Continuăm seria „Prin ciulinii Bărăganului”, începută în articolul precedent. Acolo aminteam de Mănăstirea Hagieni, aflată într-o pustietate, pe malul râului Ialomița. Următoarea oprire avea să fie aproape, cam la 10km depărtare. Aveam să vedem ruinele unei vechi așezări istorice, cu nume ce provoacă zâmbete: Orașul de Floci.

Plecați de la Hagieni, mergem înspre Giurgeni, nu înainte de a seta pe GoogleMaps- Crucea Înaltă. Citisem că este unul dintre monumentele istorice din județ și care se afla aproape de intersecția de la Chirana, dintre E60 și DN3B. De altfel, aceasta mai este cunoscută și drept Crucea de la Chirana.

Atât GoogleMaps, cât și Waze, îmi arătau poziția edificiului cam la 200m de intersecție, undeva pe terenul extravilan. Evident, nu am lăsat mașina pe marginea drumului, să caut prin arătura oamenilor o cruce. Și după 5-6 minute de căutări am renunțat, pornind spre Orașul de Floci, aflat la 3-4 km depărtare.

Auzisem de mult această denumire, dar nu intrasem în cercetări. Nici nu știam cu exactitate pe unde se află. Când eram mai mic și am văzut pe o hartă veche „Orașul de Floci” am bănuit că poate fi vorba despre Fetești, datoriă poziționării sale la intersecția unor ape.

Scurt istoric Orașul de Floci

Dar nu, orașul, sau Târgul de Floci, cum mai este numit, este singura așezare medievală de pe teritoriul României peste care nu s-a suprapus o alta modernă. A rămas pur și simplu abandonat, după cum urmează să vedem.

Important centru comercial al vremii, probabil cea mai mare așezare din Ialomița pe atunci. Prima menționare descoperită referitoare la Orașul de Floci este din anul 1431, când domnitor în Țara Românescă era Dan al II-lea.

Situat la vărsarea râului Ialomița în Dunăre, poziția sa geografică a fost un avantaj, din punct de vedere al comerțului. Dar și un mare minus, dacă privim din perspectiva turcilor care făceau raiduri dese în zonă.

Numeroși negustori, în special din zona Brașovului, treceau pe aici în drumul lor spre sud. Pe lângă pește, care era o resursă importantă (ca dovadă și pe stema orașului se afla un pește, înconjurat de 4 stele), la mare căutare se aflau blănurile și pieile de animale. Mai presus de toate, lâna oilor, care în forma sa inițială, proaspăt tunsă, purta numele de „floci”.

Deci să nu mai gândim aiurea, oamenii nu erau vulgari, nici tendențioși când au numit așa târgul. Se scoatea în evidență o resursă importantă de care târgul dispunea.

Locul de naștere a lui Mihai Viteazul

Printre negustorii care s-au așezat în acest târg și despre care se spune că avea moșii întinse, era și Tudora, viitoarea soție a lui Pătrașcu cel Bun și mamă a lui Mihai. Acesta din urmă, născut chiar în Orașul de Floci în 1558, avea să fie cunoscut până în zilele noastre drept Mihai Viteazul, cel care a înfăptuit prima Unire a principatelor române.

Poziția geografică – sabie cu două tăișuri

Spuneam că această poziție geografică a fost motorul ascensiunii economice a orașului. Dar a fost și una dintre cauzele ce i-au adus sfârșitul. Se știe faptul că a fost incendiat și distrus complet de armata condusă de Ștefan cel Mare.

Când nu eram tocmai frați cu moldovenii, acțiunea avea ca scop îndepărtarea de la conducerea Valahiei a lui Radu cel Frumos, pe care Ștefan îl vedea apropiat de otomani. În plus, dorea să scadă influența vămilor și târgurilor țării vecine. Mai puțină concurență, mai mulți bani la tine.

Apoi, când Brăila intră complet sub influența Porții Otomane, turcii din zonele Brăilei și Hârșovei făceau adesea raiduri, prin care jefuiau și distrugeau sistematic târgurile românești din zonă.

Orașul și-a revenit de mai multe ori, însă declinul său evident a apărut în sec. al XVIII-lea. Din pricina faptului că multe lupte din războiul ruso-turc s-au disputat pe linia Dunării, mulți locuitori s-au îndreptat spre zone mai sigure.

Dar multe alte așezări au fost în această situație, iar viața a continuat totuși. Probabil motivul principal pentru care așezarea a rămas abandonată total a fost secarea fostului curs al Ialomiței, care trecea pe lângă oraș – Vechea Ialomița, noul curs fiind acum la câțiva kilometri depărtare.

Pentru o vreme, aici s-a format un sat, numit Piua-Petrii, care în cele din urmă a fost de asemenea abandonat. Acum, cea mai apropiată localitate este orașul Giurgeni, aflat la 5km de ruinele Târgului de Floci.

Ce poți să vizitezi la Orașul de Floci

Din mașină, poți trece cu ușurință pe lângă situl arheologic, fără să îți dai seama că acolo se găsește o parte importantă din istoria Țării Românești. Atrag atenția doar bustul lui Mihai Viteazul, aflat pe partea stângă a drumului și o cruce mare din piatră, pe dreapta.

