Ateneul este una dintre construcțiile simbol ale Capitalei. Și poartă această onoare de peste 130 de ani. Este imposibil să nu recunoști imaginea Ateneului – doar aruncă un ochi pe o bancnotă de 5 lei. Dar dacă este un obiectiv atât de important, cum de scriu despre el atât de târziu?

Am scris până acum despre numeroase obiective turistice ale Capitalei, despre care mulți bucureșteni get-beget nu știau că există. Dar am ratat Ateneul. În realitate, l-am văzut de multe ori. Dar din exterior, precum majoritatea celor care au făcut o plimbare pe Calea Victoriei.

Cum se poate vizita Ateneul Român, la interior

Despre vizita interiorului nimeni pare că nu știe nimic. Este ca un mister. De parcă s-ar dori evitarea turiștilor enervanți în interiorul Ateneului.

Da, Ateneul se poate vizita și fără a participa la vreun spectacol pe care îl găzduiește. Trebuie doar să urmărești programul de vizită de pe site-ul oficial și să cauți casa de bilete.

Ok, aceste informații nu sunt secrete, sau ascunse pe undeva. Dar de ce nu este promovat acest lucru? Pentru ca toată lumea să știe că poate vizita acest simbol al românilor și la interior?

Sâmbătă am avut un semi-maraton de vizite prin Capitală. Unul extrem de benefic, pentru că am reușit să vizitez, la interior, două adevărate simboluri ale Bucureștiului – Ateneul și Arcul de Triumf. Dar despre cel de-al doilea, într-un articol ulterior.

Vizita noastră

Ajunși în fața Ateneului, intrăm pe Str. Episcopiei (nume care evocă existența unei mănăstiri pe aceste locuri, până spre finalul sec. al XIX-lea). La intrarea în Parcul Ateneului, îl rog pe domnul paznic să mă întrume spre casa de bilete pentru a vizita clădirea pe care o păzește. Doar că am primit un sec: „nu știu”. Înțelege toată lumea acum de ce spun că am impresia că se dorește evitarea turiștilor? Tu păzești timp de 8-10 ore pe zi o clădire, dar nu ști pe unde se intră în ea?

În cele din urmă, merg pe cont propriu. Clar că mă descurcam oricum, dar scurta discuție cu paznicul a fost doar pentru a mi se reconfirma anumite bănuieli.

Ajung în fața ușilor monumentale ale Ateneului, de pe fațada principală. Acestea sunt încuiate, dar există o săgeată care te direcționează pe strada adiacentă, Str. Benjamin Franklin, unde este o mică intrare, unde dai de un alt paznic.

Dar acest paznic știe despre vizita monumentului. De fapt, chiar el vinde biletele. Este paznic-casier, din câte înțeleg. Îi dai banii, doar cash se acceptă, intră în „biroul” său, din care se întoarce cu biletele. Credeți că un astfel de edificiu ar avea nevoie de o casierie adecvată? Sau o cameră, chiar dacă mai mică, din care să poți cumpăra o carte, un pliant, un suvenir? Dar pentru ce?

Interior Ateneul Român

În cele din urmă, intru pentru prima dată în clădirea Ateneului. Un interior grandios, care te copleșește. Holul amintește de interiorul unei biserici antice, datorită rotondei formată de cele 12 coloane ce susțin sala de spectacol.

Cele 4 scări monumentale în spirală, stil baroc, se termină cu balcoane la etajul intermediar și fac legătura cu sala de spectacole și alte camere anexe. Acestea sunt opera lui Carol Storck. Din capătul holului, ne privește critic marele George Enescu.

Toate aceste informații am reușit să le aflu din diverse surse, pentru că nu există nici cea mai succintă informare turistică. Chiar dacă Ateneul are un rol activ, găzduind sediul Filarmonicii „George Enescu”, cred că se poate face un minim de efort și pentru informarea turiștilor. Câteva panouri informative, în limba română + 2/3 limbi de circulație internațională nu cred că sunt atât de greu de realizat. Este vorba până la urmă despre un minim respect față de cei care te vizitează.

