirt de curte. A fost începutul unei povești care avea să dureze până la moartea lui.

Diana nu era doar frumoasă, era inteligentă, cultă, atletică. Se spune că făcea baie în apă rece în fiecare dimineață pentru a-și păstra tinerețea. Că mergea călare și vâna cu o pricepere care-i uimea pe bărbații de la curte. Că regele îi cerea sfatul în toate treburile statului.

Când Henri a urcat pe tron în 1547, Diana a devenit cea mai puternică femeie din Franța. Papa Paul al III-lea i-a trimis cadouri separate – reginei un dar, Dianei altul. Știa cine conduce.

Henri i-a dăruit Chenonceau. În mod oficial, castelul aparținea coroanei. În practică, Diana era stăpâna lui.

Monograma Misterioasă de la Chenonceau

Dacă vă plimbați prin castel, veți observa peste tot o monogramă ciudată. Două litere întrepătrunse, care pot fi citite în două feluri. Privite într-un sens, par un H și un C – Henri și Catherine, regele și regina. Privite altfel, par un H și două D-uri – Henri și Diana.

A fost intenționat? Probabil. Henri și-a însușit simbolul dublu al Dianei – semiluna zeiței vânătorii și cele două D-uri. A semnat scrisori oficiale cu numele „HenriDiane”. Ca și cum ar fi fost o singură ființă.

Caterina de Medici, soția legitimă, a îndurat în tăcere. Încă.

Podul Dianei

Diana a visat să unească castelul cu malul opus al râului Cher. A angajat pe arhitectul Philibert de l’Orme să construiască un pod cu cinci arcade. A creat grădini spectaculoase, cu trandafiri și buxus, cu o fântână arteziană în centru.

Grădina Dianei există și azi. Terasele înalte o protejează de inundațiile râului. În centru, aceeași fântână arteziană. Doar florile se schimbă cu anotimpurile.

Dar în 1559, visul s-a sfârșit brusc. Henri a participat la un turnir, iar o lance i-a străpuns casca și i-a pătruns în ochi. A agonizat zece zile.

Se spune că regele și-a cerut-o pe Diana la căpătâi. Caterina a refuzat. În zece zile de agonie, Henri n-a mai văzut-o niciodată pe femeia pe care o iubise toată viața.

Răzbunarea Caterinei

Caterina de Medici a așteptat douăzeci de ani. Acum avea puterea.

Nu a cerut capul Dianei. Nici averea. A cerut doar castelul. Chenonceau pentru Chaumont – un schimb care a îndepărtat-o pe rivală de locul iubirii ei.

Apoi a început să șteargă urmele. Dar nu complet. Cu o cruzime subtilă, a păstrat doar ce servea umilinței.

În dormitorul Dianei, Caterina a agățat propriul portret deasupra șemineului. Pe șemineu, a pus monograma H și C – de data aceasta fără ambiguitate. Și lângă pat, o mică statuetă de bronz a zeiței Diana. Răzbunarea perfectă: Diana redusă la un bibelou în propria cameră.

Galeria Caterinei

Dar Caterina nu a fost doar răzbunătoare. A fost și constructoare.

Pe podul Dianei, regina a ridicat o galerie pe două niveluri. Șaizeci de metri lungime, dezoișpe ferestre pe fiecare parte. Un spațiu de lux pentru baluri și petreceri.

Aici a organizat cele mai faimoase sărbători ale Renașterii franceze. La una dintre ele, invitații au fost întâmpinați de domnișoare de onoare îmbrăcate în bărbați, iar pe bărbații de la curte i-au servit femei travestite. Ambiguitatea, pusă în scenă.

Caterina a adăugat propriile grădini, mai geometrice, mai italiene. Dacă vizitați azi Chenonceau, veți vedea ambele grădini față în față: Diana pe o parte, Caterina pe cealaltă. Rivalitatea gravată în buxus și pietriș pentru eternitate.

Regina în Alb

După Caterina, castelul a ajuns la Louise de Lorraine, soția regelui Henri al III-lea. Când regele a fost asasinat în 1589, Louise s-a retras la Chenonceau.

Nu a mai ieșit niciodată.

S-a îmbrăcat în alb – culoarea doliului regal în Franța. Și-a vopsit camerele în negru. A acoperit pereții cu simboluri macabre: capete de mort, lacrimi, lopăți de gropar. A trăit unsprezece ani în această claustrare voluntară, plângându-și soțul.

I s-a spus „Regina în Alb”. Camera ei de doliu a fost restaurată în secolul al XIX-lea și poate fi vizitată și azi.

Louise Dupin: Femeia Care a Salvat Castelul Chenonceau

În 1733, soții Claude și Louise Dupin au cumpărat Chenonceau. Louise avea să devină cea mai importantă proprietară din istoria castelului.