Aveam să aflu că este vorba chiar despre Crucea Înaltă, pe care o căutam cu 3-4 km mai în spate.

Am oprit mașina pe marginea drumului, printre câteva tiruri care făceau aici o pauză. O construcție mică, ce am bănuit că găzduiește ceva vestigii, era încuiată, iar pe ușă scria să folosești soneria, dacă vrei să vizitezi. Am lăsat pe final „muzeul”, pornind într-o expediție pe terenul agricol ce poartă denumirea de sit arheologic.

Câteva zeci de tarabe din lemn, frumos ordonate, aduc aminte de vechea îndeletnicire a zonei – negoțul. Se pare că uneori se mai organizează târguri în zonă. Ici-colo, poți vedea câte o plăcuță informativă. Unele dintre ele sunt accesibile pe cărările pavate, iar altele direct prin „ciulinii Bărăganului”.

Săpăturile arheologice au început prin anii 1970, însă abia după 1990 s-a declarat sit arheologic. Interesul autorităților a apărut mult mai târziu. Dacă se poate numi interes ce s-a realizat până acum. Dar să-l numim un început.

Pe o suprafață de aproximativ 80ha, au fost descoperite ruinele a 3 biserici, câteva ateliere, necropole, portul și peste 200 case. Nu toate sunt prezentate, evident. Maxim 10 astfel de construcții sunt evidențiate prin panouri informative. Și se mai pot vedea doar temeliile fostelor clădiri. La unele dintre ele și aceste temelii au fost „renovate”, destul de prost, cu o cărămidă modernă, astfel întreg farmecul istoric dispare.

M-am plimbat prin câmp timp de 10-15 minute, cu un ochi pe panourile informative și un altul după câinii care mă urmăreau la fiecare pas și la un moment dat au început să mă latre, supărați. Clar, nu au parte de prea mulți vizitatori.

Crucea Înaltă și Ruga orașului dispărut

Am ajuns la un moment dat în dreptul unei cruci, strâmbe, din lemn. Pe soclul din piatră era scris „Ruga orașului dispărut”, din care am dedus faptul că se dorește a fi un monument dedicat fostului oraș, cât și locuitorilor săi, care au avut destule de pătimit. Dar nu am înțeles de ce această prezentare a crucii, strâmbă.

Ulterior aveam să aflu că monumentul s-a realizat printr-o strângere de fonduri, la care au participat câteva zeci de persoane. Costul lucrării a fost undeva la 7000 de lei și a fost inaugurată în 2013. Deci în urmă cu 10 ani. Doar că atunci, crucea realizată din lemn de stejar ars, vechi de peste 100 ani, era dreaptă. În plus, opera se completa cu un Hristos din lemn de păr, răstignit pe cruce.

Cum să nu poți avea grijă de singurul monument pe care îl ai? Pentru că la temeliile acelea nu prea ai ce să păzești. Să nu poți bate 2 cuie, să ții crucea aia dreaptă, mi se pare bătaie de joc, mai ales față de oamenii aceia care au plătit din buzunar pentru un gest de binefacere.

În aceeași zi, din urmă cu 10 ani, când a fost inaugurată „ruga orașului dispărut”, a fost readus în aria orașului și Crucea Înaltă.

De aceea nu o găseam noi lângă intersecția de la Chirana. A fost readusă pe vechiul său așezământ, la Orașul de Floci. Doar că pe toate hărțile a rămas locația veche.

Împreună cu soclul său, crucea depășește 3 metri înălțime și este bogat ornată. Doar că timpul face greu descifrabile cele trecute pe cruce. Se pare că a fost ridicată în 1639, cu ocazia vizitei în Târgul de Floci a domnitorului Matei Basarab. Pe cruce, în caractere chirilice, scrie astfel: „În numele tatălui și al Fiului și al Sf. Duh ridicatu-sa și înfrumusețatu-s-a această cinstită cruce în zilele și spre cinstea lui Matei Basarab Voievod și a soției sale Elena întru…… când preumblatu-s-a pe aici”

„Muzeul”

La final, am revenit la sediul „muzeului”. Nu a fost nevoie să mai folosesc soneria, pentru că am zărit un domn ocupat cu treburi, prin spatele clădirii. Dânsul a venit și mi-a deschis, iar eu m-am pus direct pe pozat.

Multe nu erau, 6-7 vitrine cu ceva vestigii găsite în zonă și câteva panouri informative. M-a anunțat imediat că nu este voie să fac poze la exponate. Am rămas cu gura căscată. Am putut face poze la Muzeul de Istorie, la Muzeul de Artă, sau la orice alt muzeu, mult mai important decât camera de 20mp în care ne aflam.

I-am explicat că tocmai acesta este motivul vizitei, să pot fotografia exponatele, pentru a-i ajuta, pe cât posibil, să-și „vândă” marfa. Când a înțeles absurdul situației, a fost de acord să pot fotografia în voie. În cele din urmă am achitat taxa de vizitare, ceva simbolic 2-3 lei și am găsit o carte pe care am cumpărat-o și care mi-a deschis o nouă oportunitate. De a vizita castelele și conacele din Jud. Ialomița.

Nu sunt multe, majoritatea sunt în paragină, dar merită o investigație. Iar următorul articol este chiar despre un astfel de conac, situat foarte aproape de Fetești.