Sala de concert

Ajungi sus, în sala de concert, te simți și mai copleșit de frumusețea sa. Are un diamentru de 28,5m, o înălțime de 16m și 600 locuri + 52 loje. Dispune fantastic, oferă vizibilitate și o audiție impecabilă din orice loc te-ai afla. Această acustică fantastică fac din sala Ateneului Român să fie una dintre cele mai apreciate construcții de profil pe plan mondial.

Sala prezintă un plafon superb, suspendat cu ajutorul unor bare din oțel de structura metalică a cupolei. A fost un succes incredibil al ingineriei de la acea vreme, calculele privind dilatarea metalului în funcție de temperatură fiind foarte exacte, cel puțin pentru anul 1888. În plus, folosirea oțelului în construcții era abia la începuturi.

Plafonul, cu un diamentru de puțin peste 29m, prezintă mai multe simboluri, dar și medalioane în care sunt menționate anumite științe și arte (ex: Filosofia, Matematica, Biologia, Istoria, Sculptura, etc). Mai sus, un soi de dragoni păzesc câte o casetă în care sunt trecute numele unor personalități istorice, precum: Șincai, Văcărescu, Cantemir, Anton Pann, Asaki, Negruzzi, I. Creangă, Odobescu, etc).

În spatele scenei vedem orga de concert, achiziționată în urma unor strângeri de fonduri organizată de George Enescu. A fost comandată la firma germană E.F. Walcker & Co. Ludwigsburg Württemberg, celebră la acea vreme chiar la nivelul Bucureștiului. Aceeași firmă instalase o orgă la Biserica Luterană din Capitală, în 1912.

Marea Frescă

Totuși, atracția principală a sălii este Marea Frescă, realizată abia în 1933-1938. Totuși, ideea venise din 1888, iar pe peretele circular a stat scris multă vreme „loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”.

Realizată de pictorul Costin Petrescu, fresca are o lungime de 75m și o lățime de 3m și se împarte pe 25 de episoade cheie din istoria românilor.

1. Împăratul Traian intră în Dacia
2. Legionarii romani colonizează Dacia
3. Formarea poporului daco-roman
4. Straja romană
5. Invazia barbarilor
6. Începuturile poporului român
7. Statornicirea
8. Descălecarea
9. Statul militar
10. Statul administrativ — împărțirea dregătoriilor
11. Cruciada românească
12. Ștefan cel Mare
13. Epoca de pace și credință
14. Mihai Viteazul
15. Începuturile culturii românești
16. Horia, Cloșca și Crișan
17. 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu
18. Anul 1848 în Transilvania
19. Anul 1848 în Principate
20. Al.I. Cuza
21. Anul 1859 — Unirea Principatelor
22. Carol I — Războiul de Independență
23. Războiul întregirii naționale 1916-1918
24. Ferdinand I Întregitorul
25. Epoca de consolidare

Totuși, când Mareșalul Ion Antonescu preia puterea, în 1940, ordonă ștergerea ultimului tablou, care îi înfățișa pe Regele Carol al II-lea și pe Marele Voievod Mihai, care coborau în mijlocul poporului. În locul acestora, Costin Petrescu pictează alegoria provinciilor istorice ale României Mari, reprezentate de câte o țărancă.

Timp de aproape 2 decenii, regimul comunist, proaspăt instalat la conducerea țării, în 1948, a ordonat acoperirea cu o catifea roșie, a Marii Fresce.

Scurt istoric al Ateneului

Dar Ateneul nu este spectaculos doar la interior. În ultmii 135 de ani, clădirea Ateneului Român a fost printre cele mai repezentative construcții bucureștene.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea exista un trend de unitate și consolidare culturală a românilor de pretutindeni. Iar o mare parte a oamenilor de cultură au înteles că acest lucru se poate face mai ușor prin literatură, artă, știință, iar pentru acest lucru, creearea unor instituții culturale erau obligatorii.

O astfel de inițiativă a fost înființarea Societății „Ateneul Român”, în anul 1865. Totuși, societatea nu avea un sediu propriu, asta până în 1886, când primesc donație de la Primărie terenul din spatele Grădinii Episcopiei.

Terenul pe care se află astăzi Ateneul și grădinile sale se afla, în 1730, sub proprietatea lui Ienăchiță Văcărescu. Era o livadă, în afara orașului. Pe aceste locuri, spătarul Mihail Cantacuzino avea să ridice o mănăstire închinată Episcopiei de Râmnic. Ce avea să fie cunoscută ulterior Biserica Episcopiei.

Vechea Biserica Episcopiei și Grădina Ateneului

Din păcate, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, biserica se afla într-un avansat stadiu de degradare, lucru ce a dus la demolarea sa. În 1872 locul rămas liber s-a numit Grădina Episcopiei, iar pe locul fostului altar al bisericii a fost amplasată o urnă, operă a lui Karl Storck.

Terenul din spatele grădinii aparținea de Societatea Ecvestră Română, care pusese deja temelia pentru ridicarea unui manej. Acesta este o arenă, un loc în care se antrenează caii și se învață călăria. Tocmai de aceea, temelia era un cerc perfect.

În anul 1886, când terenul este primit cadou de către Societatea „Ateneul Român”, se decide folosirea temeliei existente, iar arhitectul francez Albert Galleron este obligat astfel să conceapă o clădire de formă circulară, la care să adauge un acoperiș cu formă de cupolă. Arhitect executant avea să fie Constantin Băicoianu.

Au existat în continuare piedici, în special din cauza lipsei de fonduri. Însă ridicarea Ateneului avea să fie un exemplu de unire a forțelor, iar mai multe colecte publice au dus la finalizarea proiectului, în 1888. Celebră este Loteria Ateneului, un eveniment care avea premii totale de 120.000 lei, prin tragere la sorți. Prețul pentru a participa la loterie era de 1 leu. Atunci a devenit celebru sloganul „Dați un leu pentru Ateneu”.

Ateneul la exterior

Templu al culturii românești, are fațada principală în stil neoclasic, având aspect de templu ionic, datoriră coloanelor sale: șase frontale și 2 coloane laterale. Aceste opt coloane ionice sunt identice ca și proporții cu cele prezente la Templul Erechteion de pe Acropole.

Cultura avea să fie vizibilă și pe exteriorul clădirii. Împrejurul cupolei, cea mai mare a vremii din țară, se pot vedea, săpate în zid, numele unor învățați, sau artiști: Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Miron Costin, Michelangelo, Raphael, etc.

Fațada este un peristil (galerie exterioară, formată dintr-un șir de coloane), cu lățimea de 48m. Aici găsim 5 medalioane ce reprezintă unii dintre marii conducători ai țării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, Carol al II-lea, Vasile Lupu și Matei Basarab.

În 1888, odată cu finalizarea construcției, se adaugă și parcul din față, care primește numele de „Parcul Ateneului”, sau „Grădina Ateneului”. Acesta avea să fie împodobit, în perioada antebelică, cu numeroase busturi de personalități: oameni de cultură, artiști, sau oameni politici. Din păcate, toate acestea au fost îndepărtate în perioada comunistă, iar locul acestora a fost luat de sculptura în bronz „Alergătorii”.

În prezent, pe locul fostului altar al Bisericii Episcopiei, se află statuia lui Mihai Eminescu. În anul morții, 1889, când Eminescu se plimba prin zonă, Ateneul era o clădire abia inaugurată..

Monumentul „Alergătorii”, pe care bustul poetului l-a înlocuit, a fost amplasat tot pe Calea Victoriei, puțin mai la nord, la nr.142-146.

Vizită interior Ateneul Român

Tarif: 10 lei/persoană (se accepta doar plata cash)
*turul se face individual, nu cu ghid. Pentru grupuri mai mari, cu ghid, se poate face o cerere

Programul de vizitare este influențat de orarul repetițiilor și al spectacolelor, accesul vizitatorilor fiind interzis pe parcursul desfășurării acestora.

Intrarea vizitatorilor se face pe Str. Benjamin Franklin.

Pentru a verifica în prealabil programul de vizite, consultați site-ul Filarmonicii „George Enescu”