Era o femeie remarcabilă. Frumoasă, inteligentă, feministă avant la lettre. A ținut unul dintre cele mai faimoase saloane literare ale Franței. Invitații ei: Voltaire, Montesquieu, Buffon, Rousseau. Da, Jean-Jacques Rousseau. A fost secretarul ei șase ani. Se spune că s-a îndrăgostit de ea – fără succes.

Apoi a venit Revoluția.

În 1792, valurile de violență au ajuns în Touraine. Comisarii revoluționari cereau distrugerea tuturor simbolurilor monarhice și religioase. Chenonceau părea condamnat.

Dar Louise Dupin a găsit un argument care i-a lăsat pe toți fără replică: „Cum să distrugeți singurul pod peste Cher pe zeci de kilometri? Cum veți transporta proviziile? Cum va circula armata?”

Castelul a devenit esențial pentru infrastructură. Revoluția l-a cruțat. Louise a murit aici în 1799, la 93 de ani, știind că salvase ceea ce iubea.

Spitalul din Galerie

În 1913, familia Menier – da, cei cu ciocolata – a cumpărat Chenonceau. Un an mai târziu, a început Primul Război Mondial.

Gaston Menier a transformat galeria Caterinei în spital militar. A finanțat totul din buzunar propriu. Nora lui, Simonne, a devenit asistentă-șefă.

În marea galerie unde dansaseră reginele, acum stăteau 120 de paturi cu răniți. La parter, o sală de operații cu unul dintre primele aparate cu raze X din Franța.

2.254 de soldați răniți au fost îngrijiți aici între 1914 și 1918. Mulți în stare gravă. Galeria de petreceri devenise galeria supraviețuirii.

Astăzi, în Curtea Fermei, există o expoziție dedicată acestei perioade. Fotografii, documente, reconstituiri. O altă față a castelului, necunoscută celor mai mulți vizitatori.

Ce Veți Vedea la Chenonceau

Vizita durează între două și trei ore, dacă includeți grădinile.

La parter, nu ratați Sala Gărzilor cu tavanul ei în boltă, Camera Dianei de Poitiers (cu portretul Caterinei deasupra șemineului – acum știți de ce), și bucătăriile de la subsol, impresionante prin dimensiune și organizare.

La etaj, Camera celor Cinci Regine e dedicată celor două fiice și trei nurori ale Caterinei de Medici. Toate au fost regine. Toate au trecut prin acest castel.

Galeria peste râu e obligatorie. Șaizeci de metri în care puteți merge de pe un mal pe celălalt, cu apa curgând sub picioare. Lumina care intră prin cele 18 ferestre e diferită în fiecare moment al zilei.

În grădini, comparați cele două stiluri: Diana, mai romantică, mai liberă; Caterina, mai geometrică, mai controlată. Două femei, două viziuni, aceeași apă care curge pe lângă.

Sfaturi Practice pentru vizita la Castelul Chenonceau

Program: Castelul e deschis zilnic, tot anul. Orele variază pe sezoane – vara de la 9:00 la 19:30, iarna de la 9:30 la 17:00. Verificați site-ul oficial înainte de vizită.

Parcarea: Gratuită pentru autocare, autoturisme și motociclete.

Timpul optim: Ajungeți dimineața devreme sau spre sfârșitul zilei. La prânz, castelul e aglomerat. Lumina de apus pe fațadă e spectaculoasă.

Combinații: De la Chenonceau la Amboise sunt doar 15 kilometri. Multe grupuri le vizitează în aceeași zi.

Florile: O particularitate a castelului – în fiecare cameră veți găsi buchete de flori proaspete. Sunt schimbate zilnic, cu aranjamente diferite în funcție de anotimp. Un detaliu care face vizita și mai specială.

În Loc de Concluzie

La Chenonceau am învățat că pietrele păstrează amintirea. Nu doar a regilor și reginelor. Ci a iubirilor și dușmăniilor care le-au dat viață.

Diana și Caterina au murit de secole. Dar grădinile lor stau față în față și azi. Henri al II-lea e de mult cenușă. Dar monograma lui ambiguă apare încă pe fiecare zid.

Când vă plimbați prin galeria de deasupra apei, gândiți-vă la contrastele ei: baluri și spitale, petreceri și operații, crinoline și bandaje însângerate.

Și când vă opriți pe malul râului să fotografiați reflexia castelului în apă, amintiți-vă: nu fotografiați doar un monument. Fotografiați cinci sute de ani de povești de dragoste, de răzbunare și de supraviețuire.

Castelul Chenonceau face parte din circuitul „Paris și Castelele Loarei” organizat de Karpaten Turism. Pentru detalii despre acest circuit și altele, vizitați site-ul agenției sau contactați-mă direct.

Articole conexe din seria Valea Loarei: